10 august 2008

Ultima soluţie: înc-o revoluţie


Este foarte clar, pentru orice observator lucid, că România ultimilor 18 ani a fost dominată de foştii bolşevici şi foştii securişti, convertiţi la democraţie. Ce au înţeles aceştia prin democraţie ? Să fure ca-n codru, dar să jelească “marile realizări” ale dictaturii comuniste, acestea fiind, vezi Doamne, distruse. Dar cine le-a distrus până la urmă ? Americanii, francezii, italienii ? Evident că nu. Au fost distruse de românaşii verzi cu tricolor, pe care i-a durut şi-i doare în cot de binele public. De ce parlamentarii actuali nu respectă legile, votate tot de ei, ca de exemplu legea privind declaraţia de avere ? Deoarece aşa au învăţat în societatea din care provin. Ei nu vin din neant, ci provin dintr-o societate hipercoruptă de regimul communist, unde a da şpagă era deja normalitate.

La fel de evident este faptul că personajele publice care au colaborat cu fosta securitate au beneficiat de imagine pozitivă în mass-media, iar oamenii nepătaţi, cu un cartacter integru şi conştiinţa curată a fost atcaţi şi batjocoriţi cu o violenţă inimaginabilă. Doar securiştii făceau jocurile. Si azi mă-ntreb privind la postul de rahat al securistului Dan Voiculescu, Antena 3 pe numele său, dacă România nu are şi alte probleme decât ce-a dorit să spună sau cum a dansat Preşdintele României.

Foşti turnători precum: Mircea Ionescu Quintus (fost preşedinte PNL) – moşuleţul care dădea lecţii de democraţie românilor, Dan Amdeo Lăzărescu (mare liberal în anii ’90), Daniel Dăianu (mare liberal actual şi specialist în finanţe), Constantin Bălăceanu Stolnici, Mona Muscă, mitropoliţi, Radu Vasile (fost prim-ministru), … au ţinut predici acestui popor, deşi în mod normal, cu un minim bun-simţ, n-ar fi ieşit niciodată în public. Ceilalţi aproape că n-au contat. In faţa ofensivei gunoaielor umane, oamenii cu conştiinţa curată au preferat să tacă şi să rămână anonimi. Cu câteva excepţii. Iar cea mai marcantă este Corneliu Coposu. Violenţa cu care a fost atacat şi violentat fizic acest erou al românilor de către pupincuriştii şi lichelele dictaturii comuniste mă-ngrozesc şi azi. Până la momentul aflării morţii sale iminente gorilele fostului regim au aruncat cu noroi în el. De la acuzaţia aberantă c-ar fi fost turnător la securitate până la celebra “nu e vindem ţara” (ca s-o putem noi fura). Singurul partid anticomunist declarat din România, cel care nu a făcut pactul cu diavolul, adică PNŢCD este de mult pe butuci. L-au atacat şi i-au pus în cârcă toate relele din ţara asta, deşi nu avea mai mulţi hoţi decât liberalii sau ungurii. Avea totuşi o vină majoră: este partidul care făcuse România mare, a cărui lideri şi membri au sfârşit tragic în închisorile comuniste, ia după ’89 au fost cei mai vehemenţi adversari ai foştilor tovarăsi, ce au acaparat puterea în România. Iar toate acestea trebuiau plătite.

Poate azi influenţa foştilor s-a “redus” de la 90 % în anii ’90 la 60 % în 2008. Poate regulile jocului sunt oarecum corecte şi societatea s-a aşezat. Dar această aşezarea s-a făcut prin metode ilegale şi imorale. Cum se poate compara un tânăr onest al anilor’90 cu un fiu de fost securist pe care părinţii l-au “aranjat” furând ca-n codru, din tot soiul de funcţii publice ? Cum se poate compara un tânăr cinstit al anilor 2000 cu rudele corupţilor din psd sau al mafioţilor ce au guvernat România în perioada 2000-2004 ? Dacă toţi cei care au încălcat legea nu vor fi condamnaţi, România rămâne o tără profund inechitabilă, iar ultima soluţie înseamnă înc-o revoluţie.

9 august 2008

Ce a-nsemnat Revoluţia pentru mine (I)


Un miracol pe care nu-l conştientizezi decât în timp. In general, momentele importante ale istoriei îşi relevă semnificaţia în timp. Ele aparţin timpului dilatat, nu momentului. Nu ştiu dacă în a voi mai “prinde” un alt moment la fel de crucial pentru acest popor ca “Decembrie 1989”. Eram profesor la o şcoală cu predare în limba maghiară din judeţul Harghita şi simţeam pe propria-mi piele că sunt instrumental prin care un dictator paranoic voia cu orice preţ să le desfiinţeze ungurilor şcolile în limba maternă. Ultimul dictator român n-a înţeles niciodată inutilitatea forţei, atunci când vrei să construieşti ceva durabil. Cineva spunea că cine-şi face statuie în timpul vieţii nu rezistă posterităţii. Acei oameni, pe care mi i-am făcut la un moment dat prieteni, priveau la început cu ostilitate prezenţa mea, a românului venit în curtea lor să-i încalece. Paradoxul acelei perioade era acela că oricâte măsuri s-ar fi luat împotriva lor, acestea îi întăreau, făcându-i mai refractari la tot ce înseamnă românism. Mai degrabă astăzi, din nevoia de comunicare, marketing, afaceri ungurii sunt nevoiţi să înveţe limba română. Pe atunci în enclavele maghiare puteai să dormi liniştit, neştiind o boabă româneşte. In cea şcoală mulţi copii nu ştiau deloc limba română, în familiile lor vorbindu-se exclusiv limba maghiară. La rândul meu, în afara câtorva reguli de pronunţie, eram străin total de limba maghiară. Nu-mi imaginam ce voi face cel puţin trei ani – cât dura aşa-numita stagiatură – în acea şcoală şi în acel orăşel unde românii însemnau 0,1% din populaţie. Dar, prin jertfa tinerilor Timişoarei, a venit eliberarea de un coşmar ce durat o jumătate de secol. Acei oameni care scandau “Vom muri şi vom fi liberi” ne-au eliberat pe noi de întunericul în care supravieţuiam. Ei au făcut posibil omagiul lumii libere faţă de poporul român şi au şters toate umilinţele la care am fost supuşi, fără prea mare împotrivire, de către ciuma roşie ce a cotropit jumătate din Europa. Chiar dacă simpatia multora din Occident s-a cam stins după Mineriada din 14-15 iunie 1990, acei copii frumoşi care-au visat o lume mai bună în ’89 merită omagiul şi recunoştinţa noastră. Fără jertfa lor am fost, poate şi astăzi, aceeaşi viermi incapabili să-şi ia zborul.

8 august 2008

Ce-au înţeles unii din dictatura comunistă


“Dacă nu era Ceauşescu, tu nu erai astăzi absolvent al unei facultăţi” – este afirmaţia unui profesor (Hrimiuc Constantin se numeşte, dacă memoria nu-mi joacă feste). Aceeaşi afirmaţie a fost rostită şi de către un fost membru marcant al partidului communist, la nivelul comunei Havîrna, actualmente traseist politic (trăiască democraţia în care nu credem, dar de care profităm), pe numele său tovarăşul Zvîncă Petru, din perioada în care-şi construia casa cu ajutorul elevilor de liceu pe care-i obliga partidul bolşevic să muncească şi în vacanţa de vară vreo două săptămâni. Şi dacă al doilea este un dinozaur roşu pe care nu prea mai poţi să-l schimbi, deşi această mentalitate este inoculată, probabil, şi copiilor unei ţări ce se pretinde liberă de comunism, este mai greu de înţeles mentalitatea primului, la 35 de ani având şansa să-ţi corectezi traumele rezultate în urma spălării creieraşului tău în dictatura comunistă.

“Nu ţin minte, i-am replicat, ca România să fi fost moşia lui Nicolae Ceauşescu, lăsată moştenire de părinţii acestuia. Mi se pare normal ca cetăţean român să pot urma cursurile unei facultăţi, aceasta fiind şi ţara mea, nu numai a politrucilor bolşevici”. A avut un rânjet de superioritate, nefiind dispus să accepte un alt adevăr, poate singurul care zideşte, decât acela prezent într-o regiune unde nu a fost nici un fel de revoluţie*, iar dacă era după cei din Moldova probabil c-am fi trăit în continuare ca-n Evul mediu, în întuneric, frig, foame, cenzură, …, dar l-am fi sărbătorit pe dictatorul iubit de unii, care-i ling dosul şi acum, la împlinirea unei vârste. Iar această sărbătoare ar fi eclipsat total, cum s-a întâmplat zeci de ani, zile importante precum Naşterea Domnului sau Învierea Domnului.

“Tu la fiecare două minute aminteşti de Dumnezeu. Cum se împacă în conştinţa ta iubirea faţă de Domnul cu simpatia faţă de un regim ateu, în timpul căruia s-au dărâmat biserici şi au fost persecutaţi creştinii ?”, i-am mai spus înainte de a ne despărţi. Ceea ce mi s-a părut grav este faptul că acest om formează caractere într-o şcoală, iar modul său de gândire este unul profund antidemocratic. Pentru cei de teapa lui, martirii care şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste nu există, mai mult memoria le este batjocorită. Dreptul elementar la educaţie nu există în dictatura comunistă, decât datorită Marelui conducător. La 18 ani de la jertfa copiilor Timişoarei pentru libertatea noastră, în România membră a U.E., mai sunt unii ce ne-ar dori din nou în lanţuri, înfometaţi, înfriguraţi şi izolaţi. Restul e tăcere …

*revoluţie = înţeleg prin revoluţie ceea ce au făcut oamenii până la fuga

Dictatorului în 22 decembrie 1989, ora 12 a.m. aproximativ; în

Moldova nu s-a ieşit în stradă până atunci, iar circul de după

acel moment nu se poate numi revoluţie

Limba noastră-i o comoară

‘Succesurile’ României profunde

Îmi trezeşte multă uimire amuzamentul unora atunci când vine vorba de ‘succesurile’ Elenei Băsescu. Probabil, ziariştii lu’ Peşte n-au locuit niciodată în România profundă. Ca unul care am lucrat câţiva ani la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici), am ceva mult mai amuzant, dacă n-ar fi tragic: limba română stâlcită de cei care aveau în fişa postului cunoaşterea limbii române. Este vorba de două foste doamne profesoare, în prezent ambele pensionare, care se bucură de pensia integrală, chiar dacă limba română era cunoscută parţial. Despre ele s-ar mai putae spune c-au spălat creiere la greu, comunismul fiind un sistem bun, chiar dacă programele şcolare de după 1989 făceau referire la alte repere ce trebuiau prezentate la clasă. Dintre cele două fane ale lui Stalin şi Ceauşescu, se distinge Lazăr Traianiţa, profesoară de limba şi literatura română, cursuri fără frecvenţă, doar ăştia ce mai ajung pe la ţară. Stimabila, ani de zile, nu o dată ca Elena Băsescu, spunea unui elev: “Copie, măi copile!”. Oare niciodată această ‘intelectuală(?)’ n-a avut curiozitatea să se uite cum se conjugă verbul ‘a copia’? Ca să nu spunem c-ar fi trebuit să ştie, doar preda limba română, nu alt obiect de studiu. Corect este ’copiază’, dar mai trebuie lămurit un lucru: pe aici rămân cei mai slabi dintre elevii şcolii, aceştia îşi întemeiază familii, adică poţi spune orice şi oricum la Şcoala Tătărăşeni, majoritatea populaţiei semianalfabete de pe aici nu verifică în nici un fel corectitudinea afirmaţiilor tale de la orele de curs. Cât priveşte ‘perfecţionarea’ si alte ‘mofturi’, nu există aşa ceva în Moldova votantă de Ilici. Al doilea personaj este mult mai din zona bolşevismului violent. Tovarăşa Şuhan Georgeta, fostă prefesoară de istorie, cu studiile tot la fără frecvenţă, a făcut parte, înainte de 1989, din minoritatea dascălilor care chiar aplicau la ore aberaţiile cizmarului din Scorniceşti. Fără lecturi, ocupându-se în timpul liber numai de agricultură, stimabila ştia o singură istorie: ‘istoria’ falsificată de politrucii bolşevici, altceva nemaicitind. Cât priveşte pedagogia, am reţinut o afirmaţie a sa de acum vreo 15 ani: “Fetele trebuie să umble numai în fustă, pantalonii privin de la Diavol” (citat aproximativ). Ar fi fost bună în regimul taliban. Iar latura intelectuală a acestei suave făpturi ni se dezvăluie prin gusturi: manele, OTV, Vadim. De altfel, în acea şcoală, Vadim era divinizat şi orice vorbire a acestui paranoic în Parlament era ascultată cu multă atenţie, mai ales de familia Şuhan. Dar să revenim la limba română. La un moment dat, pentru o reducere la abonamentul revistei ‘22’, am avut nevoie de o adeverinţă de la şcoală. Un fel de directoare fiind, Şuhan Georgeta mi-a dat adeverinţa. Doar că limba română era răstignită rău: ‘spre ai servi’, scria stimabila, corect fiind ‘a-i’. Cam acesta era nivelul. Cam aşa arată ‘succesurile’ de pe aici. Consecinţele sunt mult mai grave, deoarece trăim în România lor: a celor pentru care nu există cunoaştere, adevăr, deontologie profesională.

Ce ‘glume’ proaste mai fac unii pe net

Pentru cei care au uitat, Constantin Simirad a fost moldoveanul din gaşca lui Ilici, până prin 2000. Apoi a luat-o pe arătură, înfiinţând Partidul Moldovenilor, o aberaţie de formaţiune politică. În prezent, Simirad mai publică în ‘Ziarul de Iaşi’ tot soiul de povestioare, de genul celei numite O glumă proastă. În această povestire, se foloseşte, la un moment dat, sintagma ‘lacul de la Havîrna’. La comentarii, o profesoară de limba şi literatura română din Havîrna îi atrage atenţia că la Havîrna nu sunt lacuri, ci numai iazuri. Iar domnul Simirad are următoarea replică: “Doamna profesoara din Havirna,
La profesori s-a redus salarul pe nedrept, dar in cazul domniei voastre pe sfinta dreptate.Va rog sa consultati DEXI cind vreti sa polemizati despre ceea ce nu stiti.Imi pare tare rau ca un profesor de limba romana
,chiar rautacios fiind,face uz de titlu(obtinut cumva la Spiru Haret?) ca sa se faca complet de ris. Personal am o mare mila de elevii pe care ii molipsiti de incultura.Pacat!!” Ce nu ştie Simirad este că-n Havîrna incultura este molipsitoare rău, chiar şi la (mai ales la) anumite ‘capete luminate’. Până la urmă, cum este corect? DEX-ul ne spune că LAC = Apă stătătoare de mare întindere, cu sau fără scurgere. Iar la Havîrna sunt întinderi de apă cu scurgere. Este adevărat că, într-un anume fel, mai potrivită este denumirea de IAZ = Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor sau folosit pentru irigații, morărit etc. Dar, evident, nici denumirea de lac nu este greşită. Domnul Simirad poate sta liniştit: şi în următorii zece ani elevii din Havîrna vor fi molipsiţi de incultură, propagată cu sârg şi de posturile TV.

Haoleu, mânca-ţi-aş, limba română e măcelărită în ultimul hal

Pentru cine mai are o brumă de românism autentic, nefurat de ţigani, modul în care aceşti aşa-zişi rromi distrug tot ce ating este de domeniul evidenţei. Cum n-au nici un minim respect pentru munca şi viaţa celor de lângă ei, tot aşa aceşti ţigani, care sunt o pacoste pentru orice ţară sau comunitate mai mică, nu au nici un respect faţă de limba română. Iar cei ce lucrează la ‘tembeliziunile’ mogulilor ţi-i bagă pe gât în fiecare zi, la orice oră. La ce te ajută ştirile cu ţigani? Auzi ceva interesant, cuvinte frumoase din limba română, informaţii utile dintr-o ştiinţă sau din orice alt domeniu? Nimic din toate acestea. Ţiganii nu au nimic ce te-ar putea ajuta. Aşa încât, trăiască Franţa, doar nu degeaba au avut Revoluţia din (1789 – 1799) în urma căreia toţi am devenit ‘cetăţeni’, iar ţiganii au obţinut ulterior libertatea de a fura, de a ucide, de a viola. Chiar aceşti indivizi nu se întreabă, atunci când procreează în neştire, cine va suporta cheltuielile pentru copii de ţigani care, nu-i aşa, au toate drepturile, pentru ca atunci când vor creşte să nu aibă nici o obligaţie faţă de statul în care s-au născut (altfel n-ar face atâtea rele clanurile ţigăneşti)?

Limba română este în agonie în cătunul pesedist Havîrna

Un tragic accident de circulaţie este un ‘bun’ prilej, pentru unii mioritici, să-şi dovedească incapacitatea de a lega în mod corect trei cuvinte în limba română. Cei care văd în satul românesc, distrus de bolşevici, un loc în care veşnicia se naşte zilnic, s-ar putea să aibă o mare dezamăgire. Satul românesc actual este manelizat, adică dominat de incultură şi prostie. Prin comuna ‘europeană’ Havîrna, de exemplu, absenţa unei minime civilizaţii este mai mult decât evidentă: păsări şi animale pe drumul public, copilaşi de 5 ani cu bicicletele pe drumul public, manele la maxim la miezul nopţii, maşini conduse de indivizi băuţi, gunoaie aruncate oriunde etc. Mai nou, însă, incultura şi prostia unora de pe aici a invadat şi tarlaua Internetului. Astfel, legat de un articol apărut în presă în 2008(Accident cu un mort şi şapte răniţi), populaţia de pe aici începe să-şi dea cu părerea. Cu această ocazie, limba română este măcelărită de unii. Andreea (şi ea cetăţean român): „domnule ANONIM...care ati ,,atacat-o,, pe georgiana...daca nu stiati...copii claselor a8a nu mai dau capacitate ci teze cu subiect unic, + ca dak sia exprimat opinia...intrun anumit fel nu inseamna ca nu stie sa se exprime!!....si nu patati memoria domnului emil facandu-l nebun!! pastrativa parerile!!” Să mai spună cineva că-n Havîrna nu se învaţă bine limba română. În continuare are cuvântul Nelu, om şi el: „ciei care va legati de scutere 8 si alti mergeti in afara tarii Londra si vedeti cum circula scuterle pe strada .Problema e ca la noi in tara nu se respecta legea ,si totodata nu se aplica legea pentru toti,astai conducere avem.RUSINE RUSINE Nustiu cand va dispare pilele?” Uite tanti România cine-ţi sunt copilaşii! Nişte capete goale care te-au manelizat, te-au poluat şi ţi-au nimicit sufletul, adică limba română.

Urmaşii politrucilor bolşevici au ajuns jurnalişti la ‘Libertatea’

În anii ’80 ai secolului trecut, deşi românii trăiau în condiţii mizerabile, cu alimentele la cartelă, ca în perioada războiului, în întuneric, frig şi foame, un politruc bolşevic, dând dovadă de cel mai parşiv umor negru, a numit acea perioadă ‘Epoca de aur’. Nu mi-am imaginat niciodată că, după căderea dictaturii comuniste în 1989, voi auzi la televizor sintagma ‘Epoca de aur’, în afara documentarelor istorice. Aceasta până în 2010, atunci când tabloidul cu nuduri în creier, Libertatea pe numele său cinic, a început o campanie agresivă despre ‘manele din epoca de aur’. Ce contează că-n dictatura comunistă s-a murit pentru Libertate, dar nu pentru ‘Libertatea’, ce contează că respectiva sintagmă este sinonimă cu lagărul bolşevic, în care nu vedeai nici o miime din ţâţele şi fesele fetelor din ‘Libertatea’? Pentru jurnaliştii cu felinar roşu din respectivul tabloid acestea sunt amănunte mai puţin importante, doar poporul (ne)muncitor, care o freacă la servici şi acasă cu ochii în ‘Libertatea’, nu se-mpiedică de asemenea ‘fleacuri’. Cât priveşte IQ-ul celor care citesc ‘Libertatea’ (un fel de a spune ‘citesc’, acolo nefiind nevoie să citeşti, la câte funduri sunt pe centimetru pătrat), iată un exemplu de comentariu, scris de un ‘fan bendeac’: „marfa tata! bravo bendecutz, saruto fa caterinca cu ea si apoi daio la ochiu maro....cat despre glume cele mai meserease din romania....ma rad cu lacrimi la fiecare emisiune dea ta”. Asta-i o parte din România care vrea să intre în … spaţiul Schengen!

Câte ceva despre un concurs literar

Azi, 2 decembrie 2010, am primit următorul mail:
Stimate domnule Căruntu,

Ne face plăcere să vă anunțăm că vă aflați printre cei 27 de finaliști ai concursului „Incubatorul de condeie”.

Creația dumneavoastră va fi inclusă – împreună cu cele mai bune creații ale celorlalți finaliști - într-o antologie electronică a scriitorului amator din România, care va fi lansată sâmbătă, pe 4 decembrie, la Diverta Plaza.

Tot atunci vom premia și câștigătorii concursului care vor fi desemnați dintre cei 17 finaliști la secțiunea poezie, 8 la secțiunea proză scurtă și 2 la secțiunea scenariu. Premiile vor fi oferite de Diverta.

Vă invităm să luați parte la festivitatea de premiere, sâmbăta aceasta, la Diverta Plaza (Blvd. Timișoara 260), începând cu ora 13.00 pentru a primi diploma de participare și premiul, în cazul în care veți fi unul dintre câștigători.

Vă rog să confirmați pe această adresă ori telefonic prezența dumneavoastră.

Vă așteptăm cu drag!

Cu stimă,

Raluca Sofronie

Se stâlceşte limba română şi la case mai mari

Un site pe care intru aproape zilnic este http://dan-blog.ro/. Dincolo de calităţile sale incontestabile, respectivul site are şi câteva stâlciri de limbă română. În imaginea de mai jos, autorul postării (administratorul site-ului) foloseşte forma ‘creeaţi’, pe când corect este creaţi.
Într-un alt loc, în ceeaşi postare, apare formularea „Procesul de descărcare pe internet, durează …”. Nu am pretenţia că sunt specialist în limba română, dar din ceea ce ştiu, între subiect şi predicat nu se pune virgulă.
Dar asta e, noi (adică ei) muncim, nu gândim!

Celebri, azi, foşti colegi ai mei de liceu

În decursul anilor de studii, am avut privilegiul să am colegi deosebiţi. Dar, poate, în perioada studiilor liceale am fost cel mai protejat de soartă. Iar aceasta mi-a ‘aranjat’ să fiu coleg de clasă cu nişte oameni minunaţi, de care-mi amintesc cu drag. Unul dinte ei este Nicuşor Corlat, azi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Despre poetul Nicolae Corlat puteţi citi mai multe urmând link-ul de mai sus. Cu Nicu, aşa cum îi spun prietenii, am fost coleg de clasă patru ani, amândoi fiind elevi la Liceul Economic şi de Drept Administrativ Botoşani, cum se numea acest liceu în anii ’80 (astăzi se numeşte Colegiul Economic ‘Octav Onicescu’), iar un an şcolar (clasa a XI-a) am locuit la aceeaşi gazdă. Nu-i plăcea deloc matematica pe atunci, dar citea foarte mult. Un visător realist, cum rar mai vedem azi. Un om deosebit, un caracter puternic. Am câteva din cărţile sale primite cu dedicaţie. Dedicaţia la volumul de versuri ‘Bucuria’ este următoarea: „Prietenului Cornel Căruntu, versuri izvorâte din liniştea pe care ţi-o dă sufletul atunci când îl contempli” (21.04.2004). Spre exemplificare, am ales un poem scurt:

Aşteptarea

tăcerea ta îmi încovoaie paşii

pe trotuar trec atâtea păsări ce şi-au pierdut zborul

încât mi-e frică de propria mea speranţă.

Cum se parafrazează ‘liberal’ Lucian Blaga

Dacă nu ştiaţi, există Fundaţia Horia Rusu, acolo unde am găsit un material cu titlul ‘Votul uninominal s-a născut la sat’, titlu ce parafrazează o afirmaţie celebră a lui Lucian Blaga (cred) ‘Veşnicia s-a născut la sat’. Dacă urmaţi linkul de mai sus, aflaţi destule despre personajele importante de pe aici. Iată un citat: “La Hudeşti, o comună alăturată, primarul a aflat acest lucru, a angajat o firmă de consultanţă care a făcut proiecte, a primit bani şi a făcut multe lucruri în comună. La Havîrna primarul s-a crezut mai deştept, nu a angajat nici o firmă, a zis că lucrează cu oamenii din primărie, care s-au încurcat unul pe altul în hârtii până a trecut mandatul, nu au depus nici un proiect şi nu au primit nici un ban.” (Afirmaţiile de mai sus reflectă realitatea.) Mai la vale, însă, limba română este bătută la scor de limba de lemn. Iată un fragment: “PNL are un candidat tânăr, profesor, care era din comună dar se mutase la oraş, la Botoşani. Acum şi-a făcut din nou buletin de Havîrna, ca să poată candida şi împarte candele pe la populaţie, în speranţa că Dumnezeu o să-l vadă şi o să-l ajute să câştige alegerile. Om cu frica lui Dumnezeu, el i-a dat unei femei şase candele.” De fapt, profesorul este învăţător, dar la liberali nu prea contează, iar chestia cu candelele e de cascadorii râsului în anul 2008. Adică tu, liberal feroce, care vrei să faci din alegători oameni cu picioarele pe pământ, gata de investitii financiare şi de deschidere spre lumea afacerilor, oferi candele ca în Evul Mediu întunecat!? În 2012, se poate sugera liberalilor din Havîrna să ofere alegătorilor locuri de veci sau sicrie, doar aşa săgeata liberală va penetra populaţia ‘educată’ de pe aici.

Ce cred românii cu o minimă cultură despre ţigănuşul Dan Diaconescu

Am găsit recent un comentariu intitulat ‘România lui Dan Diaconescu’. Iată două scurte fragmente. Primul: „În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins “fără însuşiri” (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.)”. Al doilea: „Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate “cu camera ascunsă”. Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca “publicul larg” la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.”

Profilul intelectualului de colhoz

Pentru cine caută o explicaţie a întunericului moral şi intelectual în care se zbate satul românesc, prezent în ştirile cu omoruri, violuri etc., trebuie precizat că domnul Trandafir din literatură a fost înlocuit cu intelectualul de colhoz, adică acel individ fără nici un reper moral sau intelectual, care se confundă până la identificare cu gloata ignorantă şi bârfitoare. De exemplu, cam ce limbaj credeţi că foloseşte un intelectual care vrea respect la adresa persoanei pe care, din prea multă răutate, doreşte s-o sape temeinic? Păi, urmaţi linkul intelectual de colhoz şi veţi vedea la comentarii ce limbaj poate folosi un personaj care vrea respect. Adică dacă scrii “Purcica parvenita directoare n-a trimis nimica,nu o mai pupa atata in tartitza” la adresa profesoarei Azamfirei Daniela, directoare din acea perioadă a Şcolii cu cl. I-VIII Mileanca, Botoşani, înseamnă că nivelul tău moral se rezumă la injurii de ultim beţivan analfabet. Acelaşi personaj, care-şi face cruce atunci când trece pe lângă o biserică ortodoxă, mai are o deprindere ‘morală’: aruncatul cu noroi în persoanele care nu sunt de faţă. Adică pe din faţă le iei cu ‘săru’ mâna’ şi alte linguşiri, iar pe la spate le faci în toate felurile. Din CV-ul personajului mai fac parte lipsa totală de respect pentru opiniile altora, apologia comunismului, doar din troaca roşie a înfulecat tata, conjugarea verbului ‘a copia’ la modul ‘Copii trebuie să copie’ (‘să copieze’ stimabile, mai pune mâna pe dicţionar), înscrierea în PDL de dragul funcţiei, doar principiile sunt pentru fraieri, dar prezicerea morţii PDL-ului, doar PDL-ul e bun de supt, nu de curăţat de uscături. Cum se numeşte personajul? Nu contează, oricum nu merită amintit, dar ‘famiglia’ imorală şi ignorantă care-i asigură spatele va menţine România în colhozul întunericului şi imoralităţii.

Pleonasmele ‘boborului’

DEX-ul ne spune că ‘pleonasm’ (pleonasme, s.n.) este o eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, construcţii, propoziţii etc. cu acelaşi înţeles. A fi în eroare nu contează pentru moştenitorii limbii române stâlcite de cizmarul analfabet Ceaşcă, cel care, dacă vă mai amintiţi, rostea ‘preteni’ în loc de ‘prieteni’. Acelaşi soi de limbaj eronat găsim cel mai mult la zeroTV, un post născut din gunoaie, în care limba română este desfiinţată. Tupeul ţigănuşului Diaconescu de a se proclama ‘viitorul preşedinte al României’ depăşeşte orice barieră a bunului simţ sau a unei minime moralităţi publice. Până şi marii regi ai României, care nu aveau nevoie de votul popular, aveau exprimări mai decente de genul ‘Carol I, suveran al Românei, prin voia Domnului’. Chiar ţigănuşul Diaconescu îi crede atât de proşti pe cei care se uită la zeroTV? Tot acest şantajist de cartier Ferentari are un discurs public plin de elucubraţii precum: ‘Cultivarea întregului pământ arabil al României’ (Şi cum îl cultivi? Folosind armata, elevii, studenţii şi muncitorii precum Ceaşcă?) sau ‘Justiţia va fi cu juraţi’ (Pentru aceasta trebuie schimbată Constituţia, proces lung, dificil, nesigur, plus că trebuie create condiţii în acest sens, ori noi nu avem acum condiţii bune pentru judecători, aglomeraţi cu procese, dar să mai formăm şi întreţinem o armată de juraţi). Dar să revenim la limba română maltratată în ultimul hal de ‘gunoaiele’ lui Diaconescu. De exemplu, ‘specialiştii zeroTV’ afirmă: ‘Concluzia finală este …’. ‘Concluzie finală’ este pleonasm, deoarece ‘concluzie = ultima parte a unei expuneri sau a unei opera, care cuprinde rezultatele finale’. Mai pune mâna pe-o carte, ‘bobor’ otevist, nu pierde nopţile în discuţii inteminabile şi inutile despre mocirla societăţii româneşti.

Manelizarea României continuă la PRO TV

Chiar dacă au cam renunţat la manelişti, ProTV-iştii îţi servesc aceleaşi ştiri despre mocirla societăţii româneşti: violatori, criminali, infractori în general. Doar aşa se manelizează o ţară, servindu-i mereu crime şi violuri, droguri şi columbeni, furturi şi zăvorance. De la Măruţă, ce aduce toate piţipoancele şi toţi cocalarii pe sticlă, şi până la Florin Busuioc, alias Busu, cel pentru care limba română este, uneori, o grea povară, ProTV-ul face ‘educaţie’ românilor. Într-o dimineaţă aud formularea ‘Taci din gură’ şi mă gândeam că, având un picior fracturat, celebrul Busu nu poate tăcea din picior, aşa încât tace şi el din ce poate. N-o fi auzit de pleonasm? Sunt pleonasme sintagmele ‘taci din gură’, ‘a auzi cu urechile’, iar ‘a auzi cu propriile urechi’ este dublu pleonasm (conform ‘Dicţionarului de pleonasme’, autor Gabriel Angelescu, editura Coresi, 1995). Dar pentru mahalaua României, cu ajutorul căreia creşte audienţa ProTV-ului, nu contează limba română. ProTV-işti nu distrugeţi fiinţa acestui neam, adică limba română.

În timp ce Crintonescu se pupă cu securistul Felix, liberalii au ajuns să uite şi limba română

Nu ştiu dacă realizaţi cine este deputatul liberal Adriana Săftoiu, dar în 10 martie 2011 exprima un adevăr clar, precum mintea lipsă a lui Crin (cel cretin): „PNL-ului îi va fi greu de acum înainte să mai susţină discursuri despre revoluţia bunului simţ” (legat de alianţa PNL-ului cu partidul securistului ‘Felix’ Voiculescu). Din păcate, aceeaşi Adriana Săftoiu comite o greşeală frecventă, într-un interviu acordat „Academiei Caţavencu” (nr.34/2009). La întrebarea ‘Aţi apăsat vreodată pe vreun trăgaci de pistol? Mai aveţi sentimente?’, Adriana Săftoiu răspunde ‘Am început în facultate şi de atunci continui.(…)’ Ceea ce nu ştie madam Săftoiu este că, la persoana I singular, în limba română, forma corectă este continuu, adică eu continuu, tu continui etc. Chiar dacă este o greşeală des întâlnită la tembelizor, domna Săftoiu nu are nici o scuză, în afara faptului că este într-un partid de care s-ar ruşina şi cel mai prăpădit liberal din perioada interbelică. Dacă-i spunea cineva marelui liberal Gh. I. Brătianu că urmaşii săi Cri(ti)ni se vor alia cu securiştii ce au ţinut România în colhozul rusesc, probabil s-ar fi lepădat de ideile liberale, mai ceva ca Antonescu Crin de revoluţia bunului simţ.

Cât să mai suportăm slugile lui Ceaşcă bătându-şi joc de legile țării şi de moralitatea publică

România vrea să fie o țară de oameni educați. Pentru aceasta, în şcolile din România se învață limbajul decent, toleranța, plus multe alte valori. Se învață respectul legii şi respectul aproapelui. Tot ce învață un copil sau tânăr în ani de studii este anulat de personajele de la tembelizor. Unul din poluatorii spațiului public românesc este Vadim Tudor. Nu ştiu de ce este promovat. Nu înțeleg de ce nu i se pun cătuşele. A încălcat legile României în prezența atâtor oameni. Aduce ura în spațiul public zilnic. Atunci când îl faci pe Boc ‘pitic porno’, te adresezi probabil, pupincurist şi securist nenorocit (ca să scriem pe limba lui), tractoriştilor care se masturbează cu pozele din ‘Libertatea’ în față. Faptul că este dus cu pluta nu reprezintă o scuză, cei bolnavi stau acasă şi se tratează. Faptul că îi urăşte pe unguri nu reprezintă o scuză, ungurii nu trebuie urâți, ci noi, românii, trebuie să arătăm că merităm respectul lumii civilizate, iar tratatul de la Trianon a fost un act just. Ardealul nu se apără făcând spume la gură sau lingându-i fundul cizmarului dictator, ci făcând din România o țară mai atractivă, mai prosperă şi mai civilizată decât Ungaria. În mileniul trei oamenii nu mai pot fi convinşi de forța brută, ci de forța economică. Acest maniac, ce a făcut numai rău României, trebuie învățat respectul pentru legile acestei țări. Aştept judecătorul care va înțelege că legea e pentru toți, de la ultimul țigan din Ferentari la ultimul pupincurist al dictaturii comuniste.

OrangeFerentari şi limba română

În 2009, la Chişinău, tinerii Basarabiei mureau pentru libertate. Tot în 2009, în Bucale, OrangeRomânia o ducea bine. Atât de bine încât, pentru rudele mai sărace din Est ale francezilor de la France Telecom, istoria românilor nici nu mai contează. Dacă tot ne făceau ţigani, la nivel de elită, prin 1994, francezii le-au transmis românaşilor de la OrangeRomânia microbul inculturii. Astfel, pe site-ul OrangeRomania (click pe link-ul de mai sus), limba oficială a Republicii Moldova este moldoveneasca (???). Şi aceasta în timp ce, pe site-ul OrangeMoldova, limba este română. O fi OrangeRomânia în plin bolşevism şi nu ştim noi? Haideţi să folosim alte reţele, NU ORANGE, pentru a-i determina pe ţiganii care se ocupă de site să mai înveţe istoria acestei ţări, dacă tot iau ceva bănuţi de la urmaşii lui Ştefan cel Mare (şi nu numai). Criminalul rusofil Vladimir Voronin ar avea şanse reale pentru un job la OrangeFerentari.

7 august 2008

Pilula matematica

Sticla lui Klein

Sticla lui Klein a fost descrisă pentru prima dată în 1882 de către matematicianul german Felix Klein. Sticla lui Klein este o suprafata pe care te poti misca din exterior spre interior fara a intersecta vreo margine, o figura geometrica neorientabila, care scoate in evidenta ideea ca interiorul si exteriorul nu sunt neaparat concepte universale. Daca banda lui Moebius este o suprafat bidimensionala marginita, sticla lui Klein nu are margini.

Banda lui Moebius

Din 1930, de când a fost creată, banda lui Moebius a pus probleme mari matematicienilor care vroiau să explice proprietăţile mecanice ale ei. Cea mai mare problemă a fost gasirea unei formule analitice care să definească structura şi tensiunea mecanică in banda lui Moebius, odată ce aceasta este torsionată. Acest lucru a fost însă realizat recent de un grup de doi cercetători de la University College din Londra, Gert van der Heijden şi Eugene Starostin.

Banda lui Moebius a fost descoperită de un matematician german, August Ferdinand Moebius, în anul 1858. Ea a fost popularizată de către artistul olandez M.C. Echer.

Pentru a construi o bandă a lui Moebius, putem începe cu o banda obişnuită de hîrtie. Torsionăm apoi unul dintre capete la 180 de grade, şi îl lipim apoi cu celălalt capăt (vezi figura), formând astfel un cerc neobişnuit. Proprietatea cea mai fascinantă a acestei benzi este că ea pare că are o singură faţă! Astfel, în termeni simpli, am putea spune că şi punctele de pe suprafaţa interioară a benzii, şi punctele de pe suprafaăa exterioară a benzii, fac parte din acelaşi spaţiu bidimensional, din moment ce putem ajunge de la unele de altele, calatorind pe suprafaţa benzii, dar nedepăşind marginile ei. Acest lucru nu ar fi fost posibil cu o bandă circulară obişnuită, netorsionată.
"Ceea de determină forma benzii lui Moebius este energia mecanică inmagazinată în procesul de torsiune", spun ei. Locurile în care banda este torsionată mult au cea mai mare cantitate de energie mecanică înmagazinată. În schimb. locurile din bandă care sunt mai plane şi mai puţin torsionate înmagazinează mai puţină energie. Dacă largimea benzii se modificată, se modifică şi distribuţia de energie din bandă, ceea ce face ca banda lui Moebius să ia o altă formă. Toate aceste procese sunt desigur descrise de ecuaţia recent găsită de cei doi autori.

