Privind la circul din ultimele zile, legat de examenul de bacalaureat, realizez ce ‘elite’ televizate avem. Atunci când tu, televiziune de că…t, arunci cu lături şi flegme în Preşedintele României, doar nu te astepți ca elevul să respecte profesorul sau, la modul mai general, şcoala ca instituție. Nu poți pretinde respect într-o țară unde sunt gunoaie umane prezentate mereu la tembelizor. Nu poți pretinde rezultate bune la Bacalaureat atunci când trăieşti într-o țară ieşită din dictatura comunistă, acolo unde totul era corupt. De exemplu, înainte de 1989, Bacalaureatul era o formalitate, toată lumea lua examenul. Dar cum se lua? Păi, atunci când am dat examenul de Bacalaureat, în condițiile de atunci, când oricum se învăța mai mult ca azi, a venit o tavărăşă profesoară (al cărei nume îmi scapă) şi ne-a spus sec: “Elevii buni să-i ajute pe cei slabi până la 5 (cinci)”. Adică nici măcar nu trebuia să faci efortul să copiezi. Aşa încât, stimați tovarăşi şi ‘preteni’, de la tembeliziunile mogulilor, lăsați-o mai moale cu ‘cel mai slab Bacalaureat din istorie’, deoarece Bacalaureatul 2011 are un câştig cert: CORECTITUDINEA. Noi, ca nație, avem o problemă cu această noțiune.
Şi dacă o nulitate de elev ar fi obținut diploma de bacalaureat fără muncă ce am fi rezolvat? Ce-au rezolvat şi comuniştii atunci când au ucis intelectualii României (cei autentici) şi i-au înlocuit cu tractorişti. Dar să trecem la ceva, poate, mai important. Unul din reprezentanții elitei româneşti a acordat, în 2009, un interviu Academiei Cațavencu în care povesteşte amănunte interesante despre viața noastră de fiecare, din România, privită de la înălțimea unui profesor universitar. Şi dacă ProTv-ul îl dă zilnic pe incultul şi agramatul Becali (plus seriale cu țigani), poate ar fi momentul să ne mai aerisim creierul cu cei pe care nu-i vedem niciodată la tembelizor, nu în România. Interviul a fost realizat de Eugen Istodor.
Marian Preda, profesor și decan la Sociologia din București, este (era in 2009, n.m.) șeful Comisiei prezidențiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice din România, cunoscută mai bine sub numele de Comisia prezidențială pentru curve și tras în venă. Raportul comisiei ne-a arătat cît de hîdă este viața noastră de fiecare zi. A, nu, nu este doar despre cum mă descurc, cum fur, cum trag în piept, nu doar astea, ci din punct de vedere al felului nostru de a ne purta ca români din România. Politica ne-a terminat, felul de a fi ne-a omorît, iar noi ne-am furat. Ce ne-a mai rămas? Căciula. Tot înainte, tovarăși!
Rep.: Ați pus botul la promisiunile electorale?
M.P.: Merg întotdeauna la vot și aleg întotdeauna cea mai puțin dăunătoare soluție, răul cel mai mic. Vă dau un exemplu, știam bine ce se întîmpla în Universitate cu profesorul Constantinescu. Un tip remarcabil, veritabil intelectual, dar zero manager. Și cînd, în ’96, taică-meu era bucuros de alegerea de atunci, eu l-am dezamăgit: „Stai liniștit, l-am votat, dar i-a fost greu cu Universitatea, darămite cu țara“. Nu-mi fac iluzii, ca să n-am deziluzii.
Rep.: Să facem un istoric al stricăciunilor de douăzeci de ani încoace, de gesturi ratate din politică.
M.P.: Păi, un prim gest, apropo de meditații. N-a existat un proiect privindu-i pe profesori. Nici unul. Și nu era vorba doar de a le da salarii, oferi condiții, ci a te gîndi la generațiile de elevi. Și de unde au apărut aceste meditații pe bandă rulantă? Odată cu generația de decreței, cum se numeau. Numărul de locuri la liceele, facultățile bune n-a crescut. Pînă atunci? Pînă atunci se făceau meditații numai pentru facultăți cu o concurență nebună. După? Industrie. Abia în 2032 această generație iese la pensie. S-a gîndit real cineva la problemele acestei generații? Cred că nu. Peste jumătate de milion de oameni. Acești oameni reprezintă jumătate din numărul de șomeri ai țării. Azi. Dar cîți pe vremea lui Ceaușescu și-au făcut studiile?
Rep.: Acte ratate?
M.P.: Multe. Sună banal. Dar marele deranj din decembrie a însemnat ce? O trecere bruscă de la stat-partid cu salarizare-casă sigure, prin clivaje puternice la polarizare extremă: cei extrem de săraci și cei foarte bogați… Mai știți expresia „s-a privatizat“? Păi, ce ascundea? O conotație extrem de negativă, toleranță zero la a avea o afacere. Politica? Erau zeci de partide, erau certuri între soț și soție, copil și părinte pe teme politice. Greu de ingurgitat o asemenea nebunie. La Revoluție s-a spus: toți am fost contra lui Ceaușescu. Nu-i adevărat. Asta a dus la refuzul unor reale modele de rezistență. Cînd nu ai de ce să te agăți, politica dezamăgind, pe plan personal nefiind capabil să-ți găsești un drum, ce urmează? Dacă la asta se adaugă și continua descurajare oficială a inițiativei proprii, chiar ce rămîne? Deranjul, repet, la ce a dus? La „care-i mai tare“. Și fiecare a tras pentru el. Știți cine a rămas pe dinafară? Cei care n-aveau putere de influență și putere la vot. Au fost pensionați oameni pe bandă rulantă, pe criterii care mai de care mai aberante, să fie mulțumiți ei acolo, acasă. Puterile în stat au avut de cîștigat feliile. O societate care nu discută problemele celuilalt. Tendința de a lua pentru tine e ca la Marin Preda în Viața ca o pradă, eh, noi avem țara ca o pradă, toți au vrut să-și tragă felia, au reușit numai cei care au urlat mai tare. Aș fi preferat o tranziție ca-n Cehia. L-au avut pe Havel, au avut vecinătatea Germaniei. Noi l-am avut pe Iliescu și sîntem vecini cu… Marea Neagră.
Rep.: Fetele cînd s-au apucat de curvit și băieții de seringă?
M.P.: Stați puțin, dar fetele cînd s-au lăsat de preacurvit?
Rep.: Din cauza dezamăgirilor Revoluției?
M.P.: De ce nu, pînă la urmă? Poate că un alt parcurs al societății ar mai fi recuperat cîteva dintre fetele de pe centură. Problema aici nu e prostituția de lux, ci cea de centură. Acolo li se cere perversiune, cu prezervativ, fără, o fac fiindcă unele muncesc doar pentru droguri, și asta în condițiile în care femeile sînt reticente la drogul injectabil.
Rep.: Niște nenorocite.
M.P.: Niște nenorocite ce-ar trebui ajutate. Să vă spun o poveste: avea 14 ani, s-a îndrăgostit de un tip de 30. După ce s-au iubit prin curtea liceului, el a momit-o cu fantezii și a dus-o la produs în străinătate. El a scos bani din asta, ea a rămas gravidă. Ce vină avea că a devenit dependentă de heroină? S-a întors în țară. Și încet-încet și-a găsit drumul.
Rep.: Nu ne naștem la fel. De ce nu se sinucid, decît să tragă-n venă, să facă sex…
M.P.: Dumneata nu cunoști omul. Are speranța.
Rep.: Cum rezistă românul? Care-i secretul supraviețuirii ăsteia?
M.P.: Păi, după ce s-a rezistat fără pîine, fără apă caldă, fără căldură, mîncînd alimente toxice, pe vremea lui Ceaușescu, deci, după această experiență, cum să nu se supraviețuiască? Românii se descurcă. Am o precizare: au rezistat unii, sînt destui care au murit mai devreme, care puteau avea o viață mai ușoară. Doar era libertate, nu?
Rep.: E mișto cum poți supraviețui cu puțin, ca pe vremea Tiranului, dar și cu promisiunea multului, acum, pe libertate.
M.P.: Știți care-i paradoxul? Cei fericiți sînt cei dintr-un oraș brazilian plin de ghetouri. Nu ești dezamăgit. Nu-și propun prea mult. Nu-și fac iluzii, ca să n-aibă deziluzii. Să ai o bere, o casă, un copil, mergi mai departe. Cultura sărăciei ce este? E o carte celebră pe tema asta… familia aia nu poate ieși din acea situație niciodată. Cîștigă la Loto, dar sînt atît de multe nevoi ale familiei, că banii se risipesc într-un hal fără de hal. Nu poți scăpa. Singurii cu o șansă erau cei izolați de ea și care învățau spre a evada.
Rep.: Cum am ajuns de la Revoluție la mall?
M.P.: Prin circ. Mall-urile sînt construite pe fostele „circuri ale foamei“, nu? Revoluția a fost o mare păcăleală. Dar generația actuală știe de mall, habar n-are de circ, de Revoluție. Eu am descoperit asta predînd la facultate. De acum cinci-șase ani mi-am dat seama că dacă nu explic ce s-a-ntîmplat pe vremea lui Ceaușescu nu pot vorbi despre politici sociale azi. Nu mai știu. Mulți dintre noi am uitat, am vrut să uităm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu