15 februarie 2010
Cum tembelizorul adânceşte nivelul de îndobitocire a României profunde
Pentru cine n-a avut (ne)fericita ocazie de a locui, măcar o perioadă scurtă, în România votantă a kaghebistului Iliescu şi a tribunaticului Vadim, trebuie amintit că pe aceste locuri cele mai urmărite posturi sunt zeroTV (televiziunea de cartier Ferentari a ţigănuşului îmbogătit din gunoaie umane) şi, eventual, TarafTV sau EtnoTV, ale unui alt specimen de mahala numit Silviu Prigoană. Şi ce se poate vedea ‘educativ’ la asemenea posturi? Lăsând la o parte manelele, de care am tot vorbit, zeroTV, de exemplu, mai are emisiuni de ‘înalt rating’, din care se pot înţelege următoarele:
1. Cei de la ţară sunt toţi nişte cretini, doar tu locuitor al Ferentariului eşti cineva (‘nimeni n-are valoarea mea’, nu?).
2. ‘Banii vorbeşte’, mai ales în certurile ca la uşa cortului dintre participanţii la emisiune (actori?), care-şi vor trece în CV: “Am debitat 13 înjurături de mamă la emisiunea X, de pe postul OTV”.
3. Mocirla umană în care trăiesc personajele este oferită model pentru individul subculturalizat din România profundă, cel care-şi va ‘sacrifica’ ore întregi din viaţă urmărind certurile de la zeroTV, dar dorind, nu-i aşa, să trăiască bine.
4. Se plânge intens, mai ales la cei fără erecţie neuronală, după perioada în care nu era această ‘destrăbălare’, aceste personaje nedându-şi seama că tocmai prezenţa lor la un gunoi de post TV contribuie la ceaţa în care se zbate civilizaţia în România.
5. Faptul că astfel de televiziuni îşi permit aşa ceva, emisiuni cu ţigăneală ieftină, dovedeşte o dată în plus ineficienţa activităţii bisericii ortodoxe (suntem o ţară creştină ?!), ineficienţa anumitor ore de curs în învăţământ (religie, cultură civică), eşecul educaţiei din familie. De vină nu sunt neapărat copii, cât mai ales adulţii, mulţi dintre ei fară Dumnezeu, lege sau eduacţie (cel puţin pe aici, prin comuna ‘europeană’ Havîrna). Are o vină şi CNA-ul, instituţia abilitată să aplice legea în domeniul audiovizualului.
6. A apăra ‘prostimea’ nu înseamnă să le dai circ şi ţigăneală în fiecare seară. Dacă tot vrei binele celor ‘necăjiţi’, învaţă-i să muncească, învaţă-i să nu piardă timpul (care înseamnă bani), învaţă-i să fie buni la ceva (să ştie o meserie), învaţă-i să nu fure, să respecte legea (care-i va proteja şi pe ei), învaţă-i să plătească impozite pentru a avea drumuri bune, spitale, şcoli, învaţă-i să fie solidari tot timpul cu semenii lor, nu doar la tembelizor, învaţă-i să respecte proprietatea (pentru ca şi avutul lor să fie în siguranţă), învaţă-i că banii sunt doar un mijloc în viaţă, nu un scop, învaţă-i să nu polueze, învaţă-i să se comporte la fel ca cei din Vest, dacă vor să trăiască la fel ca ei. Numai că ‘tembeliziunea boborului’ nu face aşa ceva, ţigănuşul de Diaconescu adăugând în fiecare seară o altă piatră de gâtul moralităţii din această ţară.
La linkul următor Dan Diaconescu are o avere de 33.425.000 de euro (la nivelul anului 2009) putem afla ce ‘sărac’ este ţigănuşul de Diaconescu. Pentru cei care nu vor urma legătura, iată cam ce avea acesta în 2009:
- Casa pe malul marii la Constanta-250 000 de euro
- Casa pe Valea Prahovei, Sinaia- 250.000 de euro
- Casa in Primaverii, Bucuresti- 500 000 de euro
- Iaht-500 000 de euro
- Rolls Royce Phantom-385.000 de euro
- Rolls Royce Drophed-340.000 de euro
- Bentley Flying Spur- 200 000 de euro
- Bloc Baneasa, 6 etaje- 1 000 000 de euro
- Televiziunea OTV-30 000 000 euro (cea mai recenta oferta facuta).
Numai imobilele sale (în 2010), şase la număr, valorează peste 17 milioane de euro. Vezi http://www.libertatea.ro/stire/i-am-numarat-casele-lui-dan-diaconescu-275279.html.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
tembelizorul ne indobitoceste zilnic dar il acelasi timp il imbogateste pe "jurmalistu" de caca, Diaconescu....aveti o singura solutie, dati click pe telecomanda pe animal planet...
te astept la mine pe blog unde nastase imi explica pe limba lui de ce se retrage din cursa spre sefia psd
Cele scrise se refera la 'boborul' care face rating-ul OTV-ului. Asa-i, noi ceilalti avem telecomanda.
Trimiteți un comentariu