14 octombrie 2010

File din isteria comunismului românesc (XVIII)


Prin anii ’80, când penuria declanşată de paranoia lui Ceauşescu lovise România, circula un banc realist-socialist care spunea că acronimul P.C.R. înseamnă „pile, cunoştinţe, relaţii”. Într-un fel, acest tip de acomodare cu sistemul, păcălirea ideologiei oficiale prin intermediul relaţiilor personale de tip balcanic, cu naşi, fini, consăteni şi rude, a adus comunismului românesc, chiar şi-n formele lui cele mai dure, o notă distinctă de regim fanariot. Relaţiile personale ale liderilor, uneori fără nici o bază ideologică, deveneau sursă de ascensiune şi succes. Aşa a fost şi Maurer, şi Preoteasa, fostul ministru de Externe mort în noiembrie ’56 într-un accident de avion, dintre cadre, dar şi Patriarhul Justinian Marina, pe partea bisericească. Când l-a scos pe Dej din lagărul de la Tîrgu Jiu, în primăvara lui ’44, Maurer a cerut şi a primit de la partid un Cadillac. Era o sculă de maşină şi faptul că un viitor mare comunist ca Dej a tăiat-o din pârnaie cu ajutorul unui automobil care simboliza şi atunci, dar şi acum, capitalismul american în descompunere merită consemnat. Cu Cadillac-ul au mers până la Craiova. Apoi, ca să nu bată la ochi, au luat o rablă cu care au plecat spre Bucureşti, însă, zbang, lângă Rîmnicu Vîlcea, maşina rămâne în drum. Norocul lui Dej a fost atunci preotul Ioan Marina de la biserica Sfântu Gheorghe, ţărănist de omenie, deci popă de stânga, cum ar veni, care nu numai că nu i-a denunţat, dar i-a şi ascuns, hrănit şi tot tacâmul. Şi apropo de Cadillac, merită să ştiţi că toţi comuniştii români, aşa puţini şi neajutoraţi, aveau nişte bănuţi la teşcherea. Banii ăştia veneau de la celebrul fond al „Ajutorului Roşu”, un fel de, hai să-i zicem, linie de credit nerambursabil deschisă de ruşi pe la începutul anilor ’20, destinate celulelor kominterniste şi care, din păcate pentru comuniştii români, a fost tăiat brusc în anii ’40 de linia frontului. Ca să nu mai vorbim de faptul că ruşii erau destul de strâmtoraţi în acele momente şi băgau banii mai degrabă în tancuri şi katiuşe decât în propagandă. Drept care adepţii lui Stalin din România au trecut gospodăreşte la strângerea de fonduri din grădina proprie. Şi cine credeţi că erau, în anii războiului, cei mai dispuşi să bage bani în comunişti? În general, evreii, care investeau în ei din pricina convingerilor antifasciste. Mai erau şi industriaşii legaţi prin interese de afaceri de anglo-americani, dar în tot cazul, grosul erau evreii avuţi. Din păcate, majoritatea donatorilor din anii ’42-’44 au sfârşit-o prost. Imediat după război, clatita s-a răsucit brusc în tigaie şi chiar şi un Emil Calmanovici, comunist şi ilegalist care-şi donase toată averea comuniştilor, a beneficiat de o condamnare la muncă silnică pe viaţă şi a murit în puşcărie. La fel şi industriaşul antifascist Alexandru Ştefănescu, din banii căruia comuniştii trăiseră cu câţiva ani înainte. Dar dacă cunoşteai pe cineva în partid, puteai să te descurci altfel, ba chiar să prosperi binişor. Exemplul cel mai cochet este al lui Blaziu Guban, patron comunist de fabrică capitalistă, închis din câte se pare în anii ’30, pentru scurtă vreme, în celulă cu Dej şi căruia nu i s-a naţionalizat fabrica decât în ’52, când, culmea, n-a fost trimis nici la pârnaie, nici în câmpul muncii, ci a fost numit manager pe viaţă al fostei sale afaceri. Într-un fel a fost bine: au avut şi tovarăşele nişte pantofi mai ca lumea să încalţe timp de cincizeci de ani.

Preluare din „Academia Caţavencu”, nr.21/2009, autor Alin Ionescu.

2 comentarii:

Anonim spunea...

in comunism sunt mereu unii mai egali decat altii...sau singura chestie in care eram egali era mizeria in care ne zbateam majoritatea dintre noi...

Dumitru Caruntu spunea...

Foarte adevarat, nomenclaturistii bolsevici erau mai egali decat restul romanilor, cei care se zbateau in cea mai crunta mizerie materiala si morala. S-a vazut ce-a insemnat educatia comunista dupa '89, atunci cand, scapati de biciul dictatorului, cei trei milioane de membri PCR au devenit (majoritatea) votantii lui Ilici si au furat tigla cu tigla si surub cu surub aceasta tara. Romania nu era devalizata in asemenea hal nici daca ne ocupau nemtii, englezii sau americanii. Poate doar rusii i-ar fi depasit in furturi si distrugere pe romanasii care si azi plang dupa tatucii Ceasca si Ilici. Daca Romania este plina de gunoaie, manelizata etc. este si pentru ca au ramas in ea milioane de ceusesti mai mici care cred ca spatiul public este locul in care trebuie sa-si arate nuditatea din creier si instinctele animalice. Avea dreptate un parlamentar neamt: am fost primiti cu 1000 de ani mai devreme in lumea buna a Terrei. Si ca orice mojic fara educatie am aratat Uniunii Europene cat de hoti sunt tiganii nostri si cat de jos poate cobori moralitatea romanului de rand. Fara bolsevismul rusesc barbar, cel care ne-a indobitocit 45 de ani, poate ar fi ramas in noi o farama de divinitate, un minim respect fata de cel de langa noi, o minima cultura nationala. Prin tot ce ofera spatiul public romanesc, de la manele la circ, aratam lumii civilizate cat de putin greseste atunci cand ne apeleaza cu termenul duios de TIGANI.