În ultimii 20 de ani suntem martorii imaginii reale a ţărişoarei noastre în ochii Occidentului pe care l-am luat ca model de dezvoltare economică şi morală. Dacă dictatura comunistă ascundea, prin cenzură, imaginea României (de ţară unde se murea de foame), după ’89 am avut surprize … surprize. Ce ascundea dictatura comunistă sub preş (eram ţara cu cei mai mulţi copii infectaţi cu SIDA, eram ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi în infernul caselor de copii) a devenit vizibil după decembrie 1989. De aici şi până la scandările străinilor, cu ocazia meciurilor Naţionalei de fotbal, “Ţiganii! Ţiganii!” sau a saluturilor adresate românilor de vedete occidentale precum “Hello Budapest!” n-a mai fost decât un pas. Iar neocomuniştii din PSD (fost FSN, PDSR, PCR) au avut grijă să nu schimbe nimic din situaţia moştenită de la tătucul lor. De ce ne merităm totuşi soarta, de “ţigani” ai Europei civilizate, în următoarele episoade. Precizez că nu sunt rasist, adică pentru mine nu contează culoarea pielii. Dar nici nu pot aprecia metodele tribale de convieţuire a ţiganilor, faptul că marea lor majoritate trăiesc din furt, sunt purtători de microbi, datorită unei igiene precare, n-au nici un Dumnezeu (ţiganii sunt singura “specie umană” fără religie clară), sunt o adevărată povară pentru orice ţară şi aşa mai departe. Din păcate, românaşul verde, cu mioriţa în suflet, în loc să fie mândru de originile sale nobile - până la urmă suntem urmaşii lui Cuza, nu ai ţiganului care-i lustruia pantofii -, ei bine, mulţi români cu creierul spălat şi de dictatura comunistă au început să asculte muzica ţiganilor (acel jeg de muzică numit “manele”), au început să poarte ghiuluri de neam prost şi dintr-un popor de nobili ce apăram porţile Europei creştine am devenit un popr de manelişti ce îngrozeşte lumea civilizată. Ar fi momentul să facem ordine la noi în ţară, deoarece infractorii care au invadat Europa s-au format pe fondul somnului autorităţilor şi a unei justiţii de cacao.
Cum credeti că apreciază un străin următoarele întâmplări?
“Adrian Pata din Brezoianu, dar şi eu, am descoperit că s-a umplut Bucureştiul de aurolaci. Adrian vorbeşte de aurolacul parcator. Eu îi colorez situaţia cu aurolacul de stradă cu puţa scoasă la baba cerşetoare, cu aurolacul ce-şi cumpără ţigări şi te scuipă în ochi dacă îl laşi să aştepte, de aurolacul de la Marea Neagră, cerşetor, aurolacul de terasă, care stă în faţa ta la o masă şi molfăie dezgustător ca să-ţi treacă cheful de mâncare, aurolacul ştergător de parbrize. Adrian pomeneşte chiar de aurolacul agresiv, care te ameninţă că-ţi zgârie maşina cu cuiul dacă parchezi şi nu-i dai dreptul. Eu, nu ştiu de ce, gnoseologic, urlu un “Muriţi!” la adresa primăriilor, personal domnilor Vanghelie, Oprescu, Chiliman, Poteraş, Piedone, Onţanu, Negoiţă şi personal tuturor labagiilor români care au făcut copii şi i-au lăsat în stradă.” (Academia Caţavencu, nr.31/2008, autor Eugen Istodor)
Dorele, ne rugăm şi noi la Dumnezeu ceva mai încet?
“Acum câteva luni m-am mutat lângă o ditamai biserică, cu o acustică foarte bună şi difuzoare exterioare de mare putere, şi singura problemă pe care o am este că, în fiecare duminică dimineaţa, sunt nevoit să-mi scriu textele pentru revistă în acordurile liturghiei, cu clopote şi tot tacâmul. Ferestrele nu le pot ţine închise pentru că fumez, dopuri în urechi nu-mi pun, că mă irită, pe muzică la căşti nu prea mă pot concentra, este destul de greu, credeţi-mă. Singura soluţie ar fi să mă duc la redacţie, însă nu ştiu ce-ar putea crede despre mine colegii mei dacă m-ar vedea venind la serviciu, başca duminica. Chiar nu-i înţeleg pe oamenii ăştia, care se roagă la Dumnezeu în gura mare, prin staţia de amplificare.” (Academia Caţavencu, nr.31/2008)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu