Amintiri din Gulag (I)

Realitatea de astăzi are o puternică nuanţă de gri şi din motive ce ţin de felul în care s-a făcut (de)formarea a generaţii de copii şi tineri, pentru care profesorul este acel maestru, fără rival în domeniul său.
Să presupunem c-am plonja în trecut, la Şcoala Tătărăşeni. Frumoasa limbă română s-ar auzi deformat, din cauza lipsei unor procupări ce ţin de intelect, la mulţi din cei hărăziţi şi plătiţi s-o vorbească literar. Măcar la şcoală şi măcar la cursuri. Ce te faci însă dacă te numeşti Lazăr Traianiţa, ai absolvit la fără frecvenţă o facultate şi predai limba română ? O cunoşti mai bine decât oricine din şcoală, ar spune cei nefamiliarizaţi cu nivelul intelectual de acolo sau, cu un termen mai puţin academic, cu cloaca de acolo. Am auzit-o de multe ori pe stimabila îndemnându-i pe copii: “Copie tema!”. “Doamna profesoara, mi-am permis să-i spun odată, corect este copiază.” Nu credea, deşi i-am adus un manual şcolar în care enunţul unui exerciţiu începea aşa: “Copiază şi completează …”. “Prin cărţi se găsesc tot felul de greşeli”, mi-a replicat. A doua zi îi aduc DEX-ul, cea mai recentă ediţie, arătându-i conjugarea la persoana I singular copiază. Nici aşa nu a recunoscut ca rostea greşit în limba română, deşi era de specialitate. Atunci am realizat că nu edevărul sau corectitudinea sunt importante, atunci când discuţi la nivel de ţoapă de mahala, ci faptul de a nu clipi când rosteşti în faţa copiilor tot soiul de elucubraţii, pe care nici măcar nu te-ai obosit să le verifici. Pentru copii acestei doamne - care şi azi , pensionară fiind, predă cursuri de limbă română – nu a existat Revoluţia română anticomunistă, nu au existat crimele dictaturii comuniste, după cum nu există forma corectă “copiez”. Mi-am permis odată să amintesc la 17 decembrie de acei tineri, elevi, studenţi care au dărâmat zidul minciunii, turnătoriei şi întunericului, în faţa acelaraşi copii care auzeau şi foloseau “copie”, ca îndemn. Reacţia lor, de la zâmbete la indiferenţă, mi-a întărit convingerea că pentru Lazăr Traianiţa regimul communist era perfect: nu contează că ţi-e străină limba română atâta timp cât linsul organului partidului comunist îţi funcţionează de minune. Atat timp cat esti o nulitate si te tarasti, vei fi acceptat. Daca incerci sa zbori, aripile iti vor fi retezate. In asta consta credinta, morala si modul de viata al unora precum stimabila doamna Lazar T. Jigniri, amenintari, limbaj de mahala, discutii in careIQ maxim trebuia sa fie agal cu al ultimului semianalfabet gen Becali, aceasta era atmosfera creata si intretinuta de indivizi ce se pretind intelectuali in scoala Tataraseni. Fosti comunisti, iar unii dintre ei fosti turnatori la securitate, ti-l promovau pe Vadim la un numar mare de decibeli, iar singurele discutii culturale erau la nivelul pietei in care se vand legume. Cu toate astea spiritul de turma era prezent. In aceasta cloaca ti se anula individualitatea si personalitatea, prin gandiri de genul "cine nu gandeste ca noi, este un nimeni". Nimic din ceea ce inseamna civilizatie si acceptarea celuilalt, la nivel sincer si altruist, n-am remarcat in acel loc. Asa cum in Gulag erai umilit si torturat, la Scoala Tataraseni erai umilit prin incultura si neputinta: nu conteaza ce stii tu si cat ai citit, aici nu misti si nu primesti decat firimiturile noastre. Asa sa-i ajute Dumnezeu.