A şaptea dimensiune

Cum se obţine permisul de conducere în România

2012-01-27T17:42:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-se-obtine-permisul-de-conducere-in-romania.html

Playere media Blu-ray pentru Windows

2012-01-27T17:41:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/playere-media-blu-ray-pentru-windows.html

Primele 10 site-uri comerciale din România

2012-01-27T17:39:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/primele-10-site-uri-comerciale-din-romania.html

Sfaturi şi trucuri pentru o căutare eficientă cu Google

2012-01-26T09:44:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/sfaturi-si-trucuri-pentru-o-cautare-eficienta-cu-google.html

Justiţia, cea mai mare problemă a României

2012-01-26T09:43:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/justitia-cea-mai-mare-problema-a-romaniei.html

Cum eliminăm 'elegant' fişierele inutile

2012-01-26T09:42:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-eliminam-elegant-fisierele-inutile.html

Ce ştim despre Inchiziţie

2012-01-25T18:19:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/ce-stim-despre-inchizitie.html

Marea Franţă şi ‘pubela’ Bucureşti

2012-01-25T18:12:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/marea-franta-si-%E2%80%98pubela%E2%80%99-bucuresti.html

Unde găsim filme online

2012-01-25T18:11:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/unde-gasim-filme-online.html

Spiritul american nu va muri niciodată

2012-01-24T10:00:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/spiritul-american-nu-va-muri-niciodata.html

Da’ Safari ce are dom’le?

2012-01-24T09:59:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/da%E2%80%99-safari-ce-are-dom%E2%80%99le.html

Cum făceau pesediştii poliţie politică în România

2012-01-24T09:57:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-faceau-pesedistii-politie-politica-in-romania.html

Cum se poate cripta un text

2012-01-23T19:23:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-se-poate-cripta-un-text.html

Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră!

2012-01-23T19:21:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/bugetari-aici-sunt-banii-dumneavoastra.html

Câţi atei sunt în România

2012-01-23T19:18:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cati-atei-sunt-in-romania.html

Un top al celor mai violente jocuri

2012-01-22T13:33:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/un-top-al-celor-mai-violente-jocuri.html

Din bolşevismele lui IliciKGB: Monumentul Revoluţiei Române

2012-01-22T13:31:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/din-bolsevismele-lui-ilicikgb-monumentul-revolutiei-romane.html

RealitateaTV eşti o mizerie!

2012-01-22T13:28:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/realitateatv-esti-o-mizerie.html

Structurile Parlamentului României sug la greu din banul public

2012-01-21T09:53:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/structurile-parlamentului-romaniei-sug-la-greu-din-banul-public.html

Cum au adus pesediştii foşti securişti în structurile statului român democratic

2012-01-21T09:52:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-au-adus-pesedistii-fosti-securisti-in-structurile-statului-roman-democratic.html

10 copii care au uluit lumea

2012-01-21T09:49:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/10-copii-care-au-uluit-lumea.html

Ce fel de combustibil folosesc sateliţii spaţiali

2012-01-20T19:37:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/ce-fel-de-combstibil-folosesc-satelitii-spatiali.html

Republica România sau Teritoriul Fărădelegii

2012-01-20T19:35:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/republica-romania-sau-teritoriul-faradelegii.html

Cum ne recuperăm telefonul pierdut sau furat

2012-01-20T19:34:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-ne-recuperam-telefonul-pierdut-sau-furat.html

România, aşa cum n-ar trebui să fie

2012-01-19T19:11:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/romania-asa-cum-n-ar-trebui-sa-fie.html

Scurt dicţionar pentru amatorii de film

2012-01-19T19:08:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/scurt-dictionar-pentru-amatorii-de-film.html

Cum au ucis pesediştii România

2012-01-19T19:07:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-au-ucis-pesedistii-romania.html

Cum arătau geniile la vârste fragede

2012-01-18T17:59:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-aratau-geniile-la-varste-fragede.html

Unde mai căutăm programe pentru calculator

2012-01-18T17:57:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/unde-mai-cautam-programe-pentru-calculator.html

Justiţia bananieră din România europeană

2012-01-18T17:42:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/justitia-bananiera-din-romania-europeana.html

Construieşte-ţi singur computerul

2012-01-17T16:45:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/construieste-ti-singur-computerul.html

Ce reprezintă codul numeric personal

2012-01-17T16:44:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/ce-reprezinta-codul-numeric-personal.html

Cum aflăm timpul de încărcare al unui website

2012-01-17T16:42:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-aflam-timpul-de-incarcare-al-unui-website.html

George Becali, ‘ciobanul’ cu gorile

2012-01-16T20:25:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/george-becali-%E2%80%98ciobanul%E2%80%99-cu-gorile.html

Cum ne ascundem lipsa de prejudecăţi

2012-01-16T20:23:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-ne-ascundem-lipsa-de-prejudecati.html

Localizarea informaţiilor în Internet

2012-01-16T20:22:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/localizarea-informatiilor-in-internet.html

Drumul Preşedintelui: de la adevăruri necesare la inexactităţi şi limbă de lemn

2012-01-15T12:37:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/drumul-presedintelui-de-la-adevaruri-necesare-la-inexactitati-si-limba-de-lemn.html

Rectorul Universităţii ‘Spiru Haret’ provine din fosta nomenclatură comunistă

2012-01-15T12:34:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/rectorul-universitatii-%E2%80%98spiru-haret%E2%80%99-provine-din-fosta-nomenclatura-comunista.html

Stilul mafiot în care s-au refăcut proprietăţile în România

2012-01-15T12:32:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/stilul-mafiot-in-care-s-au-refacut-proprietatile-in-romania.html

Ce şi-ar putea rupe românii pentru criminalul Putin

2012-01-14T12:57:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/ce-si-ar-putea-rupe-romanii-pentru-criminalul-putin.html

Cum mint tembeliziunile mogulilor

2012-01-14T12:54:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-mint-tembeliziunile-mogulilor.html

Cum accesăm şi controlăm un computer de la distanță

2012-01-14T12:53:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/cum-accesam-si-controlam-un-computer-de-la-distan%C8%9Ba.html

În România, securiştii torționari sunt înmormântați cu onoruri publice

2012-01-13T11:38:00.000+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/in-romania-securistii-tor%C8%9Bionari-sunt-inmormanta%C8%9Bi-cu-onoruri-publice.html

De ce pesediştii nu-l vor ierta niciodată pe Mircea Geoană

2012-01-13T11:36:00.001+02:00

Mai multe amănunte la următorul link http://asapteadimensiune.ro/de-ce-pesedistii-nu-l-vor-ierta-niciodata-pe-mircea-geoana.html.

Cum lucrează autorităţile din România pentru clanurile mafiote

2011-07-13T08:45:00.004+03:00

În perioada 2001 – 2004 s-au pus bazele clanurilor care şi azi fac legea în România. Din aceste clanuri fac parte judecători, procurori, avocaţi, notari, poliţişti, consilieri locali, primari, capul fiind un interlop cu relaţii în sfera politică. În povestea reală de mai jos, preluată din ‘Academia Caţavencu’ (2009), capul este afaceristul Ionuţ Negoiţă, fratele şi asociatul deputatului PSD Robert Negoiţă. Privind odată la tembelizor, pe (i)RealitateaTV, l-am auzit pe acest Robert Negoiţă vorbind. În limba română. Făcea atâtea greşeli de exprimare încât ‘succesurile’ de care s-a făcut atâta tam-tam este o greşeală nevinovată. Din întâmplarea de mai jos se poate înţelege şi ce justiţie europeană (hă, hă, hă) avem. În Republica Bananieră România funcţionează încă PCR-ul (pile-cunoştinţe-relaţii), una din marile crime ale dictaturii comuniste fiind corupţia generalizată în care au trăit românii pe vremea cizmarului, atunci când orice se putea rezolva, pe lângă lege, dacă aveai cunoştinţele potrivite. Probabil numai dacă ar intra la puşcărie măcar 25% dintre cei ce formează categoriile profesionale amintite mai sus ar fi şanse ca noi, românii, să avem o justiţie pentru care ‘dreptatea’ este noţiunea de bază. Dar haideţi să vedem cum se poate fura proprietatea în România, proprietate ‘garantată de stat’ (hă, hă, hă).

Cum să vinzi un oraș pentru imobiliare (I)

Se întîmplă în România: în 2001, un cetățean primește moștenire un teren în satul Cheia, comuna Măneciu, în județul Prahova. Ajuns la fața locului să-și ia în primire terenul, omul descoperă că pe el stau, mîndre și nestingherite, trei case. Trei! Nici una a lui, firește. Ca să se lumineze, omul se înființează la ușa Primăriei. Aici, ghinion: informațiile despre cine a construit pe terenul lui sînt "confidențiale".

Bătrînii imobili, furnizori de terenuri de lux

Din acest punct al poveștii, Kafka ar putea povesti mai cu talent. Da’ facem și noi ce putem, mai ales că avem și material berechet. Deci: omul nostru se numește Victor Vasile. El, de capul lui, s-a chinuit să dezlege povestea. Și a descoperit că terenul lui încăpuse pe mîna unei întregi rețele compuse din judecători, notari și oameni din administrația locală care făceau în zonă afaceri cu terenuri. Principalii furnizori de materie primă pentru această afacere imobiliară erau proprietarii bătrîni și bolnavi din Cheia, care erau ușor de jefuit. Mai ales că nu mai aveau nici anii și nici forța să se plimbe prin instanță. Spre exemplu, cel de la care moștenise terenul Victor Vasile era un bătrîn cu picioarele amputate și proteză cardiacă, care în ultimii săi ani de viață nu mai apucase să treacă prin Cheia să-și verifice proprietățile (pentru că locuia în București).

Cum „speli“ un teren obținut ilegal?

Totuși, cum a ajuns rețeaua despre care am spus mai înainte să dea terenuri unor oameni care nu aveau nici un drept asupra lor? A fost găsit un proprietar fără discernămînt, posesor a două hectare de teren în apropierea comunei Măneciu. Proprietarul, adică un bătrîn alcoolic, născut în ’22, fără moștenitori și care a și murit în 2005, figurează în multe acte ale Primăriei Măneciu ca vînzător de teren. Șmecheria era următoarea: moșul era doar folosit pentru a semna contracte de vînzare-cumpărare, chipurile din terenul lui. De fapt, cumpărătorii, pe blat cu Primăria Măneciu, primeau terenuri în alte locuri.

În faza a doua, intervenea un proiectant (tot timpul același: Incop SRL), care întocmea documentațiile cadastrale. De altfel, Incop s-a și ales cu dosar la DNA, după ce Oficiul de Cadastru Prahova a făcut plîngere: cei de la Incop le-au falsificat ștampila, pe care o foloseau pentru a produce act false în serie.

Faza a treia: documentele erau vizate, mai departe, de Consiliul Local Măneciu.
Faza a patra: actele ajungeau la notar. Care, fără să verifice autenticitatea lor, parafa afacerea.
Faza a cincea: se obțineau certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție emise de Consiliul Local (nu de Primărie, cum ar trebui) pentru adresa „sat Cheia, comuna Măneciu“, fără stradă, fără număr și fără vreo altă identificare a terenului.

Dosarul a ajuns fantomă la Parchetul General (iunie 2004)

Tot ce v-am povestit mai înainte a fost documentat de țepuitul de la începutul textului, Victor Vasile. La finalul textului, o să constatați că Poliția i-a dat dreptate. Cu toate astea, omul nu și-a recuperat terenul, încă. De ce, mai jos.

Deci: după ce și-a făcut singur rost de acte și de informații, Victor Vasile a numărat 56 de făptuitori și a făcut o plîngere penală pe numele acestora. A depus-o la Parchetul General pe 11 iunie 2004. Iar de aici începe demența: fără să dea un număr dosarului (adică, practic, fără să deschidă un dosar), PG sparge plîngerea: păstrează, spre anchetare, trei făptuitori (judecători), iar pe restul de 53 îi trimite, să fie cercetați, la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Ploiești. În scurt, cei trei judecători primesc NUP (neînceperea urmăririi penale).

Înalta Curte a judecat mere, dar a motivat cu pere (februarie 2006)

Cu buzele umflate după NUP-ul primit la PG, Victor Vasile a făcut plîngere (recurs) la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Aici, judecătorii de la instanța supremă au respins recursul omului. Dar și-au explicat decizia atașînd motivarea dintr-o altă cauză. Adică au judecat recursul lui Victor Vasile, însă, în textul hotărîrii, instanța a făcut vorbire despre ALTÄ‚ cauză, a ALTUI cetățean care și-a căutat dreptatea la Înalta Curte. Incredibil! Dar adevărat.

La Ploiești, procurorii nu au cercetat pe motive de rudenie (2004)

Să ne întoarcem puțin la Ploiești (la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel), unde ajunsese cealaltă bucată de dosar, cu restul de 53 de făptuitori. Aici, procurorul de caz, Georgeta Buliga, trimite dosarul înapoi la Parchetul General. Pentru că, spune Buliga, petentul Victor Vasile o acuză de faptul că are dosar la DNA pentru luare de mită, bașca și că e prietenă de familie cu notărița Eugenia Codescu, cercetată în dosar. Care notăriță este chiar soția șefului ei, Alexandru Codescu, procuror-șef la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Ploiești.

Un nou NUP la Parchetul General (iulie 2005)

Booon, deci dosarul s-a întors la Parchetul General. Unde, printr-o mare coincidență, a ajuns tot la Daniela Matei, procurorul care le dăduse NUP, în primă fază, celor trei judecători. Ei bine, deși cercetarea notăriței Eugenia Codescu nu era de competența Parchetului General, cu ajutorul fostului procuror general al României, Ilie Botoș, PG i-a dat NUP și Eugeniei Codescu (în 8 iulie 2005). Apoi, dosarul a fost retrimis la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Ploiești.

Din nou, la Ploiești, unde toți infractorii sînt onești (septembrie 2005)

La a doua descălecare a dosarului la Ploiești, acesta a ajuns tot la procurorul Georgeta Buliga, cea care se recuzase singurică din acest dosar. Fără să ceară măcar plîngerea petentului (care nu se afla la dosar), Buliga dă NUP pentru șapte judecători și trei notari, pe 28 septembrie 2005, adică la două luni după ce primise dosarul. Ca dovadă a marilor cercetări pe care le-a făcut în această cauză, Buliga a dispus măsuri față de un notar care era decedat încă din 2002. Iar declarațiile notarilor cercetați și absolviți au fost luate la cîteva zile după ce se dăduse deja soluția. Recursul intentat de Victor Vasile împotriva rezoluției procurorului a ajuns, într-un final, tot pe mîna Înaltei Curți. Care, evident, a respins acțiunea.

Poliția Prahova: schema e ILEGALÄ‚, dar PRESCRISÄ‚ (octombrie 2005)

După ce dosarul a fost curățat de judecători și notari, restul de 41 de făptuitori au ajuns la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Prahova. Pe 11 octombrie 2005, procurorul dispune ca Inspectoratul de Poliție Prahova să facă cercetări în acest dosar. Poliția constată că terenul îi aparține de drept lui Victor Vasile și că au fost săvîrșite o serie de infracțiuni. Dar că, ATENȚIE, faptele s-au prescris deja! Nimeni nu face vorbire, însă, despre casele de pe terenul cetățeanului Victor Vasile. În timp ce Poliția făcea aceste cercetări, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Prahova moare de neastîmpăr și își declină competența către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Vălenii de Munte. Care dă NUP la tot poporul. Răsfoind acest dosar, cetățeanul nostru dă cu nasul peste una bucată bilețel roz pe care scrie „Măsura nu se comunică“.

P.S. De ce procurorii de la Parchetul General au acoperit șmenul imobiliar de la munte, aflați în numărul viitor. Deocamdată, un pont: unul dintre beneficiarii schemei este afaceristul Ionuț Negoiță, fratele și asociatul deputatului PSD Robert Negoiță.

Scris de Roxana Jipa.

Cum aflăm informații despre o poză

2011-07-11T11:57:00.005+03:00

De obicei, căutăm poze pornind de la anumite informații (nume, locuri, evenimente etc.). Dar se poate şi invers. Adică să plecăm de la o poză şi să obținem informații despre ea: în ce site-uri apare, în ce articole etc. Proiectul aparține canadienilor de la Idee Labs, cei care s-au gândit că, la o adică, nu strică să putem face Reverse Image Search. Site-ul proiectului se numeşte TinEye, iar pozele se pot încărca din computer sau se poate introduce URL-ul pozei (de exemplu, ne-a plăcut cum arată o tipă pe net şi vrem mai multe informații despre ea). TinEye ne mai arată şi diverse versiuni ale fotografiei (de exemplu, dacă ne-a placut tipa la plajă, o putem vedea cum arată după o noapte nedormită, in cazul în care există o asemenea poză pe net). Şi totuşi nu este singura modalitate.

Se poate instala suplimentul (add-ons-ul) Firefox TinEye Reverse Image Serch, care-ți pune TinEye Search-ul în meniul click-dreapta. S-ar putea să existe şi pentru Internet Explorer ceva asemănător.

Cum turna Constantin Bălăceanu Stolnici la Securitate

2011-07-09T08:47:00.005+03:00

Prezent la (i)Realitatea TV, Stolnici ne explica nouă, muritorilor de rand, cum stă treaba cu mareşalul Antonescu şi regele Mihai. Alaturi de el erau foştii angajați ai Scînteii (organul central de presă al Partidului Comunist Român), adică Adrian Ursu, Corina Drăgotescu, Bogdan Chirieac, iar C.T. Popescu era la telefon. Aceştia sunt (de)formatorii de opinie ai României care se vrea europeană şi civilizată (hă, hă, hă). Mai erau tovarăşii pesedişti, cei care, dacă ar reprezenta poporul român, ar fi de partea mareşalului Antonescu, precum majoritatea românilor, nu a regelui, destul de puțin iubit de români. Dar pe aceste javre bolşevice nu poporul îi interesează ci sponsorii lor, unii cu ramificații la Moscova. Revenind la Constantin Bălăceanu Stolnici, acesta a fost turnător la Securitatea comunistă, iar amănunte despre actele sale boiereşti şi nobile, din anii dictaturii comuniste, găsim într-un material publicat de ‘Academia Cațavencu’ în 2009. Iată-l mai jos.

Academicianul Stolnici l-a turnat pe teroristul Nichita

Încă din 1977, sursa Laurențiu, cu numele de cod Constantin Bălăceanu Stolnici, prezenta “garanția sincerității” pentru Securitate atunci când își trăgea de limbă pacienții. Îl mai țineți minte pe acel boier cu aer occidental și cu apucături orientale? Ä‚la care făcea naveta în Germania, ca să aducă informații despre angajații Europei Libere, inclusiv despre directorul secției românești, Vlad Georgescu. Georgescu, istoricul care a murit de cancer în timp record și despre care Pacepa spune că i-a fost înscenată o dramă radioactivă în apartament. Apartament a cărui schemă a adus-o boierul cu pricina în România. Nu vă amintiți? Dacă veți răsfoi Cotidianul de altădată, o să găsiți acolo un articol de toată frumusețea, în care stimabilul academician Constantin Bălăceanu Stolnici era demascat drept turnătorul „Laurențiu“. Și ajungem la punctul care ne preocupă în ediția de astăzi. Spunea turnătorul Stolnici că n-a ciripit la Securitate decât despre cetățenii arabi, care veneau să se trateze la el la spital. Și asta numai pentru că ar fi putut avea în față teroriști.

Ion Vianu, fiul criticului Tudor Vianu, și-a publicat recent amintirile despre anii comunismului în România și a făcut un pustiu de bine adăugând ca anexă la carte o copie după o notă informativă găsită în dosarul său. Pustiul îi este dedicat lui Stolnici, bineînțeles. Binele, în orice formă, este inexistent.

Vianu poveștește cum în primăvara lui 1977 este sunat de Nichita Stănescu, care îl roagă să îi recomande un medic pentru oareșce dureri. Fiul criticului nu dă numele doctorului, precizând doar că era vorba de un cunoscut neurolog, la care Nichita s-a prezentat împreună cu Nicolae Breban. L-a numit însă imediat Breban: Bălăceanu Stolnici. Adică prezentul său coleg de Academie. Despre ce anume s-a întâmplat la întâlnirea respectivă, vorbește de la sine nota informativă semnată de „Laurențiu“. Acesta începe prin a relata, fără nici un pic de rușine hipocratică, afecțiunile de care suferea Nichita Stănescu.

Mai sensibil, CNSAS-ul a anonimizat respectivul fragment atunci când a copiat documentul și i l-a dat lui Vianu ca să-l pună în carte. Apoi, cum nu îl cunoștea pe Breban, îi pocește numele: „Prebeanu, sau ceva asemănător. Sursa nu a înțeles numele când s-a prezentat“, spune Stolnici în turnătorie. Și, cum avea în față doi teroriști ai literelor, doctorul a trecut la atac: „În cursul discuției am adus vorba despre Ionel Vianu. Au susținut că personal ar fi intervenit și ar fi obținut asigurarea că se va libera pașaportul de plecare lui Vianu și familiei sale“. Apoi, a scos artileria grea și a început să îi tragă de limbă despre problema Goma, precum și despre ce păreri au ei cu privire la sistemul socialist. „Au susținut că într-adevăr există o discriminare contra valorilor reale organizată de mediocrități care, dacă pot stopa promovarea unui talent, OK, o fac, folosindu-se de orice argument. Susțin că ei înșiși ar fi trecut printr-o astfel de încercare.“

„Măcar era sincer. Asta am și discutat, asta era poziția noastră și o știa toată lumea“, ne-a spus Nicolae Breban după ce i-am citit turnătoria lui Stolnici.

Sinceritatea era însă apreciată și de locotenent-colonelul de Securitate P. Marinescu, cel care pe marginea notei informative a notat că „sursa prezintă garanția sincerității“. Cât despre Nichita Stănescu, același ofițer scrie că până atunci nu cunoșteau că poetul are o asemenea gândire și că ar trebui luat în discuție.

Când Academia Cațavencu l-a contactat pe academicianul Stolnici, pentru a ne detalia modul în care prescria rețete informative Securității, pe baza pacienților creduli, ne-a declarat senin că nu își mai amintește nimic. „Nu aș fi putut să încalc confidențialitatea actului medical“, și-a amintit totuși bătrânul colaborator.

Antiviruşi pentru Windows 7

2011-07-06T12:04:00.004+03:00

Am descoperit recent un material în care se vorbea despre cei mai buni 10 antiviruşi pentru Windows 7. Site-ul nu este din România, aşa încât m-am simțit bine, ca român, să constat că numărul unu era românescul BitDefender (despre care am mai scris cu alt prilej). Dar haideți să vedem întreg clasamentul. Aşadar, pe primul loc se află BitDefender, iar informații suplimentare găsiți pe site-ul companiei (click pe link-ul anterior). Pe locul doi se află Norton, produs de firma americană Symantec. Pe locul trei Kaspersky, un produs rusesc, adică duhneşte a vodcă şi umblă pe trei cărări (glumesc). Pe poziția a patra se află McAfee, produs de americanii din Santa Clara (şi nu numai). Pe cinci se află AVG, produs de cehi, în colaborare cu alții.

Pe şase este Avira, produs în Germania. Al şaptelea este Avast, produs tot de cehi. Pe locul opt este Microsoft Security Essentials, un produs, evident, al americanilor de la Microsoft. Pe nouă este Comodo, un produs american, cu ramificații în alte zone ale Terrei. În sfârşit, pe locul 10 se află Panda, produs în Australia, dacă nu greşesc. Mulți antiviruşi prezentați anterior nu sunt gratuiți, dar se pot căuta, pe site-uri, şi variantele gratuite.

Ce mai spun elitele din România

2011-07-04T10:11:00.004+03:00

Privind la circul din ultimele zile, legat de examenul de bacalaureat, realizez ce ‘elite’ televizate avem. Atunci când tu, televiziune de că…t, arunci cu lături şi flegme în Preşedintele României, doar nu te astepți ca elevul să respecte profesorul sau, la modul mai general, şcoala ca instituție. Nu poți pretinde respect într-o țară unde sunt gunoaie umane prezentate mereu la tembelizor. Nu poți pretinde rezultate bune la Bacalaureat atunci când trăieşti într-o țară ieşită din dictatura comunistă, acolo unde totul era corupt. De exemplu, înainte de 1989, Bacalaureatul era o formalitate, toată lumea lua examenul. Dar cum se lua? Păi, atunci când am dat examenul de Bacalaureat, în condițiile de atunci, când oricum se învăța mai mult ca azi, a venit o tavărăşă profesoară (al cărei nume îmi scapă) şi ne-a spus sec: “Elevii buni să-i ajute pe cei slabi până la 5 (cinci)”. Adică nici măcar nu trebuia să faci efortul să copiezi. Aşa încât, stimați tovarăşi şi ‘preteni’, de la tembeliziunile mogulilor, lăsați-o mai moale cu ‘cel mai slab Bacalaureat din istorie’, deoarece Bacalaureatul 2011 are un câştig cert: CORECTITUDINEA. Noi, ca nație, avem o problemă cu această noțiune.

Şi dacă o nulitate de elev ar fi obținut diploma de bacalaureat fără muncă ce am fi rezolvat? Ce-au rezolvat şi comuniştii atunci când au ucis intelectualii României (cei autentici) şi i-au înlocuit cu tractorişti. Dar să trecem la ceva, poate, mai important. Unul din reprezentanții elitei româneşti a acordat, în 2009, un interviu Academiei Cațavencu în care povesteşte amănunte interesante despre viața noastră de fiecare, din România, privită de la înălțimea unui profesor universitar. Şi dacă ProTv-ul îl dă zilnic pe incultul şi agramatul Becali (plus seriale cu țigani), poate ar fi momentul să ne mai aerisim creierul cu cei pe care nu-i vedem niciodată la tembelizor, nu în România. Interviul a fost realizat de Eugen Istodor.

Marian Preda, profesor și decan la Sociologia din București, este (era in 2009, n.m.) șeful Comisiei prezidențiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice din România, cunoscută mai bine sub numele de Comisia prezidențială pentru curve și tras în venă. Raportul comisiei ne-a arătat cît de hîdă este viața noastră de fiecare zi. A, nu, nu este doar despre cum mă descurc, cum fur, cum trag în piept, nu doar astea, ci din punct de vedere al felului nostru de a ne purta ca români din România. Politica ne-a terminat, felul de a fi ne-a omorît, iar noi ne-am furat. Ce ne-a mai rămas? Căciula. Tot înainte, tovarăși!

Rep.: Ați pus botul la promisiunile electorale?
M.P.: Merg întotdeauna la vot și aleg întotdeauna cea mai puțin dăunătoare soluție, răul cel mai mic. Vă dau un exemplu, știam bine ce se întîmpla în Universitate cu profesorul Constantinescu. Un tip remarcabil, veritabil intelectual, dar zero manager. Și cînd, în ’96, taică-meu era bucuros de alegerea de atunci, eu l-am dezamăgit: „Stai liniștit, l-am votat, dar i-a fost greu cu Universitatea, darămite cu țara“. Nu-mi fac iluzii, ca să n-am deziluzii.
Rep.: Să facem un istoric al stricăciunilor de douăzeci de ani încoace, de gesturi ratate din politică.
M.P.: Păi, un prim gest, apropo de meditații. N-a existat un proiect privindu-i pe profesori. Nici unul. Și nu era vorba doar de a le da salarii, oferi condiții, ci a te gîndi la generațiile de elevi. Și de unde au apărut aceste meditații pe bandă rulantă? Odată cu generația de decreței, cum se numeau. Numărul de locuri la liceele, facultățile bune n-a crescut. Pînă atunci? Pînă atunci se făceau meditații numai pentru facultăți cu o concurență nebună. După? Industrie. Abia în 2032 această generație iese la pensie. S-a gîndit real cineva la problemele acestei generații? Cred că nu. Peste jumătate de milion de oameni. Acești oameni reprezintă jumătate din numărul de șomeri ai țării. Azi. Dar cîți pe vremea lui Ceaușescu și-au făcut studiile?
Rep.: Acte ratate?
M.P.: Multe. Sună banal. Dar marele deranj din decembrie a însemnat ce? O trecere bruscă de la stat-partid cu salarizare-casă sigure, prin clivaje puternice la polarizare extremă: cei extrem de săraci și cei foarte bogați… Mai știți expresia „s-a privatizat“? Păi, ce ascundea? O conotație extrem de negativă, toleranță zero la a avea o afacere. Politica? Erau zeci de partide, erau certuri între soț și soție, copil și părinte pe teme politice. Greu de ingurgitat o asemenea nebunie. La Revoluție s-a spus: toți am fost contra lui Ceaușescu. Nu-i adevărat. Asta a dus la refuzul unor reale modele de rezistență. Cînd nu ai de ce să te agăți, politica dezamăgind, pe plan personal nefiind capabil să-ți găsești un drum, ce urmează? Dacă la asta se adaugă și continua descurajare oficială a inițiativei proprii, chiar ce rămîne? Deranjul, repet, la ce a dus? La „care-i mai tare“. Și fiecare a tras pentru el. Știți cine a rămas pe dinafară? Cei care n-aveau putere de influență și putere la vot. Au fost pensionați oameni pe bandă rulantă, pe criterii care mai de care mai aberante, să fie mulțumiți ei acolo, acasă. Puterile în stat au avut de cîștigat feliile. O societate care nu discută problemele celuilalt. Tendința de a lua pentru tine e ca la Marin Preda în Viața ca o pradă, eh, noi avem țara ca o pradă, toți au vrut să-și tragă felia, au reușit numai cei care au urlat mai tare. Aș fi preferat o tranziție ca-n Cehia. L-au avut pe Havel, au avut vecinătatea Germaniei. Noi l-am avut pe Iliescu și sîntem vecini cu… Marea Neagră.
Rep.: Fetele cînd s-au apucat de curvit și băieții de seringă?
M.P.: Stați puțin, dar fetele cînd s-au lăsat de preacurvit?
Rep.: Din cauza dezamăgirilor Revoluției?
M.P.: De ce nu, pînă la urmă? Poate că un alt parcurs al societății ar mai fi recuperat cîteva dintre fetele de pe centură. Problema aici nu e prostituția de lux, ci cea de centură. Acolo li se cere perversiune, cu prezervativ, fără, o fac fiindcă unele muncesc doar pentru droguri, și asta în condițiile în care femeile sînt reticente la drogul injectabil.
Rep.: Niște nenorocite.
M.P.: Niște nenorocite ce-ar trebui ajutate. Să vă spun o poveste: avea 14 ani, s-a îndrăgostit de un tip de 30. După ce s-au iubit prin curtea liceului, el a momit-o cu fantezii și a dus-o la produs în străinătate. El a scos bani din asta, ea a rămas gravidă. Ce vină avea că a devenit dependentă de heroină? S-a întors în țară. Și încet-încet și-a găsit drumul.
Rep.: Nu ne naștem la fel. De ce nu se sinucid, decît să tragă-n venă, să facă sex…
M.P.: Dumneata nu cunoști omul. Are speranța.
Rep.: Cum rezistă românul? Care-i secretul supraviețuirii ăsteia?
M.P.: Păi, după ce s-a rezistat fără pîine, fără apă caldă, fără căldură, mîncînd alimente toxice, pe vremea lui Ceaușescu, deci, după această experiență, cum să nu se supraviețuiască? Românii se descurcă. Am o precizare: au rezistat unii, sînt destui care au murit mai devreme, care puteau avea o viață mai ușoară. Doar era libertate, nu?
Rep.: E mișto cum poți supraviețui cu puțin, ca pe vremea Tiranului, dar și cu promisiunea multului, acum, pe libertate.
M.P.: Știți care-i paradoxul? Cei fericiți sînt cei dintr-un oraș brazilian plin de ghetouri. Nu ești dezamăgit. Nu-și propun prea mult. Nu-și fac iluzii, ca să n-aibă deziluzii. Să ai o bere, o casă, un copil, mergi mai departe. Cultura sărăciei ce este? E o carte celebră pe tema asta… familia aia nu poate ieși din acea situație niciodată. Cîștigă la Loto, dar sînt atît de multe nevoi ale familiei, că banii se risipesc într-un hal fără de hal. Nu poți scăpa. Singurii cu o șansă erau cei izolați de ea și care învățau spre a evada.
Rep.: Cum am ajuns de la Revoluție la mall?
M.P.: Prin circ. Mall-urile sînt construite pe fostele „circuri ale foamei“, nu? Revoluția a fost o mare păcăleală. Dar generația actuală știe de mall, habar n-are de circ, de Revoluție. Eu am descoperit asta predînd la facultate. De acum cinci-șase ani mi-am dat seama că dacă nu explic ce s-a-ntîmplat pe vremea lui Ceaușescu nu pot vorbi despre politici sociale azi. Nu mai știu. Mulți dintre noi am uitat, am vrut să uităm.

Structuri şi dispozitive ale Internetului

2011-07-02T11:46:00.004+03:00

Dacă uneori ați auzit cuvinte ‘ciudate’, precum LAN, WAN, server proxy, gateway etc., materialul de față poate aduce o oarece înțelegere a acestor noțiuni. Şi aceasta dacă aveți răbdarea să citiți. Dacă nu aveți răbdare sau ştiți despre ce-i vorba, puteți trece la altceva, de pe acest blog sau din altă parte. Să-i dăm drumul.
O rețea de calculatoare este formată dintr-un ansamblu de calculatoare conectate între ele, care fac schimburi de date şi folosesc în comun resursele rețelei. Fiecare calculator îşi păstrează independența de execuție şi de gestiune a propriilor resurse. Pe baza criteriului geografic, în funcție de amploare, există următoarele tipuri de rețele.
Rețelele locale (LAN, Local Area Networks) deservesc, în general, o instituție, nişte prieteni sau o familie.

Rețelele metropolitane (MAN, Metropolitan Area Networks) acoperă suprafața unui oraş.
Rețelele globale (WAN, Wide Area Networks) au o arie de răspândire geografică de mărimea unui stat sau unui continent.
La rândul lor, rețelele pot fi conectate între ele conform unor standarde de rețea, permițând schimbul de informații.
Legătura fizică între componentele rețelei se realizaeză prin cabluri şi echipamente specifice (plăci de rețea), iar legătura logică este stabilită prin sistemul de operare şi programele prin care sunt gestionate resursele rețelei. Din punct de vedere arhitectural, rețeaua Internet este constituită dintr-o mare varietate de sisteme de calcul, este o rețea enormă, formată din milioane de calculatoare, interconectate prin medii de comunicare ce folosesc un sistem de adresare unic.
Calculatoarele pot fi servere sau clienți, în funcție de rolul lor în rețeaua Internet. Internet Service Provider (ISP) este un furnizor (firmă, instituție, organizație) de srevicii Internet. Aceste servicii se referă la informare, navigare (http), poştă electronică (e-mail), comunicare on-line, transfer de fişiere (ftp), comerț electronic (e-commerce), operații bancare etc. Rolul unui ISP este acela de a pune la dispoziția abonaților săi o poartă de acces la Internet şi programe ce permit satisfacerea acestor servicii. Legătura la Internet este caracterizată de viteza de transmisie şi serviciile furnizate. Funcționarea rețelei Internet se realizează prin intermediul unor noduri (server), numite ISP, care oferă cu ajutorul unor protocoale exploatarea eficientă a resurselor Internetului. Un utilizator poate accesa serviciile Internet dacă propriul calculator este conectat la un nod de rețea (server). Din punct de vedere architectural, nodurile de rețea (serverele) sunt de trei tipuri:
Noduri de nivel înalt (clasa A), noduri de nivel continental.
Noduri continentale (clasa B), noduri la nivelul unei țări.
Noduri locale (clasa C), noduri la nivel regional.
Din punct de vedere funcțional, în sistemul Internet sunt mai multe tipuri de calculatoare.
Server-ul este un calculator care, prin programele pe care le are şi prin conexiunile cu alte calculatoare, permite furnizarea serviciilor Internet.
Server proxy este acel calculator care are o adresă unică de Internet şi care reprezintă legătura dintre rețeaua Internet şi un calculator conectat la rețea, a cărui adresă nu este unică şi valabilă în rețea; este utilizat mai ales în cadrul instituțiilor şi rețelelor locale.
Router (de dirijare), calculator ce furnizează servicii de dirijare a informațiilor între două noduri.
Gateway (de legătură), calculator de legătură între nivelurile rețelei Internet şi care realizează conectarea între două rețele distincte.
Host (gazda), calculator conectat la rețeaua Internet pe unul din cele patru niveluri (utilizator, local, țară şi mondial) de la care se pot cere servicii Internet.
Client, calculator conectat la Internet (la un server) ce beneficiază de servicii Internet.
Comunicarea între calculatoare se realizează prin cabluri speciale, fibră optică sau unde radio (wireless). În funcție de soluția aleasă sau disponibilă într-un anumit loc, pot fi necesare echipamente speciale, cum ar fi modem, hub, switch.
Hub-ul este un dispozitiv de rețea cu mai multe porturi (intrări) necesar pentru interconectarea prin cabluri UTP a cel puțin trei calculatoare din rețea (host-uri). Hub-ul amplifică semnalul primit de la un host şi îl distribuie către toate celelalte calculatoare.
Switch-ul este un dispozitiv de rețea cu mai multe porturi, care filtrează şi expediază pachete de date între segmentele rețelei.
IP (Internet Protocol) este un sistem de adresare unic, format din patru grupuri de numere, separate prin puncte. Fiecare calculator conectat la Internet este identificat printr-o adresă unică, adică IP (vezi mai multe aici).
Utilizatorii preferă să utilizeze pentru adresare nu coduri numerice, ci notații simbolice, nume, gestionate de sistemul Domain Name System (DNS) şi care pot fi memorate mai uşor. Asfel, numele gestionate de DNS reprezintă un corespondent al adreselor numerice, asigurând utilizatorilor o formă mai convenabilă de adresare (vezi mai multe despre DNS aici).
Bibliografie:
Ioan Porof, Prietenul meu – calculatorul, editura Porțile Orientului Iaşi, 2008.

România, țara cu fondurile agricole UE blocate

2011-06-30T17:33:00.004+03:00

România de după 1989, născută dintr-un tată kaghebist (Ion Iliescu) şi o mamă stalinistă (România lui Ceaşcă a fost cea mai stalinistă țară din Europa în anii ’80 ai secolului trecut), are mari probleme cu asimilarea valorilor europene. După 50 de ani de bolşevism, în care țăranul român a furat şi a mințit, agricultura capitalistă are şanse minime de dezvoltare. Colhoznicul care făcea agricultură după ureche (erau pierderi imense în agricultura comunistă, deşi efortul depus de țărani era maxim), nu poate face față într-o societate concurențială, acolo unde nu poți să stai la crâşmă şi să aştepți să-ți dea partidul indicații. Pentru a primi subvențiile europene, țăranul român trebuia să mai şi cultive pământul. Dar a preferat să mintă, luând banii fără a lucra pământul sau mințind despre culturile folosite. UE s-a prins şi ne-a blocat fondurile. Dar ce-au făcut autoritățile?

Ei bine, avem iarăşi o poveste despre pesedişti, acei neocomunişti care au înțeles din democrație doar faptul că ei pot minți pe oricine, deoarece electoratul lor, format tot din nulități morale, intelectuale sau agrare, îi va vota mereu. Ce făcea pesedistul Ilie Sîrbu, fost preot şi posesor al unui singur testicul, ‘slăvit’ fie Bombonel, ca ministru al agriculturii României prin 2009 vedem mai jos, într-un material publicat de ‘Academia Cațavencu’. Foarte multă lume se plânge că importăm produse agricole deşi avem teren arabil de bună calitate. Aşa-i, țiganii pesedistului Vanghelie nu se ocupă de agricultură, țăranii care-l votau pe Ilici se duc la întâlnirea cu Ceaşcă, iar maneliştii de la discoteca sătească preferă să ardă gazul, decât să mai pună de-o cărămidă la vilele nemenclaturii pesediste locale. Iată reacția Curții de Conturi Europene la minciuna din România: ’S-a permis ca persoane sau entități fără nici o activitate agricolă să primească bani în cadrul Schemei de Plăți Unice (SPU). Iată articolul promis.

România plătește 30 de milioane de lei ca să ia penalizări de la UE de milioane de euro

Anual, România încasează sute de milioane de euro drept subvenție pentru agricultură de la UE. Tot anual, România plătește milioane de euro penalități pentru întîrzieri la plata agricultorilor. Milioane acoperite din bugetul de stat. Pentru că, de fapt, subvențiile sînt plătite, în primă fază, de România. Și, abia în a doua fază, decontate de UE. Iar dacă Uniunea ne penalizează (pentru că plățile se fac cu întîrziere), sumele rămase nedecontate nici nu se mai decontează. Deci se face gaură la bugetul patriei, din care s-au plătit deja toate subvențiile. Culmea culmilor prostiei, România se bagă singură în rahat. Adică încheie contracte păguboase prin care își atrage singură penalizări europene. Cum? Citiți mai jos.

La noi, teledetecție = o mare frecție

Pentru a putea împărți banii europeni, APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituția care se ocupă de subvenții) e obligată să verifice pe ce se duc aceștia. Dacă, adică, agricultorul chiar a plantat ce zice că a plantat și pentru ce a solicitat subvenția, ori dacă suprafața declarată este și cea reală. Astfel, conform procedurilor europene, verificarea se face prin control administrativ, control pe teren și teledetecție. Teledetecția, că asta ne interesează aici, este tipul de control ce se bazează pe interpretarea unor fotografii și hărți. Fermierul declară o anumită suprafață și un anumit tip de cultură pentru care vrea subvenție. Apoi, cei de la APIA întocmesc o hartă care, în mod normal, ar trebui să se suprapună exact cu fotografiile celor care fac teledetecția (adică pozează de sus terenurile). Pentru stabilirea tipului culturii din teren, există un anumit cod de culori din care reiese dacă omul chiar a cultivat, să zicem, grîu ori porumb, sau dacă terenul e o pîrloagă. Ei bine, dacă acest sistem ar funcționa, procesul de verificare a solicitării subvențiilor ar dura mult mai puțin, iar penalitățile ar fi mult mai mici sau chiar ar dispărea. Ceea ce nu se întîmplă, însă, în România. Pentru că, dacă ar fi să ne luăm după sistemul de teledetecție de la noi, peste 90% din fermieri sînt niște mincinoși care au declarat fie suprafețe mai mari decît cele cultivate, fie cu totul alte culturi decît cele din realitate.

Primul contract, prima gaură

Pentru că ne cerea UE, în 2008, APIA a lansat o serie de licitații pentru serviciul de teledetecție. A împărțit suprafața agricolă în trei loturi și a scos serviciul la mezat. Acesta a fost cîștigat, pentru toate loturile, de Gauss SRL, o firmă din Timișoara obișnuită cu contracte publice. Valoarea totală a contractului a fost de 8,7 milioane RON. Banii au fost încasați integral, chiar dacă activitatea nu este finalizată, iar APIA încă se chinuiește să pună mîna pe date. Durata inițială de derulare a contractului a fost de 18 săptămîni. Contractul, însă, a fost prelungit prin patru acte adiționale. Iar durata s-a dublat, practic. Și, normal, odată cu întîrzierile în verificare au urmat și întîrzierile la plată, la pachet cu penalitățile din partea UE. Pentru a înțelege mai clar cît de bine a funcționat sistemul de teledetecție în cadrul contractului din primul an, trebuie menționat că, la o primă analiză a datelor, rezultatul a fost concludent: peste 90% din solicitări au avut eroare. Conform procedurilor stabilite de normele europene, după ce serviciul de teledetecție a arătat că sîntem praf și peste 90% din agricultori sînt fie mincinoși, fie incapabili să declare ce și unde au plantat, s-a trecut la controlul administrativ. Unde s-au remediat o parte din erori, apoi s-a trecut la controlul în teren. În final, contestațiile agricultorilor au ajuns din nou la teledetecție și la o ultimă verificare. Cu alte cuvinte, treaba celor de la Gauss a fost oricum rezolvată de angajații APIA, prin verificarea actelor și documentelor solicitanților, precum și prin controale în teren. Ca să vedem exact cît de bine a mers treaba cu teledetecția, să zicem că în prezent există peste 11.000 de fermieri care n-au încasat nici subvențiile pentru 2007. Pentru că nu le-a dat bine la control.

