18 ianuarie 2010

Proprietatea în România – nerestituită, furată, batjocorită


“Afară!” Atât spuneau comuniştii când confiscau o casă. Nu le trebuia justificări, nu aveau nevoie de acte care să dea un sens naţionalizării. Sensul naţionalizării era nonsensul, căci nu se urmărea să ia cuiva numai casa, ci, mai cu seamă, minţile. “Afară!” Cu acest cuvânt îţi întorceau viaţa pe dos, te storceau de trecut şi te făceau să te simţi pus la zid pentru tot restul vieţii. De confiscate case şi vieţi a fost simplu, de redat înapoi e mult mai complicat. Nu s-a dat vreo lege după ’89 care să spună: Metoda de retrocedare e reversul metodei de confiscare. Rostind cuvântul “Înăuntru” în faţa bunului naţionalizat, toţi foştii proprietari au dreptul să-şi recapete casele, brusc. Să se mute imediat în ele, prin simpla rostire a cuvântului “Înăuntru”.

Ar fi prea frumos şi prea corect pentru aşa o ţară cu tradiţie în practicarea profesionistă a jafului. Manierei simple de naţionalizare îi corespunde o imposibilă metodă de retrocedare. Foştilor proprietari li se cer în instanţă, spre exemplu, acte care nici nu existau la naţionalizare. Cazul familiei Stelniceanu, căreia i s-a naţionalizat casa de pe strada Oltarului nr. 3 din Capitală. Casa e de pe la 1900. În perioada la care a fost construită, adili Bucureştiului aveau lucruri mai importante de făcut – să pregătească focurile de artificii pentru evenimentul Unirii şi focurile de armă pentru două războaie care urmau să vină – decât să ceară la autorizare schiţe arhitecturale de interior pentru casele care urmau să fie construite. Era suficientă o schiţă exterioară. Ca un lucru remarcabil, toate casele din Bucureşti, contururile lor exterioare adică, au fost prinse într-o hartă a Capitalei de pe la 1919, făcută de arhitectul Cerchez, de unde şi denumirea hărţii: planurile Cerchez de la 1919. În aceste planuri din secolul trecut apare şi casa familiei Stelniceanu. În instanţă, pentru judecători n-a fost suficient că acea casă are fix forma străveche din planurile Cerchez, ca să se convingă că e casa Stelnicenilor. Au vrut să vadă şi schiţele de interior. După două războaie mondiale şi o naţionalizare naţională, dacă ar fi reuşit proprietarii să mai păstreze şi schiţele de interior care nu se eliberau la acea vreme, sigur ar fi adus Justiţia din România într-un film SF. Aşa însă, cei din justiţie joacă doar în filmul horror pentru români “Infractori în libertate, dar în vile şi funcţii”.


Preluat din “Academia Caţavencu”, nr.39/2008 (autor Alexandru Cautis).

2 comentarii:

nipiage spunea...

Felicitari pentru articol. In Romania de astazi se intampla multe lucruri asemanatoare. Romanii sunt distrusi psihic in cea mai mare parte prin aceasta fragmentare a vietii lor, cu tot felul de restrictionari specifice momentului. Generatiile de astazi, care au suferit pe vremea comunistilor, sufera in continuare prin neadaptare datorita distorsionarile psihice create prin media si aplicarea legilor... Cei mai fericti sunt cei care au puterea sa creada ca pe acest pamant nu ne apartine NIMIC!

Dumitru Caruntu spunea...

Ceea ce ucide traiul bun in Romania este si indiferenta celor buni, chiar mai primejdioasa decat faptele celor rai. Societatile nedrepte au disparut, deoarece, la un moment dat, "unii" n-au mai fost indiferenti si au invins predestinarea ... Multumesc pentru apreciere.