30 iunie 2010

Mulţumim PSD-ului şi Curţii Constituţionale pentru creşterea preţurilor


După toate aparenţele, creşterea preţurilor va aduce o scădere mai dramatică a nivelului de trai decât scăderea cu 10% a pensiilor şi cu 25% a salariilor bugetarilor. Cu o demagogie bolşevico-liberală, cei care se opun oricăror reforme structurale în România pun toată povara crizei pe cei activi, oamenii care duc, până la urmă, societatea înainte. Irealitatea şi antenele lui Felix îi tot trag cu reducerea evaziunii fiscale. Dar cine face evaziunea fiscală, stimaţi tovarăşi? Nemţii, americanii, marţienii? Nu, tot românaşii votanţi de PSD şi PNL. Cine ia şpaga şi închide ochii la evaziunea fiscală? Poliţiştii care fac mare tam-tam pe la mitinguri. Cine se agită că-n România este dictatură în momentul în care Parchetul mai şi propune arestări? Bolşevicii din PSD şi liberalii roşii. Dar cum să scoţi bani din economia subterană dacă autorităţile sunt mereu atacate. După ce au ţinut România în zona gri a Europei mulţi ani după 1989, neocomuniştii din PSD vor ciolanul puterii cu orice preţ. Pentru aceasta sacrifică populaţia activă a României, cei care nu i-au votat niciodată pe alde Vanghelie, Năstase, Ilici şi toată gaşca lor de foşti mâncători de rahat roşu. În 1992 am votat PNL-ul şi mare greşeală am făcut. Acest copil din flori al PSD-ului, adică PNL, năşit de un prim-ministru iresponsabil, cel căruia îi datorăm lipsa acută a banilor în România şi de un Antonescu-chiulangiul Parlamentului, dă impresia că-l doare-n cot de cei pe care iniţiativele ‘sociale’ ale tovarăşilor pesedişti îi sufocă. Nu mai vrem, penelişti roşii şi pesedişti rusofoni, să mai plătim concediile medicale ale bolnavilor închipuiţi, handicapurile imaginare ale unora care sug de la stat, averile nedeclarate şi neimpozitate ale politicienilor liberali şi pesedişti, şpăgile celor din justiţie şi poliţie, bani care trebuie să meargă în visteria ţării, nu în vilele magistraţilor şi gradaţilor din poliţie, nu mai putem plăti bani pentru 1001 de consilii, locale, de administraţie etc, unde se taie frunză la câini pe bani publici, nu mai suntem dispuşi să plătim greşelile magistraţilor, prin amendarea statului roman la CEDO, după cum ne este corect să plătim pentru chiriaşii lui Ilici, cei datorită cărora nu sunt restituite proprietăţile în natură, nu mai vrem să-i plătim Prostănacului cheltuielile aberante ale senatorilor, plus multe altele. Poate guvernanţii nu fac tocmai ce trebuie, dar cine face în România ceea ce trebuie? Poate Adrian Năstase care se ascunde de justiţia română, în care nu are încredere, deşi averea imensă şi-a făcut-o pe spinarea statului roman, adică al ‘pulimii’, cum s-a exprimat odată cel care ne punea să-i numărăm ouăle. Poate face ce trebuie Ilici, cel care a adus minerii, a vândut România ruşilor, iar Basarabia a rămas teritoriul românesc la cheremul Moscovei, în epoca lui Iliescovici. Poate face ce trebuie Vanghelie, cel care desfiinţează limba română şi în sectorul căruia, în februarie 2010, erau troiene de doi metri. Poate a făcut ce trebuie Vîntu, cel care a lăsat mii de români pe drumuri, însuşindu-şi banii FNI-ului. Poate face ce trebuie Dan Voiculescu, cel care, prin antenele sale, dovedeşte mereu că se şterge la fund cu legile româneşti şi cu deontologia profesională. O ţară nu se ridică înjurând mereu guvernul la televizor, ci propunând soluţii viabile, reclamând ilegalităţile. Mi-a rămas în memorie o conferinţă de presă a Preşedintelui României. La un momenta dat, Cătălin Tolontan (nu ştiu cât de mare ziarist este fiindcă nu-l citesc) îi spune lui Băsescu de nu-ştiu-ce afacere ilegală. Reacţia de bun-simţ a Preşedintelui fost de genul, dacă are ceva concret, Tolontan să reclame la Preşedinţie sau Parchet. Şi Tolontan a dat-o la întors: c-o fi, că n-o fi. Ăsta-i românaşul: dă numai din gură. Chiar vă imaginaţi că parlamentarii se dau în gât între ei? Chiar îşi imaginează cineva că evazioniştii sunt reclamaţi undeva? Nu, dragi români. Noi ne facem că plouă, în cazul celor care încalcă legea, dar vrem să trăim bine. Din păcate, nu se poate. Iar ca să înţelegem de ce Germania este unde este, iar noi suntem în rahat, am o poveste reală întâmplată în RDG (Germania comunistă). Un românaş circula prin Berlin, înainte de 1989, pe la orele dimineţii, destul de devreme, cu maşina personală. Cum strada părea pustie, trece pe roşu la un semafor. După nici 300 de metri, doi nemţi i se aşază în cale, cheamă poliţia care îi aplică prevederile legii. Nemţii i-au explicat că-n ţara lor legea trebuie respectată. Atenţie, era Germania comunistă. Aceasta-i diferenţa între ei şi noi. Dar aceste amanunte nu contează pentru cei care, bine plătiţi, dau din gură la Antena3 sau RealitateaTV. Cum grecii au început să vândă insule, pentru a mai plăti din datorii, noi ce am putea vinde? O ţară cu 20% cetăţeni cu dosare penale, cu ţigani pe toate drumurile, cu manele şi gunoaie nu atrage pe nimeni. Hai pesedişti şi penelişti dărâmaţi complet România, prin tot ce aţi făcut şi continuaţi să susţineţi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

psd/pnl/pc si-au indeplinit misiunea antiromaneasca pe deplin...multumim idiotilor ce au votat si continua sa voteze cu alianta "un cur largit, 3 partide impotriva romaniei", recte psd/pnl/pc...

la mine pe blog spionam spionii rusi ce au fost prinsi la spionat in USA

Dumitru Caruntu spunea...

Asa-i, ar mai fi si acest 'partid conservator', cel care conserva 'valorile' bolsevismului: minciuna, dezinformarea etc. Sa-i multumim lui Felix ca a dat 'antene' la tot cartierul.