23 februarie 2010

Cum se strică un drum pietruit


Dacă vă număraţi printre cei care plâng de mila poporului otevist, care nu are un tătuc care să ia de la cei harnici şi să dea la cei leneşi sau care să ia de la cei inteligenţi şi să dea la cei săraci cu duhul, ei bine, trebuie să ştiţi un adevăr dureros: marea majoritate a ‘boborului’, care înjură la greu guvernanţii, soarta, viaţa, nu are lege, educaţie, Dumnezeu. Altfel n-ar exista ştirile de la ora 5, n-ar exista insecuritatea în care trăim, n-ar exista PSD-ul, cu al său Vanghelie şi aşa mai departe. Un singur exemplu, din ‘celebra’ comună (europeană?) Havîrna. Prin vara lui 2009, ‘inteligenţii’ din Consiliul Local iau hotărârea să niveleze cu lama un drum comunal pietruit de pe aici. Astfel, pietrişul a fost dat pe marginea drumului, rămânând pământ curat pe acest drum. Pietrişul a fost furat fără nici o jenă de pe drum, oricine avea nevoie de pietriş, lua de pe drum, doar nu era fraier să cumpere. A urmat vreo trei luni fără ploi, în vara lui 2009, praful facând ravagii pe drumul fără pietriş (vezi şi La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice). Mai apoi, au dat ploile, iar lipsa pietrişului a fost cauza apariţiei noroiului, maşina fiindu-ţi supusă la o murdărire sigură. La sfârşit, a venit zăpada, multă şi lăsată în drum de o primărie ineficientă. Iar acum, după topirea zăpezii, s-au format gropi, în pământul fără pietriş, gropi în care apa îşi face veacul, fără s-o deranjeze nimeni. Cam aşa se trăieşte în România profundă, adică în locul unde tătucul Iliescu, cel care a distrus România, a avut mereu asigurate voturi de la ‘inteligenţii’ asistaţi social de pe aici. Aceştia au făcut imposibilă reformarea României, prin furturi (pietrişul de pe drum s-a furat sub privirile poliţiştilor de pe aici, care s-au făcut că plouă), prin amenzi neplătite (contravenient = cinstit, în Havîrna dominată de PSD + PRM), prin hotărâri ale Consilului Local pe care nu le pune nimeni în aplicare. De exemplu, în perioada gripei aviare, şi nu numai, s-a hotărât să nu se admită păsări pe drumul principal al localităţilor ce compun comuna. Credeţi că s-a sinchisit cineva de hotărârea Primăriei? Ei aş, păsările sunt pe drum, iar maşinile aşteaptă ca pasărea otevistului să aibă ‘bunăvoinţa’ să elibereze drumul. Plus oile, care circulă fără nici o jenă pe drumul principal. Adică, ai vreo 100 de oi, le mai scoţi iarna la păscut, dacă nu ninge, şi le duci fără probleme pe drumul principal, doar fraierii care se mai grăbesc la serviciu pot aştepta. Mai mult, dacă te numeşti Butnaru din Tătărăşeni (un cătun de pe aici) şi ai o avere cu mult mai mare peste ce câştigă un profesor, din meseria de cioban, îţi treci oile pe numele lui taică-tău, iar tu iei liniştit ajutor pentru încălzire, ajutor social şi aşa mai departe, doar primăria lu’ peşte nu dă banii de la ea, ci de la cei care mai şi muncesc legal în această ţară. Pe aici, oricum nu verifică nimeni nimic, se trăieşte fără nici o lege, poporul otevist n-are treabă cu aşa ceva. Circul este asigurat de OTV + Antenele 1, 2, 3, 4, iar meseriile le deprind alţii, altfel cine mai populează crâşmele din zonă. Cam aceasta au învăţat cei de aici, de la tătucii Vadim şi Iliescu, plus ce au moştenit de la cizmarul analfabet care a îndobitocit această ţară prin proprietatea de stat, unde fiecare muncea după cum îl tăia capul, unii foarte prost, dar se fura orice, doar ‘e al nostru’, al ‘boborului’. Proprietatea nu se garantează prin legi, ci se protejează prin educaţie. România este plină de hoţi, deoarece 45 de ani s-a practicat hoţia. Restul sunt baliverne, pentru cei care numără ţiganii vrăjitori la zeroTV.

2 comentarii:

Anonim spunea...

ca la noi la nimenea...dat viitoare votati cu altii...

Prima aroganta a lui Micul Trompetescu: bona din Filipine... detalii la mine pe blog...

Dumitru Caruntu spunea...

Asa-i, doar bine spunea nenea Murphy: "Ceea ce incepe prost se termina si mai prost".