Aceste cercetări pot apărea exotice, însă Gert van der Heijden şi Eugene Starostin cred că ea poate avea şi aplicaţii practice. Astfel, ele pot fi folosite în predicţia punctelor de stress dintr-o structură asemănătoare benzii lui Moebius, puncte care vor ceda primele la un stress mecanic mai ridicat.
Informaţii preluate de pe site-ul http://www.stiinta.info/.

Ce sunt derivatele şi la ce ne ajută

Una din noţiunile fundamentale ale analizei matematice, chiar a întregii ştiinţe, este cea de derivată. Introducerea noţiunii în matematică este atribuită deopotrivă germanului G. Leibniz (1646 – 1716) şi englezului I. Newton (1642 – 1727). Această noţiune modelează ceea ce s-ar putea numi „viteza de variaţie a unei funcţii”, permite adâncirea studiului local şi global al funcţiilor şi, în acelaşi timp, stă la baza formulării matematice a numeroase legi ale fizicii. De altfel Newton a introdus şi a utilizat conceptul de derivată tocmai în legătură cu studiul legilor mecanicii. Se întâlnesc derivate în studiul vitezei de deplasare a unui mobil, vitezei de variaţie a temperaturii unui corp sau a cantităţii de curent electric, în definiţia densităţii liniare a unei bare şi oriunde interesează rata vreunei schimbări. O altă explicaţie a noţiunii de derivată am găsit-o pe Scientia.ro: „Universul nostru inconjurator este definit de transformari continue, de exemplu, traiectoria unui glont poate fi modelata printr-un set de ecuatii diferentiale. In cazul de fata, transformarea se refera la variatia in timp si spatiu a vitezei obiectului in miscare (deci avem de-a face cu o acceleratie instantanee ,respectiv, convectiva). Cum miscarea se produce intr-un spatiu continuu, interesul nostru este de a lucra cu marimi cat mai mici ca sa surprindem toate aceste variatii fine ale vitezei. Aceste variatii sunt derivate, care sunt de doua tipuri: totale si partiale(daca esti la liceu considera doar primul tip; derivatele totale se refera la variatia unui parametru in raport cu un singur alt parametru, derivatele partiale se refera la variatia in raport cu mai multi parametri, in cazul nostru viteza are derivate partiale in raport cu timpul si cu spatiul). In concluzie, orice fenomen poate fi modelat prin intermediul variatiilor parametrilor, deci predictibilitatea unui fenomen este asigurata prin cunoasterea variatiilor din sistem. O alta interpretare, geometrica, a derivatei este faptul ca derivata intr-un punct al curbei(traiectoriei) este chiar tangenta la acel punct al curbei. Cu cat unghiul tangentei la curba creste cu atat variatiile sunt mai accentuate. O functie care are tangenta de 90 de grade nu mai este derivabila, pentru ca valoarea derivatei este infinita, ceea ce nu se poate.”













Cum se împarte un segment, în mai multe părţi de lungimi egale, doar cu rigla negradată şi compasul

Construcţia geometrică se realizează în mai multe etape.
1. Se trasează (cu rigla negradată) segmentul care trebuie împărţit.
2. Se trasează (cu rigla negradată) o semidreaptă cu originea într-unul din capetele segmentului.
3. Se marchează (cu compasul) pe semidreaptă, de la origine, atâtea segmente de lungimi egale (congruente) câte parţi de lungimi egale trebuie să aibă segmentul.
4. Ultimul punct trasat pe semidreaptă se uneşte (cu rigla negradată) cu celălalt capăt al segmentului.
5. Prin celelalte puncte de pe semidreaptă se duc paralele (cu rigla negradată) la dreapta suport a segmentului construit la punctul 4. Aceste paralele, conform teoremei paralelelor echidistante, intersectează segmentul în puncte care vor împărţi segmentul în părţi de lungimi egale.

Cum se scriu numerele cu cifre romane

Sistemul de numeraţie roman s-a dezvoltat în întervalul 500 î.Hr. – 100 d.Hr. Acest sistem foloseşte cifrele: I(1), V(5), X(10), L(50), C(100), D(500), M(1000). O explicaţie a originii cifrelor romane ar putea fi: C – de la centum (sută); M – de la mille (mie); X – reprezintă două palme cu degetele răsfirate; L – este jumătatea de jos a literei C; V – este jumătatea lui X. În sistemul de numeraţie zecimal se respectă următoarele reguli:
*Când cifrele cu valoare mai mică sunt scrise după cifrele cu valoare mai mare, se adună valorile.
Exemplu: XII = 10 + 1 + 1 = 12
*Când cifrele cu valoare mai mică sunt scrise înaintea celor cu valoare mai mare, se scad valorile.
Exemplu: IV = 5 – 1 = 4
*Cifrele V, L, D nu se scad şi nici nu se pot repeta în acelaşi număr.
*Dacă o cifră cu valoare mai mică se află între două cifre cu valori mai mari, se efectuează întâi scăderea şi apoi adunarea.
Exemplu: XIV = 10 + (5 – 1) = 10 + 4 = 14
*În scrierea unui număr, cifrele I, X, C şi M se pot repeta în poziţii alăturate, dar nu mai mult de trei ori.
Exemplu: LXXX = 50 + 10 + 10 + 10 = 80

Cum se construieşte bisectoarea unui unghi cu compasul şi rigla ?

Iată răspunsul găsit pe Scientia.ro
Pentru cei care nu ştiu, bisectoarea este o semidreaptă interioară unghiului, cu originea în vârful unghiului şi care formează cu laturile unghiului două unghiuri congruente (de măsuri egale) sau bisectoarea unui unghi este locul geometric al punctelor din interiorul unghiului egal departate de laturile unghiului, reunit cu varful unghiului. Nu se pot măsura unghiuri cu compasul, ci doar trasa cercuri şi arce de cerc. Nu se pot măsura distanţe cu rigla, ci doar trasa linii drepte.
Cu varful compasului in varful unghiului, trasam un arc de cerc care sa intersecteze cele doua laturi ale unghiului, marcand astfel doua segmente congruente (de lungimi egale) care au un punct comun, varful unghiului. Din fiecare din aceste puncte mai trasam cu compasul doua arce care sa se intersecteze in interiorul unghiului. Trasand semidreapta cu originea in varful unghiului si care trece prin punctul de intersectie al celor doua arce de cerc, obtinem bisectoarea unghiului respectiv.

Cum se construieşte mediatoarea unui segment folosind doar o riglă şi un compas ?

Iată răspunsul găsit pe Scientia.ro
Pentru cei care nu ştiu, mediatoarea este perpendiculara dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă. Atenţie: rigla nu este gradată, deci nu poate fi folosită pentru a măsura ceva cu ea, ci doar pentru a trasa linii drepte...
Deci mediatoarea unui segment de dreaptă poate fi definită şi ca fiind locul geometric al punctelor egal depărtate de capetele respectivului segment. Modalitatea de construcţie cu rigla şi compasul a mediatoarei este următoarea:

Se construiesc două cercuri de raze egale şi cu centrele în cele două capete ale segmentului. Aceste două cercuri se vor intersecta în două puncte, ca în figura de mai jos. Unind cele două puncte se obţine un segment de dreaptă aparţinând mediatoarei căutate.

Cum se citeste numarul 2.562.553.191.489. 360.000.000?

Iată răspunsul găsit pe Scientia.ro
Pentru denumirea ordinelor de marime (practic a grupurilor de cate trei cifre) se folosesc doua sisteme: scara scurta (SUA si UK) si scara lunga (restul Europei).
Pe scara scurta, puterile lui 10, luate din 3 in 3, sunt mia (10^3), milionul (10^6), bilionul (10^9), trilionul (10^12), cvadrilion (10^15), cvintilion (10^18), sextilion (10^21), septilion (10^24), octilion (10^27).
Pe scara lunga avem mia (10^3), milionul (10^6), miliardul (10^9) , bilion (10^12) - - "o mie de miliarde", biliard (10^15), trilion (10^18), triliard (10^21), quadrilion (10^24), quadriliard (10^27).
Informatiile de mai sus sunt luate de pe pagina wikipedia dedicata numelor numerelor mari.

DEX-ul (penultima editie) introduce multe ambiguitati, prezentand urmatoarele definitii:

BILIÓN, bilioane, s.n. Număr egal cu o mie miliarde sau (în unele țări) cu un miliard.
TRILIÓN, trilioane, s.n. Unitate formată dintr-o mie de miliarde. (10^12)
CVADRILIÓN, cvadrilioane, s.n. O mie de trilioane. (10^15)
CVINTILIÓN, cvintilioane, s.n. O mie de cvadrilioane. (10^18)

SEXTILIÓN s.n. Număr egal cu zece la puterea douăzeci. (10^20)
In concluzie, mergand pe folosirea DEX-ului '98 si folosind pentru bilion definitia conform careia bilionul (ca si trilionul) desemneaza numarul egal cu o mie de miliarde (10^12), numarul din intrebare se va citi astfel:
20 de sextilioane 562 de cvintilioane 553 de cvadrilioane 191 de trilioane 489 de miliarde 360 de milioane.
In opinia noastra DEX-ul '98 nu este adaptat terminologiei internationale folosite in acest domeniu. Cf. scarii lungi pomenite anterior, numarul s-ar citi astfel:
2 triliarde 562 de trilioane 553 de biliarde 191 de bilioane 489 de miliarde 360 de milioane(cu precizarea ca termenii folositi nu exista cu toti in editia mentionata anterior a DEX).

I. Newton, geniul distrat

Pentru unii autori, Newton este, cronologic, al doilea geniu matematic al omenirii, fiind precedat de Arhimede (grec) şi urmat de Gauss (german). Englezul Newton era mereu cu capul în nori, preocupat de problemele sale matematice. Sunt multe anecdote care-l au ca personaj pe cel căruia îi datorăm cunoaşterea şi performanţele tehnice de azi. De exemplu, se spune că Newton, care era celibatar, a vrut să-şi fiarbă un ou fără să-şi întrerupă lucrul. Îşi luă ceasul său de precizie ca să se uite la el şi să vadă când au trecut cele trei minute pentru fierbere. Era însă preocupat mult de tema pe care o trata. Când, într-un târziu, şi-a amintit de oul pus la fiert, a constat cu uimire că a pus ceasul la fiert, iar oul îl ţinea în mână pentru a citi minutele. Altădată, Newton a invitat un bun prieten al său la masă. Acesta vine la ora fixată şi, ca să nu-l deranjeze pe Newton de la lucru, se duce direct în sufragerie, aşteptând ca ilustrul său prieten să termine lucrul şi să vină la masă. Dar Newton nu mai ieşea din biroul său de lucru. Atunci prietenul, răzbit de foame, se aşeză la masă, pe care era un pui fript sub un clopot, mâncă o jumătate de pui şi plecă fără să-l avertizeze pe Newton. Mult mai târziu l-a răzbit foamea şi pe Newton. Savantul uitase complet de invitaţia pe care o adresase prietenului său. Newton vine în sufragerie, vede că lipseşte o jumatate de pui şi-şi spuse: „Uite ce distrat sunt; am mâncat şi am uitat”. Şi se întoarce la lucru.

Curiozităţi aritmetice ale numerelor

1 + 2 + 3 + … + 10 = 55;

1 + 2 + 3 + … + 100 = 5.050;

1 + 2 + 3 + … + 1.000 = 500.500;

……………

1*1 = 1;

11*11 = 121;

111*111 = 12.321;

1.111*1.111 = 1.234.321;

11.111*11.111 = 123.454.321;

…………..

1*9 + 2 = 11;

12*9 + 3 = 111;

123*9 + 4 = 1.111;

1.234*9 + 5 = 11.111;

12.345*9 + 6 = 111.111;

123.456*9 + 7 = 1.111.111;

………….



Cuadratura cercului

În ‘cuadratura cercului’, aşa cum este numită prescurtat, este vorba de un ‘cuadrat’, adică pătrat, şi de un cerc. Enunţul complet al acestei vestite probleme nerezolvabile aşa cum s-a propus este următorul: “Se dă un cerc; să se construiască numai cu linia (rigla) şi compasul pătratul care închide aceeaşi arie ca şi cercul”. Mai întâi de toate, din acest enunţ, se vede că trebuie să construim numai cu rigla şi compasul un pătrat care să închidă între laturile sale exact aceeaşi arie ca şi cercul, sau, altfel spus, pătratul să fie echivalent cu cercul. Pătratul trebuie să aibă exact aceeaşi arie ca şi cercul şi nu cu aproximaţie. Trebuie deci fie să calculăm aria cercului de rază dată şi să aflăm apoi latura pătratului echivalent, fie să construim (grafic), când ni se dă cercul, pătratul echivalent. Problema a fost pusă în acest mod la greci acum aproximativ 2.400 de ani, cu mult înainte de Euclid, şi a preocupat atât pe matematicieni, cât şi pe nespecialişti. Era pusă astfel problema, adică să se realizeze numai cu rigla şi compasul, fiindcă în epoca de aur grecească a matematicilor (600 – 200 î. Hr.) se considera că numai aceasta era o rezolvare pur geometrică. Problema calculării pătratului echivalent cercului este şi mai veche şi o întâlnim la egipteni, într-un papirus scris în jurul anului 1800 î. Hr. Cuadratura cercului are o vechime de aproximativ 3.800 de ani!

Legat de cuadratura cercului este şi rectificarea (aflarea lungimii) cercului, adică determinarea prin calcul sau construirea unui segment de aceeaşi lungime ca şi cercul. Iar aici apare o constantă celebră, notată π (pi) şi numită constanta cercului. Pentru cei care au petrecut orele de matematică pe terenul de sport sau cu oile, precum Gigi Becali, trebuie amintit că un cerc are o măsură şi o lungime. Măsura este exprimată în grade sexagesimale (sau în radiani), iar un cerc are măsura de 3600 sau 2π rad. Lungimea cercului este exprimată în metri, iar un cerc are lungimea de 2πr m, unde r reprezintă raza cercului. Revenind la constanta cercului (π), aceasta apare în felul următor: la orice cerc, raportul dintre lungimea cercului şi diametrul său este constant şi egal tocmai cu numărul π. Acest număr celebru are o istorie mai mult decât interesantă. De exemplu, egiptenii considerau π ≅ 3,1604, mai mare decât valoarea reală a lui π cu aproximativ 0,0188. Arhimede a considerat 3,01408<π<3,1428. Cuadratura cercului, aşa cum a fost pusă iniţial de greci, nu-i realizabilă şi s-a demonstrat că nu poate fi rezolvată, după cum se va vedea în continuare. La sfârşitul Evului Mediu şi în timpul Renaşterii, cuadratura cercului prezenta un aspect mistic. Se presupunea că avea urmări tainice, necunoscute, ca un fel de piatră filozofală abstractă. Cine o va rezolva, va putea înţelege o mulţime de fapte supranaturale.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Ludolph van Ceulen şi-a propus să determine pe π (constanta cercului) în limite mai strânse decât o făcuse Arhimede cu 18 secole mai înainte. Astfel, olandezul van Ceulen a stabilit valoarea lui π (prin metoda perimetrelor) cu 34 de zecimale exacte. Cam în aceeaşi perioadă, Adriaan Anthonitz a stabilit că π este cuprins între 3 întregi şi 15/106 şi 3 întregi şi 17/120. De aici a scos o valoare medie pentru π, 355/113, cunoscută după aceea sub numele de ‘aproximaţia lui Metius’. Începând cu François Viète se trece de la metode geometrice de calcul pentru π la metode analitice. Până în secolul XX, mulţi matematicieni s-au ocupat de calculul valorii lui π, obţinând rezultate din ce în ce mai exacte. În ziua de azi, π se poate calcula cu oricâte zecimale exacte se doreşte (π = 3,1415926535 …). Revenind la cuadratura cercului, germanul Ferdinand Lindemann a demonstrat în 1882 că problema nu este rezolvabilă cu rigla şi compasul într-un număr finit de paşi. Iar aceasta pentru că π este un număr transcendent, nu un număr algebric (un număr este algebric dacă este rădăcină a unei ecuaţii cu coeficienţi raţionali şi transcendent în caz contrar). Adică este imposibil să construim cu rigla şi compasul un pătrat al cărui arie să fie egală cu cea a unui cerc dat.












5 august 2008

Articole celebre


Cornel Nistorescu – Cântarea Americii (11.09.2001)

De ce sunt americanii atât de solidari între ei ? Nu seamănă unul cu altul nici dacă îi vopseşti! Vorbesc toate limbile pământului şi alcătuiesc un amalgam ameţitor de civilizaţii. Unele sunt aproape dispărute, altele incompatibile între ele, iar în materie de credinţe religioase, nici Dumnezeu nu le mai ţine socoteala. Şi, totuşi, tragedia americană făcut din trei sute de milioane de oameni o mână strânsă pe inimă. N-a sărit nimeni să acuze Casa Albă, armata sau serviciile secrete că reprezintă o adunătură de neisprăviţi. N-a sărit nimeni să-şi scoată banii din bănci. Nu s-a înghesuit nimeni pe străzile vecine să caşte gura. Americanii au dat fuga să doneze sânge şi s-au oferit ca voluntari. După primele momente de panică, au ridicat steagul pe ruinele fumegânde, punându-şi tricouri, şepci şi cravate în culorile drapelului naţional. Au fixat steaguri pe clădiri şi pe autoturisme de ziceai că în fiecare loc şi în fiecare automobile trece un ministru sau preşedintele. Si cu orice prilej au în cântecul lor tradiţional: “God Bless America!”. Mut ca bolovanul, am urmărit concertul de binefacere, difuzat sâmbătă. O dată, de două ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood şi câţi au mai fost şi pe care nici un film şi nici o casă de producţie nu i-a putut aduna vreodată la un loc. Spiritul americanilor de solidaritate i-a transformat într-un cor. Cor e puţin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american. Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fără riscul de a se împiedica în cuvinte şi sunete, se auzea măreţ şi inconfundabil în acest spectacol de binefacere. Nu ştiu cum Dumnezeu toată această cântare obsedantă a Americii nu suna nici dogit, nici naţionalist, nici ostentativ! Te făcea să mori de ciudă că nu eşti în stare să-ţi cânţi şi tu ţara, fără a fi socotit şovin, ridicol sau suspect de cine ştie ce interese meschine. Ore întregi am urmărit transmisia în direct şi reluarea reluării, ascultând povestea celui care a coborât o sută de etaje cu o femeie într-un scaun cu rotile, fără să ştie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a bătut cu teroriştii şi a împiedicat avionul căzut în Pennsylvania să se pulverizeze într-o ţintă, omorând alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuşeau ei să se incline în faţa unui semen ? Pe nesimţite, cu fiecare cuvânt şi notă muzicală, amintirea unore se coagula într-un mit modern al eroilor tragici. Şi cu fiecare apel telefonic se adunau milioane şi milioane de dolari într-o colectă menită a recompense nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumpărat cu nimic. Ce Dumnezeu poate să-i unească pe americani într-un asemenea “hal”? Pământul acela ? Istoria lor galopantă ? Puterea economică ? Banul ? Ore întregi am încercat să găsesc un răspuns, fredonând melodii şi îngânând propoziţii ce riscă să sune a locuri commune. Le-am întors pe toate feţele, dar n-am putut trece de o idee. Numai librtatea poate face asemenea minuni!

Notă: Articolul a fost citit în faţa soldaţilor americani. Datorăm lui Cornel Nistorescu o parte din simpatia americanilor faţă de noi.

4 august 2008

Cum s-au spălat (şi se mai spală) creiere în învăţământ


România actuală, dar mai ales cea din primii zece ani după Revoluţie, arăta jalnic, din punct de vedere al moralităţii şi mentalităţii, dar şi material, deoarece 45 (patruzeci şi cinci de ani) s-a produs îndoctrinarea sau, într-un limbaj mai puţin academic, spălarea creierelor, fenomen numit în acea perioadă de politrucii bolşevici “formarea omului nou”. Deşi metodele şi procedeele erau dintre cele mai diverse, cea mai nocivă s-a dovedit îndoctrinarea în învăţământ. Acestui flagel i se datorează pervertirea conştiinţei a milioane de oameni cărora încă de mici li se atrofiau o parte semnificativă din posibilităţile imaginaţiei şi gândirii creatoare. Intr-o societate bazată pe minciună, hoţie şi corupţie era greu să supravieţuieşti dacă nu făceai pactul cu diavolul roşu. Iar cei din învătământ, cu rare excepţii, n-au făcut decât să se plieze unui sistem ticăloşit, contribuind din plin la deformarea conştiinţei multor generaţii. Lucrând în învăţământ după Decembrie ’89, am realizat imensa prăpastie dintre societatea promovată de elita intelectuală a acestei ţări şi masa amorfă, dezorientată şi îndoctrinată ce forma corpul profesoral al României.

Iată câteva situaţii de spălare a creierelor (prezentate în 1977 de Olivier Reboul):

1. A preda o doctrină dăunătoare. De exemplu, a inocula copiilor ura sau dispreţul faţă de o anumită rasă, etnie sau clasă socială.

2. A utiliza învăţământul pentru a propaga o doctrină partizană. Ceea ce s-a făcut cu sârg în “epoca de aur”.

3. A învăţa fără a înţelege ceea ce trebuie înţeles.

4. Utilizarea în predare a argumentului autorităţii. “Toată lumea crede asta”, deci trebuie să credem şi noi, este un tip de argumentaţie folosit, din păcate, şi astăzi în anumite şcoli.

5. A preda plecând de la prejudecăţi. Prejudecăţile rasiste sau naţionaliste au făcut şi fac rău societăţii umane.

6. A preda plecând de la o doctrină ca şi când ea ra fi singura posibilă.

7. A predă ştiinţific ceea ce în fapt nu este.

8. A nu preda decât fapte favorabile unei anumite doctrine.

9. A falsifica faptele pentru a etala o anumită doctrină.

10. A selecţiona în mod arbitrar conţinutul unui program de studiu.

11. A exalta în învăţământ o anumită valoare în detrimentul altora.

12. A propaga ura prin învăţământ.

13. Impunerea unei credinţe prin violenţă.

Bibliografie:

Cucoş, Constantin, 2000, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi