File din isteria comunismului românesc (XX)

De ceva timp încoace, încep să înţeleg că, dincolo de orice interpretare în cheie ideologică a epocii comuniste, destinele oamenilor au farmecul lor tragic şi neînţeles. Printre biografiile comuniştilor români sunt şi poveşti exemplare despre vieţile şi faptele unor adolescenţi care au aderat la comunism în anii interbelici, care şi-au riscat viaţa şi libertatea pentru un caz ideologic tâmpit, dar legitim într-un fel la acea vârstă, şi care în anii de maturitate şi-au convertit setea de dreptate din tinereţe în sete de putere. Orice tânăr care intră din convingere într-o organizaţie cu structură ierarhică ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-şi dorească să avanseze în interiorul ei; şi-atunci tinde să facă compromisuri, să tragă sfori, să calce pe cadavre, să-şi facă o carieră. Uneori însă, conştiinţa lui are un zvâcnet şi cedează sub povara vinovăţiei. Cazul lui Teohari Georgescu e exemplar în sensul ăsta. Teohari se naşte în 1908 la Bacău, este al treilea din cei şapte copii ai lui Costică Georgescu şi de mic devine ajutor în băcănia lui taică-său. În ’23, la cincisprezece ani, pleacă să lucreze la Bucureşti, ca ucenic, la tipografia de la “Cartea Românească”. După ce ajunge zeţar, la 18 ani, intră în sindicatul Gutenberg al tipografilor şi apoi, citind broşuri comuniste şi marxism-leninism în tiraje populare, ajunge la convingeri de extremă stângă şi intră în mişcarea muncitorească, participând la acţiuni clandestine, împrăştiind manifeste şi tot tacâmul şi intrând astfel rapid în vizorul Siguranţei. În ’41 ajunge în puşcărie, iar august ’44 îl va prinde în lagărul de la Caransebeş. În noiembrie, Ana Pauker, care-l ştia de la Moscova, din anii ’40, când fusese instruit de KGB, îl numeşte subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Îi informează constant pe sovietici, e omul lor de încredere, şi ajunge ministru de Interne în ’45, în cadrul Guvernului Groza. Pe atunci s-a întâmplat povestea următoare: o fetiţă de nouă ani îi cere o audienţă în care îl roagă cu lacrimi în ochi să-i elibereze tatăl din puşcărie. Ministrul îi împlineşte ruga şi apoi, ani de zile la rând, are grijă de fetiţă. Îi trimite bani, cadouri, cărţi. În adolescenţă, fata îi mărturiseşte că vrea să intre în UTM, însă Georgescu ce credeţi că-i spune? Ei bine, să n-o facă şi să-şi vadă de viaţa ei fără să adere la comunism. Vine însă anul ’52, când Stalin se hotărâse să scape de elementele alogene evreieşti din PCUS, Dej primeşte acordul pentru epurarea evreilor din PCR şi, cum Teohari Georgescu, deşi român get-beget, era omul Anei Pauker, cade odată cu ea. E scos de la Interne şi ajunge la rândul lui în arestul MAI în ’53. După trei ani de anchete e eliberat şi trimis, culmea, corector la fosta „Cartea Românească”, devenită între timp combinat poligrafic. După o vreme, Dej îşi arată mărinimia ironică şi-l face directorul tipografiei. De murit va muri în ’76, neştiut de nimeni, dar înmormântat la mausoleul din Parcul Libertăţii, actualul Carol, undeva în preajma lui Dej.

Preluare din ‘Academia Caţavencu’, nr.23/2009, autor Alin Ionescu.