De planeta Saturn sigur aţi auzit. Povestea ei începe cu Galilei, cel care, cu micul său telescop, a zărit “inelul” lui Saturn, în 1610. În 1675, Cassini a remarcat nişte “pauze” în structura inelului, drept care, de atunci, discul de particule din jurul planetei a devenit “inele”. Abia odată cu vizita sondei spaţiale Voyager au înţeles oamenii de ştiinţă ce e cu spaţiile goale dintre inele. Sunt orbitele unor aşa-zişi “sateliţi păstori”, al căror efect gravitaţional este de a curăţa zonele respective şi a forţa particulele mai mici, oile din turmă, cum ar fi, să rămână în zone bine delimitate. Pe 13 noiembrie 2008, la 18 ani de la apariţie, telescopul Hubble anunţa o descoperire de proporţii: prima fotografie în lumină vizibilă a unei planete din afara sistemului nostru solar. Fericita câştigătoare are numele de Fomalhaut b, ceea ce înseamnă că orbitează în jurul stelei Fomalhaut din constelaţia ‘Piscis Australis’, aflată la vreo 25 de ani-lumină de noi. Fomalhaut e o steluţă interesantă: de două-trei ori mai mare decât Soarele nostru, este şi de vreo douăzeci de ori mai tânără (‘doar’ 200-300 de milioane de ani) şi cu vreo 3.000 de grade mai fierbinte. Unul dintre motivele pentru care a atras atenţia astrofizicienilor de la Berkeley a fost un inel uriaş de praf din jurul stelei. Facând o comparaţie cu Saturn, aceştia au început să caute un păstor. Şi l-au găsit, în persoana planetuţei Fomalhaut b. “Planetuţă” e un fel de-a zice, pentru că e de vreo trei ori mai mare decât Jupiter, iar faptul că este aşa mică şi aşa departe şi aşa de înecată de lumina stelei – şi totuşi se vede în fotografii – i-a făcut pe astronomi să creadă că ea însăşi are un set de inele care reflectă intens tocmai acea lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu