20 de ani în care spaţiul public românesc a fost ocupat de slugoii Dictatorului (I)

După douăzeci de ani de la jertfa eroilor Timişoarei, se constată cu durere că spaţiul public românesc este dominat în continuare de figuri notorii ale dictaturii comuniste. De la Ion Iliescu, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (organul suprem de decizie în perioada dictaturii comuniste), şi până la Corneliu Vadim Tudor, pupincuristul ce scria ode cuplului dictatorial al României şi arunca cu zoaie prin revista Securităţii “Săptămâna” în disidenţii români fugiţi din lagărul sovietic, ei bine, toţi aceşti tovarăşi au reuşit să aducă în România democraţia bâtei, a furtului, a unei justiţii de cacao, a inechităţilor de tot soiul, a demagogiei de sorginte bolşevică. Miliardarii României de azi provin, cu puţine excepţii, din foştii securişti şi nomenclaturişti ai dictaturii comuniste. Televiziunile din România au ca patroni foşti securişti, precum “Felix” Voiculescu, Parlamentul a fost populat douăzeci de ani de foşti bolşevici notorii, foşti ofiţeri de Securitate sau foşti turnători la Securitate. România este singura ţară din fostul lagăr sovietic, cu excepţia ţărilor ce provin din fosta URSS, în care nu a fost adoptată o lege a lustraţiei, pentru îndepărtarea cremei bolşevice din structurile de conducere a României democratice. Cele câteva mii de foşti conducători comunişti au preluat puterea politică şi economică a României după 1989, facând imposibil orice progres în aflarea adevărului despre trecutul foştilor demnitari comunişti, care au pozat fals în profeţi ai vremurilor noi. Calvarul României ultimilor douăzeci de ani înseamnă omniprezenţa foştilor politruci bolşevici în toate structurile vieţii publice. De la prezenţa în şcoli, acolo unde foştii tovarăşi explicau elevilor tainele democraţiei (???), şi până la prezenţa la televizor, acolo unde se proslăvea în continuare, fără nici o jenă, regimul criminal adus în România de tancurile sovietice, toate aceste fantome ale trecutului au făcut un rău imens acestei ţări. Nu-mi imaginez cum ar arăta Germania unită de azi dacă, după 1945, ar fi fost guvernată de slugile lui Hitler. Restul de sporovăieli de la televizor este apă de ploaie. România va mai sta douăzeci de ani sub tutela minciunii, urii faţă de aproapele, lipsei unei credinţe autentice, furtului exersat vreme de 50 de ani, egalităţii păguboase între cel competent şi cel incompetent (mai ales în domeniul public), şpăgii provenind din Pile-Cunoştinţe-Relaţii, ineficienţei economice moştenite din dictatura comunistă. Cum poate progresa o ţară atăta vreme cât locuitorii ei nu sunt toţi adepţii unor valori comune precum libertate, democraţie, justiţie socială şi aşa mai departe? Cum poate progresa o ţară atâta vreme cât pe infractori nu-i deranjează nimeni, iar instituţiile statului mimează profesionalismul? Cum poate progresa o ţară atunci când parlamentarii nu răspund în faţa legii, când orice intenţie nobilă este împroşcată cu noroi de dulăii de serviciu ai televiziunilor? În ce ţară din lume se întâmplă ca Şeful statului să-ţi ceară demisia şi tu să te faci că plouă, mai mult să-l etichetezi în fel şi chip? Ce fel de democraţie este aceea în care votul tău pentru preşedintele ţării este anulat de un grup de parlamentari, iar aceştia nu plătesc nici într-un fel pentru hotărârea lor greşită invalidată de popor? Iar ca toate acestea să înceteze există o singură soluţie: încă o Revoluţie! Altfel va fi la fel în următorii douăzeci de ani.