26 noiembrie 2009

Alte detalii ale votului din 22 noiembrie 2009


Oameni cu adevărat liberi şi care nu fac parte din găştile politice mioritice sunt românii din Occident. Pe aceşti cetăţeni îi interesează cu adevărat soarta României şi nu ciolanul puterii. Cum au votat aceştia? Majoritatea dintre ei l-au votat pe Traian Băsescu. Aceasta înseamnă că-n ochii lumii civilizate Prostănacul prostănac rămâne.

Un alt aspect relevant este votul românilor din Basarabia, cei ce cunosc cel mai bine şi pe propria piele ideile bolşevice aplicate oamenilor. Românii din Basarabia, mulţi dintre ei fiind maltrataţi şi ucişi de bolşevici pentru vina de a fi români, ei bine, aceşti eroi ai neamului românesc l-au votat în proporţie de 90 % pe Traian Băsescu. Ei ştiu cel mai bine ce poate însemna ajungerea unui neocomunist la Preşedinţia României.

Dragii mei, suntem mai mulţi decât gunoaiele roşii care au distrus această ţară transformând-o într-o ţară cu politicieni corupţi, care nu plătesc niciodată pentru încălcarea legilor din România. Corupţia este cauza sărăciei şi nu efectul ei. Avem salarii şi pensii mici deoarece o parte a politicienilor fură din avutul public. Avem salarii şi pensii inechitabile deoarece nu contează valoarea ta sau a mea într-un domeniu sau numărul anilor munciţi cu trudă, ci contează pilele-cunoştinţele-relaţiile (PCR-ul n-a murit în România). Avem salarii şi pensii meci deoarece o parte din bani îi dăm pentru cei care se pensionează dând şpăgi la medici, o altă parte îi dăm pentru veniturile uriaşe ale clientelei politice (Ludovic Orban îşi plătea în 2008 secretarii de stat cu 1,4 miliarde lei anual, proveniţi din tot soiul de dregătorii), iar o altă îi dăm pentru a plăti hoţiile din sistemul public, cum ar fi licitaţii trucate, pierderi ale companiilor naţionale. Să-i dăm şansa actualului preşedinte al României să facă din România o ţară în care marii infractori sunt aduşi în faţa justiţiei. Măcar pentru tinerii şi copii ucişi în 1989 şi la mineriade, crime pentru care n-a plătit nimeni, să nu alegem pe fiul unui general de securitate în cea mai înaltă funcţie a României democratice.


Niciun comentariu: