Cum au instaurat foştii comunişti capitalismul în România

Una din faptele pozitive ale perioadei 2000-2004 a fost şi împăcarea istorică dintre un fost nomenclaturist comunist, adică Ilici Iliescu, şi ultimul rege al României. Odată cu aceasta a debutat campania de retrocedări, prin care foştilor proprietari le era garantată despăgubirea pentru imobilele furate de bolşevici, printre care şi tatăl lui Ilici Iliescu. Celor care cred că tovarăşul Iliescu s-a îndrăgostit brusc de noţiunea de proprietate şi garantarea ei le reamintim că aceasta a fost una din cerinţele intrării României în NATO şi UE. Doar că aceste fapte au venit foarte târziu şi pe fondul unor hotărâri de-a dreptul hilare ale dinozaurilor roşii din justiţie. Iată un exemplu, publicat în “Academia Caţavencu” (nr.44/2008):

“Electronica era o mare întreprindere comunistă, cu fabrică în Băneasa, pe lângă Grădina Zoologică. Ca locaţie, a fost periculos aşezată. Ce-a fost în mintea lui Ceauşescu să facă o fabrică taman în ţinutul care avea să devină Eldorado-ul cartierelor de vile? A vrut dictatorul să sfideze şi după moartea lui capitalismul imperialist? Nu ştiu ce-a urmărit, dar oricum nu i-a reuşit (dacă vă deranjează rima, pot spune că nu i-a mers). Electronica, cu tot cu teren, a fost cumpărată de Becali şi de un arăbete, cu scopul de a o sparge în căsuţe. Acum e momentul să fac o constatare: istoria nu are fler de agent imobiliar. Istoria a aşezat fabrica Electronica pe terenul burghezului Dimitrie Dimitriu. Istoria a consemnat momentul drept naţionalizare. Mai trebuie spus că odată cu terenul i-a luat şi casa. Tot istoria s-a răzgândit peste 45 de ani şi a procedat invers, adică a deznaţionalizat ce naţionalizase cândva. Doar că istoria, care are o vârstă extrem de înaintată, de mii de ani, a fost lovită de amnezie şi a uitat, sărăcuţa de ea, să revină în întregime la ce fusese odată în locul Electronicii. Moştenitorii lui Dimitrie Dimitriu au primit înapoi casa străbunului, naţionalizată dintr-o toană a istoriei, cum ziceam, dar nu şi terenul de sub ea. Deci nişte pereţi în aer. Aberaţia asta mai că te face să înjuri istoria de mamă. Dar stând să judeci mai bine, găseşti alte mame care merită înjurate din cauza odraslelor. Mă gândesc aici la mamele prefecţilor şi ale primarilor Capitalei, ale miniştrilor Justiţiei, ale prim-miniştrilor care au permis astfel de enormităţi. Şi chiar la mama ei de ţară. În care ţi se confiscă o casă, cu tot cu teren, dar ţi se retrocedează numai casa, ca să nu o poţi folosi, nefiind proprietar şi pe terenul de sub ea. Istoria e un agent imobiliar prost. I-a vândut lui Becali un teren liber cică, dar ocupat de o casă retrocedată.” (autor Alexandru Căutiş)

Cosmin Guşă, kaghebistul ratat al politicii româneşti

Pentru cine nu ştie, Cosmin Guşă este bănuit a fi omul serviciilor secrete ruse, doar nu întâmplător acesta a fost, în campania electorală, consilierul Prostănacului, cel care alerga la Moscova să-i lingă tălpile dictatorului Putin. Recent, într-o emisiune pe una din antenele securistului Voiculescu, Cosmin Guşă emite două afirmaţii care sunt vecine cu prostia, doar pe acest Guşă nu-l dă inteligenţa afară din casă. Prima afirmaţie este “Ion Iliescu, fie că a făcut bine sau rău, este cel mai bun politician de după 1989”. Aşa-i, tovarăşu’ Guşă, Ilici a fost atât de ‘bun’ încât România a trăit cea mai cruntă perioadă din ultimii 20 de ani sub ‘domnia' acestui bolşevic, cu o inflaţie galopantă, cu jaf la drumul mare al avutului public, cu ţigani care veneau cu mecedesul să-şi ridice ajutorul social, cu Caritas-ul care a falimentat sute de oameni, cu cuponiada pe banii fraierilor care munceau, cu mineriade şi aşa mai departe. Datorită faptului că 11 ani (3,2 mandate) Ilici a fost bolşevicul care implanta democraţia originală în România, suntem azi ultima curcă din UE. Dar atunci când ai firmă cu Vîntu nu mai deosebeşti bine albul de negru. A doua afirmaţie: “Referendumul din noiembrie 2009, privind reducerea numărului de parlamentari, este o metodă de distragere a atenţiei opiniei publice de la nerealizările mandatului preşedintelui Băsescu”. Aşa-i, tovarăşu’ Guşă, reducerea numărului de parlamentari reprezintă o chestiune ‘minoră’ pentru cine are o avere de patru milioane de euro. Aplicând aceeaşi logică am putea formula alte axiome ‘guşate’: (1)cursurile şcolare sunt o metodă de a distrage atenţia de la ţigăneala din România; (2)munca este o metodă de a distrage atenţia de la emisiunile TV. Oricum, tovarăşu’ Guşă, poţi sta liniştit: într-un parlament dominat de liberali roşii şi pesedişti orbiţi de flacăra violet, şansele ca ceea ce au votat românii la Referendum să se aplice până în 2012 sunt minime. Într-o ţară în care ‘intelectuali de colhoz’ îl reprezintă pe ciobanul semianalfabet Becali, iar liberalii dau mâna cu neocomuniştii din PSD, voinţa poporului nu prea mai contează. Cine a suportat cheltuielile (inutile) de la Referendumul din mai 2007, privind suspendarea preşedintelui României? Fraierii care plătesc impozite, nu un alde Geoană, Vadim, Tăriceanu sau Voiculescu. Şi dacă tot veni vorba de anul 2007, în filmuleţul de mai jos putem vedea cum este alergat Guşă de manifestanţi în Piaţa Universităţii, în perioada premergătoare Referendumului. Iar acest individ huidut de mii de români (erau români, tovarăşu’ Guşă, nu ceceni măcelăriţi de ruşi) apare cu nonşalanţă la tembelizor pentru a ne explica nouă cum stă treaba cu democraţia.

