Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari

Pentru securişti, să omoare un om sub anchetă era absolut normal, dacă nu chiar banal. Ucideau cu aceeaşi indiferenţă cu care respirau. Dacă ai fi întrebat un securist torţionar când i-a luat viaţa lui cutare, ar fi ridicat din umeri, neştiind ce să spună, era ca şi cum l-ai fi întrebat când a respirat pentru a două sute şaizeci miliarda oară. Normal, n-a numărat de câte ori a tras aer în piept, la fel cum n-a ţinut cont nici la câţi oameni şi când anume le-a luat suflarea în timpul serviciului său. Cea mai bună dovadă că se ucidea în anchetă pe bandă rulantă, fără număr, este că familia unei victime a primit oficial două acte de deces, cu date diferite. Costin Ioan a fost arestat de Securitate în 1948, pe motiv că făcea legătura între grupurile de luptători anticomunişti din Munţii Făgăraş, din Munţii Arnota şi din Pădurea Sarului. Din documentele CNSAS rezultă că anchetatorilor le-a fost imposibil să obţină de la Costin Ioan numele partizanilor pe care-i ajuta. Iar anchetatorii au făcut tot ce ştiau ca să-l determine să dea nume. Ca să fie mai convingători s-au gândit să-l şi omoare puţin. Aveau trecută în fişa postului şi această atribuţiune. Dar probabil că li se întâmpla atât de des la locul de muncă să recurgă la astfel de soluţii, încât au uitat să-şi noteze în carneţel pe cine şi când au trimis pe lumea ailaltă. Aşa se face că , în 1956 (la opt ani după), autorităţile au trimis familiei lui Costin Ioan două certificate de deces. Într-unul se spunea că moartea a survenit în urmă cu opt ani, în mai 1948, din cauze necunoscute, iar în celălalt decesul era datat iunie 1949, de asemenea cu cauze incerte. Într-unul dintre certificate se spunea că pe mama răposatului o chema Elena, în timp ce în toate actele de identitate ale lui Costin Ioan ea apare cu numele de Anica. Nişte scăpări neimportante. Până la urmă, i se putea întâmpla oricărui român şi oricând să moară din cauze secrete la Securitate, deci detaliile de nume şi dată chiar nu mai contau.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.29/2008.