6 ianuarie 2011

Ce fel de ‘educaţie’ face românilor postul securistului ‘Felix’ Voiculescu, Antena1


Anul 2010 a marcat o nouă treaptă în drumul tembeliziunilor mogulilor spre transformarea României într-un stat ţiganizat, în care totul se rezumă la flegme, injurii, sex etc. Pentru a-şi asigura o iluzorie audienţă, Antenele securistului care a ‘moştenit’ conturile dictatorului bolşevic Ceauşescu încalcă toate regulile, doar în ţara lui Voiculescu legile sunt pentru fraieri. În acest sens, am ales un exemplu prezentat pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Este vorba de decizia nr.582, din 3 iunie 2010, privind obligarea radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A., de a difuza, timp de 10 minute, între orele 19 – 19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de C.N.A. Dar de ce această sancţiune? Iată mai jos ce înseamnă a face televiziune în România, după mintea slugilor lui Voiculescu.

În emisiunea “ACCES DIRECT” din data de 25.05.2010, de la ora 17:52 a fost discutat un caz în care doi copii au fost plătiţi de nişte tineri pentru a face sex pe o terasă şi au fost filmaţi cu un telefon mobil. Invitaţi în studio au fost: Monica Tatoiu, Mihai Mitoşeru, Jeni Chiriac – psiholog, Laurette Luca – avocat. Au mai intervenit, de la Constanţa, din studioul Antena 1, primarul Radu Mazăre şi telefonic: subinspector Radu Croitoru, purtător de cuvânt IPJ Constanţa şi Flaviana Marcu, reporter Antena 1 Constanţa.
Pe ecran a fost titrat: Tupeu de borfaşi: sex cu copii pe bani
Redăm din raportul de monitorizare:
Mădălin Ionescu: Trecem spre un registru dramatic acum. Doi copii de nici 10 ani au fost batjocoriţi de mai mulţi indivizi care i-au plătit să facă sex pentru bani. Animalelor nu le-a fost îndeajuns să privească, au filmat toată scena cu un telefon mobil. Urmează un material şocant, vă avertizăm.
După introducerea făcută de prezentator, a fost difuzat un material filmat cu telefonul mobil, material în care doi copii sunt plătiţi să facă sex. Pe ecran a fost titrat: sursa: Cancan şi Imagini şocante. De asemenea, a fost titrată conversaţia ce s-a purtat între copii şi cei care filmau.
Redăm din raportul de monitorizare:
_ Ia-l ... ia, ia, ştii să iei? Ia, hai, dă-i pantalonii jos de tot, dă-i de tot. Ia, la (BIP)..., la ...!
Dă-te, bă, că nu vede, bă!


Uite, uite, uhuhuhuuuu!!! (Se aud râsete)
Hai, mai pune zece mii, să o ... (BIP) în continuare.
Hai, dă-i şi tu! Pupă-i şi tu ... (BIP)! Hai şi tu, hai, haide ... Ia zece mii, hai! Ia tu, ia tu! Nu, că a zis că nu pupă ... (BIP)
Nu mai staţi, nu vă mai dau?
Stai să îi pun să îi dea ... (BIP) ăla.
Hai şi tu ... ei. Hai şi tu ... ei!
Ia, mucosule, vino lângă mine aici! Hai că mi ... şi mie! (BIP) (Se aud râsete)
Hai, mai dau?
Mai dai?
Da. Mai dă!
Hai, hai!, Hai, mai ... (BIP) aşa!
Pune-te aşa! Pune-te pe la spate.
Nu, mă! Să i-o ... (BIP) până l.... (BIP)
Hai ... până i... (BIP)
Hai dă-i. Ia, Ia, ...!
Dă-i pantalonii jos!
Dă-te, ciocane, că nu văd!
Stai, mă, că nu a (BIP) ....în gură.
Aşa... aşa! Mai încet!
Ia uite, bă, ...! (BIP) (Se aud râsete)
Dă-i, dă-i, dă-i... Îţi place?
Îţi place? (Se aud râsete)
Şi-a dat ... (BIP)
L-a luat gâdilici din ăla. S-a speriat, ce-o fi, a?
Dă-i şi tu zece mii şi îţi dau eu după aia!
Hai, hai!
Gata, mă, îi place! (Se aud râsete)
Marci, îl gâdilă pe ...
Ia, ia, ia
Dă-i, mă, şi tu ei!
Dă-i, mă, şi tu ei!
Hai! Dă să dea el, dă să dea el acum!
Nu, nu, nu aşa... cu gura!
Aşa... aşa...! (Se aud râsete)
Nu, cu ... (BIP), cu.... (BIP)!
De ce nu? (Se aud râsete)
Nu vrei? Nu îţi place? Ai mai dat?
De ce nu vrei?
Hai, ia şi tu zece mii!
Să mai iei de la ea, da?
Mai staţi, mă, că poate vă mai dau.
Unde vă duceţi?
Auzi? Dă pantalonii jos şi întoarce-te aşa, aşa! Cu .. . (BIP) la el. Aşa, uite aşa, pune-te aşa.
Dă banii!
Lasă că îţi dau banii.
Haide! Aşa! Dar .... (BIP) mă. S-a... (BIP), ia? Pune-i, mă, la perete!
Hai. Dă-i. Dă-i, dă-i, dă-i!
Băi, lasă-i dracu... (Se aud râsete)
Gâdi, gâdi! Hai dă-i şi tu ei! Dă-i mă şi tu ei!
Hai mă ... (BIP) şi tu ei! Mai .... (BIP) ca să o mai văd! (Se aud râsete) _ Hai, nu îi mai dai?
Mădălin Ionescu: Da. Un eveniment uluitor în România. Ceea ce facem acum are o logică sănătoasă, e o reacţie agresivă faţă de toţi mizerabilii care n-au niciun Dumnezeu. Aceşti indivizi despre care deja am aflat date şi vă vom spune imediat cine sunt, au întrecut orice limită
În continuare, în emisiune, invitaţii şi-au exprimat păreri despre modul în care ajung copiii în astfel de situaţii, despre părinţii acestor copii, despre ce poate face societatea pentru aceşti copii, despre ce fel de persoane pot fi acelea care plătesc doi copii să facă sex pe o terasă, iar scena este filmată cu un telefon mobil.
Pe parcursul dezbaterii cazului cu invitaţii din studio au fost reluate, în mod repetat, secvenţe din imaginile filmate cu telefonul mobil, pe ecran întreg sau splitat (repere 52:10; 53;01; 53:12; 53:42; 54:02; 54:52; 55:18; 56:08; 56:55; 57:10; 58:54; 59:10 selecţie 1278) şi la (repere 02:16; 02:59; 05:07; 08:57; 09:22; 09:48; 10:52; 11:01; 12:02; 12:57; 13:08; 14:18; 14:51; 15:22; 19:26 selecţie 1279).
Membrii Consiliului au apreciat că, în ciuda faptului că materialul a fost blurat, comentariile din studio, precum şi titrarea, cenzurată pe ecran, a dialogului permiteau publicului înţelegerea clară a discuţiilor, fapt de natură a afecta psihic minorii care urmăreau emisiunea.
Consiliul a apreciat că difuzarea repetată a imaginilor, anunţate de radiodifuzor însuşi ca fiind şocante, şi a dialogului ce le însoţea, în contextul temei abordate au fost nepotrivite orei de difuzare a emisiunii şi în contradicţie cu obligaţiile radiodifuzorului de a asigura protecţia minorilor, conform reglementărilor legale.
De asemenea, Consiliul a considerat că imaginile, chiar dacă au fost blurate, şi nu au arătat în mod explicit un act sexual, au fost difuzate către public în scopul de a proba un astfel de act, având o vădită tentă pornografică, în sensul legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.
Mai mult, cazul a fost prezentat, cu detalii, şi în cadrul emisiunii informative Observator de la ora 19:00 din aceeaşi zi, respectiv, 25 mai 2010, sub titlul “Copii batjocoriţi”, materialul video fiind difuzat, de asemenea, cu menţiunea “Imagini şocante”, fiind prezentat ca petrecându-se la Constanţa, iar nu la Hârşova, aşa cum se precizase în emisiunea ACCES DIRECT, de la ora 17.00.
Redăm spre exemplificare, din raportul de monitorizare:
Prezentatoare: Imagini cutremurătoare pe o terasă din Constanţa. Doi copii de nici zece ani au fost batjocoriţi cumplit de câţiva indivizi.
Pe ecran este titrat: Sursa: CANCAN, Imagini şocante.
Materialul filmat prezintă imagini de pe terasa unui restaurant unde doi copii, ale căror siluete sunt blurate, sunt îndemnaţi de doi indivizi să facă sex. Unul dintre ei le oferă bani. Sunt arătate fotografiile a doi dintre indivizii care batjocoresc copiii, iar pe ecran sunt titrate comentariile celor care filmau.
- Hai, dă pantalonii jos de tot...du-te sus.Ia...,acolo,ia...
- Du-te mă, că nu vede, mă.
Prezentatoare: Băiatul şi fata au fost plătiţi să facă sex în faţa bărbaţilor. Pentru câţiva lei, copiii au acceptat. Indivizii s-au amuzat minute în şir şi au filmat scena. (...) Reporterilor CANCAN sunt şocante, nu le vom difuza integral, nu ne permit nici legea, nici bunul simţ. Vă avertizăm că ele pot avea un impact negativ asupra copiilor.
- Stai mă, că nu i-a luat-o (bip). Aşa, mai încet. Uite mă, că i-a luat-o...Să moară sor-mea...Dă-i, dă-i...Îţi place?
Voce din off: Cei doi copii nu au mai mult de zece ani. Sunt îmbrăcaţi relativ îngrijit. Bărbaţii stau la masă. Unul dintre ei filmează totul. Altul le întinde din când în când câte o bancnotă de un leu pentru prestaţie.
- Dă-i şi tu...hai, hai...Haide! Ia zece mii...
Voce din off: Fac sex oral pe rând. Apoi copii vor să plece. Dar indivizii nu s-au distrat destul.
Copii: Pa, pa.
- Nu mai staţi? Vă mai dau.
- Ştefane, da tu nu eşti sănătos la cap?
- Hai şi tu, ei...
- Hai că mă(bip) şi mie...
- Dă-i mă şi tu ei, hai!
Copil: Nu-mi place.
- Haide, dă să-ţi dea el. Dă să-ţi dea el acuma, hai! Nu, nu aşa! Cu gura...Cu gura mă, aşa, aşa...Haide, ia şi tu zece mii...Să mai iei de la ea, da? Mai staţi mă, că poate vă mai dau...Mai staţi mă, unde vă duceţi?
Voce din off: Bărbatul negociază şi o partidă de sex normal. Le şi explică celor doi ce trebuie să facă.
- Auzi, dă pantalonii jos, şi întoarce-te aşa...Cu (bip) la el. Aşa, pune-te aşa...
Copil: Vreau banii!
- Lasă mă, că-ţi dau banii. Haide, aşa. Hai, dă-i!
Prezentatoare: Cumplita scenă s-a petrecut pe terasa ,,My Place” din Hârşova.
În finalul ştirii a fost prezentat un interviu al purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, care a spus că doi dintre indivizi au fost identificaţi. Materialul este completat cu declaraţia telefonică a viceprimarului oraşului Hârşova, al cărui fiu este patronul restaurantului, precum şi cu declaraţia administratorului barului care declară că nu a văzut nimic. În finalul ştirii, prezentatoarea roagă telespectatorii să răspundă la întrebarea: “Ce pedeapsă merită aceşti oameni?”
Analizând modul în care a fost prezentată ştirea, membrii Consiliului au constatat că difuzarea acesteia s-a făcut cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale privind protecţia minorilor în cadrul emisiunilor de ştiri.
Potrivit reglementărilor audiovizuale în vigoare, subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate înainte de ora 22,00 numai în situaţia în care imaginile şi comentariile care le însoţesc nu afectează copiii.
Or, radiodifuzorul nu a respectat aceste dispoziţii şi a difuzat imagini, dar mai ales comentarii, de natură a prejudicia grav minorii. Cu privire la emisiunile “Acces Direct”, ediţiile difuzate în zilele de 17, 18, 19, 20, 24, 27 şi 28 mai 2010, membrii Consiliului au constatat că şi acestea au fost difuzate cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia minorilor.
