2 decembrie 2008

Despre gulagul comunist intr-o carte celebra

Despre Arhipelagul Gulag, o lectură obligatorie, nu numai pentru a-i vindeca pe nostalgici, ci şi pentru a încerca să întelegem monstruozitatea sistemului totalitar comunist şi lecţia de supravieţuire cu demnitate, se pot spune multe. Chiar şi prin tăcere. Ca şi despre însemnătatea lui Soljeniţîn, fără de care „istoria lumii noastre ar fi curs altfel sau n-ar fi curs deloc. Comunismul şi-ar fi extins puterea de fascinaţie în Vest şi ar fi distrus, probabil, în întregime bazele civilizaţiei umane în Est. Soljeniţîn a pornit singur, a continuat singur şi a rămas singur de-a lungul unei cariere care nu-şi merită numele, pentru că seamănă mai degrabă cu truda la galere şi nu are nimic de-a face cu succesul monden al scriitorului prizat, celebrat şi premiat de contemporani. Soljeniţîn a fost faimos, dar nu a devenit niciodată comod, a fost premiat, dar nu a acceptat niciodată să curgă odată cu timpurile.” TRAIAN UNGUREANU
„O carte inclasificabilă, de o frumuseţe aurorală, pentru că deschide o nouă etapă a omenirii, ridicând vălul de peste unele realităţi oribile. Este o carte înspăimântătoare, cu o serie de poveşti adevărate înspăimântătoare“. MIRCEA MIHĂIEŞ.
“Dacă preţul libertăţii e laşitatea, iar prefăcătoria cinică şi indiferenţa faţă de tragedia celuilalt devin monedele de schimb ale normalitaţii, pentru Soljenitîn condamnaţii Gulagului sunt mai liberi în lagărele de muncă decât concetăţenii lor de dincolo de gardurile de sârmâ ghimpată. Când îţi laşi conştiinta întemniţată, mai devreme sau mai târziu ajungi să-l invidiezi pe cel care preferă suferinţele trupeşti şi umilinţele muncii forţate pentru a-şi salva libertatea lăuntrică”. CRISTIAN TEODORESCU
“Odată pătruns în lumea Arhipelagului Gulag te simţi cuprins de forţa copleşitoare a romanului, din care nu te mai poţi desprinde. Aidoma neînduplecatului Moise, Soljeniţîn te conduce în necunoscut, posedat el însuşi de o putere supraomenească. Nu există pentru acest roman o unitate artistică de măsură. La fel cum despre Biblie nu poţi spune ca e o capodoperă, fiindcă e mai mult decât atât, nici Arhipelagul nu poate fi evaluat în termeni strict literari. E mai mult decât o carte. E o experienţă unică, răscolitoare, la capătul căreia te simţi remodelat.”. CRISTIAN TEODORESCU

Niciun comentariu: