11 noiembrie 2009

Greva de la metrou – o nouă diversiune a pesedistului Ion Rădoi, liderul sindicatului “Metrorex”


Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor de la metrou, este un fost (şi actual ?) parlamentar PSD, adică un bolşevic putred de bogat (s-a terminat de mult cu bolşevicii săraci). Acest tovarăş pretinde creşteri salariale în condiţiile în care statul român se împrumută pentru a plăti pensiile şi alte cheltuieli publice. Şi tot acest Rădoi s-a hotărât să fie grevă la metrou exact în perioada alegerilor prezidenţiale. Adică, vezi-doamne, datorită “dictatorului” Băsescu nu au cei de la metrou bugetul şi nu-şi pot umfla salariile. Îi recomandăm tovarăşului Rădoi să se răcorească în cele câteva vile proprietate personală sau poate-l răcoreşte cineva cu un control al averii sale imense, făcute pe seama fraierului de stat român, care nu l-a întrebat niciodată de sănătate. Dar ce făcea acest infractor neprins prin 2007, puteţi citi mai jos.

Pufoaica neplătită

Un SRL din Roman se chinuie de vreo nouă ani să recupereze căteva sute de milioane de lei de la Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM). Proprietarul firmei, pe care tergiversările l-au trimis de căteva ori in spital, susţine că demersurile sale au fost ingreunate de influenţapreşedintelui USLM, senatorul PSD Ion Rădoi. Acesta din urmă parează, spunănd că firma (cu un angajat şi cifră de afaceri zero) este nici mai mult,nici mai puţin decăt a SRI.

Codin SRL este o firmă din Roman, profilată pe comercializarea de textile, cu un angajat, cifră de afaceri zero şi o pierdere de 1.623 lei, potrivit bilanţului de pe 2005. O firmă de apartament ca multe altele, veţi spune. Societatea se deosebeşte de suratele ei prin faptul că de vreo nouă ani este in război cu Uniunea Sindicatelor Libere Metrou pentru aproximativ un miliard de lei vechi. Lupta a fost dificilă şi incă nu s-a incheiat, spune Gheorghe Ciobanu, unicul acţionar al firmei, din cauză că preşedintele USLM este puternicul senator PSD Ion Rădoi. Chiar dacă SRL-ul a avut căştig de cauză in justiţie, Uniunea refuză să le facă plata, iar executorii judecătoreşti au fugit ca de dracu’ de cazul acesta. Senatorul PSD a refuzat vehement o discuţie cu documentele pe masă cu reporterii Jurnalului Naţional, susţinănd sus şi tare că firma in cauză este controlată de SRI.

AFACEREA. La sfărşitul lui 1998, Gheorghe Ciobanu, patronul firmei SC Codin SRL din Roman, judeţul Neamţ, a incheiat un contract de vănzare-cumpărare (nr. 15/1.11.1998) in valoare de 446.613.940 lei cu Uniunea Sindicatelor Libere Metrou Bucureşti, reprezentată de Stelian Bălă. Mai exact, USLM a cumpărat de la SC Codin 789 scurte din stofă. Potrivit deciziei civile nr. 510/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, care a dat căştig de cauză firmei din Roman, "contravaloarea mărfii a fost achitată parţial pănă la concurenţa sumei de 326.290.000 de lei, USLM refuzănd achitarea diferenţei. Debitul a fost recunoscut prin minuta incheiată la 17 iunie 1999, prin care părţile au stabilit eşalonarea părţii restante." USLM a incercat să se exonereze de răspundere, motivănd că Stelian Bălă a incheiat contractul in nume propriu, şi nu ca reprezentant al Uniunii. Argumentele au fost insă respinse de Curtea de Apel, care a remarcat faptul că "in ceea ce priveşte varianta apelantei USLM, potrivit căreia semnătura şi ştampilele aplicate pe contract, minută, avizele de insoţire a mărfii etc. fie au fost falsificate, fie aparţin unei persoane ce nu are calitate de reprezentant. Avizele de expediţie 3649/18.03.1999, 398871/19.11.1999, 3650/6.04.1999, 54337/25.03.1999 poartă semnătura numiţilor Bălă Stelian şi Creţu Nicolae, reprezentanţi ai USLM, ştampilele USLM sau a sindicatelor afiliate acestora. In perioada in care avizele au fost semnate şi marfa recepţionată, Bălă Stelian deţinea funcţie de conducere in cadrul Uniunii."

Curtea de Apel sugera, pe bună dreptate, că "in măsura in care, prin faptele sale culpabile, Bălă Stelian a prejudiciat sindicatele la conducerea cărora s-a aflat, acestea se pot indrepta impotriva lui, solicitănd eventuale despăgubiri. Cătă vreme insă nu s-a solicitat rezilierea contractului nr. 15/1.11.1998, apreciem că raporturile contractuale dintre SC Codin Com SRL şi USLM nu pot fi influenţate de soluţionarea plăngerii penale formulate impotriva lui Bălă Stelian." Curtea de Apel a amintit şi faptul că firma livrase mărfurile la datele stabilite in contract.

SINDICATUL-FANTOMĂ. Prin urmare, la data de 5 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a dat verdictul in favoarea firmei SC Codin SRL, prin care obliga Uniunea Sindicatelor Libere Metrou Bucureşti şi Sindicatul Unitatea 3 Metrou Bucureşti la 17.079.520, restul preţului mărfii livrate şi peste 300 milioane de lei vechi penalităţi de intărziere. Gheorghe Ciobanu a crezut atunci că l-a apucat pe Dumnezeu de picior şi că a infrănt sistemul. Nici pomeneală insă, greul de abia incepea. Pasul următor era de a găsi un executor judecătoresc care să pună in aplicare sentinţa. "Am fost la un executor judecătoresc pe nume Tănase, am plătit taxa cuvenită şi am aşteptat recuperarea banilor aşa cum imi promisese dl executor. După şase luni am primit un răspuns negativ. Dl. executor mi-a spus că in cazul meu nu se poate face nimic, deoarece dl senator Cornel Rădoi este senator PDSR şi are influenţa politică de partea lui. Am apelat la alt executor, care, după cinci luni de aşteptare, mi-a dat acelaşi răspuns", povesteşte Gheorghe Ciobanu cu năduf.

Cu toate că intreaga tevatură i-a cauzat probleme de sănătate, omul nu s-a dat bătut: "Am ajuns la un alt treilea judecător, dl Nemeş, care mi-a spus că după şapte luni de cercetări nu a găsit nici un bun mobil sau imobil care să aparţină Uniunii Sindicatelor Libere Metrou şi care să poată constitui obiectul unei executări." Suma a tot crescut de atunci, ajungănd la aproximativ un miliard de lei, iar Gheorghe Ciobanu se intreabă retoric cum se poate ca "o uniune sindicală cu aproximativ 6.000 de membri să nu aibă posibilitatea de a plăti datoriile şi cum se poate ca toate primăriile de sector din Bucureşti să susţină că sindicatul nu are nici un bun mobil sau imobil in raza lor".


Dacă sindicatul pe care il conduce este sărac lipit pămăntului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre senatorul Ion Rădoi care, potrivit declaraţiei de avere din 2007, este fericitul posesor a trei locuinţe (in Bucureşti, Dămboviţa şi Prahova), patru terenuri, 2 autoturisme AUDI şi bijuterii in valoare de 5.500 de euro, fără a fi luat nici un credit sau a avea o datorie.

Alte informaţii despre tovarăşul Ion Rădoi găsiţi şi accesând linkul http://cornelcaruntu.blogspot.com/2009/06/in-romania-s-furat-cu-voie-de-la.html

Niciun comentariu: