1 Decembrie – Ziua Naţională a României

PSD-ul – umbrela lui Omar Hayssam

Omar Hayssam este un personaj controversat de afaceri si de al carui nume sta legata rapirea jurnalistilor romani in Irak in anul 2005, dar si afaceri infloritoare de contrabanda cu tigari, a facut parte din cercul de apropiati ai Regimului si Presedintelui Ion Iliescu.

In perioada 2001-2004, afacerile omului de afaceri sirian, firmele sau au prosperat nesperat de mult. In ciuda faptului ca Presedintele Iliescu a negat legaturi apropiate cu Omar Hayssam, exista dovezi care arata contrariul.

Seria de dezvaluiri referitoare la relatia celor doi a aparut dupa expirarea mandatului de Presedinte al lui Ion Iliescu.

Numerosi lideri au confirmat. Dan Ioan Popescu marturiseste!

Legatura stransa intre Omar Hayssam si PSD a devenit o certitudine, numerosi lideri ai fostului partid de guvernamant confirmand pe cai oficiale sau neoficiale apropierea dintre controversatul om de afaceri si fostul partid de guvernamant.

Primul care a recunoscut ca Omar Hayssam are relatii stranse cu unii lideri ai PSD a fost Dan Ioan Popescu, presedinte al Organizatiei Bucuresti. El a sustinut ca Omar Hayssam a fost inclus pe listele pentru alegerile preliminare din PSD de liderul Mircea Ursache, dar la cererea lui Adrian Nastase a fost scos de pe acestea. Ursache a respins aceste acuzatii sustinand ca l-a cunoscut pe Hayssam doar in calitate de presedinte al AVAS. In ciuda numeroaselor detalii oferite pe acest subiect de Dan Ioan Popescu, liderul partidului, Ion Iliescu a sustinut ca legatura care se face intre omul de afaceri sirian si PSD este alimentata de actuala putere.

“Omar Hayssam a fost propus, in 2004, pe lista pentru Parlament la alegerile preliminare organizate in interiorul PSD de catre pesedistul Mircea Ursache si a fost scos de pe aceasta la cererea lui Adrian Nastase”, a spus Dan Ioan Popescu. El a precizat ca sirianul este membru de partid si ca in urma eliminarii sale de la alegererile preliminare i s-au returnat si banii “pe care i-a trimis ca si ajutor la nivelul Bucurestilor”.

Liderul PSD a spus ca suma in cauza era “contra legii”, fiind o sponsorizare mult prea mare. La randul sau, Ion Iliescu a sustinut ca sunt nefondate toate incercarile de a asocia numele sau cu acela al lui Omar Hayssam, cu care nu are nici un fel de legaturi personale. “In ultimii doi ani ai mandatului nici nu a mai fost inclus in deplasarile prezidentiale”, a spus fostul sef de stat. In opinia sa, implicarea PSD in tot acest scandal nu este altceva decat o campanie anti-Iliescu si anti-PSD care a fost lansata, “probabil de cei care sunt la putere si de cei care vor sa slujeasca cu zel actuala putere”.

Omar Hayssam a devenit membru PSD inainte de anul 1994, ne-au declarat ieri surse din partid. In ceea ce priveste relatiile personale ale omului de afaceri sirian cu membri controversati ai PSD, sursele citate ne-au precizat ca Omar Hayssam este un apropiat al fostului deputat Ristea Priboi, acestia fiind implicati impreuna in afacerea Manhattan Group. Pe de alta parte, Omar Hayssam este un prieten al omului de afaceri Fahti Taher, ne-au mai spus sursele citate, si prin “alianta”, acesta ar putea fi si un apropiat al liderului PSD Bacau, Viorel Hrebenciuc. Ziua, 01-04-2005

Omar Hayssam merge in 4 delegatii cu Ion Iliescu

Omar Hayssam s-a aflat in patru dintre delegatiile care l-au insotit pe fostul sef al statului Ion Iliescu in vizite in strainatate in perioada 2002-2003, intre care un turneu asiatic in care a fost si Mohamed Munaf, au declarat surse din administratia Iliescu. Potrivit surselor citate, in turneul asiatic din februarie 2002, care a cuprins Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Filipine, Japonia, Singapore, in delegatia care l-a insotit pe Ion Iliescu s-au aflat atat Omar Hayssam, cat si Mohamed Munaf.

De asemenea, Omar Hayssam l-a mai insotit pe fostul sef al statului in cateva vizite efectuate in anul 2003, respectiv in Uzbekistan si China, Federatia Rusa (la semnarea Tratatului de baza romano-rus), Kazahstan, au precizat aceleasi surse. (Mediafax) Ziua, 07-04-2005

Omar Hayssam, ramas necontestat lider al lumii interlope arabe

Ceea ce se stie mai putin este ca aceasta protectie nu a inceput in 2001, ci de atunci Omar Hayssam, ramas necontestat lider al lumii interlope arabe in Romania, a prosperat nemaipomenit. … Fratii Mohamad si Hayssam Omar au derulat una dintre cele mai spectaculoase actiuni de contrabanda, cu complicitatea unor functionari din Vama Otopeni Marfa si Administratia financiara - dar nu numai.

Cei doi frati au introdus in tara, incepand din 1990, mai multe transporturi ilegale de tigari la preturi subevaluate, prejudiciind Bugetul de stat cu peste 15 miliarde de lei, calcul facut la rata de schimb a anului 1998. Apoi, prin documente fictive au obtinut restituiri de TVA, actiune pentru care au fost “protejati” de Ion Iconaru, fost director general al Administratiei Financiare a Sectorului 1.

Omar Hayssam era, la finele anului 1996, asociat si administrator la 17 firme bucurestene, dintre care multe firme fantome, fiind angrenat, ca si fratele sau Mohamad, inclusiv in finantarea operatiunii “Tigareta II”.
Pana atunci, specializat in contrabanda cu tigari, operase deja numeroase importuri ilegale, prin intermediul mai multor firme al caror patron sau asociat era. Importurile de tigari au fost sistematic subevaluate (cu pana la 60%), cu concursul vamesilor si al functionarilor corupti, organizati intr-o retea impotriva careia autoritatile nu au miscat un deget.

Apropriat al lui Ion Iliescu

Toate infractiunile lui Omar Hayssam de dinainte de 1996 au fost ulterior bine documentate in dosare de cercetare penala in perioada 1996-2000, dar acestea au fost reingropate dupa alegerile din 2000: vechii sai protectori revenisera la putere. In timpul primelor doua mandate ale lui Ion Iliescu, contrabanda a fost, asa cum reiese din numeroase dezvaluiri publicate la vremea respectiva in presa, o politica de stat. Ziua, 13-04-2005

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, il cunoaste indeaproape pe Omar Hayssam. Mai mult, Iliescu a efectuat o vizita electorala in campania pentru alegerile generale din anul 2000 chiar in orasul Nehoiu, mosia lui Omar Hayssam.
Printre obiectivele vizitate de Ion Iliescu, la vremea respectiva, s-au numarat si fabrica de cherestea Foresta Nehoiu si cantina muncitoreasca a acesteia. Localnicii ne-au spus ca Omar Hayssam a pus umarul, alaturi de actualul senator PSD de Buzau, Ion Vasile, la reclama electorala a lui Ion Iliescu. In fotografie sunt imortalizati Omar Hayssam umar la umar cu fostul sau sef de partid, Ion Iliescu.

Cei doi au fost fotografiati la intrarea in cantina muncitoreasca de la Foresta SA. Martorii acestei intalniri sustin ca, atunci, Ion Iliescu i-a cerut lui Omar Hayssam sprijin electoral, sub forma de sponsorizari. Pentru a nu fi facuta chiar pe fata aceasta sponsorizare, Iliescu i-ar fi cerut sirianului, in timp ce infuleca niste sarmale, sa ofere o masa calda nevoiasilor din Nehoiu la cantina muncitoreasca.
In plus, Omar Hayssam a oferit, tot sub forma de sponsorizare, pentru toate comisiile electorale din judet, sucuri si apa minerala de la Bucovina. Gardianul, 11-08-2005

Dovada ajutorului oferit lui Ion Iliescu de catre Omar Hayssam

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea a III-a, Nr. 219/31.03.2005, la Lista Donatiilor in anul 2004 pentru Partidul Social Democrat, publicata in conformitate cu art.5 alin. (8) din Legea nr. 43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, la pozitia 121 apare numele lui Omar Hayssam ca donator pentru Organizatia PSD Bucuresti al unei sume de 560 milioane ROL la data de 28-09-2004.

Ciolanul nu are culoare politică

Urmaşi demni ai pcr-ului (pile-cunoştinţe-relaţii) politicienii din România, cu puţine excepţii, nu au principii. Pentru ei a fi de dreapta, stânga sau centru este o alegere făcută în funcţie de beneficiul care se poate obţine. Şi nu vorbim doar de politicienii vizibili în informaţiile de ştiri, ci şi de politicienii din ultimele cătune ale României. Două exemple din comuna europeană Havîrna sau Havârna. Actualul primar al comunei a obţinut primul mandat cu poza lui Vadim de la Spitalul 9 prin crâşme, iar în 2008, atunci când a candidat pentru al doilea mandat (cel prezent), s-a prezentat în faţa alegătorilor cu poza lui Ilici în faţa statuii lui Lenin de la Moscova. Iar pe aici nu interesează pe nimeni doctrina social-democrată, liberală sau creştin-democrată, ci totul se rezumă la a cumpăra pe faţă voturile. De la mici cadouri electorale la câteva sticle de bere este preţul plătit, dacă vrei ca fostul colhoznic sau numărătorul fluturilor din noiembrie până în martie să te voteze. Aceşti mercenari fără principii conduc România, poate nu realizaţi acest adevăr. Un alt exemplu. Prin 2004, profesorul de sport din Havîrna colinda comuna ca agent electoral al alianţei D.A. Iar povestea ar putea continua frumos, cu acelaşi personaj care în 2008 colinda comuna pentru PNL sau PD-L. Dar, fiind în România, mai mult, în judeţul roşu Botoşani, realitatea este un pic alta. Acelaşi personaj colinda comuna în 2008 ca agent electoral al lui Vadim. Ce principii, ce doctrină politică, ciolanul să trăiască. Ăştia şi-ar vinde şi părinţii pentru ceva arginţi în plus. Dragii mei, cei cu ceva şcoală de pe aici, unii, este drept, făcută pe la Spiru Haret sau alte şcoli emanate din democraţia originală a lui Ilici, ei bine, aceşti pretinşi intelectuali nu au, în marea lor majoritate, nici un principiu, atunci când fac alegeri politice şi nu numai. Pe aici, prin mediile pretins evoluate, nu există crimele comunismului, nu există mineriade, nu există suferinţa din Basarabia furată de ruşi, nu există martirii din 1989, nu există adevăr, dreptate, civilizaţie. Pentru majoritatea dintre ei există doar apelative de genul “uoi” sau “fă”, există ură faţă de Traian Băsescu, o dovadă că Antenele securistului Voiculescu îşi fac norma la spălat creiere, există legea junglei, adică majoritatea consideră ruşinos să apelezi la organele statului (Poliţie, Judecătorie), conflictele rezolvându-se pe principiul “celui mai tare în clanţă, în pile sau în mărimea găştii”. Considerat cu mari probleme, învăţământul din România are în mediul rural o pondere îngrijorătoare de oameni ai sistemului fără principii morale, ignoranţi în ceea ce priveşte reperele României de mâine. Se spune că faci educaţie azi, pentru cetăţenii de mâine. Realizaţi cum vor arăta cetăţenii de mâine, dacă cei care fac educaţie azi, regretă ceea ce a fost ieri. În România profundă, şi mâine se va trăi ca azi, cu infractori care nu dau socoteală nimănui, cu gunoaie aruncate oriunde, cu lipsă de fonduri, cu voturi pe bază de pomeni electorale, fără principii, fără credinţă, fără speranţă. Se vede că pe aici nu se nasc eroi dispuşi să moară pentru un principiu, ci doar indivizi care şi-ar vinde şi ţara (cum au făcut-o vreme de 45 de ani) pentru ceva mălai în plus.

Cum manipulează trepăduşii lui Voiculescu

În seara zilei de 27 noiembrie 2009, Antena 1 perioadă 3 dădea pe post “reacţiile” presei internaţionale la “filmuleţul lui Patriciu”. Şi, dragi tovarăşi şi “preteni”, aproape toate reacţiile erau din presa rusă. Mai mult, una din ele era din “Pravda”. Bineînţeles că ziariştii securistului Felix nu au precizat cine este “Pravda”, doar aşa se minte poporul cu televizorul. Pentru cei care nu ştiu, “Pravda” este organul comuniştilor ruşi, iar pe vremea URSS era oficiosul lui Lenin sau Stalin. Ruşine, stimaţi tovarăşi, nici pe timpul lui Ilici nu era citat “Pravda” (probabil pentru a nu face asociaţii neplăcute tătucului). Singura publicaţie care nu era din Rusia, citată de motanii lui Felix, a fost o obscură publicaţie online din Croaţia. Şi cam aceasta era “presa internaţională”. Mai răsfiraţi, tovarăşi, mai răsfiraţi, că se prinde şi ultimul aurolac din Ferentari că minţiţi acest popor.

România mogulilor

În secolul trecut, în ţările bananiere, loviturile de stat erau frecvente. Iar prima grijă a huntei militare care organiza lovitura era controlul radiolui şi televiziunii. Restul erau amănunte. Şi în România de după 1989 prima grijă a foştilor bolşevici şi securişti a fost controlul televiziunii publice. În timp, au apărut posturi comerciale, dar controlul a rămas. Cele două mari trusturi de presă controlate de mafia securisto-bolşevică sunt, fără nici un dubiu, trusturile lui Vântu şi Voiculescu. Realitatea TV şi Antenele 1 şi 3 au declanşat o campanie electorală pe care doar în ţările bananiere o mai găseşti. Ce deontologie profesională, ce echidistanţă la ziariştii care ciugulescu din firimiturile mogulilor, pentru aceste “bastioane ale minciunii” nu contează legea sau morala publică. Au făcut campanie electorală inclusiv în ziua votului (22 noiembrie 2009), contrar prevederilor legale, doar Vântu şi Voiculescu sunt deasupra legii. Au venit cu filmuleţe trucate, iar pentru aceasta, în orice ţară civilizată şi în care legea se aplică, mafiotul Patriciu ar risca ani grei de puşcărie. Pentru aceşti indivizi România nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este să ajungă ei la ciolan. Furia cu care este atacat Preşedintele României arată lipsa de scrupule a foştilor securişti şi bolşevici, precum şi faptul că aceştia mai cred că românii sunt nişte proşti cărora le pui filmuleţe trucate. Această haită de hiene care vor să sfâşie ţara n-au învăţat nimic din păţania tătucului lor, cizmarul din Scorniceşti. Dacă pe români îi crezi proşti şi laşi, s-ar putea să te înşeli. Pe 6 decembrie 2009, mogulii şi foştii bolşevici din România se vor convinge ca nu întâmplător “Deşteaptă-te române” este imnul nostru naţional. Românii au ieşit de mult din întunericul dictaturii comuniste şi nu mai pot fi prostiţi de un Prostănac de două ruble. Încearcă la Moscova, tovarăşul Geoană, poate ai mai multe şanse.

Alte detalii ale votului din 22 noiembrie 2009

Oameni cu adevărat liberi şi care nu fac parte din găştile politice mioritice sunt românii din Occident. Pe aceşti cetăţeni îi interesează cu adevărat soarta României şi nu ciolanul puterii. Cum au votat aceştia? Majoritatea dintre ei l-au votat pe Traian Băsescu. Aceasta înseamnă că-n ochii lumii civilizate Prostănacul prostănac rămâne.

Un alt aspect relevant este votul românilor din Basarabia, cei ce cunosc cel mai bine şi pe propria piele ideile bolşevice aplicate oamenilor. Românii din Basarabia, mulţi dintre ei fiind maltrataţi şi ucişi de bolşevici pentru vina de a fi români, ei bine, aceşti eroi ai neamului românesc l-au votat în proporţie de 90 % pe Traian Băsescu. Ei ştiu cel mai bine ce poate însemna ajungerea unui neocomunist la Preşedinţia României.

Dragii mei, suntem mai mulţi decât gunoaiele roşii care au distrus această ţară transformând-o într-o ţară cu politicieni corupţi, care nu plătesc niciodată pentru încălcarea legilor din România. Corupţia este cauza sărăciei şi nu efectul ei. Avem salarii şi pensii mici deoarece o parte a politicienilor fură din avutul public. Avem salarii şi pensii inechitabile deoarece nu contează valoarea ta sau a mea într-un domeniu sau numărul anilor munciţi cu trudă, ci contează pilele-cunoştinţele-relaţiile (PCR-ul n-a murit în România). Avem salarii şi pensii meci deoarece o parte din bani îi dăm pentru cei care se pensionează dând şpăgi la medici, o altă parte îi dăm pentru veniturile uriaşe ale clientelei politice (Ludovic Orban îşi plătea în 2008 secretarii de stat cu 1,4 miliarde lei anual, proveniţi din tot soiul de dregătorii), iar o altă îi dăm pentru a plăti hoţiile din sistemul public, cum ar fi licitaţii trucate, pierderi ale companiilor naţionale. Să-i dăm şansa actualului preşedinte al României să facă din România o ţară în care marii infractori sunt aduşi în faţa justiţiei. Măcar pentru tinerii şi copii ucişi în 1989 şi la mineriade, crime pentru care n-a plătit nimeni, să nu alegem pe fiul unui general de securitate în cea mai înaltă funcţie a României democratice.

Pentru peneliştii lui Patriciu, a fi de dreapta înseamnă populism, demagogie şi susţinerea foştilor bolşevici

În ultima perioadă, băieţii jmecheri ai politicii româneşti, de la Vanghelie la Antonescu, au sărit din studiourile securistului Voiculescu direct în beregata acestei ţari, pe care tot ei au violat-o din toate poziţiile în ultimii cinci ani. Cea mai bună dovadă că sunt mulţi, dar proşti, o constituie motivele alianţei PSD + PNL + UDMR + PRM. Pe aceşti ipocriţi nu-i interesează România reală, altfel ar fi ţinut cont de rezultatele Referendumului pentru suspendarea preşedintelui, ci doar ciolanul puterii. Pe ei nu-i leagă nimic altceva decât ura împotriva omului care a încercat să facă o justiţie funcţionabilă pentru toţi, inclusiv pentru marii corupţi ai neamului, iar ceea ce este clădit pe ură nu rezistă timpului. Parcă peneliştii roşii în cerul gurii erau preocupaţi prin 2007 de Legea lustraţiei. Se mai aude ceva de această lege? Normal că nu. Tot pe peneliştii lu’ peşte îi frământau foarte tare legile privind despăgubirea cât mai rapidă şi reparaţiile morale acordate victimelor dictaturii comuniste. Se mai aude de aşa ceva? Normal că nu. Până la urmă, aceşti liberali doar cu numele nu sunt preocupaţi decât de un singură problemă: accesul la ciolanul puterii. Cât priveşte doctrina liberală, aceasta-i pentru fraierii care au stat la cozi imense să-l voteze pe Antonescu-aliatul lui Ilici, mânca-l-ar tătucul Ceaşcă de cravata roşie, pe care a ratat ocazia s-o poarte. Aceşti liberali, care vor ajunge la lada de gunoi a istoriei, au cele mai de râsu’-plânsu’ isprăvi: în 2004 intelectualii s-au înghesuit să-i voteze, pentru ca Moliceanu să le mărească pensiile votanţilor lui Ilici; tot în 2004 sunt votaţi pentru a scăpa de pesedişti, iar liberalii lui Remeş guvernează în alianţă cu pesediştii. Acum îl susţin pe Prostănac, iar peste o perioadă se vor trezi într-o altă ipostază. Ceea ce Antonescu nu pare să realizeze este cum de a apărut un procent atât de mare al simpatizanţilor liberalismului economic şi de toate felurile. Acest “Antonescu-gură mare şi atât” nu ştie că mulţi liberali sunt foşti bolşevici, foşti securişti şi foşti turnători atraşi de banul public, din care s-au înfruptat în Guvernarea Tăriceanu, cea risipitoare a banului public. Dragostea subită de liberali a “boborului” ne-a costat pe noi lipsa acută a fondurilor (vă mai amintiţi ce calcule făceau trepăduşii liberali în legătură cu mărirea pensiilor, că vor fi bani; unde sunt banii de pensii calculaţi în 2008 de “inteligenţii” tăi herr Tăriceanu ?) în ziua de azi, precum şi datoria publică imensă lăsată moştenire de guvernarea liberalo-pesedistă. Se spune că dacă te bagi în tărâţe, te mănâncă porcii. Acest Antonescu n-a învăţat nimic din politica liberalilor autentici şi faimoşi ai neamului românesc, după cum n-a învăţat nimic din măreţia lui Corneliu Coposu: acest erou al românilor n-a făcut niciodată pactul cu diavolul roşu, chiar dacă tentaţia era mare. Antonescu nu uita, amarnic tu vei regreta.

Cum s-a votat în gulagul bolşevic numit Havîrna sau Havârna

Cu ocazia alegerilor din România, se pune mereu întrebarea “De ce Moldova este roşie?”. Răspunsul, pentru mine - cel ce supravieţuieşte cu greu într-un viespar format din indivizi de o moralitate şi o educaţie îndoielnică -, este relativ simplu: în Moldova care l-a votat mereu pe Ilici nu a existat nici o Revoluţie, dacă înţelegem prin revoluţie orice mişcare produsă înainte de 22 decembrie 1989, ora 12 AM. Circul de după nu se poate numi decât, eventual, furtul unei Revoluţii. Consecinţa absenţei oricărei “iluminări” este prezenţa timp de două decenii, în posturi cheie ale sistemului public (învăţământ, administraţie locală, etc.) a aceloraşi politruci bolşevici, care nici măcar nu mimau respectul pentru valorile democratice, ci dimpotrivă făceau pe faţă apologia comunismului. Şi aici nu vorbim de ultimii boschetari pe care dictatura comunistă i-ar fi pus la muncă, cu ajutorul biciului, ci de oameni cu pretenţii de intelectuali. Generaţii întregi au fost (de)formate de aceşti indivizi pentru care noţiuni precum libertate, democraţie, respectul pentru valorile celuilalt nu făceau nici cât un scuipat de-al măscăriciului Vadim. Pentru cei din zonă, avem şi un exemplu concret. Tovarăşa Şuhan Georgeta preda în primul deceniu de după 1989 “Cultura civică” la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici). Cam ce idei avea tovarăşa despre valorile democratice se poate lesne bănui, dacă aţi cunoaşte trecutul bolşevic al acestei ţoape. La orele ei, cele dinainte de 1989, se făcea spălarea creierelor în cel mai bolşevic mod cu putinţă, pupatul în fund al “tovarăşului” fiind zilnic exersat de către stimabila activistă PCR (şi turnătoare la Securitate, după unii). Şi acum să ne imaginăm cam ce educaţie au căpătat copilaşii din acea şcoală după 1989, atunci când tovarăşa şi-a continuat spălarea creierelor şi datorită absenţei oricăror lecturi despre crimele comunismului, lecturi obligatorii pentru un profesor de istorie care se respectă. Dar cum să citească ceva tovarăşa Şuhan Georgeta, cea mult mai preocupată cu ascultatul manelelor şi admiratul emisiunilor postului pentru ţoape ca ea, post numit OTV. Aşadar, dragii mei, ce partid sau candidat credeţi că vor vota viitorii adulţi educaţi de tovarăşa Şuhan Georgeta? Iar ca ea sunt zeci sau sute de mii în Moldova nefurată de ruşi. Marele rău făcut de ultimul dictator al României nu a fost neapărat foamea, întunericul sau frigul în care a fost ţinut acest popor, ci repetarea aceloraşi minciuni şi aiureli prin care s-au spălat creiere, după 1989 rămânând milioane de trepăduşi ai regimului bolşevic, incapabili să mai facă efortul de a descoperi adevărul sau de a privi lumea prin prisma omului liber. Au fost executaţi doi ceauşeşti, dar au rămas un milion de ceauşeşti mai mici care au furat ca-n codru, au continuat să mintă şi să arunce cu noroi în toţi cei care, într-un fel sau altul, au încercat să se distanţeze de ideile nocive ale dictaturii. O mie de ani dacă ar munci în folosul poporului român şi tot ar fi puţin pentru spălarea păcatelor acestor jivine bolşevice, care au ţinut în izolare cinzeci de ani această ţară şi i-au frânt zborul spre civilizaţia şi bunăstarea Vestului. Haideţi, stimaţi tovarăşi şi “preteni”, votaţi-l pe Prostănac pentru a vă desăvârşi opera de distrugere, prin corupţie, lene, manele, incultură, prostie, etc., a României. Voi ce aveţi pe conştiinţă crimele lui Ilici din ’89 şi de la mineriade, deoarece nu le-aţi condamnat niciodată, aveţi ocazia să îngropaţi definitiv visul elitelor româneşti de a trăi într-o ţară de oameni liberi, nu într-o ţară de asistaţi social şi de baroni roşii. Aşa să vă ajute Lenin, Stalin, Ceauşescu.

Ce credeţi ca se poate întâmpla dacă în comuna europeană Havîrna (sau Havârna), mai precis în incinta primăriei, faci o glumă la adresa lui Ilici? Se râde, se zâmbeşte, se aplaudă, … în Germania, poate. Ei bine, în comuna europeană Havîrna eşti apostrofat de către un consilier local, beneficiar al democraţiei originale, cu ceva de genul: “Ai grijă cum vorbeşti!”. O să am grijă, tovarăşi pesedişti şi peremişti, mai ales că-n Havîrna totul se distribuie pe criterii politice: de la funcţia de director coordonator al şcolii (ce bună gluma aia cu legea care spune că trebuie să ai minim gradul didactic II pentru a fi numit director) şi până la tot soiul de ajutoare pentru cei cu “probleme” (probleme de apartenenţă politică, se-nţelege). Concluzia: Ceauşescu poate să stea liniştit în cazanul cu smoală, urmaşii săi din comuna Havîrna îi duc mai departe, pe cele mai înalte culmi, opera de distrugere a unor noţiuni fără de care nu prea poţi fi numit om: libertate, adevăr, respect şi înţelegere pentru cel de lângă tine.

Pupincuriştii cizmarului din Scorniceşti continuă să distrugă această ţară

Blestemul bolşevic pare să nu ocolească această ţară nici după 20 de ani. Cum foştii securişti şi posibili infractori au, mai nou, televiziuni, sunt prezentaţi pe post tot soiul de măscărici pentru a asigura circul. Este cazul dilimanului de Butimanu, numit de unii C.V. Tudor. Acesta pare să fi uitat că România este membră a NATO şi UE, adică nu mai este de mult în lagărul sovietic. În consecinţă românii nu mai sunt dispuşi să audă cum acest jeg uman aruncă cu zoaie în tot ce mişcă în această ţară. Dar ce poţi să aştepţi de la poetul de curte al cuplului dictatorial, de la individul care aducea filme porno înainte de 1989 din Occidentul decadent, de la măscăriciul care-i făcea rost de minore politrucului (şi scriitorului) Eugen Barbu. Problema este însă alta. Chiar în această ţară nu-l întreabă nimeni pe acest individ dacă are dovezi pentru ceea ce afirmă? Chiar în această ţară poţi arunca în stânga şi în dreapta cu noroi fără să păţeşti nimic? Este adevărat c-am avut pe timpul lui Ilici corupţie fără corupţi sau terorism fără terorişti, dar mă gândeam că această perioadă a trecut. Mai este şi Realitatea TV, postul celui care a luat banii oamenilor sărmani din această ţară prin căderea FNI-ului, adică Sorin Ovidiu Vântu, ei bine, postul acestui mogul îl dădea pe Vadim cu aberaţiile sale la o oră de maximă audienţă (după ce apăruse în prealabil la toate posturile cu aceleaşi inepţii). Ziariştii ce-i ling tălpile lui Vântu nu înţeleg că mai important este scuipatul meu sau al lor decât ce spune acest măscărici bolşevic. Eroii Timişoarei, cărora le datorăm libertatea, privesc de sus la acest neam incapabil să se cureţe de ultimele scursori ale bolşevismului.

Dragii mei, acest Vadim cu bale va cere electoratului său, format din oameni ca şi el, să-l voteze pe Prostănac. Ne-am întoarce în sistemul neobolşevic ticăloşit. Dacă vrem să avem o şansă şi să acordăm o şansă Basarabiei (pământ românesc), nu votaţi un individ vândut Moscovei. Acest Prostănac de două ruble provine dintr-un partid neocomunist, urmaşul PCR-ului, iar în timpul Revoluţiei de la Chişinău n-a cerut NICIODATĂ încetarea sprijinului rusesc pentru regimul criminal bolşevic al lui Voronin.

Analiza dictaturii comuniste (LXXXIX)

Refacerea economiei şi naţionalizarea

Este aproape unanim recunoscut că refacerea economiei româneşti s-a desfăşurat între anii 1945-1950, dar pentru a formula aprecieri cât mai riguroase privind procesul de refacere şi încheierea lui trebuie avute în vedere numeroasele aspecte – economice, sociale, politice ş.a., unele distincte, altele mai puţin evidente, dar care se interinfluenţează, uneori stimulându-se reciproc în sensul dorit, iar alteori îngreunându-se, de asemenea, reciproc, în realizarea dezideratului privind atingerea nivelului economic antebelic. La sfârşitul anului 1944 şi în prima parte a celui următor, activitatea economică este canalizată, cu eforturi umane şi materiale deosebite, spre satisfacerea nevoilor frontului, ceea ce a afectat grav nivelul de trai al populaţiei. Decalajul accentuat dintre cererea şi oferta de bunuri de consum individual a determinat creşterea spectaculoasă a inflaţiei, extinderea deosebită a „pieţei negre“, apelul la cartelări/raţionalizări de produse alimentare şi de altele, toate acestea fiind însoţite şi de revendicări salariale. Nivelul scăzut al resurselor materiale şi financiare, ca urmare a efortului de război şi a distrugerilor provocate de acesta, dezorganizarea producţiei, datorită stării transporturilor, a celor feroviare îndeosebi, blocarea devizelor în străinătate, statutul conferit României prin Convenţia de armistiţiu şi mai ales obligaţiile ei economice, stipulate în Convenţie, precum şi greutăţile inerente procesului de trecere la producţia de pace a unora din industriile care au produs pentru război ş.a., impuneau adoptarea unor măsuri cu caracter etatist-dirijist, menite să contracareze sau măcar să limiteze stările de lucruri extrem de grave şi să conducă la normalizarea vieţii economico-sociale, la sporirea producţiei, redresarea comerţului, a circulaţiei băneşti, ameliorarea condiţiilor de trai ş.a. Elaborarea unui ansamblu coerent şi eficient de măsuri în acest sens este întârziată în bună măsură de disputele politice dintre factorii de putere tradiţionali şi cei sprijiniţi şi/sau impuşi direct de reprezentanţii Moscovei, privită ca centru de putere politico-militară, şi care impuneau orientarea vieţii economico-sociale româneşti după modelul celei sovietice.

Nu trebuie omisă nici situaţia creată de seceta din anii 1945-1946, iar în unele zone ale ţării chiar şi în 1947. În aceste împrejurări, au fost luate o serie de măsuri menite să atenueze impactul urmărilor războiului asupra economiei şi a nivelului de trai al populaţiei, unele dintre ele având un caracter populist-reformator, dar care vizau şi limitarea şi, în perspectivă, eliminarea capitalului şi a iniţiativei particulare. Astfel, în 1945 şi în prima parte a anului 1946 sunt adoptate numeroase legi, dintre care le reţinem pe câteva. La 3 mai 1945 este adoptat un pachet de legi format din: legea pentru reglementarea salariilor şi înfiinţarea economatelor; legea de reglementare a regimului preţurilor şi circulaţiei mărfurilor; legea pentru reprimarea speculei ilicite şi a sabotajului
economic; legea pentru aducerea în circulaţie a mărfurilor; legea pentru înfiinţarea organelor de control cetăţenesc. În iulie 1945 este adoptată o nouă lege referitoare la circulaţia produselor agricole, prin care Institutul Naţional al Cooperaţiei era învestit cu calitatea de mandatar al statului pentru cumpărarea (achiziţionarea) produselor agricole vegetale de la producătorii agricoli.
Pentru a dispune de cantitatea de produse agricole necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor stipulate în Convenţia de armistiţiu, pentru însămânţări, consumul armatei şi al populaţiei civile, formarea unor rezerve ale statului ş.a., guvernul, prin legea menţionată, introduce principiul livrării obligatorii de către producătorii agricoli a unei părţi şi, ulterior, a întregului surplus din următoarele produse agricole: grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, orez, porumb, mei, mazăre, soia, linte, seminţe oleaginoase şi seminţe furajere de orice fel, respectiv a produselor care depăşeau nevoile proprii de însămânţare şi de consum gospodăresc. Potrivit legii, cantităţile de produse ce trebuia livrate erau determinate în raport cu suprafaţa însămânţată cu fiecare din produsele menţionate, ţinându-se seama de productivitatea regiunii sau a zonei.
Iar în februarie 1946, printr-o altă lege, Institutul Naţional al Cooperaţiei obţine şi calitatea de mandatar al statului pentru vânzările de produse de strictă necesitate în mediul sătesc. Potrivit acestei legi, producătorii agricoli puteau cumpăra mărfuri industriale la preţuri oficiale într-o proporţie care varia, în funcţie de produsul solicitat şi de felul cerealelor livrate, între 20-60% din contravaloarea produselor agricole livrate obligatoriu. Tot în februarie 1946, este adoptată legea de reorganizare a Oficiilor economice judeţene, înfiinţate încă din 25 mai 1945, ca organe administrative şi economice, înzestrate cu competenţă şi răspundere în ceea ce priveşte problemele judeţului şi preocupările guvernului referitoare la controlul producţiei – colectarea, circulaţia, repartiţia, distribuţia şi consumul produselor, precum şi la controlul preţurilor, organizarea şi supravegherea activităţii organelor de control judeţene.
Dintre măsurile cu caracter legislativ-reformator adoptate în a doua jumătate a deceniului cinci şi care au vizat controlul segmentelor fundamentale ale economiei, patru au avut un rol şi, mai ales, urmări deosebite. Astfel, prin legea pentru reforma agrară, adoptată în 23 martie 1945, o reformă care începuse în fapt încă din februarie acelaşi an, s-a urmărit desfiinţarea marii proprietăţi funciare şi, în egală măsură, câştigarea unei mai mari adeziuni electorale în favoarea noii puteri care se instala. Prin Legea din 28 decembrie 1946 este etatizată Banca Naţională a României, statul asigurându-şi astfel îndrumarea, dirijarea şi controlul creditelor acordate de toate instituţiile de credit şi premisele reformei monetare, care va fi înfăptuită la 15 august 1947, ceea ce a însemnat o limitare relativ drastică a capitalului şi a iniţiativei particulare. La acestea se adaugă Legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie, din 11 iunie 194841.
Naţionalizarea, numită în documentele noii puteri politice „un act fundamental”, cu „rol hotărâtor” în transformarea revoluţionară a societăţii româneşti”, a reprezentat un proces amplu, sistematic şi pregătit minuţios42.
La sfârşitul anului 1947, toate pârghiile puterii de stat erau profund transformate şi subordonate partidului unic. Administraţia publică, magistratura, armata, presa şi radioul fuseseră epurate de elementele „duşmănoase” faţă de puterea politică exercitată de comunişti. Victoria comuniştilor în alegerile din 1946 a permis folosirea aparenţei de transformări economico-sociale pe cale parlamentară, dar în spatele acestei aparenţe funcţiona un amplu mecanism de represiune.
Recensământul întreprinderilor economice efectuat la 15 octombrie 194743 a dat statului o imagine precisă asupra numărului, dimensiunilor şi situaţiei acestora, permiţându-i să selecteze întreprinderile ce urmau a fi naţionalizate. S-a constatat cu acest prilej că, din totalul de 36 729 de întreprinderi existente în ţară, statul dispunea de 1186 de întreprinderi industriale. Ponderea acestora, calculată după numărul salariaţilor, era în industria extractivă de circa 15%, iar în cea prelucrătoare de 21%. Statul era proprietarul tuturor întreprinderilor de produs tutun, sare, chibrituri, alcool, care erau monopoluri de stat, iar în domeniul transporturilor deţinea 94% din forţa motrice şi 92% din totalul personalului utilizat (din 5711 întreprinderi de transport, 5046 aparţineau statului). Proprietatea de stat era reprezentată, de asemenea, în domeniul agriculturii, în comerţ, în sectorul financiar bancar.
Cucerirea puterii politice a permis pregătirea naţionalizării din punct de vedere juridic. Marea Adunare Naţională a adoptat la 13 aprilie 1948 prima Constituţie a RPR44, care conţinea prevederi pregătitoare pentru naţionalizarea preconizată. În Constituţie se preciza că bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, apele, pădurile, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie feroviare, rutiere, pe apă şi pe mare, poşta, telegraful, telefonul şi radioul aparţin statului, ca bunuri comune, dar se stipula expres că, atunci „când interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condiţiile prevăzute de lege”. Trecerea la efectuarea naţionalizării avea deci cale liberă, din toate punctele de vedere.
Înfăptuirea propriu-zisă a naţionalizării s-a făcut după un plan general de acţiune. Partidul comunist a organizat comisii judeţene pentru naţionalizare şi colective pentru fiecare întreprindere ce urma să fie naţionalizată. Aceste colective, formate din persoane atent selectate de către cadrele de partid, aveau ca principal obiectiv al activităţii supravegherea patronilor. S-a urmărit păstrarea secretului operaţiei până la adoptarea legii pentru a preveni eventualele acte de împotrivire. Operaţiunile de preluare a întreprinderilor naţionalizate au fost efectiv terminate în două zile, respectiv 10 şi 11 iunie 1948. Felul în care a fost efectuat actul în sine a conjugat acţiunea partidului comunist cu celelalte pârghii ale puterii de stat.
Prin votul Marii Adunări Naţionale de la 11 iunie 1948 era deschisă calea pentru impunerea modelului sovietic de dezvoltare economică. Prin legea adoptată la 11 iunie 1948 au fost naţionalizate 8894 întreprinderi industriale, din care 3560 de interes local. Potrivit recensământului industriei din 31 octombrie 1948, ponderea sectorului de stat, format din întreprinderi de subordonare centrală şi din cele de interes local, calculată după numărul de salariaţi, era în industrie de 76%, în transporturi şi comunicaţii de 98%,
în comerţ şi credit de 42%. În industrie, ponderea sectorului de stat varia de la o ramură la alta: astfel, în industria energetică era de 89%, în cea extractivă de 70%, în metalurgie de 80%, în chimie de 77%, în industria lemnului de 80%, în cea alimentară de 85% etc. După forţa motrice, potrivit datelor aceluiaşi recensământ, sectorul de stat deţinea 80% din industria energetică, 58% din cea extractivă şi 80% din cea prelucrătoare. Efectele legii respective au fost întregite ulterior printr-un şir de alte legi, care au operat trecerea sub controlul statului a unor linii de cale ferată particulară, a industriei cinematografice, a instituţiilor sanitare particulare, farmaciilor, depozitelor de medicamente, a unei părţi a fondului de locuinţe ş.a. În 1949, este instituit monopolul statului asupra comerţului exterior, prin Decretul din 28 iulie 1949 pentru reglementarea operaţiunilor de import, export şi tranzit. Iar pentru facilitarea şi coordonarea relaţiilor economice externe ale României, în decembrie 1949 este înfiinţată Camera de Comerţ Exterior a României. Din considerente de oportunitate politică, cu scopul de a antrena o mare adeziune a populaţiei pentru noua putere care se instala, naţionalizarea nu a cuprins pământul, întreprinderile mici, cele care aveau sub 10 lucrători şi sub 20 CP, şi comerţul mic. Acestea din urmă au constituit însă domeniul unei politici sistematice de îngrădire – limitare – lichidare, desfăşurată în deceniul 1950-1960.
Legile amintite au creat suportul legal pentru instituirea monopolului statului în economie, trecerea la o economie condusă de la centru, prin instituţii înfiinţate în acest scop şi care trebuiau, prin atribuţiile lor, să răspundă comandamentelor puterii care se instala, dar într-o anumită măsură şi unor cerinţe obiective ale vieţii economice. Astfel, prin legea din 5 aprilie 1947, este înfiinţat Ministerul Industriei şi Comerţului, prin reorganizarea şi contopirea Ministerului Economiei Naţionale, a Subsecretariatului Aprovizionării, a Comisariatului Preţurilor, a Comisariatului pentru Comerţ Exterior şi a Subsecretariatului industriei de stat45. Iar prin legea de la 1 iulie 1948 este înfiinţată Comisia de Stat a Planificării şi sunt reorganizate ministerele economice pe ramuri de producţie. Ca urmare, în a doua jumătate a anului 1948, întreprinderile de stat, devenite majoritare, îşi desfăşoară activitatea pe bază de programe lunare de producţie.
Spre sfârşitul deceniului cinci se trece la planificarea centralizată, primele planuri fiind anuale, cel din 1949 şi cel din 1950, planuri care, potrivit comunicatelor oficiale, au fost depăşite cu 8% şi respectiv 3,4%. În literatura de specialitate se apreciază că la sfârşitul anului 1950 s-a încheiat refacerea economică, atunci când volumul producţiei industriale l-a depăşit pe cel din 1938 şi s-a atins nivelul antebelic la produsul social şi la venitul naţional din acelaşi an. După 1950, timp de patru decenii, viaţa economico-socială s-a desfăşurat pe baza planurilor cincinale.
În legătură cu evoluţia economiei româneşti în perioada 1950-1989 trebuie menţionat că datele statistice cuprinse în anuare şi în alte lucrări din acea perioadă sunt relativ incerte, ele având, în mare parte, un caracter propagandistic. Primul anuar statistic în perioada de după al doilea război mondial a fost editat în 1957 şi cuprinde date începând, cu deosebire, din 1955. Datele cuprinse în anuarele statistice, precum şi continuitatea şi comparabilitatea lor în timp sunt relative şi datorită modificării structurii anuarelor statistice, evoluţiei sistemului monetar, a sistemului şi metodologiei stabilirii preţurilor, modificării metodologiei de calcul şi de exprimare a unor indicatori ş.a. Pentru eliminarea
– măcar parţială – a lipsei de precizie a datelor statistice pe care se întemeiază interpretarea faptelor şi fenomenelor economice din perioada 1950-1989, am folosit cu predilecţie Anuarul Statistic al României pentru anul 1990, care cuprinde, în parte, date recalculate pentru perioada menţionată, precum şi capitole şi indicatori noi, nepublicaţi până atunci. În egală măsură, am folosit date statistice cuprinse în lucrări de certă reputaţie ştiinţifică, editate înainte şi după 1989 în ţară, precum şi de organisme internaţionale46.

Candidaţii la Preşedinţia României (VII)

Cumnatul lui Mircea Geoană a păgubit statul cu 15 milioane de mărci germane

Ionut Costea (secretar de stat in Ministerul Finantelor, la acea data) a fost acuzat ca a pagubit bugetul de stat cu peste 15 milioane de marci germane deoarece imprumutul de 600 milioane marci germane luat de Romania a fost contractat cu o dobanda mai mare decat cea solicitata de creditor in oferta depusa.

„Astfel, desi Deutsche Bank ceruse o dobanda intre 7,035 si 7,235 %, Ionut Costea a oferit 7,75%. “Fara a tine cont de oferta firmei, se spune in raportul Curtii de Conturi, contractul de subscriptie incheiat la data de 13 iunie 1997 a fost semnat de secretarul de stat Mircea Costea pentru o dobanda de 7,75% (exclusiv cheltuielile de tranzactie)”.

De asemenea, se mai afirma in raportul Curţii de Conturi, „oferta a fost modificata unilateral de catre Mircea Ionut Costea, singurul semnatar al contractului de imprumut”. ( www.hotnews.ro – 08.03.2006)

Soacra lui Mircea Geoană a obţinut ilegal un certificat de revoluţionar

Soacra lui Mircea Geoana a mai fost implicata si intr-un alt scandal, Dosarul Revolutia. Preşedintele Asociaţiei Academice de Administraţie Publică “Europa”, Bogdan Drăghici a reclamat calitatea de revolutionar a doamnei Costea, sustinand ca a obţinut ilegal un atestat medical de revolutionar si ca aceasta ar fi suferit doar un accident banal în decembrie 1989, fără nici o legătură cu Revolutia.

„Drăghici solicită Parchetului Militar cercetarea soacrei lui Mircea Geoană, alături de fostul preşedinte, Ion Iliescu, în dosarul “Revoluţiei de la 1989″, instrumentat de procurorul militar Dan Voinea. Drăghici a spus că Margareta Costea are de ales dintre două variante. Sau recunoaşte că a falsificat certificatul de revoluţionar şi atunci trebuie să plătească pentru acest lucru, sau va fi cercetată în dosarul “Revoluţiei de la 1989″.” (Jurnalul de Botosani si Dorohoi – 23.12.2005)

Mai mult in presa se fac anumite dezvaluiri legate de asa –zisa „rana” din timpul Revolutiei a soacrei lui Geoana. In acest scandal apare chiar si numele doctorului PSD –ist , Sorin Oprescu, cel care primise directive se pare, in acordarea unui diagnostic legat de evenimentele din decembrie 1989. Rana in mod miraculos se muta dupa numai 10 ani de la genunchiul „afectat” in Revolutie la celalat genunchi. (www.hotnews.ro – 28.11.2006)

Socrii lui Mircea Geoană fac afaceri suspect de profitabile cu statul

Socrii lui Geoana au cumparat la sfarsitul anului 1996 un teren de la Romsilva, un teren de zece ori mai ieftin. Familia Ion si Margareta Costea a dat Romsilvei un teren de 5.000 metri patrati de la Banesti, care valora 40.000 de dolari, si a primit la schimb un altul la Busteni, in valoare de 440.000 de dolari. Adica un profit de 400.000 de dolari pentru socrii lui Geoana… (România Liberă, 07.02.2006)

De remarcat ca schimbul de terenuri s-a realizat la sfarsitul anului 1996, inainte ca Gheorghe Gavrilescu, membru PSD, si seful Romsilva la aceea vreme, sa fie inlocuit. Legea care a permis astfel de jafuri a fost, ulterior, abrogata. (n.n.)

Soacra lui Mircea Geoană deţine o colecţie de cinci vile

Soacra lui Mircea Geoana s-a imbogatit subit, in ultimii ani, cu patru vile, dintre care doua sunt situate in cartierul Primaverii: una pe strada Herastrau nr. 28, iar cealalta pe strada Jean Monnet nr. 69. Valoarea celor doua imobile se ridica la peste 1,5 milioane de euro, daca socotim doar terenul pe care sunt amplasate.

Vila din Breaza este situata pe strada Stefan cel Mare nr. 15. Conform aceleiasi surse, Margareta Geoana a mai achizitionat in Breaza si un teren de 3.000 mp pe str. 1 Mai. (Se inmultesc vilele soacrei lui Geoana, Romania Libera, 8.08.2005).

A cincea vila aflata sub aripa Margaretei Costea a fost obtinuta in 2001, pentru o perioada de zece ani, pe baza unui protocol incheiat cu Ministerul Educatiei. Aici isi are sediul fundatia “Tinerii Romaniei”, condusa de soacra lui Mircea Geoana.(www.hotnews.ro – 28.11.2006)

Mircea Geoană a profitat ani buni pe seama statului închiriind o vilă de la RAAPPS

Senatorul PD-L Dolj Radu Berceanu l-a acuzat pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, că în declaraţia de avere pe care a depus-o la Senat nu a trecut o casă.

Berceanu a declarat că a fost la “un chef” în respectivul imobil şi ştie “şi cui îi e închiriată”. Berceanu a adăugat că ştie şi “cine plăteşte” elicopterul cu care Geoană se deplasează în teritoriu, însă a refuzat să facă mai multe precizări în acest sens.”[1]( Curentul)

Mircea Geoană a avut şi el o „Mătuşă Tamara”

Mircea Geoana intretine relatii de ordin financiar cu un var al sotiei de la care cumpara in 2005 un teren cu o valoare imobiliara de peste 1,6 milioane de euro, dar pentru care sotia liderului PSD plateste doar 48.300 de euro. Acest teren insa este inapoiat lui Octavian-Vasile Barba, de frica scandalului „Matusii Tamara”, izbucnit între timp.

Tranzactia, facuta in familie, nu a fost consemnata in declaratia de avere a lui Mircea Geoana, fapt care ar fi trebuit sa atraga, declansarea automata a procedurilor legale de control al modului de dobandire a averii. (www.hotnews.ro – 08.03.2006)

Mircea Geoană a fost cercetat penal într-un caz care a prejudiciat statul român cu 100 milioane de dolari

In anul 1998 Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare (SNIF) din cadrul Ministerului Agriculturii urma sa beneficieze de Programul Romag ‘98. Acest program presupunea dotarea cu utilaje moderne, scutite de taxe vamale, a SNIF in urma unui contract intre Guvernul roman si firma americana Transchem.

Pentru realizarea acestei afaceri atat Mircea Geoana, ambasadorul Romaniei la Washington in aceea vreme, cat si Ionut Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) au facut lobby pe langa Guvernul Ciorbea. Afacerea a adus insa prejudicii statului roman cu o suma de aproximativ 100 de milioane de dolari şi la blocarea conturilor SNIF.

În perioada inundaţiilor din 2006, daca nu se intervenea cu o ordonanta de urgenta, inundatiile ar fi facut victime omenesti de-a lungul Dunarii deoarece nu se puteau folosi banii SNIF destinati unor astfel de calamitati naturale.

Cel care a acuzat cel mai tare autorităţile de incapacitate de gestionare a crizei a fost tocmai presedintele PSD, Mircea Geoana, implicat cu numele sau in scandalul pierderii a 100 de milioane de dolari. (Averea, 16.05.2006)

Familia lui Mircea Geoană face parte din vechea nomenclatură comunistă

Soţia lui Mircea Geoană, Mihaela, este fiica lui Ion si Margareta Costea. Conform unei surse de peste Ocean, familia Costea a fost apropiata de aceea a generalului de securitate Ion Mihai Pacepa.

In urma cu trei ani, saptamanalul “Academia Catavencu” a publicat o fotografie in care, alaturi de generalul Pacepa, aparea ofiterul “de securitate” Ioan Geoana. Fiul acestuia, Mircea Geoana, a negat ca ofiterul din fotografie ar fi tatal lui, cum, la fel, a negat ca acesta ar fi fost ofiter de securitate.

La sfarsitul anului 1989, Geoana senior detinea functia de sef al Comandamentului Apararii Civile si cunostea subteranele Capitalei, locatii importante in diversiunea care a inceput pe 22 decembrie 1989, acestea fiind locurile din care ar fi actionat asa-zisii “teroristi”.

Generalul Geoana a pus la dispozitia echipei lui Ion Iliescu planurile acestor subterane si i-a asigurat, astfel, fiului sau, Mircea, o apropiere de structurile noii puteri. (www.hotnews.ro – 28.11.2006)

Pentru alte informaţii accesaţi şi link-urile http://romanipentru.basescu.ro/ sau http://inconstantin.ro/2009/11/alegeri-prezidentiale-2009-wwwmirceageoanatv-site-anti-mircea-geoana.html

Candidaţii la Preşedinţia României (VI)

Crin Antonescu – garantat de Patriciu. De ce vreau să fiu votat?

Din extrem de multe motive.

În primul rând pentru că m-a ales Costache să cresc partidul în sondaje.

Apoi cred că nimeni nu poate contesta faptul că sunt un competent. Mi-am scuturat staminele în pistilul a numeroase realizări politice, parlamentare şi guvernamentale. Adică: în 17 ani de activitate parlamentară am avut un număr uriaş de iniţiative legislative: 3. Şi chiar o prezenţă de 0%, la unele sesiuni parlamentare. Descind din tradiţia florală a noului liberalism, alături de Crin Halaicu, Flor Pomponiu şi alţii.

Experienţa mea guvernamentală, fără a fi unică, este remarcabilă. E drept, unii răuvoitori spun că de bun ce eram trebuia să fiu schimbat. Am plâns puţin (deh, sunt un emotiv) şi am rămas ministru. Până la dispariţia CDR-ului. Şi la dispariţia unor hectare, vreo 7, aparţinând Sportului Studenţesc. Păi era un club înfiinţat de comunişti, cu mentalitate comunistă şi opus capitalismului. Liberalismul meu îmi spunea că terenului respectiv i-ar fi prins mult mai bine o metamorfozare în restaurant liberal. Colegul Şică Orban ar fi avut un loc în plus unde să combată, la un pahar, valenţele anti-culturale ale manelelor. Colegialitatea este, deci, o calitate a mea.

Tot ca ministru am dovedit că ştiu să apăr interesele sportului românesc. Toate rectificările bugetare au fost negative pentru ministerul condus de mine. Treaba sportivilor că au luat medalii de aur la Sydney, nu eu i-am pus. Colegul ţărănist Avram Mureşan a declarat că am „un minister de 3 lei”. Confunda ministerul cu ministrul, însă nu m-am supărat. În definitiv, ce-mi mai puteam dori în afara unui apartament de la RAPPS şi o maşină cu şofer. Nici măcar apartament nu era, ci o umilă vilă prin Piaţa Iancului. A, că federaţiile au rămas cu facturi restante pe la hoteluri, farmacii, restaurante, baze sportive e tot treaba lor. Puteau să mănânce senvişuri de la benzinării şi să se antreneze în parcuri.

Doresc să îndepărtez suspiciunile cum că aş fi omul cuiva. Nu, nu sunt marioneta nimănui. Am fost membru fondator al ILI, nu şi singurul care am consumat bani de la Costache Patriciu, prin această formulă. Şi nici nu erau foarte mulţi bani. 104.159.360 lei împărţiţi la mai mulţi liberali şi fundaţiile lor: Adina, Răzvan şi mulţi alţii. Parchetul General spunea că prin ILI au fost rulaţi bani suspecţi, obţinuţi de Costache pe căi mai liberale, în raport cu legea.

Ca profesor de istorie am rostit, cu competenţă, de la tribuna Parlamentului „Preşedintele Marii Britanii, Winston Churchill…” ca Elena Udrea cu al ei „preşedinte al Norvegiei” să nu se simtă singură în penibilitatea ei. În definitiv, Churchill ar fi fost un bun preşedinte dacă Marea Britanie ar fi renunţat la monarhie.

În concluzie, sunt cel mai bun. Principala mea preocupare este: NIMIC, însă la capitolul ăsta excelez. Şi mă pricep să dau replici deştepte la talk-showuri. Nu vreau înţelegeri politice decât cu mine, pentru că sunt naricisist. Sunt Crin.

Pentru alte detalii despre Crin, candidatul cel mai “fin”, accesaţi linkul http://www.crinantonescu.org/.

România se poate schimba în bine prin educaţie, nu prin alegerea de prostănaci

În ultima perioadă asistăm la un “măcel mediatic” având o singură ţintă Traian Băsescu. Televiziunile securistului Voiculescu au o singură problemă: distrugerea imaginii actualului preşedinte al României. Iar cea mai hidoasă alăturare posibilă este compararea lui Traian Băsescu cu ultimul dictator comunist al României. Poate doar boschetarii, pentru care Antena1 promovează manele sau maimuţăreli precum “SuperBingo”, cred aşa ceva. Dacă tovarăşul Voiculescu ar fi promovat doar 1 la 1 000 000 000 din campania antiBăsescu la adresa “geniului Carpaţilor” ar fi fost de mult oale şi ulcele. Aşa însă, acest Felix-motanul, încălţat cu miliardele de dolari proveniţi din conturile lui Ceaşcă, îşi permite să promoveze în continuare jegul pe posturile sale TV. Cum se poate ca Revelionul 2009 al postului Antena1 să difuzeze preponderent manele? Cum se poate ca acest turnător nenorocit să promoveze prostia, incultura şi maimuţăreala pe posturile sale TV? Dacă vrem o Românie civilizată ar trebui retrase licenţele pentru posturi TV precum OTV, TarafTV sau AnteneleŢiganilor. Aceste televiziuni de gunoaie au adus obiceiuri de mahala în inimile şi sufletul unor români rătăciţi. Şi dacă tot se înjură sistemul de învăţământ din România, să nu se uite că toate cursurile de bună-purtare din şcoală sunt anulate de gunoaiele umane promovate de televiziunile mogulilor: Becali, Vanghelie, manelişti, ţoape, piţipoance, cocalari şi aşa mai departe. România se ţiganizează încet, dar sigur. Becalizarea este doar o etapă. A fost completată de vanghelizare şi urmează doar emigrarea pentru a scăpa de manele şi gunoaie. Cultura română trebuie salvată de invazia inculturii şi prostiei agresiv promovate. România civilizată este lovită non-stop de televiziunile lui Voiculescu. În 1989 s-a murit pentru libertatea de a-l citi necenzurat pe Eminescu, nu pentru stâlcirea limbii române la televizor.

Dacă aveţi stomacul tare şi vreţi să vedeţi acte cumplite de cruzime ale ţiganilor faţă de animale accesaţi linkul http://antitigani.blogspot.com/.

1 Decembrie – Chişinău

Va anuntam ca pentru sarbatoarea nationala de la Chisinau vom pleca organizat din Bucuresti si din Iasi, ajungand in Chisinau la ora 09.00 pe 1 decembrie. Intoarcerea e programata pentru 22.00, in seara aceleiasi zile.

Pretul unui drum dus intors din Bucuresti este 75 RON iar din Iasi 30 RON.
Doritorii sunt rugati sa ne scrie cat mai curand sau sa ne sune la telefonul 0743 355 150.

Va invitam sa cititi si urmatorul articol, legat tocmai de problema in cauza:

Coeziune si unitate nationala

Autor: Dan Nicu

In acest articol vom vorbi despre coeziunea dintre oameni. O coeziune care, timp de doua secole, a fost prejudiciata de vitregiile istoriei. Si care, acum capata sanse sa se refaca. Cum anume? Prin ”pansarea” ranilor deschise, adica trecerea cat mai frecventa a granitei de pe Prut.

Din pacate, in Romania inca mai predomina o serie de stereotipuri legate de Republica Moldova. De la ”pe strazile voastre circula tancurile?” la ”voi aveti lumina?” nu e o distanta prea mare. Pentru multi dintre romanii din tara Basarabia este inca prea putin cunoscuta. Ei n-au fost niciodata acolo. Chiar daca multi dintre ei cunosc cu ochii inchisi strazile Barcelonei sau ale Parisului.

La fel ca in lumea medievala, cand necunoasterea suprafetei intregii planete ii facea pe bunii crestini din Europa sa presupuna ca noile continente sunt populate cu monstri zoo- si antropomorfi, putinii romani care merg, din an in Paste, in Moldova, sunt foarte surprinsi sa vada inscriptii in romaneste, sa auda lumea pe strada vorbind in romana.

Mai au romanii din dreapta Prutului un narav: intotdeauna accentueaza diferenta dintre un mal si celalalt. Replica: ”Nu vin la voi pentru ca...” e simptomatica. Acest la voi se aplica in cazul ungurilor, bulgarilor... dar si in cazul romanilor din stanga Prutului. La voi inseamna ca Republica Moldova e o tara straina Romaniei. Inseamna ca se si doreste ca ea sa ramana asa in continuare.

Intre tigarile ieftine, vinul bun, ”limba moldoveneasca”, Voronin, impresiile pe care le au romanii din dreapta Prutului despre confratii lor de peste rapa variaza foarte mult. Unii ii trateaza pe basarabeni cu mila. Altii, cu ingaduinta. Altii se tot oftica de fiecare data cand cineva aduce vorba la cei ”de dincolo”. Foarte putini, insa, prefera sa rupa cercul vicios si sa inceapa sa cunoasca in mod real Republica Moldova.

Si nu e greu deloc, sa stiti! In loc sa asculti impresiile unora, de ce sa nu mergi la gara Filaret, unde ai microbuze care te duc la Chisinau in 7-8 ore cu preturi destul de acceptabile, sa petreci un anumit timp in oras si (e de preferat) in afara lui, vizitand si alte locuri din Basarabia, si sa te intorci inapoi cand vei dori tu? De ce sa te bazezi la nesfarsit pe parerile altora, cand poti sa ti-o faci pe a ta proprie?

Romanii din tara trebuie sa mearga in Basarabia nu ca simpli turisti straini. Asta pentru ca Basarabia nu e o tara straina de Romania. Ei trebuie sa constientizeze ca mergand peste Prut efectueaza, in mod simbolic, un act de reintoarcere la unitatea pierduta a poporului, de cicatrizare a ranilor provocate pe parcursul secolului XX de catre fortele ostile integritatii teritoriale a natiunii romane. Numai prin cunoasterea situatiei din Basarabia, prin cunoasterea reciproca dintre oameni se va putea candva reface ceea ce s-a pierdut in 1940.

Mesaj primit de la “Noii Golani”.

Ciuma Becali şi gripa Prostănacul

Se pare că-n această ţară chiar şi răul este pervertit. Dacă în Occidentul civilizat personajele negative îşi au farmecul lor, pe malurile Dîmboviţei orice farmec se dizolvă într-un grotesc ce-ţi produce scârbă. Puteai, ca german, să fii atras de talentul oratoric al unui Adolf Hitler, dar este greu de înţeles ce poţi găsi la un agramat ca Becali. Cu toate acestea, dragi prieteni, unii tovarăşi sau chiar domni cu papion îl slujesc pe ciobanul din Pipera, pentru ceva mălai. Ce părere aveţi despre profesorii, unii chiar de limbă română, care îi fac propagandă electorală stâlcitorului de limbă română George Becali? Cum să fie competitiv sistemul de învăţământ românesc în condiţiile în care modelul de viaţă al unor cadre didactice este analfabetul Becali? Cum să proclami superioritatea cunoaşterii şi a învăţăturii la copii în condiţiile în care prostia unuia ca Becali nu este condamnată ci, mai mult, apreciată de cei care, chipurile, (de)formează moral şi intelectual generaţiile României de mâine?
Trecând la celălalt personaj hidos al României de azi, trebuie observată limba de lemn moştenită de la tătuca Iliescu. Putem presupune ce ar fi România cu Prostănacu’ preşedinte. O ţară în care s-ar fura în linişte. O ţară în care baronii roşii ar acapara ceea ce a mai rămas din avuţia naţională. Problema unei naţiuni nu este averea fiecăruia, ci obiceiurile sale. Comunismul n-a fost bun pentru acea raţie de pâine, ci a fost o ciumă pentru ţară datorită obiceiurile deprinse în comunism: furtul, minciuna, corupţia fără margini şi aşa mai departe. Acestea sunt bolile de care trebuie să se vindece România, iar traiul bun va veni după aceea, ca o consecinţă firească a respectării legilor, a eficienţei muncii, a promovării valorilor. Nu poţi pretinde să trăieşti bine într-o ţară coruptă. Nu poţi pretinde să te simţi în siguranţă într-o ţară în care nu se respectă legea. Nu l-am auzit pe infractorul nedovedit Năstase Adrian justificându-şi coerent şi logic averea dobândită (nici nu are cum, aceasta fiind obţinută ilegal), dar foarte des l-am auzit aruncând cu noroi în organele statului. Cum poate un asemenea individ să reprezinte cetăţenii unui stat sau chiar statul în condiţiile în care nu are încredere în justiţia acelui stat? Cum poate acest individ să apară la televizor bătând câmpii despre “să moară duşmanii mei” în condiţiile în care asupra sa planează acuzaţii grave de corupţie.
Dragii mei, neparticipând la vot, alianţa securistico-liberalo-prostănacă Geoană + Becali + Antonescu + Vadim vor face din ţara mea şi a ta republica lor neobolşevică. Dacă nu emigrezi în următoarele trei săptămâni ai şansa să te întorci în sistemul ticăloşit. Iar peste cinci ani nu va mai exista un alt Băsescu să te scoată de acolo. Românii au ocazia să o rupă definitiv cu trecutul bolşevic al pupincuristului Vadim pe 22 noiembrie 2009. Nu lăsaţi fantomele comunismului şi ale liberalismului roşu să facă din această ţară o ţară de baroni şi asistaţi social. Nu trebuie să mai fim ce am fost, trebuie să fim doar o ţară de oameni harnici, cinstiţi şi inteligenţi, care sunt capabili să facă din România un model de civilizaţie.

Vedeti si linkul Prostanacul si romanii

România anului 2008, în care o majoritate (prea) paşnică era (şi este) terorizată de o minoritate infracţională

Poliţiştii din Bacău au oprit (se întâmpla în august 2008 – n.m.), un Mercedes la volanul căruia se afla un domn de 13 ani, aparţinând unei etnii conlocuitoare, mare amatoare de Mercedes-uri. Şoferul a mărturisit, simplu, că luase maşina pentru a merge la un grătar. Bine, totuşi, că nu-şi bătea nevasta – care poate are 11 ani – în timpul deplasării. Şi sper, tot spre binele tuturor, că nenea conducătorul auto îşi ţinea cei trei copii şi calul pe bancheta din spate, aşa cum e regulamentar.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.32/2008.

Analiza dictaturii comuniste (LXXXVIII)

Aplicarea Convenţiei, cu deosebire a articolului 11 al ei, a stârnit numeroase animozităţi determinate de modalităţile concrete de livrare, eşalonare şi evaluare a produselor considerate ca având valoarea totală de 300 milioane dolari. La 16 ianuarie 1945, după 45 de zile de negocieri, s-a semnat la Bucureşti o Convenţie între Guvernul URSS şi România asupra mărfurilor care urmează să fie livrate, în compensarea daunelor cauzate Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea teritoriului sovietic23.
Pe timpul negocierilor acordului pentru aplicarea prevederilor articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu, respectiv 28 octombrie 1944-16 ianuarie 1945, reprezentanţii României au făcut mari eforturi pentru a diminua povara economică a acestui articol. Efortul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului nu a avut susţinere politică. Constantin (Dinu) Brătianu, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 ianuarie 1945, sublinia: „Când o parte din presa de la noi spune că condiţiile Armistiţiului sunt foarte uşoare, că într-adevăr s-a făcut României un tratament nesperat de dulce, aceasta slăbeşte putinţele noastre de muncă şi slăbeşte putinţele Comisiei de a rezista şi de a apăra interesele româneşti”24.
Pentru a cuantifica efortul economic al României necesar plăţii despăgubirilor în primul an de aplicare a Convenţiei, experţi ai Ministerului de Finanţe au comparat cuantumul acestora cu disponibilul de export al economiei ţării, datele estimate fiind obţinute prin ajustarea cifrelor din domeniul comerţului exterior al anului 1938, ţinând cont de teritoriile care nu mai aparţineau României: Bucovina de Nord, Basarabia şi Cadrilaterul. Disponibilităţile ajustate trebuie tratate cu numeroase rezerve întrucât, pe fundalul anului 1944, multe din ele au fost afectate de operaţiuni militare. Cu rezervele precizate, experţii amintiţi apreciau la 45-50% livrările către URSS din disponibilul de export al României25.
Pe perioada derulării Convenţiei de Armistiţiu, pentru reglementarea relaţiilor româno-sovietice s-au încheiat şi alte convenţii, minute, note diplomatice etc. Numai în Monitorul Oficial sunt consemnate 87 de acte normative referitoare la acest fapt. Aceasta demonstrează un caracter nu tocmai prietenos al raporturilor româno-sovietice.
SOVROM-urile. Un moment aparte al raporturilor româno-sovietice, în primul an de după evenimentele de la 23 august 1944, îl reprezintă semnarea la Moscova, la 8 mai 1945, a Acordului privind livrări reciproce de mărfuri dintre România şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste26.
Prevederile acordului, coroborate cu înţelegerile dintre Puterile Aliate din iulie-august 1944 de la Potsdam (Berlin) au condus la crearea societăţilor mixte sovieto-române – SOVROM – bazate teoretic pe principiul parităţii aportului de capital român şi sovietic27. Erau considerate societăţi anonime, pe durată nelimitată. Capitalul societăţii exprimat în acţiuni nominative era deţinut în proporţie de 50% de către fiecare parte. Organele de administraţie ale societăţii erau formate din Adunarea Generală a acţionarilor, Consiliul de Administraţie, Directorul General şi Subdirectorul General.
Sistemul de societăţi sovieto-române a cuprins ramuri esenţiale ale economiei naţionale şi a fost format din următoarele unităţi: 1. Sovrompetrol, înfiinţată la 17 iulie 194528; 2. Sovromtransport, înfiinţată la 19 iulie 194529; 3. Sovrombanc, înfiinţată la 1 august 194530; 4. Tars, înfiinţată la 8 august 194531; 5. Sovromgaz, înfiinţată la 20 martie 1946; 6. Sovromlemn, înfiinţată la 20 martie 194632; 7. Sovromfilm înfiinţată în cursul anului 194633; 8. Sovromconstrucţia, înfiinţată la 4 iulie 194834; 9. Sovromchim, înfiinţată în august 1948; 10. Sovromtractor, înfiinţată în august 1948; 11. Sovrommetal, înfiinţată la 4 iulie 1949; 12. Sovromcărbune, înfiinţată la 4 iulie 1949; 13. Sovromutilajpetrolier, înfiinţată la 15 august 1952; 14. Sovromnaval, înfiinţată la 15 august 1952; 15. Sovromasigurare35 ; 16. Sovrom Kvarţit.
Dintre SOVROM-urile menţionate, o situaţie deosebită, prin domeniul de activitate, o reprezintă Sovrom Kvarţit (Cuarţit). Înfiinţat la 30 decembrie 1951 este lichidat la 22 octombrie 1956 printr-un acord secret între Guvernul României şi Guvernul URSS. Printr-un protocol semnat între cele două guverne, la 22 octombrie 1956, Guvernul URSS transmite Guvernului României cota-parte sovietică, calculată pe baza bilanţului din 1 octombrie 1956, iar societatea îşi va înceta activitatea la 1 noiembrie 1956. Valoarea cotei-părţi sovietice reprezintă 617.836.000 lei la 1 octombrie 195636. Problema relaţiilor româno-sovietice, în ceea ce priveşte producţia şi comercializarea uraniului, este una deosebit de sensibilă chiar şi două decenii mai târziu. Lichidarea SOVROM-urilor, unele în 1956 şi ultimele în 1959 a creat numeroase animozităţi între guvernele celor două ţări. Dovadă în acest sens este faptul că agenda discuţiilor lui Nicolae Ceauşescu pentru vizita de partid şi guvernamentală în URSS din 3-11 septembrie 1965 cuprindea la punctul 9 „Problema uraniului”, iar la punctul 10 problema „Obligaţii financiare mai vechi (SOVROM)”37. Stenograma discuţiilor dintre delegaţia românească şi sovietică nu dovedeşte că s-au discutat toate problemele de pe agenda de lucru a lui Nicolae Ceauşescu.
Tratatul de pace din 1947. La 8 august 1946, Guvernul Franţei a adresat Guvernului României invitaţia oficială de participare la Conferinţa de Pace. Delegaţia a fost condusă de Gh. Tătărescu, ministrul afacerilor externe.
Declaraţia României la Conferinţa de Pace a fost expusă de Gh. Tătărescu şi însoţită de un memoriu în care erau consemnate amendamentele la proiectul Tratatului de pace, care, în esenţă, se refereau la acordarea statutului de cobeligeranţă României, din care ar fi decurs despăgubiri din partea Germaniei şi Ungariei împotriva cărora a dus război începând cu 24 august 1944, precum şi la statutul Dunării. Declaraţia şi Memoriul României au produs o impresie deosebit de bună, după cum arată presa din acei ani, dar nu au găsit răspunsul cuvenit din partea marilor puteri.
Definitivarea Tratatului de pace cu România a avut loc în noiembrie 1946, la Conferinţa de la New York a miniştrilor afacerilor externe ai celor patru mari puteri. România a înaintat şi acestei Conferinţe un memoriu în care argumenta necesitatea corectării unor prevederi prea aspre privind obligaţiile ei militare, economice şi de altă natură, iar în privinţa regimului internaţional al Dunării cerea ca reglementarea navigaţiei pe aceasta să aparţină numai statelor riverane, dar cererile nu sunt acceptate.
La 10 februarie 1947, la Paris, delegaţia României semnează Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, care consemnează încetarea stării de război şi a regimului de armistiţiu38. Totodată, delegaţia României face şi o declaraţie în care arată însemnătatea Conferinţei de Pace pentru climatul de bună înţelegere între popoare şi că România va depune toate eforturile pentru a îndeplini obligaţiile ce-i revin prin dispoziţiile tratatului, deşi unele dintre acestea sunt excesive, iar altele nedrepte. Tratatul cuprinde 40 de articole şi 6 anexe, dintre prevederile cărora reţinem câteva. României nu i se acordă statutul de cobeligeranţă şi, ca urmare, ea nu a avut posibilitatea să-şi valorifice creanţele împotriva Germaniei naziste şi Ungariei horthyste şi să fie despăgubită pentru daunele suferite în perioada 23 august 1944-9 mai 1945. Totodată, se menţineau obligaţiile materiale asumate de ea prin Convenţia de armistiţiu anterior semnată, şi, în plus, i se impuneau noi obligaţii. Astfel, articolul 26 din Tratat stipula că activele germane din România vor trece în patrimoniul URSS, articolul 27 prevedea că bunurile româneşti aflate în ţările aliate puteau fi blocate şi lichidate, în scopul stingerii creanţelor acestor ţări împotriva României, iar potrivit articolului 28 România era obligată să renunţe la orice pretenţii faţă de Germania, cu excepţia celor rezultate din contractele încheiate anterior datei de 1 martie 1939. Ca urmare a acestei prevederi, România trebuia să renunţe la creanţele sale împotriva Germaniei, care se ridicau în acel moment la circa 1 miliard de mărci, şi să plătească creanţele Germaniei împotriva României, care atingeau 1250 milioane mărci ş.a. Totodată, graniţele României erau menţinute potrivit celor stipulate în Convenţia de armistiţiu, Transilvania revenea la Ţara-mamă, prin anularea de jure a Dictatului de la Viena, Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa rămâneau în componenţa URSS, iar Cadrilaterul rămânea Bulgariei.
În concluzie, urmările celui de al doilea război mondial au fost pentru România dintre cele mai păgubitoare, sub aspect material, uman şi politic. Material, pierderile totale se ridică la aproximativ 3,7 miliarde dolari (la cursul anului 1938), după cum urmează: circa 1 miliard până în august 1944, circa 1,2 miliarde din august 1944 până în mai 1945 şi circa 1,5 miliarde pentru aplicarea Convenţiei de armistiţiu39. Menţionăm că între cifrele recunoscute oficial şi cele avansate, prin recalculare, de către unele cercetări recente, există unele deosebiri40. Uman, tributul de sânge al armatei române se ridică la circa 1
milion de victime – decedaţi, dispăruţi şi prizonieri care nu s-au mai întors. Politic, ca urmare a înţelegerilor intervenite între marile puteri, România intră în conul de penumbră european, numit „sfera de influenţă sovietică“, fapt care îşi pune amprenta asupra derulării ulterioare a vieţii ei economice, sociale şi politice.

Am spus-o odată şi o vom repeta mereu: Basarabia, pământ românesc!

Tinerii ucişi sau maltrataţi de regimul criminal Voronin meritau ceva mai mult de la români. Numai că televiziunile mogulilor au de aruncat cu lături în românii care nu gândesc precum securistul Voiculescu sau autorul căderii FNI-ului Vântu. Pentru aceşti tovarăşi, crimele împotriva umanităţii comise de gaşca bolşevică de la Chişinău, sub oblăduirea Moscovei, nu contează. Mai mult chiar, Prostănacul se deplasează în capitala Imperiului Răului, adică Moscova, pentru a-i linge tălpile lui Putin. Acest prostănac de două ruble, numit de unii Geoană Mircea, nu înţelege că pentru a obţine ce-ţi doreşti mai faci şi sacrificii. Acest băiat de securist este capabil să vândă teritorii româneşti ruşilor pentru cele câteva procente de gaz rusesc. Dacă mergem pe logica acestui prostănac, ar însemna că toţi marii domnitori ai românilor au greşit punându-se rău cu imperiile vremii, deoarece, “fraierii”, n-au ştiut să se trăiască bine ca baronii pesedeului. Noi vrem Basarabia pentru care au murit bunicii şi străbunicii noştri, Basarabia pe care au păzit-o răzeşii lui Ştefan cel Mare, nu un Prostănac care ne vinde visul de întregire pentru binele oligarhilor boşevici din propriul partid. Să nu uităm că Preşedintele actual al României i-a încurajat şi a fost mereu aproape cu vorba şi fapta de tinerii basarabeni, care nu şi-au uitat istoria şi neamul, dar pe bolşevicul de Geoană nu l-am auzit să declare ceva ferm împotriva regimului criminal Voronin sau a prezenţei trupelor ruseşti în Basarabia. Nici nu putea să fie altfel, pesedeii fiind urmaşii bolşevicilor care au fost scoşi în afara legii în 1924 deoarece erau de acord cu cedarea de teritorii româneşti URSS-ului. Aceşti trădători de neam şi ţară nu pot la infinit minţi acest popor, odată şi odată românii îi vor arunca la lada de gunoi a istoriei.

Seby & C A B – Acelaşi sânge, aceeaşi ţară
Piesă compusă de doi botoşăneni.

Analiştii lu’ Peşte şi mascarada de la tembelizor

Privind anumite posturi TV din România ai uneori un sentiment de greaţă, indus de aşa-zişii formatori de opinie. Nu este îndeajuns că pentru multe ţări civilizate suntem o naţie de hoţi şi infractori, mai eşti umilit şi de prostia sau batjocura unora cu creierul spălat de dictatura comunistă ce-ţi torturează memoria şi inteligenţa la televiziunile mogulilor. Doar un exemplu edificator în acest sens, dintre multele posibile.

Bogdan Chirieac afirma recent pe un post de televiziune: “La mitingul din 22 decembrie 1989 a fost ceva aranjat. Au fost atâtea alte mitinguri la care Ceauşescu era adulat.” (citat aproximativ). Ce pare să fi uitat acest trepăduş, aflat acum ceva vreme în centrul unui imens scandal legat de fabuloasa sa avere, este faptul că cizmarul din Scorniceşti era “adulat” de muncitorii, elevii, studenţii aduşi cu arcanul la mitinguri, dar mai ales era “adulat” de frica securiştilor şi a turnătorilor prezenţi peste tot. Dar cu ce se mai ocupă tovarăşul Bogdan Chirieac aflaţi dacă faceţi click pe linkul http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009111036663/Actualitate/Rosca-Stanescu-si-Bogdan-Chirieac-santaj-la-seful-ANI.html sau http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=646&Itemid=1.

Greva de la metrou – o nouă diversiune a pesedistului Ion Rădoi, liderul sindicatului “Metrorex”

Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor de la metrou, este un fost (şi actual ?) parlamentar PSD, adică un bolşevic putred de bogat (s-a terminat de mult cu bolşevicii săraci). Acest tovarăş pretinde creşteri salariale în condiţiile în care statul român se împrumută pentru a plăti pensiile şi alte cheltuieli publice. Şi tot acest Rădoi s-a hotărât să fie grevă la metrou exact în perioada alegerilor prezidenţiale. Adică, vezi-doamne, datorită “dictatorului” Băsescu nu au cei de la metrou bugetul şi nu-şi pot umfla salariile. Îi recomandăm tovarăşului Rădoi să se răcorească în cele câteva vile proprietate personală sau poate-l răcoreşte cineva cu un control al averii sale imense, făcute pe seama fraierului de stat român, care nu l-a întrebat niciodată de sănătate. Dar ce făcea acest infractor neprins prin 2007, puteţi citi mai jos.

Pufoaica neplătită

Un SRL din Roman se chinuie de vreo nouă ani să recupereze căteva sute de milioane de lei de la Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM). Proprietarul firmei, pe care tergiversările l-au trimis de căteva ori in spital, susţine că demersurile sale au fost ingreunate de influenţapreşedintelui USLM, senatorul PSD Ion Rădoi. Acesta din urmă parează, spunănd că firma (cu un angajat şi cifră de afaceri zero) este nici mai mult,nici mai puţin decăt a SRI.

Codin SRL este o firmă din Roman, profilată pe comercializarea de textile, cu un angajat, cifră de afaceri zero şi o pierdere de 1.623 lei, potrivit bilanţului de pe 2005. O firmă de apartament ca multe altele, veţi spune. Societatea se deosebeşte de suratele ei prin faptul că de vreo nouă ani este in război cu Uniunea Sindicatelor Libere Metrou pentru aproximativ un miliard de lei vechi. Lupta a fost dificilă şi incă nu s-a incheiat, spune Gheorghe Ciobanu, unicul acţionar al firmei, din cauză că preşedintele USLM este puternicul senator PSD Ion Rădoi. Chiar dacă SRL-ul a avut căştig de cauză in justiţie, Uniunea refuză să le facă plata, iar executorii judecătoreşti au fugit ca de dracu’ de cazul acesta. Senatorul PSD a refuzat vehement o discuţie cu documentele pe masă cu reporterii Jurnalului Naţional, susţinănd sus şi tare că firma in cauză este controlată de SRI.

AFACEREA. La sfărşitul lui 1998, Gheorghe Ciobanu, patronul firmei SC Codin SRL din Roman, judeţul Neamţ, a incheiat un contract de vănzare-cumpărare (nr. 15/1.11.1998) in valoare de 446.613.940 lei cu Uniunea Sindicatelor Libere Metrou Bucureşti, reprezentată de Stelian Bălă. Mai exact, USLM a cumpărat de la SC Codin 789 scurte din stofă. Potrivit deciziei civile nr. 510/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, care a dat căştig de cauză firmei din Roman, "contravaloarea mărfii a fost achitată parţial pănă la concurenţa sumei de 326.290.000 de lei, USLM refuzănd achitarea diferenţei. Debitul a fost recunoscut prin minuta incheiată la 17 iunie 1999, prin care părţile au stabilit eşalonarea părţii restante." USLM a incercat să se exonereze de răspundere, motivănd că Stelian Bălă a incheiat contractul in nume propriu, şi nu ca reprezentant al Uniunii. Argumentele au fost insă respinse de Curtea de Apel, care a remarcat faptul că "in ceea ce priveşte varianta apelantei USLM, potrivit căreia semnătura şi ştampilele aplicate pe contract, minută, avizele de insoţire a mărfii etc. fie au fost falsificate, fie aparţin unei persoane ce nu are calitate de reprezentant. Avizele de expediţie 3649/18.03.1999, 398871/19.11.1999, 3650/6.04.1999, 54337/25.03.1999 poartă semnătura numiţilor Bălă Stelian şi Creţu Nicolae, reprezentanţi ai USLM, ştampilele USLM sau a sindicatelor afiliate acestora. In perioada in care avizele au fost semnate şi marfa recepţionată, Bălă Stelian deţinea funcţie de conducere in cadrul Uniunii."

Curtea de Apel sugera, pe bună dreptate, că "in măsura in care, prin faptele sale culpabile, Bălă Stelian a prejudiciat sindicatele la conducerea cărora s-a aflat, acestea se pot indrepta impotriva lui, solicitănd eventuale despăgubiri. Cătă vreme insă nu s-a solicitat rezilierea contractului nr. 15/1.11.1998, apreciem că raporturile contractuale dintre SC Codin Com SRL şi USLM nu pot fi influenţate de soluţionarea plăngerii penale formulate impotriva lui Bălă Stelian." Curtea de Apel a amintit şi faptul că firma livrase mărfurile la datele stabilite in contract.

SINDICATUL-FANTOMĂ. Prin urmare, la data de 5 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a dat verdictul in favoarea firmei SC Codin SRL, prin care obliga Uniunea Sindicatelor Libere Metrou Bucureşti şi Sindicatul Unitatea 3 Metrou Bucureşti la 17.079.520, restul preţului mărfii livrate şi peste 300 milioane de lei vechi penalităţi de intărziere. Gheorghe Ciobanu a crezut atunci că l-a apucat pe Dumnezeu de picior şi că a infrănt sistemul. Nici pomeneală insă, greul de abia incepea. Pasul următor era de a găsi un executor judecătoresc care să pună in aplicare sentinţa. "Am fost la un executor judecătoresc pe nume Tănase, am plătit taxa cuvenită şi am aşteptat recuperarea banilor aşa cum imi promisese dl executor. După şase luni am primit un răspuns negativ. Dl. executor mi-a spus că in cazul meu nu se poate face nimic, deoarece dl senator Cornel Rădoi este senator PDSR şi are influenţa politică de partea lui. Am apelat la alt executor, care, după cinci luni de aşteptare, mi-a dat acelaşi răspuns", povesteşte Gheorghe Ciobanu cu năduf.

Cu toate că intreaga tevatură i-a cauzat probleme de sănătate, omul nu s-a dat bătut: "Am ajuns la un alt treilea judecător, dl Nemeş, care mi-a spus că după şapte luni de cercetări nu a găsit nici un bun mobil sau imobil care să aparţină Uniunii Sindicatelor Libere Metrou şi care să poată constitui obiectul unei executări." Suma a tot crescut de atunci, ajungănd la aproximativ un miliard de lei, iar Gheorghe Ciobanu se intreabă retoric cum se poate ca "o uniune sindicală cu aproximativ 6.000 de membri să nu aibă posibilitatea de a plăti datoriile şi cum se poate ca toate primăriile de sector din Bucureşti să susţină că sindicatul nu are nici un bun mobil sau imobil in raza lor".

Dacă sindicatul pe care il conduce este sărac lipit pămăntului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre senatorul Ion Rădoi care, potrivit declaraţiei de avere din 2007, este fericitul posesor a trei locuinţe (in Bucureşti, Dămboviţa şi Prahova), patru terenuri, 2 autoturisme AUDI şi bijuterii in valoare de 5.500 de euro, fără a fi luat nici un credit sau a avea o datorie.

Alte informaţii despre tovarăşul Ion Rădoi găsiţi şi accesând linkul http://cornelcaruntu.blogspot.com/2009/06/in-romania-s-furat-cu-voie-de-la.html