Pentru a treia oară în istorie (şi prima dată în ultimii 32 de ani), o sondă spaţială condusă de mâna omului (de la distanţă, nu oricum!) a atins în 2008, printr-o aterizare lentă, suprafaţa planetei mai mici şi mai roşii care ar fi trebuit să deţină omuleţi verzi. Sonda Phoenix (aşa se numeşte) a parcurs distanţa Pământ-Marte în zece luni, călătorind 700 de milioane de kilometri doar cu ajutorul celulelor solare (deci se poate!) şi a atins solul undeva în zona arctică a planetei roşii. S-a urmărit să se analizeze relieful şi gheaţa de pe acolo, cu ajutorul unui braţ robotic de vreo doi metri şi ceva, mişcarea braţului fiind comandată de pe Pământ, prin intermediul undelor electromagnetice. Durează cam 15 minute pentru undele astea să călătorească cu viteza luminii de la Marte la noi şi viceversa. Cu alte cuvinte, între un eveniment transmis de pe planeta roşie şi reacţia pământenilor trece jumătate de oră! Iar aceasta ar fi o problemă. Nu foarte mare, dacă ăia micii verzi care respiră greu (atmosfera marţiană e extreme de rarefiată!) nu se poartă ca alţii mici şi negri, care transpiră la greu. Păi, dacă se hotărăsc să ne fure camerele video (că Phoenix nu are oglinzi retrovizoare), până să ne prindem noi, se vor fi ascuns de mult în fundul pământului. Sau, mă rog, al lui Marte.
Articol preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu