Analiza dictaturii comuniste (LXXXVII)

Consecinţe ulterioare lui decembrie 1989
Realitatea legislaţiei comuniste este cea a unei legislaţii care, dincolo de oscilarea între formulări pompoase şi reglementări ale terorii, a fost cea a unui stat fără sistem juridic, în sensul propriu al cuvântului. Un sistem – juridic sau de orice fel – se manifestă prin relaţii ferme între elementele ce-l compun. Un sistem juridic presupune norme juridice care să acopere toate domeniile vieţii sociale, o ierarhie a acestora, cunoaşterea şi acceptarea lor de către destinatari şi un sistem judiciar care să asigure aplicarea lor. Statul
român postbelic nu a beneficiat de nici una dintre acestea. Normele juridice scăpau de sub reglementare multe domenii care erau reglate de către puterea administrativă – exemplul cel mai evident fiind cel al dreptului de proprietate, în condiţiile în care prevederile constituţionale în materie citate mai sus numai norme juridice nu pot fi socotite. De asemenea, nenumărate acte ale guvernului intrau în contradicţie vădită cu Constituţia, tratatele internaţionale la care statul era parte – România a ratificat cu conştiinciozitate toate tratatele internaţionale privind drepturile omului – ori legile, inversând ierarhia logică a normelor, legislaţia terorii a fost în mare parte secretă – din păcate, mai este şi astăzi – iar sistemul judiciar era lipsit de orice urmă de independenţă. În aceste condiţii, legislaţia României comuniste nu poate purta numele de sistem juridic, ci mai degrabă de haos juridic.
Consecinţele acestor situaţii sunt vizibile încă şi astăzi. Haosul legislativ, dificultăţile sistemului judiciar şi neîncrederea în legi şi în aplicarea lor sunt rezultatul cel mai profund produs. Un sistem juridic poate fi anulat în câteva luni – aşa cum s-a întâmplat imediat după preluarea puterii de către Partid – dar nu poate fi recreat printr-un proces invers tot în câteva luni. Ajunge să spunem că în 1994 încă mai exista, chiar în cadrul Ministerului de Justiţie, legislaţie secretă cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor deţinute – „legislaţie nepublicată” este exprimarea corectă politic – sau să amintim faptul că o bună parte a problemelor integrării au avut legătură de independenţa justiţiei pentru a proba cele afirmate mai sus.
Economia de comandă
Evoluţia economiei româneşti este marcată de consecinţele celui de-al doilea război mondial şi de factori de natură obiectivă şi/sau subiectivă, determinaţi de împrejurări interne şi externe, care, în unele privinţe, au fost mai mult sau mai puţin favorabile, iar în altele limitative.
Consecinţe ale celui de-al doilea război mondial. Reparaţiile de război şi
SOVROM-urile
Marile pierderi suferite de economia românească în anii 1940-1943 se amplifică la începutul anului 1944. Ca urmare a evoluţiei frontului, autorităţile germane, în baza tratatelor militare şi economice anterior încheiate, sporeau tot mai mult cererile faţă de autorităţile româneşti. La acestea se adaugă pagubele provocate de bombardamentele masive şi tot mai frecvente ale aviaţiei Puterilor Aliate, cu deosebire în zonele Valea Prahovei şi Bucureşti, soldate cu mari pierderi materiale şi cu serioase diminuări ale producţiei. Totodată, pătrunderea frontului sovieto-german pe teritoriul României determină autorităţile să procedeze la dispersarea a numeroase întreprinderi industriale, cu deosebire din Moldova. Cele mai mari pierderi le-au înregistrat industria petrolieră şi căile ferate. Astfel, producţia de ţiţei a înregistrat în 1944 cel mai scăzut nivel din timpul
războiului, 3,52 milioane t, adică 63% din media anilor 1941-1943. O scădere a cunoscut şi producţia de cărbuni, care, în 1944, era de 2,27 milioane t, adică 79% din media anilor 1941-1943. Transporturile feroviare au suferit distrugeri de 1337 km linii, adică 10% din cele în funcţiune în 1944, la care se adaugă peste 3000 macaze, poduri, depouri, clădiri etc. Au fost scoase din funcţiune triajele Bucureşti, Ploieşti şi Braşov. În zona Capitalei, distrugerile au afectat 65% din atelierele CFR, 25% din gări şi 35% din instalaţii. Din parcul total de locomotive, de 3548, erau defecte circa 33%, iar diferenţa prezenta un grad avansat de uzură ca urmare a folosirii intensive pe parcursul războiului. Traficul feroviar de mărfuri în 1944 reprezenta 4,44 milioane t/km, respectiv 75% din media anilor 1941-1943. Transportul maritim, fluvial şi rutier înregistrează, de asemenea, diminuări însemnate, ca urmare a insecurităţii provocate de raidurile aeriene. Din cauza dificultăţilor întâmpinate de industria petrolieră şi de transporturi, dar şi altele, activitatea productivă în numeroase întreprinderi din cele mai diferite domenii a cunoscut întreruperi, stagnări şi/sau chiar încetarea lucrului, cu efecte directe asupra populaţiei, întrucât aprovizionarea frontului era prioritară.
Agricultura se confruntă şi ea cu probleme complexe. Datorită factorului climateric favorabil, recolta anului 1944 a fost considerată drept bună, dar însemnate suprafeţe cultivate au rămas neculese din cauza operaţiunilor militare şi/sau a lipsei de forţă de muncă şi de tracţiune. Astfel, numai pentru grâu şi porumb, statisticile vremii indică 56 000 ha neculese. La acestea se adaugă distrugerile de depozite de cereale, provocate de operaţiunile militare, însemnate cantităţi de cereale luate cu titlu de captură ş.a. Şeptelul suferise, de asemenea, mari pierderi.
Legile adoptate în timpul războiului cu privire la accelerarea creşterii producţiei industriale, controlul preţurilor produselor industriale, agricole şi ale celor din import, limitarea dreptului la beneficii al întreprinzătorilor sau îngheţarea salariilor nu au putut opri degradarea nivelului de trai al populaţiei, fenomen care s-a agravat cu deosebire în a doua jumătate a anului 1944. În lucrări de prestigiu din literatura de specialitate se apreciază că între 1940-1944 indicele general al costului vieţii a crescut faţă de 1933, considerat 100, la 180 în 1940, 258,8 în 1941, 381,9 în 1942, 515,5 în 1943 şi 771 în 1944. Menţionăm că pentru anul 1944 indicele reprezintă media, el înregistrând cote spectaculoase în a doua jumătate a anului respectiv, 678,3 în iulie şi 1423,0 în decembrie.
În intervalul 23 august 1944 – 9 mai 1945, economia românească a pus la dispoziţia frontului însemnate cantităţi de armament, muniţii, alimente, carburanţi ş.a.
Intrarea României în rândul Puterilor Aliate împotriva Germaniei fasciste s-a concretizat în semnarea Convenţiei de armistiţiu între Guvernul României şi Guvernele Naţiunilor Unite, parafată la 12 septembrie 1944 la Moscova22. Această convenţie a constituit temelia statutului juridic al României până la încheierea păcii şi a influenţat fundamental evoluţia economiei ei o lungă perioadă de timp, chiar şi după semnarea tratatului de pace.
Convenţia de armistiţiu consacră României statutul – şi implicit tratamentul – de ţară învinsă, aşa cum reiese, de altfel, din preambulul ei: „Guvernul şi Înaltul comandament al
României, recunoscând faptul înfrângerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii şi a celorlalte Naţiuni Unite, acceptă condiţiunile armistiţiului prezentate de către Guvernele sus-menţionatelor trei Puteri aliate, acţionând în interesul Naţiunilor Unite“. Menţionăm câteva clauze din convenţia respectivă.
România era obligată, prin articolul 11, la plata, în produse, a unor grele despăgubiri, eşalonate pe 6 ani, cu precizarea că, în caz de neîncadrare în termen, potrivit graficului stabilit de Comisia Aliată de Control, să dea suplimentar, pentru fiecare lună întârziere, 5% din produsul nelivrat la termen, potrivit indicaţiei autorităţilor de resort sovietice. Partea română era obligată să remedieze eventualele defecţiuni ale maşinilor şi utilajelor. Cuantumul despăgubirilor se ridică la 300 milioane dolari SUA, la paritatea de 35 de dolari o uncie de aur, iar preţurile mărfurilor româneşti ce urmau a fi livrate erau cele mondiale din 1938, cu o majorare de 15% pentru material rulant şi de 10% pentru celelalte, deşi, în realitate, pe piaţa mondială aceste preţuri crescuseră faţă de cele din 1938 cu 33%. Cele 300 milioane de dolari reprezentau, după calculele făcute în acei ani, peste 55% din venitul naţional al României, evaluat în 1945 la 519 milioane dolari, şi se compuneau din produsele redate în tabelul 1.
Produsele pe care România era obligată să le livreze potrivit Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944
Tabelul 1
Categoria de produse – U.M.
Cantitate
Produse petroliere – t
10195800
Cereale – t
682700
Vite – capete
990000
Material lemnos – mc
1967483
Vase maritime şi fluviale (din existent şi noi) – buc.
355
Utilaj industrial (nou şi din existent, precum şi utilaj petrolier)
– dolari SUA
28034893,5
Utilaj feroviar (din existent)
– locomotive – buc.
– locomotive cu ecartament îngust – buc.
150
40
b) utilaj nou
– locomotive – buc.
300
6000
– vagoane acoperite de marfă – buc.
– cisterne 4 osii – buc.
– perechi de roţi – buc.
– ramificaţii cale ferată – t
– material pentru construcţia podurilor – t
1200
16000
16000
6000
Sursa: I. Alexandrescu, op. cit., p. 39.