14 iunie 1990 a însemnat confiscarea definitivă a visului apariţiei în România a unei democraţiei autentice, fără membrii marcanţi ai nomenclaturii comuniste. Prin aducerea minerilor şi asmuţirea lor de către securişti împotriva oamenilor nevinovaţi şi a partidelor de opoziţie, eşalonul doi al pcr şi foştii securişti au făcut pasul decisiv pentru ceea ce avea să urmeze în România: confiscarea proprietăţii publice de către fosta nomenclatură bolşevică şi foştii securişti transformaţi în oameni de afaceri, din conturile dictatorului şi alţi bani negri proveniţi din vânzarea armelor au apărut posturi tv ce au demolat orice deontologie profesională (vezi antenuţele lui Felix), instaurarea în România a legii bunului plac şi a culpabilitaţii generale, a sentimentului că toţi am fost comunişti, că toţi sumtem vinovaţi pentru dezastrul moral, juridic şi economic al României. De fapt, vinovaţii sunt mult mai puţini (doar maxim câteva sute), dar ceaţa întreţinută de foştii bolşevici şi comunişti îi ajută să nu apară niciodată în faţa justiţiei pe cei care au menţinut şi propulsat minciuna, hoţia, nedreptatea, ineficienţa, nepotismul şi alte rele ale dictaturii comuniste. Îi dorim lui Ion Iliescu şi camarilei sale să trăiască peste o sută de ani, pentru a realiza că între cei o sută de ani şi cei douăzeci ai tinerilor ucişi sau schilodiţi de mineri există o singură mare diferenţă: cei din urmă vor rămâne în memoria noastră pentru curajul şi frumuseţea faptei lor, iar torţionarii vor ajunge acolo unde ajung toate gunoaiele: la lada de gunoi a istoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu