13 decembrie 2008

Biografia secreta a lui Ion Iliescu (IV)


PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.),
SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA,
DEZMEMBRAREA ROMANIEI

Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) - organizatie avand sediul la Moscova, Hotel "Lux" str. Maxim Gorki nr. 10 - alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. - ca sectie a Komintern - nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului - potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale - P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de "autonomie a popoarelor pana la separare". Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de seeretari-generali de origine straina (cu exceptia primulni, Gheorghe Cristescu ("Plapumarul"), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.
Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii - se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:
Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru; Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia); Gheorghe Gheorghiu Dej (Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg (Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Aitfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.
La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului - asa-numitul "plan Kolarov", dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput - un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era "casa conspirativa" a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.
In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. - de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul - careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a "tronat" Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor '30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani - inclusiv a Romaniei - corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste ale Komintern-ului, de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de "Planul Kolarov".
Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) - organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) - si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la Balti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica "ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice." La 24 noiembrie 1924, Stalin specifica urmatoarele in "Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie":
"Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate."
Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.


FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ
NKVD - ZACORDAT – DRO DIN ROMANIA

Apartenenta P.C.d.R. la structurile Komintern-ului si ale F.C.B. au impus, dupa 1924, cand comunistii Romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora. Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum insa insurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional). Romania interbelica a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933. Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumini in limba bulgara) aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca. Membrii sai - celebrii comitagii - actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii. Din 1919, DRO se subordonase insa Komintern-ului Si F.C.B., care o finantau si o sprijineau logistic. Obiectivul DRO - dupa 1919 - se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta (am vazut modelul anterior), care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica. De aceea, in 1925, se constituie si o Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare. In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca "trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri si furturi asupra populatiei pasnice dobrogene". Sa precizam ca DRO - a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate - a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania. Unul dintre acestia, Boris Stefanov va deveni in 1935 secretarul general al P.C.d.R. si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conduceni P.C.d.R. Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.d.R., in care a trecut toate conducerile P.C.d.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929, executati toti, apoi, de NKVD. Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu, un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulgaria (conform anchetei publicate de Lumea libera). Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila). Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .
Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau - cum am mentionat - pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari. Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei! Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii (asupra caruia vom reveni).

Niciun comentariu: