17 martie 2010

Tot ce a creat KGB-istul Ion Iliescu a însemnat teroare, hoţie, minciună


Ilici apare mereu la televizor, cu mecla de tătuc politic, şi îi dă mereu cu meandrele concretului şi sinergia faptelor, ca pe vremuri. Nici nu vă daţi seama ce influenţă are în continuare acest comunistoid asupra a ceea ce se întâmplă în ţară. Şi are până şi asupra a ceea ce s-a întâmplat cu 60 de ani în urmă. La un moment dat, în mandatul lui Iliescu, a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Ei bine, corect era ca această entitate să se cheme Institutul Naţional contra Studiului Totalitarismului. Pentru că menirea lui nu era nicidecum să dezvăluie trecutul putred al unor oameni de teapa lui Iliescu, ci să le creeze o biografie fără pată. Pe lângă igienizarea trecutului unor comunişti, institutul mai poate să-i servească pe tovarăşi într-un fel. Aruncă cu noroii în luptătorii anticomunişti, adică tocmai în opozanţii totalitarismului. Iată o mostră de falsificare a adevărului: Institutul a publicat, printre altele, o carte, “Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia”. Se vrea o carte-document, care, pentru a avea greutate, cică se bazează pe extrase din dosare de Securitate, luate de la CNSAS. La pagina 236 a cărţii sunt citate astfel de dovezi. Se spune că din documentele puse la dispoziţie de CNSAS (Fond P, nr.145, vol. I, fila 236) reiese că deţinutul Aristide Ionescu i-a vândut Securităţii, în timp ce era dus la Aiud, pe nişte colegi din rezistenţa armată. Or, Aristide Ionescu nu a fost încarcerat niciodată la Aiud, ci la Gherla, unde a avut onoarea şi privilegiul să fie torturat de însuşi Eugen Ţurcanu, artizanul “experimentului Piteşti”. Curios să vadă cu ochii lui documentele la care se face referire în carte, Aristide Ionescu a mers la CNSAS. Aşa cum era de aştepatat, nu există nicăieri în dosarele CNSAS fila şi declaraţia la care se face referire în carte. Sunt pure invenţii. Cui i-au servit? Şi de ce? Păi, să vedem cine e autorul cărţii: Radu Ciuceanu, fost torţionar din echipa lui Eugen Ţurcanu. Ciuceanu, fost călău în închisorile comuniste, a ajuns preşedinte al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului! Menirea lui e să-i scoată bine pe comuniştii cu care a lucrat în tinereţe şi să-i discrediteze pe cei care au ţinut piept ororilor. De ce a ales călăul să inventeze documente CNSAS pe seama lui Aristide Ionescu? Fiindcă Aristide Ionescu, la un moment dat, a făcut imprudenţa să ceară studierea trecutului lui Ion Iliescu, de pe vremea când era prim-secretar la Iaşi şi se arestau studenţi pe bandă rulantă. Aţi prins schema? Ca să nu-i dibuiască activitatea din tinereţe, Ilici a creat acest institut, condus de un torţionar, care falsifică trecutul în caz de nevoie.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.48/2008 (autor Alexandru Căutiş).

2 comentarii:

Anonim spunea...

hoitul de ilici face ce stie mai bine: falsifica istoria spre binele lui si partidului lui...ar trebui sa le spunem baietilo de la noii golani sa ii dea un sut in cur cand il vad pe la vreo lansare de carte demagogica comunista...

Petre Tutea: geniu filosof sau boshorog beshinos? Detalii la mine pe blog..

Dumitru Caruntu spunea...

Datorita lui Ilici am pierdut o ocazie unica in anii 1990-1991: am ratat atunci Unirea cu Basarabia si reintregirea Romaniei. Ceea ce au obtinut in acei anii tarile baltice am fi putut obtine si noi, daca presedinte nu era un KGB-ist nenorocit, care ne-a condamnat sa ramanem o lunga perioada pe orbita Moscovei.