17 ianuarie 2010

Când eşti incapabil să te salvezi pe tine, propui modele de societăţi aberante


Ca fost pionier şi victimă inocentă a comunismului, îmi face o deosebită plăcere să vă recomand o carte (Françoise Giroud, “Jenny Marx sau soţia diavolului”, Editura Vivaldi) care, deşi e despre Marx, n-ar fi trecut de cenzură înainte de 1989. Este o carte cu totul şi cu totul interesantă despre viaţa sentimentală a lui Karl Marx, mai exact despre relaţia tăticului Revoluţiei cu nevastă-sa, Jenny von Westphalen. E, practic, o biografie cinstită a acestei Eve a comunismului, din care vă puteţi face o imagine despre viaţa sentimentală a familiei Marx, dar şi despre beţiile pe care autorul “Capitalului” le trăgea cu amicul Engels, despre relaţiile cu copiii, cu rudele, cu cămătarii. Pentru cei care n-au nici cea mai vagă idee despre cum arăta Marx ca om, soţ şi părinte, adică despuiat de aura asta de sfânt al clasei muncitoare cu care l-au înfofolit toţi biografii marxişti, cartea aceasta conţine mai mult decât aveţi nevoie să ştiţi. A fost un soţ neglijent, dar iubitor (a făcut cu Jenny şase copii în doisprezece ani), căruia viaţa i-a plăcut la fel de mult ca şi revoluţia. Şi ca să înţelegeţi ce viaţă a avut ea cu el, vă ofer doar un scurt fragment din raportul unui spion prusac, Stieber, trimis special la Londra ca să se ocupe de viaţa cotidiană a familiei Marx: “În viaţa particulară e extrem de dezordonat, caustic, trăieşte ca un ţigan. Să se spele, să se îngrijescă, să-şi schimbe lenjeria de corp sunt evenimente rare la el. Deseori e beat, deseori hoinăreşte câte o zi întreagă”. Dacă adăugăm la această sumară descriere şi faptul că toată viaţa a trăit din mila lui Engels şi a altor tovarăşi cu stare, nu ne rămânem decât să conchidem că, într-adevăr, marxismul a fost o mizerie, dar prima lui doamnă a fost o eroină.

Preluat din “Academia Caţavencu”, nr.37/2008 (autor Alin Ionescu).

2 comentarii:

Neinfectat De Comunism spunea...

nu ma mira deloc...acesti "apostoli" ai comunismului, erau niste depravati, inadaptati in a trai intr-o societate normala, niste ratati in tot ce au facut, dogmatici, incompetenti si puturosi...cam cum sunt politicienii de stanga din romania de azi...

Dumitru Caruntu spunea...

Multa dreptate ai, in cele afirmate.