6 aprilie 2010

Cum a produs guvernarea liberalo-pesedistă pensionari de lux


Liberalii de azi sunt tot mai departe de valorile liberalismului autentic. Jalnici epigoni ai unor strămoşi celebri, membrii găştii lui Crin Antonescu nu realizează că sexul neprotejat cu neocomuniştii din PSD ar putea îmbolnăvi grav PNL-ul. Mai mult, liberalii roşii, care ne dau nouă lecţii de democraţie, au fost cei care au produs în România pensionari de lux, persoane care aveau un singur merit: făceau parte din camarila liberală. Iată ce scria “Academia Caţavencu”, în numărul 52/2008.

“Până să se instaleze Ludovic Orban în fruntea Ministerului Transporturilor, Geică Florică, actualmente bugetarul cu cea mai mare pensie descoperită din România (era în decembrie 2008-n.m.), era simplu director în cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR). Această amorţeală în care rămăseseră îngheţate talentele ascunse ale lui Geică Florea a fost înlăturată de apariţia în scenă a lui Şică, care, cum a venit la minister, l-a şi numit director general al AACR, în mai 2007. I-a stabilit un salariu de bază de aproape 5.500 RON, un spor de conducere de 1.300 RON, un spor de vechime identic şi un contract de performanţă cu premiu annual inclus, de 12 salarii.

Primul pas spre pensia de 300 de milioane de lei vechi: eliberarea din funcţie

Toate aceste modificări substanţiale în veniturile şi statutul fostului inspectoraş n-au făcut decât să-i deschidă acestuia apetitul şi viziunea pentru noi culmi presărate de succese şi inginerii financiare. Cum din palmaresul pestriţ de sporuri şi premii lipsea o pensie pe măsură, Geică s-a antrenat cu Orban pentru o nouă provocare. Iar Şică i-a administrat un tratament cu steroizi ministeriali care să-i crească pensia până la recordul absolute.
Conform legii de calculare a pensiilor (din 2008-n.m.) pentru personalul aeronautic civil, pensia este “în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele trei luni de activitate anterioare lunii în care are loc pensionarea”. Singura problemă era că de această prevedere (pensia = 80% din media veniturilor brute pe ultimele trei luni) nu beneficiază şi directorul. Dar şi asta s-a rezolvat.
Orban i-a prescris lui Geică niscaiva ordine de ministru pentru a-l scoate din starea asta. Primul, emis pe 18 ianuarie 2008, îl elibera pe Geică din funcţia de director general, ca în aceeaşi zi, alt ordin să-i redea doar atribuţiile funcţiei (ceea ce înseamnă că, practice, Geică era în continuare director, dar nu formal, adică nu era numit director, ci doar avea atribuţii de director).

Salariu de consilir: 28.000 de lei

În a doua etapă, Geică s-a apucat să-şi umfle sistematic salariul, pregătindu-l pentru cele trei luni care se iau în calcul la pensie. Iniţial, omul şi-a dat lui o funcţie de consilier în cadrul AACR, cu un salariu de bază de 7.800 RON şi cumul de pilotaj de 2.500 RON. În aprilie 2008, printr-o decizie a (omului cu atribuţii de) directorul general Geică Florea, consilierul Geică Florea beneficiază de un spor de fidelitate de 23%, radicand, astfel, valoarea sporurilor încasate la 15.500 RON. Aici intervine şi Ludovic Orban şi îi trânteşte un premiu anual de peste 40.000 RON, în iunie 2008. Tot atunci, Geică stabileşte să acorde a majorare cu 12% a salariilor de bază pentru tot personalul AACR, exceptând personalul navigant. Ca urmare a acestei decizii, salariul consilierului Geică creşte şi ajunge la 10.800 RON, cu sporuri la 17.400 RON (plus alte premii, prime, bonusuri şi diurne de pilot, care ajungeau la aproximativ 15.000 RON lunar).

Capodopera lui Orban: după pensia de 300 de milioane, reînscăunarea ca director

În ultima fază, Geică Florea (cu atribuţii de director general) îşi semnează propria decizie de ieşire la pensie, din funcţia de consilier, în august 2008, obţinând celebra pensie de 30.000 RON. Fix în aceeaşi zi, directorul general adjunct îl numeşte înapoi consilier pe Geică, cu 13.000 RON salariu şi sporuri de 160% din salariu. Iar la o lună după, Orban îl numeşte DIN NOU pe Geică în funcţia de director general al AACR, crescându-i salariul la 15.000 RON. Toate aceste informaţii sunt prinse într-un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, venit în control la AACR după scandalul iscat de pensia gigantică a directorului AACR.
Chair dacă, la momentul respective, de ochii lumii, Geică şi-a pierdut funcţia de director general, acesta a rămas în continuare pe funcţia de consilier,
încasând în acelaşi timp şi salariul cu sporurile aferente, şi pensia de 30.000 RON, şi prime lunare, şi diurne de zbor, cumulând astfel venituri lunare de aproximativ 100.000 RON. Adică un miliard de lei vechi." (autoarea articolului: Roxana Jipa)

2 comentarii:

Anonim spunea...

pnl-ul a luat-o la buci zdravan de la psd si s-a tocmit si cu un sifilis politic de toata frumusetea...majoritatea celor cu capul pe umeri nu vor mai vota pnl niciodata...pt ca e de fapt o anexa pe porcii psd...

probabil speranta de viata va fi marita la 100-120 de ani...nu e imposibil...ce te faci daca ilici traieste 120 de ani?

te astept la mine pe blog pt a comenta ultimele tampenii iliestiene...

Dumitru Caruntu spunea...

La congresul PSD, se vedea din avion ca lui Ilici ii cam tremura incheieturile. La cum scartaie din balamale, este greu de crezut ca, in cativa ani, va fi mai mult de o reclicva a capitalismului de cumetrie. Sa speram ca istoria il va prinde viu atunci cand legea lustratiei si procesul (furtului)Revolutiei+Mineriadele vor deveni realitate.