21 decembrie 2010

Dan Voinea: "Nu au existat terorişti în decembrie ’89. Soţii Ceauşescu a fost ucişi pentru a salva administraţia comunistă, care durează şi azi"


Pe http://www.rfi.ro/ am găsit un miniinterviu cu Dan Voinea, procurorul militar care s-a ocupat cel mai mult de evenimentele din decembrie 1989. Este persoana cea mai informată, pe care merită s-o credem. Iată mai jos aprecierile lui Dan Voinea despre Revoluţia de la Timişoara şi Puciul găştii lui Ilici din 22-25 decembrie 1989.

Soţii Ceauşescu au fost sacrificaţi, pentru a nu avea loc un proces al comunismului. Iată ce spune la RFI fostul procuror militar Dan Voinea, care s-a ocupat ani buni de dosarele Revoluţiei. El mai susţine că "nu au existat teorişti" în decembrie 1989. Nu e prea târziu pentru un proces al comunismului, crede Voinea, care mai precizează că în dosarul lui Vasile Milea "nu există nici un element, nici o probă pentru sinucidere".

"N-au existat terorişti, în dosarele pe care le-am trimis în instanţă, sunt peste 35 de dosare care au luat calea justiţiei şi în care justiţia a condamnat. Mă refer la dosarul Timişoara, unde au fost condamnaţi generalii Stănculescu şi Chiţac, cei care au coordonat operaţiunile militare din acel oraş, dosarul Cluj, unde generalul Topliceanu şi ceilalţi subordonaţi ai lui au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru victimele de la Cluj, dosarul Sibiu şi alte multe dosare, în care s-a demonstrat în mod concret că nu au existat terorişti, pentru că s-a ajuns la autorul fizic al represiunii, la trăgători, acolo au fost identificaţi trăgătorii pentru fiecare victimă. În dosarele care au rămas, în proporţie de 80% au fost identificaţi trăgătorii, deci cei care se fac efectiv vinovaţi de uciderea, rănirea, arestarea pe nedrept a mii de români", spune Dan Voinea.

"Dacă ar fi continuat procesul lui Ceauşescu, aşa cum ar fi fost normal să fie, ar fi fost primul dosar în care se judecau crimele comunismului. Însă n-a fost să fie aşa, până în prezent nu a mers în instanţă un astfel de dosar. Raţiunile care au stat la baza eliminării fizice a soţilor Ceauşescu tocmai acestea au fost, pentru că acuzele aduse Ceauşeştilor erau de fapt acuze aduse regimului comunist. Stănculescu şi cei care au preluat puterea atunci, mă refer la Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan, Gelu Voican Voiculescu, grupul acela de putere, ulterior am aflat şi eu că au hotărât eliminarea fizică a soţilor Ceauşescu. Ei au fost sacrificaţi, tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului şi pentru a salva administraţia comunistă, care, după cum vedeţi, a durat şi durează şi în prezent.Nu este deloc târziu şi e recomandabil pentru pacea socială un asemenea proces (al comunismului - n.r.), dar pentru asta trebuie depolitizată justiţia", consideră fostul magistrat militar.

"În dosarul lui Vasile Milea nu există nici un element, nici o probă pentru sinucidere. Mă refer la probele ştiinţifice, criminalistice. Însă Atanasie Stănculescu s-a dus pur şi simplu la Ministerul Apărării, în 22 şi s-a autotintitulat ministru al Apărării, nu l-a numit nimeni. Succesiunea… după Vasile Milea a fost Ilie Ceauşescu, unul din primii adjuncţi ai ministrului Apărării. Or Stănculescu s-a dus la Ministerul Apărării Naţionale, l-a izolat pe Ilie Ceauşescu şi s-a autointitulat el ministru al Apărării şi din acel moment a condus şi dirijat operaţiunile militare în Bucureşti şi-n toată ţara", mai afirmă Dan Voinea.

Amintim, generalul Vasile Milea a fost găsit împuşcat în piept în zilele Revoluţiei. El era atunci ministrul Apărării. Una din teoriile vehiculate este aceea că Milea ar fi refuzat să execute ordinul de reprimare a revoltei populare şi atunci ar fi făcut un gest de onoare, luându-şi viaţa. O altă teorie acreditează ideea că Vasile Milea ar fi fost împuşcat mortal.

2 comentarii:

TANO spunea...

faptul ca in 89 nu au fost teroristi, este un lucru cunoscut de toata tara.din pacate nimeni nu a luat sau va lua vreodata atitudine

Dumitru Caruntu spunea...

Asa-i, s-ar putea sa nu fie reactii majore, dar adevarul, mai devreme sau mai tarziu, va aseza personajele cheie din 1989 acolo unde le este locul.