Sindicatu’ care face blatu’

Ca în orice democraţie bananieră, în România sindicatele sunt mână în mână cu politica şi, de multe ori, cu încălcarea legii. Mulţi lideri de sindicat au dobândit averi considerabile, prin mijloace dubioase, iar asmuţirea sindicatului împotriva anumitor politicieni se face pentru cauze dintre cele mai întunecate: liderul de sindicat vrea o funcţie politică, acelaşi lider, sau altul, vrea un contract pentru firmele sale sau un loc în Parlament, ori liderul de sindicat face jocul partidului al cărui membru este. Corect ar fi ca liderii de sindicat să fie apolitici. Ceea ce nu se întâmplă în România. De exemplu, Ion Rădoi, liderul sindicatului ‘Metrorex’, a fost parlamentar PSD, în perioada 2004 – 2008 (vezi În România s-a furat cu voie de la sindicat), iar Marius Petcu, liderul ‘Sanitas’ şi finul lui Miron Mitrea, a pus sindicatul la cheremul PSD-ului (vezi Funcţii primite de CNSLR-Frăţia de la PSD). În învăţământ, sindicatele se agită foarte mult într-o singură direcţie, foarte importantă, desigur: salarizarea personalului din învăţământ. Dar mai există şi alte subiecte, de rezolvarea cărora depinde foarte mult viitorul acestei ţări. Unul ar fi depolitizarea funcţiei de director, adică directorii şcolilor din România nu ar trebui să fie membri ai nici unui partid politic. Politica se face în altă parte, nu în şcoală. Ai chef să faci politică activă, o faci din orice altă ipostază, dar nu din aceea de director. Alt subiect dispărut din limbajul sindicatelor din învăţământ este numirea directorilor pe criterii politice. Deşi legea prevede nişte criterii pentru a ocupa funcţia de director, aceste criterii sunt ignorate în anumite momente sau în cazul unor persoane, deloc puţine. Să luăm, de exemplu, Şcoala Havîrna (o şcoală de pe aici). Dacă te numeşti Ioan Stan, eşti profesor II, gradul didactic ‘definitiv’, nu poţi ocupa funcţia de director, conform legii (în acea şcoală există profesori cu gradul didactic minim II), dar, prin relaţii politice de cafenea, te ştergi la fund cu legea şi ajungi director. Fraierii să nu uite că trăiesc în România, iar aici contează PCR-ul (pile-cunoştinţe-relaţii). Dar cum să fie sindicatele interesate de chestiuni morale, din moment ce sunt formate din personaje dubioase. Exemplu: tovarăşul Şuhan Valeriu, acum pensionar, era liderul sindicatului din Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici). Sindicalistu’ lu’ Peşte avea două calităţi clare: venea la cursuri beat şi îşi etala limbajul violent de mahala ori de câte ori (nu) era cazul. N-a păţit niciodată nimic deoarece PCR-ul (pile-cunoştinţe-relaţii) veghea bunul mers al respectivului pe drumul de la crâşmă spre şcoală şi retur. La Şcoala Havîrna, lider de sindicat este de vreo 20 de ani tovarăşul Zvîncă Petru. Pentru nostalgicii dictaturii comuniste, trebuie precizat că, înainte de 1989, vacanţa elevilor de liceu avea o durată de două luni (15 iulie – 15 septembrie), iar în această perioadă trebuia să faci două săptămâni de muncă, în cazul meu, în agricultura socialistă (în acea perioadă satele erau demolate, oamenii tot mai puţini la ţară, iar pământul era recoltat cu armata, studenţii, elevii, muncitorii). În acea perioadă, tovarăşul Zvâncă era responsabil UTC (Uniunea Tineretului Comunist) şi, fiind tânăr, îşi ridica o casă. Avea însă nevoie de lucrători. Şi i-a găsit repede şi fără plată. A luat zece băieţi care urmau să recolteze cartofi la un IAS (Întreprindere Agricolă de Stat) din apropiere şi i-a pus să-i care pământul la temelia casei. M-am numărat printre cei zece şi am realizat atunci că, pentru bolşevici, legea nu contează. Aveam 16 ani, minor adică, iar după cele cinci zile de muncă m-am aşteptat ca tovarăşul profesor să ne ofere măcar un pachet de biscuiţi. Nu ne-a dat, singurul câştig fiind că am scăpat mai repede cu câteva zile de acea perioadă de muncă în vacanţă. Iar acest individ, care confunda munca în folosul comunităţii cu munca în folosul personal, este astăzi marele apărător al celor din învăţământ, plus că 20 de ani a fost consilier local din partea a tot soiul de partide (PRM, PNL, …). Mai aştept, în zadar probabil, ca sindicatele, ce pretind că vor binele învăţământului românesc, să solicite corectitudine în desfăşurarea examenelor, precum Bacalaureat sau Evaluare naţională. Dar despre acest subiect într-un material viitor.