Astfel, prin titlurile afişate, prin temele şi subiectele abordate, având în vedere psihologia personajelor care apar în emisiune şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor, calitatea şi tipologia limbajului, aceste emisiuni nu au avut un conţinut potrivit orei de difuzare, fiind de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a minorilor.
Redăm, spre exemplificare, titluri afişate pe ecran şi părţi din comentariiile şi discuţiile purtate în aceste emisiuni:
- Acces Direct, ediţia din 17.05.2010 - Pe ecran a fost titrat: ŞOC: ELEVĂ ŞI PROXENETĂ LA 18 ANI?
Mădălin Ionescu: (...) făcea sex cu ele, câteodată şi cu alţi bărbaţi, le fotografia în ipostaze sexuale şi apoi le şantaja. Nu vorbim despre o reţea specializată de trafic de carne vie ci de o elevă de 18 ani. Acum este condamnată la aproape 3 ani de puşcărie.
Voce din off: Se numeşte Maria Sara şi are 18 ani. În urmă cu un an de zile se recomanda Bogdan. Sub această identitate a cunoscut-o pe Claudia, o adolescentă de 15 ani. Claudia s-a îndrăgostit de Bogdan. Chiar l-a prezentat părinţilor sub acest nume deşi, se pare că, aflase între timp că persoana pe care o iubea era de fapt o fată. Ar fi fost o poveste simplă cu două fete care nu îşi găsesc identitatea sexuală. Dar în scenariu apare Nicolae Lovin, un bătrân de 62 de ani. Claudia pozează alături de Lovin în ipostaze fierbinţi. Fografiile sunt făcute de nimeni alta decât cea cunoscută drept iubitul Claudiei, Maria Sara. Astfel, ceea ce părea o complicată poveste de amor devine istoria unui dosar penal cu acuzaţii de pornografie infantilă, pedofilie şi proxenetism. Maria a fost condamnată la doi ani şi opt luni de închisoare.
• Acces Direct din 18.05.2010- pe ecran a fost titrat: ELEVĂ PROXENETĂ SAU REŢEA DE PROSTITUŢIE?
Mădălin Ionescu a prezentat foarte pe scurt cazul. S-au reluat secvenţe din emisiune “Acces Direct” – 17.05.2010. Acestea au cuprins şi o parte din intervenţia telefonică cu mama Claudiei.
Voce din off: Astăzi lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Maria, cunoscută şi sub numele de Bogdan a făcut dezvăluiri incendiare. Au apărut nişte poze cu Claudia care se află în ipostaze inedite cu o altă fată. Ce vrea Maria să demonstreze cu aceste poze, aflăm chiar de la ea. Au fost prezentate trei fotografii, persoanele din aceste poze având ochii acoperiţi cu o bandă neagră sau poziţia în care stau personajele nu permite ca feţele acestora să se vadă.
• Acces Direct din 19.05.2010 - pe ecran a fost titrat: DEZVĂLUIRI ŞOC ÎN CAZUL ELEVA - PROXENETĂ
(reper 03:47 selecţie 730) Mădălin Ionescu: (...) Acum însă revenim pe marginea cazului de la Galaţi acolo, unde se află Maria Sara, eleva acuzată de pornografie infantilă dar care, de asemenea, este, se pare, implicată, potrivit unor martori şi într-o poveste legată de proxenetism. Urmăriţi un material.
Au fost prezentate două interviuri.
Tânăra intervievată: Se dădea drept băiat ca să agaţe fete, îi plac femeile într-adevăr, s-a ţinut şi după mine o perioadă, destul de mult, e tăiată pe mâini, şi din cauza mea s-a tăiat pe mâini, mama ei mă suna zi şi noapte, domne, de ce nu vine Maria. Eu nu puteam să scap de ea s-o trimit acasă. Îi chemam părinţii pe furiş să vină s-o ia. Am o prietenă destul de bună, am apelat la ea de câteva ori. A venit, a luat-o, a dus-o acasă forţat, a doua zi a fugit din nou.
Reporter: La tine? Este îndrăgostită de tine şi în momentul de faţă?
Tânăra intervievată: Da. Şi în momentul de faţă este îndrăgostită de mine şi nu numai de mine şi de prietena mea. Şi-acuma mă sună şi-acuma mă găsesc cu ea, vine şi la mine acasă, am poze pe telefon, este cu fata mea în braţe. Ea, expres, a vrut să-i fac o poză cu fata mea în braţe, că cică i-ar sta bine ca să fie tătic pentru copilul meu. Dar eu nu sunt genul ei. Şi m-am ferit de ea, să zic, un an de zile ca să scap.
• Acces Direct din 20.05.2010 - pe ecran a fost titrat: AMOREZUL HOŢ: ÎN PAT CU „BOGDAN” ŞI CLAUDIA
Mădălin Ionescu a precizat că, în cazul Mariei Sara, eleva din Galaţi acuzată de proxenetism, intră în scenă un nou martor, un bărbat de 46 de ani care susţine că ar fi întreţinut relaţii intime atât cu Maria Sara cât şi cu Claudia.
A fost difuzat un interviu luat unui bărbat, căruia nu i s-a văzut faţa fiind în penumbră.
Reporter: O cunoşti pe Maria?
Bărbat: Da. Am cunoscut-o prin altcineva. Am fost la persoana respectivă acasă şi mi-a zis: hai să-ţi fac cunoştinţă cu cineva. Şi zic, băi, cât mă costă şi el mi-a zis, vii, atât te costă, m-am dus la el. Am plătit, mi-am făcut treaba şi am plecat. Aşa am cunoscut-o. Ea acolo era sechestrată. Claudia a intrat în peisaj târziu, după un an şi ceva după ce ne-am cunoscut. A intrat în felul următor, eu am zis: aş vrea să fac sex cu două femei de-odată şi ea cică: las’ că găsesc eu pe cineva. Şi după un timp m-a sunat şi mi-a zis: da, poftim, am găsit, hai, şi ne-am dus şi am făcut şi chestia asta.
Reporter: Le-ai dat bani fetelor?
Bărbat: Da.
Reporter: Ce sumă?
Bărbat: Mi-au cerut 500 de ... pentru prestaţia care au făcut-o şi stând vreo 3 ore le-am dat vreun milion jumate.
• Acces Direct din 24.05.2010 - pe ecran a fost titrat: ELEVĂ PROXENETĂ A DISPĂRUT DIN ŢARĂ?
........
A intervenit Roxana care a precizat că nu avea cum să apară în instanţă pentru că nu a fost citată. Ea a fost în anturajul Mariei mai demult, dar s-a retras la timp când a văzut ce făcea: (reper 39:28 selecţie 1259) “show-uri cu fete, cu femei, căuta să dea fete la…, se dă drept băiat, se îndrăgosteşte foarte repede, chipurile, să facă şi ea ceva, dacă ea nu poate, că iese şi în ziua de azi la produs. (...)” A mai spus că nu crede că este plecată în Italia. La întrebarea prezentatorului cum cunoscut-o pe Maria, Roxana a răspuns că a cunoscut-o la Florin acasă, bărbatul de 46 de ani, cel a cărui declaraţie apare în emisiunea „Acces Direct” din 20.05.2010. Venise să se prostitueze, să facă bani.
• Acces Direct din 27.05.2010 - pe ecran a fost titrat: ŞOC: ELEVA – BĂIAT ESTE PROXENETĂ?
.....
Maria Sara: Ai avut o relaţie cu Paula sau nu?
Maria Sara: Cine?
Silvia: Te-ai culcat cu Paula, pe româneşte, între femei sau nu?
Maria Sara: Ce să fac?
Silvia: Ce-ai auzit. Ai făcut sex cu Paula?
Maria Sara: Cum să se facă mincinosul? Cum să se facă mincinosul?
Mădălin Ionescu: Maria, e o întrebare.
Silvia: Poftim, ai făcut sau nu?
Mădălin Ionescu: E o întrebare. Răspunde. Ţi-a pus o întrebare ....
Silvia: Ai făcut sau n-ai făcut?
Maria Sara: NU! Eu? Cu Paula? Bă, barem dacă arăta altfel, da’ aşa... Las-o-n măsa de treabă!
Silvia: (...) Ai zis nu, am înţeles. Bun. Am înţeles. Nu, n-ai făcut sex cu ea. Bun.
Maria Sara: Sex? Hai, mă, dragoste nu sex, chiar aşa? Sex?
Mădălin Ionescu: Nu, hai să nu, hai să nu intrăm într-un registru care poate conţine termeni nepotriviţi pentru această oră. Vreau să vă rog şi pe tine Silvia şi pe tine Paula să evităm anumiţi termeni care nu sunt potriviţi pentru ora asta.
Având în vedere conţinutul şi temele abordate, ori subiectele preponderent axate pe relaţii sexuale ori viaţa sexuală, precum şi reperele morale pe care personajele prezente în emisiune le dau copiilor, Consiliul a constatat că, în mod greşit, radiodifuzorul a încadrat acestă emisiune în categoria celor ce pot fi vizionate de minorii de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor.
Membrii Consiliului apreciază că respectarea obligaţiei de a avertiza publicul cu privire la conţinutul programelor pe care le difuzează, prin afişarea pe ecran a unor simboluri, nu-l exonerează pe radiodifuzor de corecta încadrare a producţiilor, în funcţie de criteriile prevăzute în acest sens de legislaţia în vigoare ori de obligaţia de a le difuza la ore la care minorii nu au acces neîngrădit la televizor.
Utilizarea acestor semne de avertizare trebuie făcută în mod responsabil, întrucât de încadrarea făcută de radiodifuzor depind ora la care poate fi difuzat un program, precum şi posibilitatea părinţilor de a alege un program care să poată fi vizionat şi de copii, fără a prejudicia dezvoltarea lor psihică şi morală.
Consiliul consideră, de asemenea, ca fiind deosebit de grav şi faptul că unui subiect cu conotaţii sexuale, precum cel tratat de emisiunile ce au făcut obiectul controlului, i-au fost alocate în mod nejustificat spaţii largi, pe parcursul a 7 ediţii.
Or, în urma vizionării emisiunilor, membrii Consiliului au constatat că temele abordate pe parcursul ediţiilor ce au făcut obiectul controlului, limbajul utilizat în cadrul acestora şi imaginile difuzate, nu au fost unele care să permită difuzarea programului la o oră acesibilă minorilor, astfel încât cerinţele de protecţie a copiilor să fie respectate, programul fiind de natură a afecta dezvoltarea fizică, mentală şi morală a acestora. De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că dezbaterea repetată şi amănunţită a unor astfel de teme nu prezenta niciun interes public justificat.
În scopul protejării publicului minor, legiuitorul a prevăzut la art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului că difuzarea în serviciile de televiziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.
Având în vedere nevoia de protecţie şi de îngrijire specială a copiilor, generată de lipsa acestora de maturitate, ca şi de comportamentul pe care îl pot adopta, protecţia acestei categorii de public şi responsabilitatea radiodifuzorului cu privire la conţinutul programelor difuzate trebuie să fie reale şi efective, adresându-se, în consecinţă, oricărei categorii de programe.
Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus şi au votat sancţiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, constând în obligarea radiodifuzorului de a difuza, timp de 10 minute, între orele 19.00-19.10, numai textul deciziei de sancţionare.
Sancţiunea a fost aplicată cu respectarea condiţiei prevăzute de art. 95 alin. (2) lit. a) din Legea audiovizualului, condiţie potrivit căreia aceasta putea fi aplicată numai gradual şi, numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori.
Astfel, membrii Consiliului au constatat că această condiţie este îndeplinită şi au ţinut cont de faptul că, până la această dată, radiodifuzorul a fost sancţionat în mod repetat pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la protecţia minorilor.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al art. 95ˆ2 din Legea audiovizualului, o eventuală contestaţie nu suspendă de drept sancţiunea.
Constatând că au fost îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 15 din Legea audiovizualului,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE:
Articol unic: Radiodifuzorul S.C TV ANTENA S.A., având licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025-1/14.06.1994 pentru postul de televiziune ANTENA 1 se sancţionează cu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, sonor şi vizual, în intervalul orar 19.00 - 19.10, numai textul deciziei de sancţionare, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 16 şi art. 27 alin. (1) şi (4) din Decizia nr.187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul are obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, sonor şi vizual, în intervalul orar 19.00-19.10, următorul text:
“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 1 cu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00-19.10, următorul text:
Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat că postul de televiziune ANTENA 1 a încălcat grav, în cadrul mai multor ediţii ale emisiunii “ACCES DIRECT“ difuzate pe parcursul lunii mai, dispoziţiile legale privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe.
În ediţia din 25 mai a emisiunii “ACCES DIRECT”, a fost dezbătut, începând cu ora 17.50, un subiect referitor la doi copii care au fost plătiţi de câţiva tineri pentru a întreţine relaţii sexuale pe o terasă a unui restaurant din Hârşova, în timp ce tinerii îi filmau cu telefonul mobil, spunându-le copiilor ce anume să facă.
Cu toate că postul a prezentat blurat scenele de sex filmate şi a cenzurat cuvintele vulgare folosite de tineri în timpul derulării scenelor de sex, aceste măsuri nu au fost suficiente pentru ca publicul minor să fie în mod real protejat.
Astfel, publicul a putut să înţeleagă clar sensul obscen al discuţiilor purtate, fapt de natură să afecteze dezvoltare mentală şi morală a copiilor care, la ora 18.00, puteau viziona emisiunea în mod neîngrădit. Subiectul a fost reluat şi în emisiunea Observator de la ora 19.00, din aceeaşi zi, iar imaginile au fost difuzate, fiind însoţite de titrarea dialogului pe ecran.
Membrii Consiliului au mai constatat că în ediţiile emisiunii “ACCES DIRECT”, difuzate în zilele de 17, 18, 19, 20, 24, 27 şi 28 mai 2010, a fost dezbătut cazul unei persoane minore acuzate de proxenetism. Astfel, în mai multe ediţii ale emisiunii au fost prezentate detalii intime şi experienţe sexuale ale unor minore, amănuntele prezentate, titlurile sau imaginile postate pe ecran şi atmosfera discuţiilor fiind total nepotrivite orei la care se difuzează emisiunea.
Având în vedere temele abordate, Consiliul a apreciat că, încadrarea emisiunii ca fiind una ce poate fi vizionată de minorii până la 12 ani cu acordul părinţilor, şi difuzarea acesteia la ora 17.00 sunt greşite şi contravin legii, întrucât conţinutul acestor emisiuni nu este unul potrivit pentru difuzarea la ore accesibile tuturor categoriilor de public, ore la care minorii au acces la emisiunile respective.
Membrii Consiliului consideră că utilizarea semnelor de avertizare, cu privire la categoriile de public ce pot viziona programul, trebuie făcută în mod responsabil şi trebuie să reflecte în mod real conţinutul emisiunii, întrucât această încadrare făcută de radiodifuzor oferă părinţilor posibilitatea de a alege un program care să poată fi vizionat şi de copii, fără a prejudicia dezvoltarea lor psihică şi morală.
Consiliul a constatat că unele subiecte, care prezentau fapte reale, dureroase, imorale sau ilegale, precum cel privind acuzaţiile de proxenetism, au fost exploatate până la demonetizare şi transformate într-un spectacol vulgar, traumatizant pentru minori, în special, şi pentru public, în general.
Astfel, Consiliul a constatat că subiectele, preponderent pe teme sexuale, au fost reluate cu o insistenţă nejustificată, deşi unele nu demonstrau, nici în general şi nici în special, un interes public. De asemenea, Consiliul a apreciat că reperele morale sau comportamentale pe care persoanele prezentate în aceste emisiuni le oferă copiilor, precum şi calitatea limbajului nu au fost potrivite orei de difuzare a emisiunii, fiind de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a minorilor.
Prezentarea unor cazuri precum cele abordate în emisiunea „ACCES DIRECT” trebuie făcută cu discernământ şi responsabilitate de către postul de televiziune, cu respectarea interesului superior al copilului implicat în astfel de evenimente dramatice, precum şi pentru protejarea minorilor care au acces neîngrădit la vizionarea programelor audiovizuale, acestea primând în faţa valorii informative ori de divertisment ce ar putea fi invocate.
Având în vedere faptul că postul ANTENA 1 a mai fost sancţionat anterior, în mod repetat, pentru încălcarea prevederilor privind protecţia minorilor, Consiliul a decis, conform Legii audiovizualului, să-l oblige la difuzarea, timp de 10 minute, a textului deciziei de sancţionare. »

Niciun comentariu: