28 septembrie 2009

Luptă anticorupţie, ochii plânşi vor să te vadă

Pe vremuri, înainte de Monica Macovei, nu credeam că vreodată se va întâmpla ceva concret în Justiţie. Totul era un joc al aşa-ziselor acţiuni ale parlamentarilor şi organelor abilitate. Dacă nu exista monstruasa înţelegere între PNL şi PSD pentru eliminarea Monicăi Macovei (sigurul ministru pentru susţinerea căruia s-a ieşit în stradă în România), morţii de la Revoluţie, bătuţii de la mineriade, nenumăraţi oameni deposedaţi de pământuri, familiile cu casele neretrocedate pentru că oamenii PSD-ului puseseră ochii pe ele şi miile de oameni care au pierdut licitaţii trucate ar fi fost răzbunaţi. Cât timp a fost Monica Macovei în postul ei de ministru al Justiţiei, procurorii au început să-şi facă treaba, cazurile poticnindu-se la judecătorii “roşii”, adică cei care au înţeles din “independenţa justiţiei” că pot face orice, pe când “justiţie independentă” înseamnă doar că românii au dreptul la procese fără influenţe politice. Erau zile în care toată gaşca, CSM-ul, oamenii lor, dormeau prost şi se trezeau cu cearcăne. Dar iată, de vreo trei ani, ei au început să doarmă din ce în ce mai bine. Doar românii care n-au reuşit să ia şpăgi, precum neocomuniştii din PSD, dorm din ce în ce mai prost, datorită grijilor zilnice.

Un comentariu:

Mihaelutza spunea...

frumos blog. Cum ati facut de ati pus muzica?vreau si eu sa imi pun pe blog si nu stiu cum. ajutati-ma!!!!!Mihaela.