Cum să ne respecte cineva ca naţie atunci când unii românaşi folosesc orice prilej pentru a arăta că-i doare-n cot de România şi de ziua ei naţională. Dacă n-ar fi de degustat ceva prin oraşele patriei, şi nu numai, probabil că mulţi ‘mitici’ nici n-ar ieşi din casă de Ziua naţională a României. Aceste gânduri mi-au venit atunci când, în ziua sacră a românilor – 1 Decembrie -, câţiva gură-cască s-au apucat să huiduie ca pe maidan. Aceste vertebrate fără conştiinţă naţională ar trebui să ştie că-l pot huidui pe Boc, sau pe oricine vor ei, timp de 364 de zile pe an, dar nu pe 1 Decembrie. Respectându-le ‘logica’, derivată din incultură, ar trebui să le reamintească cineva că şi cei care au luptat pentru România mare nu aveau, poate, hrană destulă, nu aveau căldură în tranşee, nu aveau bani pentru a trăi bine. Aceasta nu i-a împiedicat să-şi dea viaţa, să devină infirmi, să capete boli pentru ca ţara lor şi, din păcate, a (ne)vertebratelor care huiduie pe 1 Decembrie, să fie mare, ‘de la Nistru pîn’ la Tisa’, vorba poetului. Nu erau mulţi cei care au huiduit pe 1 Decembrie, dar se pare că acest argument n-a fost suficient pentru (i)RealitateaTV, post care, prin minciuni şi denaturări, reuşeşte să dezbine de ani buni românii. N-am văzut un documentar istoric pe acest post de televiziune, n-am văzut invitaţi istorici, români celebri în sensul bun al cuvântului sau alte momente asemănătoare la tembeliziunea lui Vîntu, dar am văzut huiduieli şi alte ţigăneli, ca şi cum toţi românii se rezumă la cei fără nici un respect pentru ziua naţională. Mai mult, tovarăşul Ponta încerca să sugereze că, în mod normal nu se huiduie, dar România nu este o ţară normală. Este ceva să-i spui României, de ziua ei, aşa ceva. Dar cine face anormală ţara? Nu pesediştii care-i huiduie pe unii români la Alba Iulia, dar îl aplaudă pe Pontilescu?! La aceasta se adaugă gargara lu’ Prostănacu’, cel care vrea onoruri de 1 decembrie. Acest prostănac de la curtea lui Ilici nu ştie că important este ce face el pentru ţară, nu ce face ţara pentru el. Şi ce face Geoană pentru ţară? Păi, blochează de un an adoptarea unei noi Constituţii, în care să se reflecte votul de la Referendumul din noiembrie 2009, adică un Parlament Unicameral începând cu 2012. Numai că se poate realiza de pe acum că ‘fraierii’ care au votat la Referendum, printre care şi subsemnatul, au pierdut vremea degeaba: în ţara lui Antonescu şi Ponta votul popular nu face nici cât o ceapă degerată. În continuare acest stat, care trebuie să împrumute bani pentru pensii şi salarii, va avea acelaşi număr imens de parlamentari care dorm ziua în Parlament, dar se trezesc pe seară la tembeliziunile mogulilor pentru a asigura circul de/pentru mahala.
1 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Vai, câtă dreptate ai! Am scris și eu despre media miticistă. Sunt convins că una dintre cele mai mari probleme din România este media controlată de câtiva oameni care nu au nici un alt interes decât propriul buzunar. Și toate sunt în București....
Articolul meu îl găsești aici:
http://www.presalocala.com/2010/12/01/unde-a-disparut-gandirea-rationala/
Îmi place blogul tăi; tine-o tot așa!
Multumesc pentru aprecieri. Voi incerca sa ajung la articolul amintit de tine.
Trimiteți un comentariu