12 august 2009

Cetăţeni de mâna a şaptea


Odată cu Revoluţia Franceză toţi am devenit cetăţeni, sau am aflat că suntem. Iar în Republica România există cetăţeni şi cetăţeni. Ce se înţelege printr-un cetăţean bun (bun pentru cetate, adică ţară, nu pentru vecin sau soţie) oare? După umila mea părere, cetăţeanul bun este acela care: îşi plăteşte impozitele, îşi face treaba bine, acolo unde lucrează, nu poluează mediul (aruncând gunoaiele oriunde, dând muzica la maxim etc), respectă legile ţării (de la Regulamentul de circulaţie până la a nu fura), nu oferă şpagă şi are o atitudine civică (ar ieşi în stradă dacă un ziarist ar fi ucis sau bătut, adică ar ieşi pentru ideea de libertate şi ideea de dreptate). Am enumerat doar câteva însuşiri ale modelului de cetăţean bun. Ce se vede pe aici şi cam prin toată România? Păi, cetăţeni (?)pe care îi doare-n cot de plata impozitului (ţiganii, de exemplu, plătesc impozite dacă tot trăiesc în această ţară sau legea plăţii impozitului e valabilă doar pentru fraieri?). Alţi cetăţeni ce respectă legile de România a devenit o junglă, cetăţeni care dau şpăgi oriunde şi oricum (doar aşa se trăieşte, nu?), iar panorama poate fi completată şi cu alte exemple. Dar cel mai amuzant gen de cetăţeni mi se par miliardarii pesedişti, cei care, vezi Doamne, nu mai pot de grija săracilor ţării. Acestora le propun un exerciţiu de corectitudine şi bun simţ: să-şi lase averea pe mâna săracilor pe care-i deplâng o perioadă de timp. Şi dacă această avere rămâne intactă sau este mărită acei oameni merită să trăiască bine. Dar pot paria cu oricine că în cel puţin 75% din cazuri averea se va diminua. Iar în cazul ţiganilor va fi furată pe de-a-ntregul. Iar în acest caz, cei vizaţi îşi merită soarta. Erată: până la urmă tovarăşilor pesedişti nu le place sărăcia, ci doar săracii de pe urma cărora o duc ei bine. Ce fel de cetăţeni sunt pesediştii şi cei din electoratul roşu? De mâna a şaptea, adică buni pentru “famiglie”, dar răi pentru ţară.

Niciun comentariu: