10 martie 2009

Ce înseamnă o ţară de care să fii mândru?


Neocomuniştii din PSD, cei care au transformat această ţară într-o ţară de asistaţi sociali, cred în continuare că banii sunt totul. Adică, vazi doamne, cei cu venituri mici trebuie ajutaţi. Dar n-am auzit niciodată de la Geonă şi bolşevicii săi următaorele: cei cu venituri mici trebuie să respecte şi ei legea (să-şi plătească amenzile), cei cu venituri “mici” trebuie să-şi declare toate veniturile (evaziunea fiscală e în floare), protejaţii pesediştilor trebuie să plătească şi impozite, să nu dea şpagă, să protejeze mediul (pe care-l poluează în ultimul hal, din cauza unei educaţii precare) şi aşa mai departe. Până la urmă, o ţară nesigură, plină de infractori, cu o justiţie de rahat, cu un sistem sanitar ce aduce moartea (prin incompetenţă sau rea-voinţă), cu o clasă politică plină de corupţi, cu o poliţie mână-n mână cu infractorii, cu un sistem democratic ce lasă loc la interpretări (preşedinte ales prin vot popular, dar fără putere efectivă), plus infrastructura precară, poluarea, lipsa de solidaritate, personajele publice groteşti ce apar la tv şi multe altele te fac pe tine, umil om ce ai avut ghinionul să te naşti în România, ţara lui Vanghelie, Becali şi Geoană, dar nu şi a ta, să crezi că până la urmă România de azi, creaţia securiştilor şi comuniştilor veniţi de “epoca de aur”, acestă Românie este iremediabil pierdută. Doar printr-un noroc, pe care nu-l merităm, pot apărea acele personaje (sau acel personaj) ce pot schimba destinul acestei naţii.

Niciun comentariu: