21 aprilie 2011

Infractorul Vîntu şi legile României


Dacă în perioada dictaturii comuniste spaţiul public era ocupat de cizmarul ateu şi ‘savanta de renume mondial’, dar meteoric mai apăreau şi oameni ce meritau promovaţi (elevi olimpici, sportivi medaliaţi etc.), azi spaţiul public din România este ocupat de servitorii mogulilor infractori şi/sau securişti, cei care (de)formează generaţiile de mâine ale României. Ei trebuie închişi, dacă au încălcat legea, deoarece legea nu-i doar pentru ‘fraierii’ care fac audienţă, nu-i doar pentru cei care nu au reuşit să fure banii din conturile lui Ceaşcă, precum fostul securist dovedit Dan Voiculescu. Mai jos este înregistrarea convorbirii infractorului Sorin Ovidiu Vîntu, din care reiese modul infracţional de a gândi al acestui individ, fără norme morale sau legale. Probabil, în România, va ieşi repede din puşcărie, ştiut fiind faptul că avem o justiţie pe care binele public o lasă rece, respectiva instituţie fiind, poate, cea mai vinovată pentru degradarea continuă a spaţiului public din România. Un Vîntu după gratii un număr cât mai mare de ani ar fi un început de normalitate, în drumul României spre adevăratele standarde europene.

Legat oarecum de acest subiect, o ştire recentă, preluată din revista Kamikaze, afirmă că Victor Ciutacu locuieşte într-un apartament social atribuit de Primărie. Şi aceasta în condiţiile în care, Ciutacu lu’ Voiculescu, cel care minte poporul cu tembelizorul, posedă un BMW, seria 3, care se află într-un top al celor mai scumpe maşini. Legea prevede că beneficiază de locuinţe sociale săracii, persoanele cu handicap sau martirii. Vicor Ciutacu o fi handicapat, deoarece sărac sau martir oricum nu este. Iar pentru locuinţa socială, situată într-un imobil construit în anul 2000, imobil nou, cu geamuri termopan, (de)formatorul de audienţe plăteşte ‘imensa’ chirie de 30 de euro. Pentru alte amănunte click pe link-ul de mai sus.

Listen!
Cum manipulează opinia publică Antena3 şi RealitateaTV se vede şi în acest caz: tembeliziunile mogulilor prezintă doar EXTRASE (???) din convorbirea lui SOV. Doar aşa procedau şi bolşevicii: cenzurau prezentând doar ‘extrasele’ potrivite.

2 comentarii:

Neinfectat De Comunism spunea...

intr-o tzara cu justitie functionala, vantu, felix, paturiciu ar fi stat cel putin 5 ani in inchisoare si averile lor ar fi fost confiscate de mult...

la mine pe blog Generalisimul Fidea Castrato renunta la putere dar o da lu' frate-su?!?!?!

Dumitru Caruntu spunea...

Legat de Vintu, m-a amuzat faza cu 'toate clanurile tiganesti lucreaza pentru mine' (adica pentru Vintu). Pai, se vede cu ochiul liber la iRealitatea cine sunt clanurile care lucreaza pentru Vintu. Inclusiv o parte a justitiei din Republica Romania. Iar daca la Caragiale intalnim Republica de la Ploiesti, azi, in Romania, exista satra Vintu si asociatii, o gubernie deasupra legii si a moralei.