22 martie 2009

Oamenii guvernării securisto-comuniste Adrian Năstase (I)


Turnătoarea Rodica Stănoiu, spălată de pesediştii şi pedeliştii din CNSAS

După ce s-a murdărit turnând la Securitate înainte de ’89, “Sanda” (nume de cod – n.m.) Stănoiu s-a murdărit puţin mai mult şi în regimul democratic de după, falsificând documente care să probeze că n-ar fi turnat. Ceea ce nu ar fi fost o problemă în Germania, de exemplu, dar este la noi, unde, vorba reclamei, murdărirea este bună. Adică numai bună de spălat cu un detergent de primă mână marca CNSAS (cu substanţe active de la PSD şi PD-L), INEC (Institutul Naţional de Expertize Criminalistice) sau chiar Justiţia.

Exerciţiu de logică

Patru femei pleacă în străinătate, în anul 1982, în plină epocă Cauşescu. Câte dintre ele sunt colaboratoare ale Securităţii? Răspuns: dacă ar fi să folosim “regula” care circula pe vremea aia în România (“când se întâlnesc trei români, unul e securist”), răspunsul ar fi “cel puţin una”. Ei bine, în arhivele Securităţii au fost găsite două note informative care relatau despre aceeaşi călătorie a celor patru tovarăşe; într-una sursa vorbeşte despre celelalte trei: Raluca Bejan, Elena Caraşcă şi Mănescu. Cine-o fi fost a patra persoană, cea care a informat Securitatea? Nici o problemă, de asta există Secu, ca să nu rămânem cu nedumeriri; în micul grup de patru călătoare exista şi o a doua colaboratoare a Securităţii; ea le pârăşte, la rândul ei, pe celelalte trei. Aşa aflăm, dintr-o altă turnătorie oficială, numele celui de-al patrulea membru al călătoriei: Rodica Stănoiu. Şi se îmbunătăţeşte regula românească: unde-s patru români, sunt doi informatori. Nu cred că informaţia că Rodica a fost turnător al Securităţii a zguduit sufleteşte prea multă lume. Mai surprinzător este faptul că a fost posibil ca o instituţie publică să declare oficial chestia asta, într-o ţară care pare să fie controlată, încă, de fosta Securitate. Şi, într-adevăr, se pare că bătălia pentru confirmarea oficială a acestei evidenţe este atât de înverşunată încât pune în lumină forţa actuală a fostei Securităţi. Textul nostru va descrie obstacolele pe care le clădesc actualii colaboratori ai fostei Securităţi pentru a o apăra de o condamnare pe cea care a fost ministru Justiţiei şi, totodată, turnătoare cu numele conspirativ “Sanda”.

Dosarele “Sanda” şi “Georgeta” nu mai există

Rodica Stănoiu s-a trântit fără să clipească în fotoliile de ministru şi, apoi, de senator. A semnat fără să clipească declaraţia de necolaborare cu Securitatea. Minţea cu liniştea unei persoane care ştia că n-o ameninţă nici un pericol. Într-adevăr, pericolul cel mai mare – care era propriul dosar de turnător – nu există. Corect, cu precizarea că dosarul nu mai există. Putem presupune că obiectul cel compromiţător a fost sustras la timp de cadre ale Securităţii care au mai avut acces la documentele primare. Rodica Stănoiu, pe vremea când nu mai semna “Sanda” (1983 – 1985), ci “Georgeta” (al doilea nume conspirativ, folosit între anii 1986 şi 1987), înmâna notele informative unor ofiţeri care răspundeau de activitatea ei. Unul dintre ăştia a fost locotenent-colonelul Marian Ureche. Un înalt ofiţer de Securitate care, datorită meritelor în lupta împotriva duşmanilor regimului comunist, a fost promovat, în perioada mimisteriatului Rodicăi Stănoiu, şef al SIPA. Poate ne ajută dânsul să dăm de urma dosarului dispărut. (Va urma.)

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.11/2009

Niciun comentariu: