9 decembrie 2010

Este dezvăluită o nouă hoţie a camarilei pesediste din România


După ani de jaf sistematic, neocomuniştii din PSD deplâng la tembelizor situaţia pensionarilor şi a bugetarilor, pentru care nu sunt bani suficienţi. Şi cum să fie bani suficienţi când, vreme de 20 de ani, pesediştii au furat din avutul public al României. Cel mai recent exemplu în acest sens este al fostului senator PSD, Teodor Maghiar. Acesta a furat din bani publici aproximativ 22 de milioane de euro, bani cu care se puteau evita multe situaţii sociale tragice din această ţară. În perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2004, trepăduşul pesedist din Oradea făcea ce voiau muşchii lui cu banul public, doar, nu-i aşa, Bombonel a avut ‘cea mai performantă guvernare’, nu un sistem mafiot, cum afirmă unii ‘răuvoitori’. Dar iată mai jos câteva extrase din Adevărul.ro.

Acuzat că a indus în eroare Ministerul Educaţiei după ce a falsificat datele privind numărul studenţilor admişi pe locurile fără taxă şi a primit alocaţii bugetare mai mari decât cele cuvenite, Teodor Maghiar a fost trimis în judecată în martie 2008. După doi ani şi jumătate de dezbateri, Tribunalul Bucureşti a decis, la 2 decembrie 2010, condamnarea fostului rector. În vederea recuperării prejudiciului, magistraţii au propus confiscarea a patru vile şi a trei terenuri aflate pe numele cadrului didactic, dar şi a unui autoturism Mercedes.

Conform procurorilor DNA, în perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, Teodor Maghiar ar fi întocmit şi ar fi trimis, în mod repetat, la Ministerul Educaţiei, situaţii statistice conţinând date nereale referitoare la numărul de studenţi, precum şi la alte persoane admise la studii pe locuri fără taxă. El ştia că de numărul studenţilor depinde dimensionarea alocaţiei bugetare.

Datele respective certificau în mod fals că, anual, la universitate urmau cursuri pe locuri fără taxă între 17.000 şi 33.000 de studenţi, în realitate fiind vorba de aproximativ 14.000. În plus, Maghiar ar fi făcut o raportare către Ministerul Educaţiei în cursul lunii noiembrie 2004, în numele Universităţii Oradea, în condiţiile în care, la vremea respectivă, nu mai ocupa nicio funcţie de conducere. Prejudiciul adus bugetului de stat prin aceste falsuri se ridică la aproape 90 de milioane de lei (echivalentul a 22 de milioane euro), reprezentând diferenţa dintre alocaţiile bugetare efectiv acordate de minister şi sumele ce s-ar fi cuvenit de drept în funcţie de numărul real al participanţilor la studii pe locuri bugetate. Fostul rector este acuzat că şi-ar fi băgat în buzunar inclusiv banii alocaţi pentru transportul în comun gratuit destinat studenţilor.

Teodor Maghiar, alături de fiul său, Traian Teodor, mai este cercetat într-un dosar aflat, în prezent pe rolul Parchetului Bihor, după ce anul trecut DNA şi-a declinat competenţa. Ei sunt acuzaţi de fals intelectual în legătură cu eliberarea unui număr de 26 de diplome de studii aprofundate unor cetăţeni italieni care nu au fost înmatriculaţi şi care nu au urmat cursuri de pregătire sau specializare la Universitatea Oradea.

Tanti Ecaterina Andronescu, pe când o nouă lecţie de morală pesedistă la tembeliziunile mogulilor?!

2 comentarii:

Neinfectat De Comunism spunea...

masinaria lor de spalat creiere functioneaza mai bine decat a altora, caci de 20 de ani incoace sunt votati de aceiasi idioti de romani...

Dumitru Caruntu spunea...

Romania datoreaza PSD-ului situatia actuala, de ultima curca a lumii civilizate europene. In timp ce ungurii, polonezii sau cehii restructurau din temelii societatea comunista, in anii '90, in Romania lui Ilici se faceau cosmetizari minore. Romania este singura tara din Europa, mai putin spatiul ex-sovietic, care nu are o lege a lustratiei. Este inca o dovada a faptului ca Revolutia din 1989 nu s-a finalizat prin indepartarea scursorilor bolsevice de la ciolanul puterii, ci dimpotriva.