Cum tembelizorul adânceşte nivelul de îndobitocire a României profunde

Pentru cine n-a avut (ne)fericita ocazie de a locui, măcar o perioadă scurtă, în România votantă a kaghebistului Iliescu şi a tribunaticului Vadim, trebuie amintit că pe aceste locuri cele mai urmărite posturi sunt zeroTV (televiziunea de cartier Ferentari a ţigănuşului îmbogătit din gunoaie umane) şi, eventual, TarafTV sau EtnoTV, ale unui alt specimen de mahala numit Silviu Prigoană. Şi ce se poate vedea ‘educativ’ la asemenea posturi? Lăsând la o parte manelele, de care am tot vorbit, zeroTV, de exemplu, mai are emisiuni de ‘înalt rating’, din care se pot înţelege următoarele:
1. Cei de la ţară sunt toţi nişte cretini, doar tu locuitor al Ferentariului eşti cineva (‘nimeni n-are valoarea mea’, nu?).
2. ‘Banii vorbeşte’, mai ales în certurile ca la uşa cortului dintre participanţii la emisiune (actori?), care-şi vor trece în CV: “Am debitat 13 înjurături de mamă la emisiunea X, de pe postul OTV”.
3. Mocirla umană în care trăiesc personajele este oferită model pentru individul subculturalizat din România profundă, cel care-şi va ‘sacrifica’ ore întregi din viaţă urmărind certurile de la zeroTV, dar dorind, nu-i aşa, să trăiască bine.
4. Se plânge intens, mai ales la cei fără erecţie neuronală, după perioada în care nu era această ‘destrăbălare’, aceste personaje nedându-şi seama că tocmai prezenţa lor la un gunoi de post TV contribuie la ceaţa în care se zbate civilizaţia în România.
5. Faptul că astfel de televiziuni îşi permit aşa ceva, emisiuni cu ţigăneală ieftină, dovedeşte o dată în plus ineficienţa activităţii bisericii ortodoxe (suntem o ţară creştină ?!), ineficienţa anumitor ore de curs în învăţământ (religie, cultură civică), eşecul educaţiei din familie. De vină nu sunt neapărat copii, cât mai ales adulţii, mulţi dintre ei fară Dumnezeu, lege sau eduacţie (cel puţin pe aici, prin comuna ‘europeană’ Havîrna). Are o vină şi CNA-ul, instituţia abilitată să aplice legea în domeniul audiovizualului.
6. A apăra ‘prostimea’ nu înseamnă să le dai circ şi ţigăneală în fiecare seară. Dacă tot vrei binele celor ‘necăjiţi’, învaţă-i să muncească, învaţă-i să nu piardă timpul (care înseamnă bani), învaţă-i să fie buni la ceva (să ştie o meserie), învaţă-i să nu fure, să respecte legea (care-i va proteja şi pe ei), învaţă-i să plătească impozite pentru a avea drumuri bune, spitale, şcoli, învaţă-i să fie solidari tot timpul cu semenii lor, nu doar la tembelizor, învaţă-i să respecte proprietatea (pentru ca şi avutul lor să fie în siguranţă), învaţă-i că banii sunt doar un mijloc în viaţă, nu un scop, învaţă-i să nu polueze, învaţă-i să se comporte la fel ca cei din Vest, dacă vor să trăiască la fel ca ei. Numai că ‘tembeliziunea boborului’ nu face aşa ceva, ţigănuşul de Diaconescu adăugând în fiecare seară o altă piatră de gâtul moralităţii din această ţară.

La linkul următor Dan Diaconescu are o avere de 33.425.000 de euro (la nivelul anului 2009) putem afla ce ‘sărac’ este ţigănuşul de Diaconescu. Pentru cei care nu vor urma legătura, iată cam ce avea acesta în 2009:
- Casa pe malul marii la Constanta-250 000 de euro
- Casa pe Valea Prahovei, Sinaia- 250.000 de euro
- Casa in Primaverii, Bucuresti- 500 000 de euro
- Iaht-500 000 de euro
- Rolls Royce Phantom-385.000 de euro
- Rolls Royce Drophed-340.000 de euro
- Bentley Flying Spur- 200 000 de euro
- Bloc Baneasa, 6 etaje- 1 000 000 de euro
- Televiziunea OTV-30 000 000 euro (cea mai recenta oferta facuta).
Numai imobilele sale (în 2010), şase la număr, valorează peste 17 milioane de euro. Vezi http://www.libertatea.ro/stire/i-am-numarat-casele-lui-dan-diaconescu-275279.html.

Din nou despre bit şi byte

Scrişi aproape la fel, termenii ‘bit’ şi ‘byte’ sunt, totuşi, diferiţi prin ceea ce reprezintă. Un bit este o unitate de informaţie elementară, adică una din cifrele 0 şi 1 (folosite la scrierea numerelor în baza 2). O parte din multiplii bit-ului sunt kilobitul (Kb), megabitul (Mb), gigabitul (Gb). Toţi aceştia au în notaţie ‘b’, aceasta fiind şi noataţia bit-ului (b). Faţă de sistemul zecimal, acolo unde, de exemplu, 1 km = 1000 m, în cazul computerelor 1 Kb = 1024 b (adică 2¹⁰ b), 1 Mb = 1024 Kb (adică 2¹⁰ Kb) şi aşa mai departe. Acum să trecem la byte. Un byte se mai numeşte ‘octet’ deoarece este format din 8 (2³) biţi. Se notează un byte cu ‘B’ sau ‘O’. La fel ca la multiplii bitului, multiplii byte-ului sunt KB, MB, GB, TB (toţi notaţi cu ‘B’), iar relaţiile dintre ei sunt aceleaşi de la bit: 1 kB = 1024 B (2¹⁰ B) şi aşa mai departe. Ar mai fi de spus că biţii şi multiplii lor sunt folosiţi în exprimarea vitezei de transfer a informaţiei, în timp ce byte-ul şi familia lui denumesc dimensiunea fişierelor şi a mediilor se stocare (CD-uri, DVD-uri, harduri). Alte informaţii despre acest subiect găsiţi la http://cornelcaruntu.blogspot.com/2009/08/ce-este-bit-ul-si-ce-este-byte-ul.html.

Tatăl lui Tudor Gheorghe a cunoscut, din interior, temniţele comuniste

Tudor Gheorghe are şi el un tată. Îl cheamă Ilie Tudor. Acesta a fost condamnat la 22 de ani de muncă silnică, fiindcă, spunea domnul Tudor, ‘stătea în calea răului’ (‘răul’ era comunismul, iar ‘statul în calea lui’ era gânditul liber). În puşcărie, s-ar fi plictisit de atâta bătaie şi batjocură, că prea erau la ordinea zilei. Norocul lui că a avut ocazia să-şi treacă de urât cu nişte colegi de celulă aleşi. Nichifor Crainic, Radu Gyr şi Petre Ţuţea sunt unii dintre ei. Amintire de la reeducare: colonelul Crăciun, şeful închisorii, le spune în batjocură: “Am fost pe Lună (n.r.-adică noi, oamenii) şi n-am găsit nici un Dumnezeu. Cum puteţi voi să credeţi în Dumnezeu dacă el nu e?”. Iar Petre Ţuţea îi răspunde: “Dumneavoastră sînteţi de la ţară sau de la oraş?”. “De la ţară”, răspunde călăul. “Şi creşteţi porc, nu?” “Da”, zice Crăciun. “Atunci, aţi văzut dumneavoastră vreodată porc să se uite în sus la cer? Porcul nu are cum să-l vadă pe Dumnezeu.” Şi alta cu Nichifor Crainic. Deţinuţii picau pe jos de foame. Un gardian care împărţea mâncarea şi se amuza de starea lor îi spune lui Crainic: “Dacă scrii acum că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela”. Nichifor Crainic scrie: “Nu, există Dumnezeu”. Gardianul, satisfăcut, îi umple gamela fără să vadă că pe Dumnezeu îl poţi mărturisi fie şi printr-o simplă virgulă. Ar fi multe de spus despre ce a văzut şi a trăit Ilie Tudor. Atât de multe, că a umplut deja 12 cărţi. Citiţi-le ascultând cântecele lui Tudor Gheorghe. Caz în care s-ar putea să aveţi o senzaţie de redundanţă. Este din cauză că, aşa cum spune nea Ilie, “suferinţa naşte valoare”.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 44/2008 (autor Alexandru Căutiş)

Naţional-comunismul şi spălarea creierelor în România

Una din marile crime ale dictaturii comuniste a fost educaţia întregului ‘bobor’ în spiritul minciunii ce trebuie luată ca adevăr. De la minciunile de la tembelizor (recolte halucinante la hectar în agricultura comunistă, traiul îmbelşugat din acea perioadă) până la minciunile de la cursurile de istorie, economie politică, filozofie sau socialism ştiinţific, ei bine, aceste metode de îndoctrinare au avut ca efect transformarea românilor într-o naţie formată din persoane cu dublă personalitate: într-un fel te manifestai în familie şi cu totul altfel în societate, unde erai foarte atent la ceea ce spui sau ce faci, în orice moment riscând să ai probleme, dacă te lua gura pe dinainte. Această politică i-a înstrăinat pe români de spaţiul public, acesta devenind un teritoriu care nu le aparţinea, plin de oamenii partidului bolşevic, cei care, cu ajutorul securiştilor, nu acceptau decât ‘adevărul oficial’, orice alte opinii ducându-te după gratii. Înstrăinarea românilor de spaţiul public a avut ca efect ceea ce vedem azi: strada este locul nimănui, oricine putând face orice. Spălarea creierelor în comunism a fost cea mai antipedagogică metodă de a face educaţie unui popor. Italienii, de exemplu, nu aruncă gunoiul oriunde, nu fură sau nu comit infracţiuni din convingere, aşa au fost educaţi. La români, în dictatura comunistă a funcţionat frica. Regulile erau respectate de frică, nu din convingere. Oricum, totul se făcea alandala. De la agricultura ‘socialistă’ unde era o adevărată risipă (maşini cu cereale din care curgeau boabele, amimale care mureau cu zecile, ţinute în cele mai improprii condiţii) şi până la ‘marea industrie comunistă’, acolo unde piesele niciodată nu aveau dimensiuni precise, iar tractoarele, de exemplu, se făceau din aliaje total nepotrivite, adică foarte scumpe, toată economia comunistă era un exemplu de ineficienţă, lucrări de proastă calitate, ‘mult şi prost, ca la ruşi’ cum spuneau bătrânii. Iar acest heirupism ieftin şi păgubos era folosit şi în spălarea creierelor, acolo unde partidul era în toate, datorită bolşevicilor răsărea soarele şi venea primăvara. Revenind la educaţie, marea crimă a bolşevicilor a fost amestecarea noţiunii sfinte de ţară cu un partid minuscul în anii ’30, cu partidul care a fost de acord cu cedarea teritoriilor româneşti ruşilor, adică cu grupuleţul trădătorilor de neam şi ţară din partidul bolşevic (acesta a fost mărit prin teroare). Acest amestec a făcut din naţional-comunismul perioadei 1965-1989 cel mai mare tăvălug de spălat creiere din România. Pe anumite domenii, nimic nu se discuta sau cerceta. Dacă partidul spunea că Vlad Tepeş a domnit bine, normal că nimeni nu putea să conteste acest ‘adevăr’. Şi dacă tot veni vorba de Vlad Ţepeş, iată ce scrie “Academia Caţavencu” (nr.43/2008) despre acest subiect:

“Pentru cei care încă mai aşteaptă ţepele din Piaţa Victoriei, venim azi cu un reportaj istoric deosebit, care încearcă să se ocupe de imaginea lui Vlad Ţepeş în istoriografia românească. O să pornim de la ce-şi aminteşte orice absolvent de şcoală primară, anume portretul lui Vlad Tepeş, ăla mustăcios, cu o pălărie în vârful căreia se afla un fel de diamant uriaş. Cei care, luaţi de farmecul poveştii cu trasul în ţeapă, n-au remarcat privirea un pic dusă a domnitorului ar trebui să afle acum că celebrul portret este depozitat în castelul Ambras din Innsbruck, mai precis într-o galerie a ororilor, alături de tot felul de maşinării şi documente referitoare la tăiatul unghiilor de la picioare cu femur cu tot. Pe undeva, chestia asta e corectă, dacă ne gândim că pe vremea lui Ţepeş, prin seculul al XV-lea, nu prea existau manuale româneşti de istorie şi că majoritatea cronicilor din care aflăm despre cruzimile lui Ţepeş ies fie de sub tastatura istoricilor bizantini, fie de sub a celor germani. Doar una e slavonă şi nici aia nu-i e favorabilă. În orice caz, povestea despre cât de sadic, dar drept era gagiul a început odată cu Hasdeu, care l-a smuls pe Ţepeş din lada cu jucării stricate a istoriei, i-a şters sângele de pe mâini şi la scos la produs ideologie naţionalistă. Da, a zis Hasdeu, era pasionat de scene ‘horror live’ cu boieri, târgoveţi şi cu ce-i pica-n ţeapă, dar pasiunea lui cea mai mare era dreptatea. Singurul care s-a luat serios în gură cu Hasdeu pe tema asta a fost Ioan Bogdan, un slavist de clasă, dar prea puţin folositor naţionalismului împănat cu modele feudale. Bogdan o ţinea una şi bună: Ţepeş a fost sadic, nu justiţiar, şi interpreta portretul de la castelul Ambras cam aşa: «Ochii pierduţi şi înholbaţi par obosiţi de o lungă iritaţie nervoasă; faţa cea suptă pare palidă şi bolnavă; disproporţia buzei de jos trădează un tremor nervos şi nestăpânit, dacă nu cumva este obişnuitul stigmat al degeneraţilor».Eeee, parcă seamănă mai bine cu Dracula, nu? Disputa a durat puţin, iar pe la sfârşitul veacului al XIX-lea Hasdeu a cam învins. Fără prea multe dovezi, dar luaţi de valul ideii că noi, ca popor, n-am fost niciodată bulangii şi c-am avut parte de conducători cam duri, e-adevărat, dar chitiţi pe dreptate, Ţepeş a devenit modelul şefului criminal, dar care ucide cu un scop nobil.”

Cel mai rapid browser web

Dupa cum bine ştiti, sau nu, Google Chrome este la ora actuală cel mai rapid browser web. Are şi câteva minusuri, cum ar fi interpretarea datelor - unde legea înca o face Mozilla Firefox -, însa mulţi utilizatori nu pun baza pe asta, cel mai mult contând pentru ei viteza de încarcare a paginilor web. Dacă până acum aţi folosit Google Chrome 3, iată că acum a aparut versiunea 4 de la Google Chrome, care, pe lângă multe pluginuri/addons-uri disponibile, este şi mult mai rapid faţă de versiunea 3 de la Chrome.
Puteţi descărca gratuit Google Chrome, direct de pe site-ul oficial http://www.google.com/chrome. Mai multe informaţii despre Google Chrome puteţi afla de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Google_Chrome. Pentru cei care vor mai multă protecţie, puteţi afla şi cum se şterg datele de navigare urmând link-ul Ştergerea datelor personale de navigare. Are şi varianta în limba română, iar pentru cei fără mari pretenţii poate fi browser-ul potrivit.

Vom avea telescoape pe Lună?

Suprafaţa apei dintr-un vas care se roteşte în jurul axei verticale devine, singură şi simplu, parabolică. Aceasta este observaţia care a condus la apariţia telescoapelor lichide. Un telescop are oglinzi mari (numite ‘primare’), care sunt parabolice, şi oglinzi mici (‘secundare’) poziţionate în focarul parabolei să culeagă toată lumina de pe suprafaţa primară. Înlocuind marile oglinzi cu o suprafaţă lichidă obţinem telescoapele lichide, mult mai ieftine. În 2005 s-a pus în funcţiune, la University of British Columbia, un uriaş telescop lichid (are 6 metri în diametru), care a costat doar un million de dolari (un procent minuscul din costul celebrului telescop Hale din California, de dimensiuni comparabile). Acesta e făcut din mercur şi se învârte. Foarte lent: marginea lui are o viteză de vreo 5 km/h, dar e îndeajuns, la gravitaţia Terrei, pentru ca mercurul să formeze o parabolă şi să producă, deja, date pentru ştiinţă. O singură mică problemă are telescopul lichid: dacă încerci să-l înclini, se varsă mercurul. Dar nici asta nu-i atât de grav, doar Pământul se învârte şi poţi vedea o bucată bună de cer. Acum, să faci un telescop pe Lună e mai util (gravitaţia mică permite nişte diametre colosale). Mai mult, nu este nevoie să foloseşti mercur, deoarece mercurul se evaporă în vidul de pe Lună. Ei bine, în loc de mercur, astrofizicienii vor folosi lichide ionice, de fapt un fel de săruri topite, mai greu de evaporat, şi care rămân lichide la temperaturi ridicol de mici. Dar, fiindcă acele lichide ionice nu reflectă prea bine lumina, se acoperă, elegant, cu un strat super-subţire de argint, care pe deasupra se mai şi solidifică. Să trimiţi spre Lună, în zece ani, materialele necesare pentru un telescop de 20 de metri diametru va fi floare la ureche. De pe Lună se poate privi mult mai bine în cele mai îndepărtate colţuri ale Universului.

Legea Cojocaru – o manea marca zeroTV

După ce ‘boborul’ a votat 20 de ani PSD-ul, care a furat şi jefuit această ţară mai ceva ca turcii, după ce beţivanul de Văcăroiu a dat cupoane la tot cartierul de nu puteai să mergi prin pieţe datorită ţiganilor care le cumpărau (deşi erau ‘personalizate’), după ce tot tovarăşii din PSD n-au privatizat nimic vreo 7 ani, de-au ajuns întreprinderile falimentare şi apoi vândute pe nimic clientelei PSD + PRM, iată că a venit timpul ca ‘boborul’ să mai primească ceva de pomană. Ce contează că o ţară se ridică prin investiţii masive ale marilor companii (cele care n-au venit în România datorită mineriadelor puse la cale de acelaşi cuplu odios PSD + PRM), ce contează că o ţară se ridică prin respectarea legii şi încurajarea muncii cinstite, ce contează că o ţară se ridică prin egalitatea şanselor, nu prin corupţie şi haos, zeroTV s-a hotărât să dea 20.000 de euro la fiecare românaş (vezi Legea Cojocaru). Presupunând că în România sunt 18 milioane de cetăţeni majori, iar în afara graniţelor ţării încă vreo 4 milioane, avem 22 de milioane. Dacă înmulţim 22 de milioane cu 20.000 obţinem 440.000.000.000 (440 de miliarde de euro). Pentru comparaţie, PIB-ul României în 2009 a fost de 145 miliarde de euro. Dacă împărţim 440 la 145 (presupunem că PIB-ul României nu va creşte substanţial în anii următori) obţinem aproximativ 3. Adică PIB-ul României pe trei ani. Adică această ‘manea’ zeroTV oferă ‘boborului’ cadou tot ce se produce în ţara aceasta timp de trei ani. Trei ani muncim toţi pe brânci pentru ca un post de televiziune, la care apar manelişti, ţoape, ţopârlani, vrăjitori şi alte specii de mahala, să facă emisiuni pentru cartierul Ferentari. Ce studii, ce manageri de success, ce idei care transformă această ţară, să le dăm ţiganilor care fură şinele de cale ferată (doar n-o să dea zăpada) 20.000 de euro, pentru ca peste 5 ani să constantăm că fură curentul electric la castelul cu turnuleţe construit fără autorizaţie în ţara nimănui. Iar numitul Tudor Barbu, dat afară de la TVR pentru tot soiul de măgării, ajunge la OTV unde face apologia dictaturii comuniste, terfelind fără nici o jenă memoria martirilor ucişi de regimul bolşevic. Acelaşi Tudor Barbu are în emisiunea sa, în care compară lumina cu întunericul, sintagma: “Sărăcia creşte, experţii tac!”. Avem alte posibile variante: “OTV-ul aduce vrăjitori, România este creştină!” sau “Dan Daiconescu are yacht, profesorii au salarii de mizerie!” sau “Fraierii plătesc amenzile, electoratul PRM nu!” sau “OTV-ul face bani din gunoi, românii s-au săturat de gunoaie!” sau “OTV-ul judecat, pentru neuronul lui Barbu plecat!”.

P.S. Ţigănuşul Dan Diaconescu se bate cu mâna în piept că Băsescu i-a garantat neînchiderea OTV-ului în mandatul său. Ceea ce nu ştie acest îmbogăţit din gunoaie, sau ştie şi prosteşte lumea, este faptul că nu Preşedintele României hotărăşte acest lucru, ci CNA-ul. Dar prostia creşte exponenţial la OTV. Chiar n-o poate opri nimeni?

De ce apar pete pe Soare

Dacă ne uităm la Soare cu un telescop, în diverşi ani, vom vedea că are mici ‘pete’ sau, dimpotrivă, este ‘fără pete’. De exemplu, în 2008, au fost peste 200 de zile cu ‘Soare curat’, pe când în septembrie 2001 Soarele avea destui pistrui. De ce apar aceste pete? Petele solare nu sunt altceva decât zone în care câmpul magnetic al Soarelui se ‘încâlceşte’ din cauza vitezei de rotaţie diferite la diverse latitudini. Buclele din câmpul magnetic astfel formate inhibă mişcarea de convecţie care aduce energia la suprafaţă. Drept urmare, sunt niţel mai reci ca restul suprafeţei solare, şi fin’că-s mai reci, iar intensitatea radiaţiei e proporţională cu temperatura la puterea a patra, apar mai întunecate. Dar să nu vă faceţi iluzii: suprafaţa vizibilă a Soarelui are vreo 5.800 de Kelvin, iar petele au ‘doar’ 4-5.000 K. Dacă le-am scoate din context, petele solare ar fi lejer mai luminoase decât un arc electric, din ăla de sudură. De ce apar şi dispar petele solare? Misterul e, de fapt, rezolvat de mult: câmpul magnetic solar are un ciclu de inversare a polarităţii de 11 ani. Adică în 11 ani, ce era nord devine sud. Un maxim al activităţii a existat în 2001, iar prin 2012 va exista un nou maxim. Prin 2008, a fost un minim de activitate magnetică, iar asta explică absenţa petelor. Astronomii ştiu asta şi nu-s îngrijoraţi, ba din contra: absenţa petelor permite studierea altor fenomene, mai dificil de urmărit în ani de activitate maximă.

Cazul handbalistului Marian Cozma, varianta mioritică

Spre cinstea lor şi pentru ca dreptatea să nu rămână cu ochii plânşi, autorităţile din Ungaria au finalizat ancheta în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, de către trei ţigani de naţionalitate maghiară (mai multe amănunte aici). Autorul principal riscă închisoare pe viaţa, iar complicii săi zeci de ani de puşcărie. Aşadar, într-un an, autorităţile maghiare au descoperit ucigaşii, au finalizat dosarul, iar suporterii au strâns bani pentru o statuie dedicată lui Marian Cozma, aceasta chiar fiind făcută (nu s-a furat din material, nu s-au furat din bani). De aceea, probabil, multe vedete ajunse la Bucureşti, după 1989, ne salutau cu celebrul “Hello Budapest!”.

Pentru o minimă comparaţie, iată cum, probabil, s-ar fi desfăşurat cercetările, dacă Marian Cozma ar fi fost ucis de ţigani în România: (1) zeroTV ar fi ‘descoperit’ că, de fapt, autorii sunt alţii, iar ‘misterul’ ar fi durat minim 200 de episoade; (2) grupul civic de romi ‘Hoţi fără frontiere’ ar fi făcut un scandal imens, considerându-se că ţiganii sunt discriminaţi, România riscând să fie reclamată la CEDO; (3) Antena3 ar fi dezbătut, cu toţi neuronii plecaţi, amestecul lui Traian Băsescu în această ‘campanie politică’ a justiţiei din România; (4) iRealitateaTV l-ar fi invitat pe Mugur Ciuvică, laureat la bătut câmpii, pentru a se afla dacă Marian Cozma i-a provocat sau nu pe ţigani; (5) judecătorul la care ajungea dosarul ar fi amânat începerea procesului, pentru că avocatul din oficiu al ţiganilor este în concediu medical sau i-a născut soţia; (6) Parlamentul ar fi înfiinţat o comisie pentru a afla dacă nu sunt deturnări de fonduri la clubul care şi-a permis să dezvelească o statuie, deşi este criză economică. Iar peste toate, la dezvelirea statuii ar fi venit câţiva rătăciţi, dacă nu s-ar fi dat mici sau alte pomeni (în Ungaria au fost 2000 de oameni). Şi încă ceva: în Ungaria ţiganii nu fură şi îşi văd de lungul nasului (adică ştiu de frica ungurilor). La noi se vede ce fac (doar românaşii verzi sunt buni la dat din gură şi nimic mai mult).

Securitatea contului de e-mail

Una din metodele de a sparge un cont de mail este aceea a resetării parolei, mai precis a ghicirii întrebării de siguranţă. Cum putem avea un webmail mai sigur? Iată câteva metode referitoare la trei domenii mari şi late: Gmail, Hotmail şi Yahoo!.

• Gmail. Pentru a-l forţa pe Gmail să folosească tot timpul la logare (pentru cazurile când vă conectaţi aiurea-n tramvai prin Wi-fi) o conexiune de tip HTTPS, intraţi în contul vostru, accesaţi ‘Settings’ şi jos de tot veţi găsi opţiunea ‘Browser connection’, unde bifaţi ‘Always use https’.


• Hotmail. E tot ca la Gmail, numai că opţiunea ‘Use enhanced security’ o puteţi bifa încă din fereastra de ‘login’.


• Yahoo!. La Yahoo!, singurul lucru pe care îl puteţi face ţine de precauţie. Tot timpul verificaţi ca pagina de ‘login’ să conţină sus, în ‘adress bar’, ‘https’, nu ‘http’. Dacă nu e ‘https’, atunci înseamnă că aţi fost atras pe o pagină falsă Yahoo!, un fel de chinezărie Yahu sau Iahoo, şi cineva încearcă să vă fure parola. O bună metodă antiphishing este crearea unui Yahoo! Sign-in seal. Şi încă o măsură de precauţie: intraţi în cont, accesaţi ‘My Account’, daţi ‘Edit’ la ‘Member Information’ şi modificaţi setarea de la ‘Prompt for Password’. Opţiunile ‘Every 15 min’ sau ‘Every 1 hr’ sunt mai sigure decât ‘Every 2 Weeks’, ‘When I’ll Get Married’ sau ‘Never’.

Sfat. De regulă e ca la maşini: poţi să ai o mie de super-alarme, hoţul vine cu un scanner mai puternic decât alarma şi-ţi pleacă cu merţanu’ de sub nas. Asta nu înseamnă că nu poţi să-i faci hoţului munca mult mai grea. Spre exemplu, când vă logaţi pe un calculator sau o reţea publică în legătură cu care aveţi suspiciuni, nu strică să greşiţi de câteva ori datele de identificare. Scrieţi două-trei caractere corecte, încă două greşite, apoi ştergeţi-le pe cele greşite şi continuaţi. Sau alternaţi completarea caracterelor de la ‘username’ ce cele de la parolă: două de acolo, trei de dincolo, încă unul sus şi tot aşa. Dacă cineva foloseşte vreo vreo metodă de captură, măcar să se chinuiască …

Informaţii preluate din “Academia Caţavencu”, nr. 42/2008.

În Moldova kaghebistului Iliescu, educaţia se face, de multe ori, după ureche

Pentru cei care sunt străini de domeniul educaţiei, trebuie ştiut că, la un curs predat elevilor, există mai multe aspecte ce trebuie urmărite (de profesor sau de cel care-l inspectează pe profesor). Unul dintre aspecte este corectitudinea ştiinţfică a informaţiilor transmise. Iar pentru a obţine această corectitudine se studiază materiale legate de domeniul în care predai. În România rurală, însă, studiul este, vorba unui ‘colhoznic’, pierdere de timp. Pentru a nu teoretiza prea mult, am să exemplific. În perioada 1996-2005 am lucrat la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici), unde am avut ghinionul să fiu coleg cu doi veritabili ‘răzeşi’ (în sensul rău al cuvântului), Şuhan Valeriu şi Şuhan Georgeta, soţ şi soţie. (Aceştia se lăudau des că sunt rude cu Gheorghe Şuhan, fost adjunct la PNA, acolo unde tăia frunze la câini, pe vremea lui Infractorian Năstase. Iar pentru asta, tovarăşul Gheorghe Şuhan are azi o pensie de 20.927 lei brut lunar, adica peste 200 de milioane de lei vechi, la care se adaugă ce mai câştigă din avocatură, respectivul fiind în prezent înregistrat la Baroul Botoşani. (Vedeţi şi Gheorghe Şuhan, cel mai bine plătit pensionar din Iaşi sau ”Specialiştii" guvernării Năstase-Iliescu.) Ei bine, dragii mei, respectiva familie, de-a lungul timpului, s-a ocupat de cu totul alte activităţi (agricultură, trasul la măsea-domnul) decât cititul cărţilor. De exemplu, la absolvirea facultăţii (cursuri fără frecvenţă), stimabila tovarăşă Şuhan a aruncat cursurile spunând că nu mai are de gând să mai citească ceva, citind destul până atunci (şi s-a ţinut de cuvânt) sau, tot tovaraşa Şuhan: “Mă uit la OTV şi la manele; şi care-i problema?”. Problema era ignoranţa totală a acestui specimen, care era obligată de ‘criminalul’ ministru Andrei Marga să citească manuale alternative, pe când dumneaei nu avea chef sau timp de citit (doar lucra la prăşitul culturilor agricole). Cum arată generaţiile (de)formate de această nostalgică a regimului bolşevic, regim care nu te punea să citeşti decât cuvântările ‘cârmaciului’? Veniţi în România profundă să vedeţi ignoranţa în toată splendoarea sa. Revenind la tovarăşul Şuhan, în afara alcoolului consumat uneori la ore matinale, iar în România mai sunt şi cursuri în acea perioadă a zilei, stimabilul nu dădea doi lei pe elitele româneşti care au gândit şi înfaptuit România modernă. Pentru acest tovarăş, fost comunist de nădejde şi turnător, după unii, împreună cu soţia, la Securitatea bolşevică, istoria a făcut-o ‘boborul’, că aşa a auzit el la cursurile de spălare a creierelor, organizate periodic, înainte de 1989, de dictatura comunistă. Ce face poporul vedem cu ocazia inundaţiilor: stă în crâşmă şi bea, aşteptând ca alţii să le facă treaba. Ce mai face ‘boborul’ vedem în munţile de gunoaie din România sau în numărul de infracţiuni comise zilnic. Aceştia au fost, dragii mei, “minţile luminate” care au făcut educaţie pe aici. Cu faţa întoarsă spre trecut, cu o ignoranţă crasă, fără valori morale clare, cu un dispreţ profund faţă de valorile democraţiei, aceşti tovarăşi au făcut din Modova regiunea cu imaginea cea mai proastă în România, prin modul în care cei de aici au votat şi nu numai. În final alte două exemple: (1) cei doi au fost titulari la Şcoala Tătărăşeni, deşi aveau în specialitate 16 ore, amândoi, iar legea prevedea un minim de 9 ore în specialitate, pentru a fi titular, adică 18 ore pentru amândoi, iar aceasta până în 1997, atunci când a ajuns Andrei Marga ministru la Educaţie (cel mai bun de până acum); (2) singurul argument al tovarăşului Şuhan era bâta, ameninţarea cu folosirea violenţei sau chiar violenţa fiind folosite în multe împrejurări, inclusiv faţă de subsemnatul. Acest individ, de multe ori violent şi de foarte multe ori beat în ultimul hal, a fost peste treizeci de ani “farul călăuzitor” al colhoznicului de pe aici, rătăcit în tranziţie. Chiar şi imaginaţia lui Kafka este depăşită de realităţile din România profundă.

P.S. La şcoala unde lucrez în prezent, discutând într-o pauză cu nişte copii, am aflat că Pluto nu mai este planetă (!?). “Dar de unde ştiţi?” i-am întrebat. “Aşa ne-a spus domnul profesor”, au răspuns copii. Nu am comentat, deşi am învăţat că Pluto este planetă. Şi a rămas planetă, drept dovadă şi link-ul Cea mai mică planetă a sistemului solar, Pluto, devine din ce în ce mai roşie.

Clanul Becali: născut în România, educat în Ferentari

Mai avem de văzut şi auzit multe ţigăneli, până când televiziunile mogulilor vor înţelege că promovarea gunoaielor din clanul Becali aduce deservicii imense moralităţii din această ţară. Aceşti agramaţi, care în orice altă ţară civilizată n-ar apărea decât la televiziunile de scară, sunt o jignire la adresa românilor cu şcoală şi bun-simţ. Aceste creaturi jalnice, care nu dau doi bani pe autorităţi şi bună-puratare, au găsit, în democraţia originală a lui Ilici, terenul propice de manifestare. De exemplu, ce credeţi că făcea, în 2008, Giovani Becali? Iată ce scrie “Academia Caţavencu” (nr.42/2008) despre acesta: “Cu rafinamentul care-l caracterizează, Giovani Becali i-a zis aşa adjunctului DNA, Doru Ţuluş, când a fost chemat la audieri: «Mama mea obişnuieşte să se îmbrace în negru; poate că aşa va umbla îmbrăcată şi mama dumneavoastră.» Şi nu era vorba nici măcar de umor negru.” Aşadar această paiaţă nu are nici un respect faţă de autorităţile statului, cele care trebuie să ne protejeze pe noi, fraierii, de infractori precum cei din clanul Becali.

În filmuleţul de mai jos, este scena în care acest gunoi uman scuipă efectiv un ziarist, în direct şi la oră de maximă audienţă. Să ne mai mirăm că ţiganul analfabet din Italia violează minore? Pe de altă parte, pe respectivul ziarist nu l-am mai zărit la televizor. Să fi primit ameninţări, el sau familia sa, de la acest Giovani Becali, care înainte de 1989 făcea bişniţă în piaţă, fără studii şi fără să fie bun la ceva. Acest ţigan, prin deprinderi, aduce ţigăneala şi mahalaua în spaţiul public românesc.

Cum furau, în România, foştii bolşevici, cot la cot cu actualii liberali

Cel mai mare tun imobiliar din România a început în anul 2000. Atunci Ministerul Educaţiei avea în patrimoniu un teren, pe domeniu public al statului, de 226 ha, în nordul Capitalei, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr.42-44. Terenul era dat în folosinţa Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB) şi era, în fapt, mai mult decât un teren, fiindcă pe el funcţiona o fermă-model în care-şi făceau practică studenţii agronomişti. Pe 25 aprilie 2000, USAMVB face o manevră dibace şi-şi intabulează pe numele ei acest teren domeniu public al statului. USAMVB se asociază apoi cu o societate privată, oferind ca aport la capitalul social tocmai hectarele din nordul Capitalei. Societatea privată în care a intrat Ministerul Educaţiei se numeşte Băneasa Investments şi-l are ca patron pe Puiu Popoviciu, ginerele lui Ion Dincă (cel care, la Revoluţie, spăla străzile de sânge, ca să nu se mai vadă crimele comise în numele lui Ceauşescu). În contract se spunea că asocierea s-a produs pentru dezvoltarea unor activităţi agricole.

La doi ani de la asociere (2002), obiectul de activitate s-a schimbat din “Cultură vegetală” în “Activităţi imobiliare”, iar activitatea principală din “Pomicultura şi cultura plantelor fructifere” în “Dezvoltare (promovare) imobiliară”. Peste alţi doi ani (2004), cele 226 de hectare de teren au fost scoase din circuitul agricol. Ca să-l poată scoate din circuitul agricol, s-a făcut un raport de expertiză. Care e de mai mare râsul. Experţii evaluatori au făcut tot posibilul să arate că terenul nu e bun deloc pentru agricultură. În raport se spune că, în zona acestui teren (deci în Bucureşti), “temperature medie a lunii celei mai calde (iulie) din an e de 22 de grade Celsius”. Vă daţi seama, în luna în care temperaturile se învârt în jurul a 35 de grade, de cazi pe stradă, termometrul experţilor evaluatori a căzut lat pe la 22 de grade! Apoi, zic experţii că, “în zonă, cantitatea de precipitaţii căzute în timpul anului este considerată submijlocie”. Deşert, frate! Dar şi că “zona este supusă unei poluări cu substanţe purtate în aer, în special de hidrocarburi provenite de la mijloacele auto cu circulaţie foarte intensă” şi că, fiind poluare, e mai bine să se renunţe la livada de pomi fructiferi. Adică tocmai la ce mai ţinea poluarea în frâu în zonă. În concluzie, e prea frig vara, prea secetă, prea mare poluarea ca să se facă agricultură, să crească pomi în nordul capitalei. Experţii evaluatori au considerat terenul de o calitate scăzută pentru agricultură şi au stabilit că preţul lui nu sare de 11 euro pe metro pătrat. Adică de vreo 30 de ori mai mic decât în realitate. În loc de agricultură, pe terenul ăsta ieftin şi deşertificat s-au plantat cele mai mari magazine din România, cunoscute sub numele generic de “complexul Băneasa”.

Şi totuşi, cum a fost posibil? Cum spuneam, terenul era domeniul public al statului. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, cunoştea situaţia terenului, din moment ce cu mânuţa lui semna o notă pe care o transmitea în 1998 Tribunalului Bucureşti, în procesul intentat de nişte angajaţi ai universităţii care locuiau cu chirie în nişte imobile din incinta fermei şi care doreau să le cumpere; nota, deci: “Potrivit Decretului Regal nr. 2.746, de la 31 iulie 1929 (Legea pentru înfiinţarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice), Academiile de Înalte Studii Agronomice au primit în administrare construcţii şi terenuri pe care nu au voie să le înstrăineze nici în total şi nici în parte pentru orice destinaţie ar fi”. Iar rectorul USAMVB de la acea dată, Nicolai Pomohaci, spunea la tribunal acelaşi lucru: “Noi am susţinut în faţa instanţelor de judecată că terenurile existente nu ne aparţin ca proprietate, susţinând permanent că sunt proprietatea statului, respective aparţinând domeniului public”. Deci atât la nivel de rectorat, cât şi la nivel de minister se ştia că terenul e domeniu public. Să trecem la un nivel mai sus. Terenul era menţionat ca domeniu public al statului şi în Hotărârea de Guvern 517 şi apoi în Hotărârea de Guvern 776 din 1999. Apoi, la un an de la aşa-zisa trecere în proprietatea universităţii, terenul e amintit tot ca domeniu public al statului şi într-o lege, Legea 290 din 2002. În 2004, la modificarea HG 517/1999, este iar trecut drept domeniu public, proprietate a statului. Deci avem o hotărâre dată de Guvern la patru ani şi o lege dată de Parlament la un an de când s-a tras tunul imobiliar, în care terenul e considerat în continuare domeniu public al statului. Cum de nu ştiau nici Guvernul, nici Parlamentul de schimbarea survenită, anume că imensul teren din nordul Bucureştiului a intrat între timp în capitalul social al unei companii private? Instituţiile fundamentale ale ţării erau, sărăcuţele, atât de năuce pentru că, după cum citiseră ele în Constituţie şi în legile de bază, precul Legea 213/1998, în cazul de faţă trecerea din domeniul public al statului în cel privat se putea face numai printr-o hotărâre de Guvern specială. Am transmis Guvernului României (Guvernul Tăriceanu – n.m.) întrebarea dacă pentru acest teren s-a emis HG specială de schimbare a statutului. De la Direcţia Generală Juridică a Cancelariei Prim-ministrului ni s-a răspuns că, în temeiul legii, “bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, nu pot fi înstrăinate”. Juriştii guvernamentali ne-au dat dreptate voalat, evitând să răspundă direct că nici Guvernul Năstase, nici Guvernul Tăriceanu nu au emis un astfel de act normative şi că, deci, terenul e în continuare domeniu public al statului.

Apropo de Tăriceanu, acesta îşi face afacerile pe terenul Ministerului Educaţiei, întrucât firma sa de importat automobile, “Automotive Trading Services SRL”, are punctul principal de lucru fix pe terenul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44. Adică pe terenul care de drept era domeniu public al statului, aflat în administrarea Ministerului Educaţiei, dar cedat ilegal firmei Băneasa Investments. Când au apărut în presă aceste date, Tăriceanu a negat că e implicat în afacerea Automotive-Băneasa Investments. Ulterior, au ieşit la iveală dovezi clare din “Monitorul Oficial”, care arătau că premierul minte, că doar cu mâna lui a semnat contractul prin care “Automotive Trading Services SRL” îşi înfiinţează sediul pe terenul primit de la Băneasa Investments. De ce a minţit premierul? Ca să ascundă cumva tunul de peste trei miliarde de euro dat Ministerului Educaţiei de firma Băneasa Investments?

Tăriceanu are deci Automotive serioase să nu vadă ilegalitatea, deşi presa a semnalat-o, iar Direcţia Generală Juridică a Guvernului i-ar fi putut da cu legile şi Constituţia în cap. Surse din Parchetul General ne-au declarat (se întâmpla în 2008-n.m.) că afacerea Băneasa Investments este cel mai flagrant caz de încălcare a legilor fundamentale de după ’89. Guvernul şi Parlamentul ar fi putut de mult să sesizeze ilegalitatea. Iar cei care se fac vinovaţi de ea ar putea să fie rapid condamnaţi, întrucât principiul că au acţionat cu bună-credinţă şi au fost doar neştiutori în ale legii nu funcţionează. În cazul furtului unui teren domeniu public al statului nu se poate invoca buna-credinţă.

Cât a pierdut Ministerul Educaţiei cu ajutorul premierului afacerist? Pe terenul statului, administrat de Ministerul Educaţiei, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44, s-a construit cel mai mare complex commercial şi rezidenţial din România. Terenul valorează peste trei miliarde de euro. Dacă ar fi fost concesionat de stat şi banii ar fi intrat la Ministerul Educaţiei, ar fi adus învăţământului românesc peste 40 de milioane de euro annual. Deci s-ar fi putut mări salariile cadrelor didactice nu cu 50%, ci cu 500%.

Preluat din “Academia Caţavencu”, nr. 42/2008 (autor Alexandru Căutiş).

P.S. Păi, să nu-l credem pe Tăriceanu atunci când ne explica, la televiziunile mogulilor, că mărirea salariilor profesorilor (300.000 de oameni) ar crea grave disfuncţionalităţi economice (pentru firmele lui, probabil). Dar mărirea pensiilor la 6.000.000 de oameni, fără suport în economie, nu creează disfuncţionalităţi economice grave? Dar cheltuirea, în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, a patru miliarde de euro, pentru voturi şi clientela politică, nu creează disfuncţionalităţi economice grave?

Gmail te pune să sufli în fiolă

Nu ştiu dacă aveţi un cont Gmail (mi-am facut unul recent), dar, în toamna lui 2008, “domnul Gmail” a activat ‘mail-ul anti-beţiv’. Ca să prevină, cică, mail-urile trimise de către utilizatorii în stare de ebrietate, mesaje gen “Dragă, nu te mai iubesc de zece ani, de când mi-ai băgat-o pe mă-ta în casă!” sau “Domnule manager general, sunteţi cel mai mare cretin pe care-l cunosc eu la noi în firmă! Mi-am dat demisia încă din noaptea asta, începând de la sticla a treia de vin!”. Ei, ca să prevină acest gen de mesaje, Gmail activează automat vineri şi sâmbătă seara (la orele predispuse distracţiei cu alcool) ceea ce se numeşte Mail Googles, un “feature” care nu te lasă să trimiţi mail-uri fără să rezolvi în prealabil câteva exerciţii de matematică elementară. De exemplu, 37 + 19. Aşadar, dacă vreţi un cont de mail Gmail, aveţi mare grijă, în serile de vineri şi sâmbătă, cum efectuaţi calcule după a patra sticlă de vin.

Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu

Cât timp nu voi fi părăsit de sentimente, am să port o veşnică recunoştinţă bunicilor mei din partea mamei, oameni care au rămas în sufletul meu drept modele ale “capitalismului decadent”. Bunicul, Condrea Costică, a fost soldat în cel de-al doilea război mondial, fiind luat prizonier de ruşi, care l-au ţinut trei ani în lagăr, după încheierea războiului (dacă tot cad unii azi în fund de admiraţie la vederea dictatorului Putin). De aici se poate înţelege care a fost preţul plătit de români tătucului Stalin, după 1945. Bunicul meu a spus întotdeauna despre ruşi că sunt nişte porci ordinari, având, însă, o mare admiraţie pentru germani. Mi-a povestit foarte multe întâmplări trăite de el pe front, dar, din păcate, a murit pe când aveam 9 ani, iar amintirile mele despre acest om extraordinar sunt puţine. Îmi amintesc totuşi că era un foarte bun tâmplar, toate obiectele din gospodărie fiind făcute de mâna lui. Avea mâini de aur: nu exista obiect pe care să nu-l repare sau să-l construiască, dacă avea “materie primă”. Bunicul meu absolvise 7 clase în “capitalismul decadent” şi a murit atunci când avea 70 de ani. Bunica, Aurelia Condrea, nu ştia carte. Dar compensa aceasta printr-o credinţă profundă. I-am admirat întodeauna credinţa tainică şi puternică în Dumnezeu. În simplitatea ei, momentele vieţii erau de o limpezime strălucitoare. Pentru ea, Crăciunul era aşteptat în post şi rugăciune, iar Dumnezeu era Ocrotitorul căruia nimic din întâmplările acestei lumi nu-i scapă. A trăit într-o perioadă tulbure. A crescut, vreme de şapte ani, atunci când bunicul era pe front şi în lagăr, singură doi copii. A prins al doilea război mondial, foametea adusă de ruşi în Moldova, 1946, colectivizarea forţată făcută de bolşevici. Cât a trăit (1911 – 2002) a fost modelul de creştin, pe care, în ziua de azi, nici unii preoţi nu-l au. Chiar dacă era apostrofată sau certată, Dumnezeu îi dădea acea răbdare şi bunătate de a nu răspunde răului cu rău.

Dragii mei, am povestit toate acestea pentru a înţelege mai bine ce înseamnă educaţia în această regiune, unde ateismul bolşevic, ţigăneala şi lipsa oricăror valori fac legea. Printre ideile foarte proaste puse în practică după 1989, s-a numărat şi înfiinţarea şcolilor de arte şi meserii (prescurtate SAM), şcoli unde ajungeau cei care nu intrau la liceu. O asemenea şcoală s-a înfiinţat şi în comuna “europeană” Havîrna (Botoşani). Aceste şcoli s-au dovedit falimentare prin finalitatea lor, peste 90% dintre absolvenţii unor astfel de şcoli nu au practicat niciodată ceea ce au învăţat (aşa cel puţin stau lucrurile în Havîrna). Elevii din localitatea Tătărăşeni (un cătun de pe aici), mergeau la SAM Havîrna pe jos. Bunica mea a locuit singură în ultimii ani ai vieţii. Stătea într-o zonă mai izolată a satului, chiar dacă avea casa la şoseaua principală. În acea zonă, mai ales iarna, elevii (?) SAM Havîrna aveau o singură distracţie: aruncatul cu pietre sau zgomote infernale (bătut în indicatoare rutiere, petarde). Teama în care a locuit bunica mea o lungă perioadă era mare. Un bătrân are nevoie de linişte, bolnav fiind. Şi cine erau “făptaşii”? Păi, proveneau din familii în care alcoolul făcea legea. De exemplu, Murăreanu Bogdan provenea dintr-o familie în care mama era mai mereu beată. Iar acest elev, care la SAM Havîrna învăţa, nu-i aşa, respectul faţă de ce bătrâni, arunca cu pietre în ţigla casei bunicii, iar aceasta se ruga să mai treacă cu bine şi respectiva seară. Educaţia lăsată moştenire de regimul pesedist, şi propusă românilor o lungă perioadă, a fost una falimentară, fără finalităţi clare, una pe măsura Tătucului care a adus minerii, pentru a-i ciomăgi pe cei care doreau să reformeze România. Cei care aruncau cu pietre într-o femeie bătrână şi bolnavă, care nu le făcuse nici un rău şi care, poate, ar fi avut nevoie de ajutor, erau tineri cu părinţi care adormeau cu poza lui Ilici Iliescu la cap. Iar la SAM Havîrna erau educaţi în aceeaşi manieră bolşevică, de indivizi nostalgici, pentru care comunismul ateist a fost foarte bun (întâmplător drumul vieţii mele s-a întersectat într-o perioadă cu aceşti pupincurişti ai Cîrmaciului). De ce Ilici a fost preşedinte 11 ani în România? Simplu: a fost votat de asemenea specimene, incapabile să-şi educe nişte copii, dar capabile să nenorocească o ţară. România profundă şi-a meritat soarta până acum. Azi, cu o altă mentalitate şi alte maniere, poate ar fi momentul să devină locul toleranţei, deprinderilor bune, aducaţiei în spiritul valorilor creştine şi moralei mileniului trei. Să sperăm că toţi cei de care depinde viitorul moral şi material al României (biserica, şcoala, instituţiile media, autorităţi) îşi vor face bine treaba.