Mărturisiri din România profundă

Nu ştiu alţii cum sunt … ar fi un început. Dar am să încep altfel. Ştiu cum sunt acum. Nu ştiu ce-aş fi fost dacă … Mă-ntreb uneori ce-aş fi fost dacă n-aş fi urmat cursurile unei facultăţi, dacă n-aş fi întâlnit câţiva oameni deosebiţi cărora le datorez mult, dacă n-aş fi citit câteva cărţi care mi-au schimbat modul de a gândi şi a înţelege, dacă nu m-aş fi îndrăgostit, şi prin ochii acelor fete deosebite viaţa părea, poate chiar şi era, de o frumuseţe aparte.

Oare aş fi fost la fel de abrutizat ca unii de pe aici ? Aş fi furat pentru a-mi hrani copii sau, mai rău, aş fi călcat pe viaţa şi sufletul altora pentru că am de hrănit nişte guri (ani de zile am auzit replica “A furat, n-a furat, trebuia să se descurce, doar are familie, copii de hrănit …”) ? Aş fi ucis animale cu o cruzime şi bestialitate greu de imaginat pentru cineva ce are în suflet “modelul Hristos” (mi-e greu să cred că aceşti indivizi posedă vreo urmă de har sau de credinţă) ? Aş fi silit pe alţii să trăiască după valorile mele şi modul meu îngust de a înţelege realitatea ? Aş arunca peste tot resturi, ambalaje, … după principiul “nu-i la mine, iar în rest nu mă priveşte” ? Aş fi redus întrega personalitate a unui om la latura procrearii, după o judecată de genul “are copii, familie este complet”, chiar dacă modelul şi educaţia propuse de acel individ sunt de cea mai joasă speţă ? Aş fi considerat munca fizică drept singura acceptată şi acceptabilă, în condiţiile trecerii mai multor milenii de la prima diviziune a muncii ? I-aş fi mituit pe funcţionarii primăriei pentru nişte firimituri în plus, dar aş fi continuat să pierd timpul aşteptând ca alţii să-mi rezolve problemele ? Aş fi mers la Biserică pentru a-i cădea duşmanului meu o cărămidă în cap, dar nici într-un caz pentru întâlnirea în spirit şi har cu Dumnezeu ? Aş fi mers la Biserică pentru a “ieşi din casă” sau a-mi etala hainele recent cumpărate, dar nu pentru că simt nevoia de reculegere şi rugăciune ? Aş fi văzut în cel ce are alte idei decât mine un posibil vrăjmaş ? Aş fi încercat să le impun altora binele meu şi să-i condamna pentru binele este altul pentru ei ? Poate c-aş fi făcut toate acestea şi nu numai …

Aşa însă continuu să cred că adevărul unei afirmaţii nu este dat de numărul celor care cred în ea şi că indiferent de scop trebuie să ţinem cont de mijloace. Până la urmă, scria Noica, putem mânca din aceeaşi farfurie, dar ideile ni le alegem singuri. Iar atunci când te simţi mai bine în turmă să nu uiţi că modul de a gândi şi acţiona al unui grup este mai jos decât modul de gândire al celui mai decăzut din acel grup. Iar până la urmă adevărul tot iese la iveală în momentele când eşti singur cu propria conştiinţă sau singur în faţa Divinităţii.