18 august 2009

Pentru cei care n-au medicamente compensate azi, trebuie reţinut că bolşevicii ofereau medicamente gratuite … în puşcării


“Omul este cel mai important capital” era una dintre lozincile ipocrite ale comuniştilor. Fiind vorba despre un capital foarte valoros, îl ţineau bine la păstrare, sub pază strictă, închis cu zăvoare. Capitalul atât de preţuit de comunişti a fost depus în peste o sută de puşcării, lagăre de exterminare, lagăre de deportare şi aziluri psihiatrice de tortură, răspândite pe tot cuprinsul ţării. Grija pentru om s-a văzut cu prisosinţă în tratamentul medical aolicat deţinuţilor. Mulţi au fost trataţi în timpul anchetelor de toate bolile de pe Pământ. Era şi asta o formă de tortură. Dimineaţa, venea un gardian cu un pumn de pastile şi îi oblige să le ia. Zeci de pastille zilnic, despre care se spunea că sunt pentru febră tifoidă, dezinterie, hepatită, ulcer, pneumonie, plictiseală, dor de ducă, inimă albastră. Deţinuţii le luau pe burta goală şi abia apoi aveau voie să se înfrupte cu delicioasa zeamă de coji de cartofi, presărată cu excremente de şobolan. Medicamentele care acopereau tot spectrul medical erau însă doar nişte barbiturice bune să adoarmă conştiinţa. După un tratament de câteva luni, deţinutul era într-o stare de ameţeală continuă, nu mai ştia nici cum îl cheamă. Devenea din om maşină de spus “da”. “Ai uneltit cu cutare împotriva siguranţei statului, te-ai întâlnit cu cutărică pentru a pune la cale un act de sabotaj împotriva regimului, recunoşti că voiai să comiţi acte criminale?”, curgeau întrebările acuzatorului în timpul procesului popular. Iar deţinutul sedat răspundea, cum îi ziseseră anchetatorii, cu “da”. Şi “da”-urile lui inconştiente aveau să se transforme în ani de puşcărie, pe care urma să-i trăiască foarte treaz mai departe. Fiindcă nu mai primea medicamente care să-i a adoarmă atenţia. De data asta trebuia să simtă pe viu, la maximum, chinurile. A existat însă un deţinut care s-a dresat singur, ca să reziste păcălelii de a spune “da”. Gheorghe Atomei şi-a repetat încontinuu, în perioada de vârtij medicamentos, un singur cuvânt:”nu”, “nu”, “nu”, “nu”. Când l-au pus anchetatorii să facă frumos în faţa instanţei şi a martorilor populari, le-a oferit o surpriză, negând toate acuzele. Nu i-a folosit prea mult, căci tot la 14 ani de puşcărie l-au condamnat, cât ar fi luat şi dacă spunea “da”. Dar măcar a demonstrat că are o conştiinţă care nu se lasă anesteziată.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.25/2008.

Niciun comentariu: