Neocomuniştii din PSD şi martirii gulagului bolşevic

În postul Paştelui 2008, proţii au primit un cadou din partea deputaţilor PSD din Comisia juridică. Care au stabilit că popii vor avea scutire de la a fi căutaţi de CNSAS la dosare. Popilor le-ar fi stat mai bine dacă, decât să facă lobby contra deconspirării turnătorilor în sutană, îşi propuneau să canonizeze un preot român care a luptat împotriva comunismului. Şi aveau la îndemână chiar un preot martir ucis de comunişti în ziua de Paşte. În 1951, preotul Gheorghe Şerban, de care cu siguranţă au auzit tovarăşii cu trese la patrafir, era încarcerat în lagărul de muncă forţată de la Baia Sprie. “Lagăr de muncă forţată” este un eufemism pentru iadul, sub formă de mină de plumb, în care deţinuţii coborau zilnic. Minele din zilele noastre sunt hoteluri de cinci stele faţă de ce era la Baia Sprie. Şi dacă voiau să ceară sporuri de periculozitate şi bonuri de masă, deţinuţii-mineri nu aveau posibilitatea să ia trenul şi să vină la Bucureşti să facă miting pro-Iliescu. Singura lor formă de protest faţă de condiţiile inumane în care erau obligaţi să lucreze era moartea. Iar preotul Gheorghe Şerban nu s-a sfiit să uzeze de ea spre binele celorlalţi deţinuţi. A refuzat să mai lucreze în mina-calvar, cerând să se respecte drepturile fundamentale ale omului, asumate de România prin tratatele internaţionale. Chiar şi când ofiţerul politic l-a avertizat că pentru protest va fi tratat în cel mai pur stil naţional, cu gloanţe, preotul n-a renunţat la protest. În ziua de Paşte, în 1951, curajul lui şi iubirea de oameni şi-au primit răsplata promisă de torţionarul comunist. Nu se ştie ce l-ar fi durut mai mult. Gloanţele care i-au străpuns inima atunci sau, dacă ar fi apucat să vadă, că acum preoţii care au colaborat cu Securitatea sunt ţinuţi la secret.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.16/2008.