20 iunie 2010

Cum sug mogulii de la stat, deşi-l înjură în fiecare zi


În ultimii ani, două nume apar în foarte multe locuri şi în foarte multe ocazii: Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu. Multimilionari în euro, adică unii dintre cei mai bogaţi oameni din România. Ce au făcut aceştia pentru a merita banii? Au inventat un nou sistem de operare? Au adus în România prosperitate şi civilizaţie? Nimic din toate acestea. Răspunsul mult simplificat ar fi: au furat (cu şi fără ghilimele). Sorin Ovidiu Vîntu, un biet handicapat înconjurat de foşti securişti bolşevici, pe post de ‘consultanţi financiari’ (= hoţi ai avuţiei naţionale), a fost cel care şi-a însuşit banii depunătorilot la FNI (Fondul Naţional de Investiţii), distrugând familii şi destine. Dan Voiculescu, nababul ‘Epocii de Aur', s-a ocupat, înainte de 1989, de comerţul exterior, controlat de securişti. În aceste condiţii, securistul Dan Voiculescu avea acces la banii puşi de securişti deoparte, fie pentru dictator, fie pentru ei înşişi, banii care proveneau, în principal din vânzările de arme ţărilor din lumea a treia, şi nu numai, bani folosiţi, uneori, în atentate teroriste organizate de dictatura comunistă în lumea liberă sau pentru acţiuni de spionaj, alături de alte ţări din lagărul sovietic. După 1989, Dan Voiculescu, prin tot soiul de firme, gen ‘Crescent’, reuşeşte să spele banii luaţi din conturile securităţii comuniste, profitând de perioada tulbure de după Revoluţie. Aşa apare imperiul media al numitului Dan ‘Felix’ Voiculescu, dovedit de către CNSAS ca securist ce a făcut, înainte de 1989, poliţie politică. În prezent, aceştia pozează în filantropi, dar să nu uităm că, şi în Columbia, un mare traficant de droguri a clădit din temelii un oraş, la baza căruia stau vieţile tinerilor ucişi de drogurile aduse de respectivul traficant.

Astăzi, deşi înjură zilnic statul român şi pe ‘dictatorul’ Băsescu, prin posturile lor de televiziune, mogulii Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu sug în continuare de la stat. Astfel, în 2008, Transelectrica, companie de stat, care are monopol pe transportul energiei electrice, a resimţit o nevoie acută de a cumpăra servicii de publicitate în valoare de 1,42 de milioane de euro (“Academia Caţavencu”, nr.6/2009). Adică Gigel, din Fundu’ Moldovei, trebuie să ştie ce face Transelectrica, care, oricum, deţine monopolul pe piaţă (nu are firme rivale). Firma de publicitate care a câştigat contractul, Media Consulta, a hotărât să-şi prezinte materialele pe două dintre Antene (2 şi 3), precum şi în alte publicaţii ale trustului lui Dan Voiculescu (Intact): “Jurnalul naţional” şi “Săptămâna financiară”. De asemenea, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) încheie în 2008 contracte pentru servicii de promovare a imaginii, doar trebuie să ştie Dorel din Fundu’ Olteniei cum se îmbogăţeşte uraniul. Reclama ajunge la revistele “Felicia” şi “Financiarul”, ambele aparţinând familiei Voiculescu.

În prezent, companiile de stat nu mai oferă bani pentru reclame televiziunilor mogulilor. Este şi aceasta o explicaţie a campaniei virulente, duse de respectivele televiziuni, de denigrare şi împroşcare cu noroi a membrilor Guvernului, care au hotărât să ia din caşcavalul mogulilor. Oricum, banii pentru conturile lui Vîntu şi Voiculescu erau plătiţi de populimea care le admiră circul din fiecare seară.


2 comentarii:

Anonim spunea...

niste moguli penali, carora "justitia" romana nu le poate face nimic...vor continua sa fure si sa plateasca "tonomati" mizerabili care sa loveasca in dictatorul de baxescu...

Dumitru Caruntu spunea...

Si pentru care deontologia profesionala este o poveste pentru 'fraieri'.