Perioada de criză cu cheltuială mare se ține

Odată încheiat contractul din 2008, băieții de la APIA au scos la mezat un nou contract pentru teledetecție. De data aceasta, e vorba de un contract-cadru, valabil timp de doi ani, cu o valoare totală de 24 de milioane RON. Contractul-cadru, semnat în luna iulie, a fost cîștigat, deloc surprinzător, tot de Gauss SRL. Cu toate că, așa cum reiese din paragraful de mai sus, a reușit într-un an de zile să facă din teledetecție bici. Și să pocnească vreo 11.000 de agricultori cu ea. Deci, în mod normal, nici n-ar fi avut ce căuta la licitație, darămite să mai și cîștige. Numai că, surpriză, în caietul de sarcini, una din condițiile de participare la licitație a fost aceea de a fi derulat, în bune condiții, un contract similar. Dar nu se zicea nimic de interzicerea participării în cazul unui contract similar cu probleme. În plus, Gauss a oferit și un preț extrem de mic – 18 euro pentru fiecare dosar, față de 26 de euro, următoarea ofertă. Pentru că, așa cum am arătat mai sus, indiferent de rezultatele teledetecției, munca tot e făcută de cineva pînă la urmă, conform procedurilor. Iar contractul este deja, în tradiționalul stil românesc, în întîrziere. De ce s-a ajuns aici și, mai ales, „datorită“ cărui ministru, data viitoare.

Istoria Internetului

2011-06-28T17:26:00.003+03:00

În 1957, în Statele Unite, s-au creat două rețele de cercetare, Interstate Highway System şi Advanced Research Projects Agency, pentru promovarea şi dezvoltarea tehnologiilor avansate. Primele cercetări privind Internetul s-au făcut în cadrul Departamentului Apărării al SUA (DoD, Department of Defense), Agenția pentru proiecte de cercetare avansată (ARPA, Advanced Reasearch Projects Agency) la mijlocul anilor ’60 în forma ARPAnet, o rețea între mai multe calculatoare din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA. Paul Baran, programator în cadrul companiei Rand Corporation din Statele Unite, a fost primul care s-a gândit, în 1961, la acoperirea planetei cu o rețea de transmisii de date, ca urmare a cererii forțelor aeriene americane de a întocmi un studiu cu privire la menținerea comenzilor şi controlul asupra rachetelor intercontinentale în cazul unui atac nuclear. În 1968, National Physical Laboratory din Marea Britanie realizează şi testează prima rețea construită după principiile lui Baran.

Internetul ‘civil’ a început cu o rețea de 4 calculatoare între Universitățile din Utah, Santa Barbara, Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. Sfârşitul anului 1968 şi începutul lui 1969 marchează debutul practic al Internetului. La scurt timp, ARPA din cadrul Pentagonului decide realizarea unei rețele mai mari. În toamna lui 1969, la Universitatea din Los Angeles, California (UCLA) se realizează primul nod al acestei rețele, iar până în decembrie 1969 mai apar încă trei. Internetul a început ca o rețea de patru calculatoare între Los Angeles (UCLA – 2 septembrie 1969, primul nod), Stanford Research Institute (SRI, 1 octombrie 1969, al doilea nod), Universitatea din Santa Barbara (USB, 1 noiembrie 1969, al treilea nod) şi Universitatea din Utah (UTAH, decembrie 1969, al patrulea nod). Primele pachete au fost trimise de către Charley Kline de la UCLA, atunci când încerca să se conecteze la SRI (Stanford Research Institute). Încercarea s-a soldat prin căderea sistemului la introducerea literei G din LOGIN. Iată cum îşi aminteşte prof. Kleinrock prima comunicare (29 octombrie 1969): ‘Am stabilit o legătură telefonică între noi şi băieții de la SRI. Am tastat litera L şi am întrebat la telefon “Ați văzut L-ul?”. “Da, am văzut L-ul”, a venit răspunsul. Am tastat O şi am întrebat “Ați văzut O-ul?”. “Da, am văzut O-ul.” Apoi am tastat litera G şi a căzut sistemul. Peste ani, Bill Gates pățeşte la fel, în direct la televiziune, când se blochează sistemul la prezentarea noului sistem de operare Windows 98. La sfârşitul anilor ‘60 şi şi începutul anilor ’70, pe când Internetul număra în jur de 50 de calculatoare, s-au dezvoltat primele servicii, folosite şi în prezent pentru transferul inforamției.

Anul de referință în istoria Web-ului este considerat 1965, când Theodor Holm Nelson introduce termenul hypertext, definindu-l drept “material scris sau grafic interconectat într-o manieră complexă, care, în mod convențional, nu poate fi reprezentat pe hârtie. El poate include cuprinsuri ale propriului său conținut şi relațiile dintre diverse părți componente; poate, de asemenea, conține adnotări, adăugiri şi note de subsol pentru cei care doresc să-l examineze”. Hypertextul, aşa cum a fost descries de Ted Nelson, ‘leagă’ documentele formând un ‘păienjeniş’ (web, în limba engleză, de aici termenul Web) de relații care se bazează pe posibilitățile de a extinde un text ‘plat’ cu ajutorul ‘legăturilor’ către alte texte. Tot Ted Nelson a conceput termenul hypermedia, care extinde hypertextul prin prezența elementelor multimedia, adică a graficii, imaginilor, sunetelor şi filmelor.

Noțiunea de hypertext, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost imaginată însă în 1989 de cercetătorul Tim Berners-Lee (este considerat acum între primii 20 de gânditori ai secolului XX, alaturi de Einstein, Freud, Wittgenstein, Fermi, Piaget, Turing etc.). Oamenii de ştiință de la Centrul European de Cercetări Nucleare de la Geneva (CERN, Centre European pour la Recherche Nucleaire), între care şi Tim Berners-Lee, erau interesați de realizarea unei legături mai simple între documente pentru a facilita găsirea rapidă a informațiilor tehnice cuprinse în manualele de utilizare a calculatoarelor. Explicând structura hypertextului, Tim Berners-Lee face referire la structura neuronală a creierului uman, la modul logic în care aceasta depozitează informația acumulată, o combină cu date de acelaşi calibru, urmând ca rezultatul să fie o nouă idee, opinie sau concept.

Prima versiune a programelor destinate navigării (browser-e) era bazată pe text. De aceea, sistemul era neprietenos cu utilizatorii. Browser-ul Lynx face parte din primele încercări. Până în 1993, centrul de greutate al tehnologiilor Web se afla la CERN, în Elveția. Însă, de la inceputul acelui an, un tânăr absolvent al Universității din Illinois, Marc Andreessen a modificat balanța in favoarea Statelor Unite. Lucrând la un proiect pentru NCSA (National Center for Supercomputing Applications), Andreessen a condus o echipă ce a dezvoltat primul browser web grafic, numit Mosaic, acesta fiind primul browser bazat pe interfață grafică GUI (Graphical User Interface). Prima versiune a fost distribuită în februarie 1993 prin Internet. Programul Mosaic, cu aspectul modern şi interfață garfică, a provocat explozia Web-ului. Ulterior, tânărul Marc s-a asociat cu patronul de la Sillicon Graphic şi au fondat o companie care, mai târziu, avea să fie cunoscută sub numele de Netscape Communications Corporation, unde va fi creată o versiune evoluată a Mosaic-ului. Aşa a luat naştere Netscape Navigator, noul program de navigare pe Internet, distribuit gratuit din toamna anului 1994.

Comunicațiile folosind sistemul Web au început să crească şi, începând cu anul 1994, mai multe companii au anunțat versiuni comerciale ale acestor programe. În iunie 1994, datorită interesului crescut, s-a organizat la Geneva prima conferință internațională WWW, conferință la care participarea a depăşit orice aşteptări. Existau atunci în lume circa 1500 servere Web. Integrarea în 1998, în cadrul sistemului de operare Windows 98, a browser-ului Internet Explorer a confirmat dorința de implicare în programele de navigare pe Internet a lui Bill Gates. Succesul Microsoft a condus, însă, şi la implicarea companiei în numeroase procese.

Data de naştere a Internetului este discutabilă. Unii autori consideră anul 1969 şi momentul când au fost conectate cele 4 calculatoare la ARPAnet ca dată de naştere a Internetului. Alți autori, printre care şi Tim Berners-Lee, consideră ca data de naştere a Internetului este în momentul despărțirii părții academice de cercetările militare. În sfârşit, alții sunt de părere că Internetul apare doar în 1982, când este folosit prima oară acest nume şi când bob Khan, Vint Cerf şi alții definesc şi implementează protocolul TCP/IP considerat limbajul de comunicație al Internetului. Pe 22 iunie 2001, Consiliul Europei finalizează tratatul internațional pentru activitățile desfăşurate în spațiul virtual. Adoptat în 9 noiembrie, acesta este primul document oficial care condamnă actele criminale desfăşuarate prin intermediul Internetului.

Internetul este cea mai mare rețea de calculatoare din lume. Unii consideră apariția Internetului cel mai mare eveniment tehnologic şi social din toate timpurile.

Bibliografie
Ioan Porof, Prietenul meu-calculatorul, editura Porțile Orientului Iaşi, 2008.

Regalitatea în România, de la sublim la ridicol

2011-06-27T15:21:00.003+03:00

Din cei patru regi ai Regatului României, primii doi, Carol I şi Ferdinand, sunt fără îndoială personaje providențiale pentru România. În timpul domniei lui Carol I, România a devenit independentă (1877) şi a făcut pasul spre capitalism. Sub domnia lui Ferdinand, România şi-a atins granițele fireşti, de la Nistru până la Tisa, vorba poetului (1918). Din păcate, următorii doi regi ai României au ‘reuşit’ să anuleze o parte din ceea ce făcuseră strămoşii lor. Carol al II-lea era un afemeiat ce punea mai presus de interesul național nurii Elenei Lupescu, iar despre Mihai, ultimul rege al României, există un material în Curentul din care se poate înțelege câte concesii şi greşeli grave a făcut, în speranța păstrării tronului, într-o Românie guvernată de la Moscova. Materialul este reprodus mai la vale. Până atunci, o remarcă legată de neocomuniştii deveniți brusc monarhişti. Să zicem că România ar deveni monarhie constituțională. Cu ce s-ar schimba lucrurile? Justiția va fi asigurată tot de aceeaşi judecători corupți, polițiştii vor fi aceeaşi, parlamentarii vor fi tot parlahoți etc. O țară se schimbă prin educație, prin elite, prin legi aplicate, printr-o massmedia de calitate, prin muncă, prin cinste etc. Restul este gargară ieftină. Şi acum materialul promis.

În urmă cu 63 de ani: Regele Mihai s-a lepădat de monarhie

Toată tevatura legată de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre abdicarea Regelui Mihai în ultima zi a anului 1947 a împărţit Romånia între acuzatori şi „monarhişti“ făcuţi peste noapte. Subiectul este de departe extrem de delicat şi a stårnit multe pasiuni care ignoră adevăruri istorice, dar şi tind să ţeasă tot felul de scenarii idilice care pendulează între poveşti de dragoste şi trădare naţională. Cert este faptul că, la 30 decembrie 1947, Regele Mihai semna un decret de abdicare invocånd noile transformări ale societăţii romåneşti în care nici măcar nu părea foarte supărat de aşa-zisa gonire a sa din ţară. „În viaţa Statului Romån s’au produs în ultimii ani adånci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor, stabilite de Pactul fundamental - Constituţia ţării - ele cerånd o grabnică şi fundamentală schimbare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentånd o piedică serioasă în calea desvoltării Romåniei. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului romån, ABDIC pentru mine şi pentru urmaşii mei de la Tron, renunţånd pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romåniei. Las poporului romån libertatea de a-şi alege nouă formă de Stat“, decreta regele despre motivele abdicării sale, lăsånd impresia că textul este rodul unei lungi meditaţii şi a unei conştientizări a instaurării unei noi forme de guvernare numită comunism. Documentul este datat 30 decembrie 1947 şi este dat la Bucureşti. Cu alte cuvinte, Regele Mihai a desfiinţat instituţia regalităţii catalogând-o drept depăşită şi anacronică.

Churchill către Mihai: „Trebuie să fii curajos“

În acele timpuri într-adevăr dificile, după ce Romånia, prin complotul de la 23 august 1944, a întors armele împotriva foştilor aliaţi, Regele Mihai a căutat tot timpul calea mai uşoară de a scăpa de presiunile interne ale comuniştilor pe care tot el îi adusese în ţară după arestarea mareşalului Ion Antonescu. Ziarul „Washington Post“ scria, în noiembrie 1947, că Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prinţesa Ana de Bourbon, care ulterior i-a şi devenit nevastă. Publicaţia citată scria atunci, citånd camarila regalistă, că Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice prezente la nunta regală l-au încurajat să o facă. Însuşi fostul premier britanic Winston Churchill a institat ca acesta să vină acasă, cel mai probabil în ideea de a ţine în fråu comunismul ce ameninţa Romånia. Churchill i-ar fi explicat lui Mihai că «înainte de toate un rege trebuie să fie curajos»“. Referitor la abdicarea care a urmat la scurt timp de la întoarcerea sa acasă, succesorul său la cårma ţării - comunistul Petru Groza - avea să declare că plecarea s-a desfăşurat în termeni buni pentru ambele părţi. „Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvånt de reproş pentru acela care, înţelegånd glasul vremurilor, s-a retras“, rostea atunci Petru Groza. La data de 3 ianuarie, Mihai părăsea ţara, urmat, la circa o săptămånă, de principesele Elisabeta de Romånia şi Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului american „New York Times“, au „colaborat atåt de stråns cu ruşii, încåt au devenit cunoscute drept «mătuşile roşii» ale Regelui“.

Scuze versus negocieri

Într-un interviu din 2007 pentru aceeaşi publicaţie, Mihai s-a scuzat că abdicarea sa ar fi fost cauzată de un factor nobil, şi anume a unor ameninţări ale comuniştilor că vor omorî 1.000 de studenţi, fapt care niciodată nu s-ar fi putut întåmpla deoarece instaurarea comunistului la acea vreme trebuia să se desfăşoara în condiţii cåt mai normale pentru a nu întålni opoziţie din partea populaţiei. De asemenea, potrivit documentelor istorice, cei 1.000 de studenţi zăceau deja de doi ani de zile în închisoare, iar Mihai nu a făcut aproape nimic pentru eliberarea lor în această perioadă. Un gest civic, o luare de atitudine publică. Nimic. Mai mult, Mihai a spus că ar fi fost ameninţat cu un pistol de Petru Groza. Chiar şi aşa, ne întrebăm dacă laşitatea în faţa unui astfel de moment este o scuză pentru conducătorul unui popor. Potrivit unor documente publicate în presa centrală din arhivele fostei Securităţi, abdicarea regelui ar fi fost rodul unei negocieri în care comuniştii voiau puterea, iar Mihai dorea să salveze o parte din averea sa. Aceste negocieri au avut ca rezultat plecarea sa din ţară, însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Negocierile pentru plecare s-au purtat între Regele MIhai şi Andrei Vaşinski, un procuror şi diplomat sovietic care la numai un an de zile de la abdicarea Regelui Mihai avea să ajungă ministrul de Externe al URSS, succedåndu-i lui Viaceslav Molotov. Nu se ştie exact care au fost valorile cu care Mihai a plecat din ţară. Aprecierile sunt de la un tren plin cu valori pånă la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni pånă la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Potrivit unei relatări din revista „Times“, la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai şi guvernul comunist privind recuperarea unei părţi din averea lăsată în Romånia, ceea ce ar fi întårziat denunţarea abdicării drept ilegală.

Condamnarea tardivă a abdicării

La aproape trei luni de la abdicarea sa, Mihai s-a gåndit să o condamne spunånd că aceasta s-ar fi realizat în urma unor constrångeri. Totuşi, este curioasă perioada de tăcere de peste două luni în care nu a zis nimic pe marginea acestui subiect. În martie 1948, Mihai îşi denunţa abdicarea ca fiind smulsă cu forţa şi ilegală. Revista americană „Time“ susţine că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunţa abdicarea, deoarece negociase cu comuniştii recuperarea unor proprietăţi din Romånia.

20 milioane de franci, în conturi elveţiene

Lamentările Regelui Mihai vizavi de modestia sa privind banii sunt acum inutile. Profesorul şi istoricul Gheorghe Buzatu demonstrează clar în baza documentelor de arhivă în cadrul lucrării „O istorie inedită“ aparută în 2005 că tånărul rege era foarte preocupat de un plan de scăpare în cazul în care alianţa cu Germania nu se dovedea viabil. „Cåndva se va şti în istorie că eu am făcut 23 august 1944“, scria Antonescu în 1946, înainte de a fi executat. De altfel, în ziua de 22 august 1944, pe un raport al serviciilor secrete romåneşti (SSI), în care Antonescu era avertizat asupra „unei lovituri“ îndreptate împotriva sa de către un grup de complotişti, incluzånd pe Maniu şi pe Brătianu, el notează pe marginea acestuia că ştie ca va fi ucis. Chiar Hitler, la 13 aprilie 1943, îl întreabă fără menajamente: „Ce se va petrece în Romånia fără dumneata? Tånărul rege poate face mult rău Romåniei!“. Ion Antonescu era informat de şeful SSI, Eugen Cristescu, despre tot ce se petrecea, pas cu pas, însă nu ordona nicio măsură împotriva complotiştilor, aceştia avånd, de altfel, consimţămåntul său tacit, la tot ce întreprindeau.

Fuga cu banii nemţilor

Mihai I era speriat de viitorul său, în perspectiva ocupării Romåniei de către armatele sovietice. Încă în 1942, el solicitase lui Antonescu să-i pună la dispoziţie 20 milioane de franci elveţieni, într-un cont deschis la Berna, spre a putea folosi banii în interes personal, în condiţiile refugiului său. În mai 1944, o parte din aceşti bani au fost de altfel, transferaţi de Banca Naţională a Romåniei în Elveţia. Din această sumă, şase milioane de franci erau vărsaţi de Germania pentru petrolul cumpărat din Romånia. În ce priveşte o ieşire onorabilă din scena politică, Ion Antonescu se înţelesese cu Mihai „să-l aresteze“ de formă, pentru a-l scuti de a se justifica în faţa lui Hitler, iar pe de altă parte spre a da månă liberă lui Maniu şi lui Brătianu să semneze armistiţiul, ale cărui condiţii erau deja stabilite cu emisarii lui Stalin la Stockholm şi la Tulcea, în Delta Dunării. Asupra modului în care Armata romånă va înceta lupta, Ion Antonescu convenise în cursul lunii august 1944 cu ministrul german Karl Clodius, încåt totul era pregătit ca Romånia să încheie armistiţiul în 26 august 1944. Maniu propusese un alt plan care să evite „reţinerea“ penibilă a lui Antonescu la Palatul Regal. El urma să organizeze o mare demonstraţie în centrul Bucureştilor.

Inventarul plecării

Există rapoarte conform cărora autorităţile comuniste romåne, obediente faţă de Stalin, i-au permis Regelui Mihai să scoată din Romånia 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei Romåniei în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din ţară“. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, våndute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein. Unul dintre tablourile aparţinånd Coroanei Romåniei, despre care se presupune că ar fi fost scoase din ţară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul naţional în 2004 ca donaţie făcută de John Kreuger, fostul soţ al fiicei Regelui Mihai, Principesa Irina. Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale Ministerului britanic de Externe, Foreign Office, cånd Regele Mihai a părăsit Romånia, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elveţieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul romån Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rånduri în trecut că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948, Mihai şi-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atåt de mult avionul în care a survolat Statuia Libertăţii, încåt s-a gåndit că l-ar putea cumpăra.

Poveste romanţată

Dacă presa internaţională vorbea de trădarea Regelui Mihai prin jocul făcut cu ruşii, propaganda internă încerca să prezinte acest act de trădare ca fiind o poveste romanţată potrivit căreia abdicarea regelui s-ar fi datorat unei femei. O parte a presei internaţionale opina că povestea de dragoste a Regelui Mihai cu Principesa Ana a fost un alibi folosit de guvernul Romåniei pentru a ascunde adevăratele motive politice care au dus la înlăturarea regelui. „Fasciştii roşii, conduşi de ministrul de Externe, Ana Pauker, doreau ca lumea să creadă că Regele Mihai a părăsit tronul Romåniei pentru o femeie, aşa cum a făcut şi tatăl său, Carol al II-lea. Era o idee atrăgătoare care îl discredita pe Mihai şi un paravan perfect pentru mişculaţiile lor. Aşa că decretul abdicării care a fost scris pentru el, cåt şi ştirile de atunci erau colorate într-un roz romantic“, se precizează într-un articol publicat de „The Washington Post“.

Pesediştii, bogaţii care au nevoie de voturile săracilor (cu duhul)

2011-06-25T14:06:00.003+03:00

Pregătiţi pentru un nou jaf naţional, mai nesătui ca oricând, după câţiva ani de opoziţie, pesediştii continuă să dezinformeze românii, vorbind de dictaturi verzi pe pereţi. După ce baronul pesedist Liviu Dragnea a furat la greu din fondurile europene, iar bufonul Mazăre of Constanţa apare la tembelizor cu tot soiul de ciudăţenii, deşi este aşteptat să prezinte proiecte de dezvoltare a zonei, măscăriciul Ponta îi tot trage cu ‘dictatura Băsescu’. Păi, stimaţi tovarăşi pesedişti, într-o dictatură reală eraţi de mult la mititica sau alături de Stalin, în cazanul cu smoală, la cât aţi furat în România. Şi culmea absurdului a fost atins de aceşti martori ai lui IliciKGB atunci când au început să plângă, cu lacrimi de crocodil, după onoarea nereperată a Regelui Mihai. Nu erau, oare, pesediştii lui Ilici cei care-l opreau pe Rege, în 1990, la aeroport, împiedicându-l să-şi viziteze mormintele părinţilor de Paşti? Nu erau pesediştii cei care, tot în 1990, lansau zvonuri absurde despre venirea Regelui şi sărăcirea ‘boborului’? Nu s-a întâmplat aşa, i-aţi sărăcit voi pe români, în numele mătuşei Tamara. Pentru cei care vor să voteze PSD-ul în 2012, adică USL, există mai jos povestită o întâmplare reală, din 2009, despre cum promova PSD-ul infractorii, chiar dacă azi fac mare tam-tam despre aşa-zisa incompetenţă a actualilor guvernanţi. Şi Văcăroiu cum era, tovarăşul Ponta? Cum era acest beţivan nenorocit, care 4 (patru) ani nu a făcut nici o reformă economică, iar inflaţia era de 400% pe an? Dar haideţi să vedem ce valori are PSD-ul prin Oltenia, regiune care l-a dat României de dictatorul care a dus ţara în stalinismul cel mai pur, de unde nu vom ieşi nici în 40 de ani de libertate.

Cîntec cules la PSD Dolj: “Și iar verde măghiran, mă făcu taica consiler județan”

Dînd din întîmplare peste o emisiune a TVR 2, am aflat cu stupoare că un neica nimeni, pe numele său Aurel Gheorghiță, este consilier județean PSD de Dolj. Cine nu știe că sigla „AUR“ care strălucește mîndră pe o linie de transport interurban din județ vine de la numele acestuia și că el este fiul primarului comunei Podari, din poalele Craiovei, poate afla acum, la pachet cu informația că tatăl este un baron local ce poate rivaliza cu unii mult mai cunoscuți, este finul celebrului Dinel Staicu și că ține în mînă mandatul de primar de cel puțin patru legislaturi. În treacăt fie spus, de Dinel îl leagă afaceri imobiliare mari și numeroase alte treburi. Că localnicii îl aleg pentru că îi apreciază realizările, asta e treaba lor.

Dar plasarea fiului Aurel pe un loc eligibil pe lista consilierilor județeni este vina celor care l-au pus și a domnului Geoană, care a aprobat-o orbește. Că băiatul nu are cine știe ce studii pînă la cei 26 de ani ai săi, nu-i mare lucru. La cîți spiri hareți există, orice se poate aranja cu bani. Dar să așezi un bătăuș și un grobian în Consiliul Județean întrece orice fantezie din filmele cu Chuck Norris. În emisiunea de la TVR 2 am aflat că domnișorul a luat la pumni și la scuipați o ingineră, șefă a unei ferme de pomi aparținînd Stațiunii de Cercetări Pomicole, aflată pe raza comunei, deoarece aceasta se opune cedării unei suprafețe de 30 de hectare situată într-o zonă cu mare valoare imobiliară. Ce tupeu la inginera asta! Vorba lui Aurel: „Uitați-vă la ea! Domnișoară la 56 de ani. N-a realizat nimic în viață!“.

Așa am aflat, apoi, investigînd treaba, că pregătirea politică și-a făcut-o domnul viitor consilier încă din campania electorală, cînd, sub oblăduirea tăticului, a adunat materialele publicitare ale adversarilor politici și le-a distrus chiar în fața lor. Au urmat apoi succesele din ziua alegerilor: amenințarea și scuiparea unui delegat al PD-L, apoi bătaia soră cu moartea administrată unui consilier local, din întîmplare tot membru PD-L, aliat la putere cu tăticu’ și odrasla. Vă dați seama, cînd va ajunge senator, cu cîtă satisfacție va împărți flegme printre opozanți în interiorul celei mai mari și mai luxoase clădiri din Europa? Material să fie, că ținte și loc are berechet! (Academia Catavencu, nr.38/2009).

Ce ştim despre viteza luminii

2011-06-24T18:12:00.005+03:00

Pentru cei care îşi amintesc noţiunile cursului de fizică, viteza luminii era de aproximativ 300.000 km/s. Dacă dorim mai multe amănunte, alte informaţii despre subiect găsim pe Wikipedia. De exemplu, viteza luminii în vid este o importantă constantă fizică universală; conform cunoştintelor pe care le avem în prezent, este viteza de propagare a luminii în vid perfect - independent de parametri fizici ai luminii cum sunt: culoarea, intensitatea, direcţia, polarizarea sau durata propagării. Această caracteristică este proprie nu numai luminii din spectrul vizibil, ea este valabilă tuturor radiaţiilor de natură electromagnetică cum sunt: undele radio, lumina infraroşie şi ultravioletă, radiaţiile X şi Gamma. Viteza luminii în vid, conform teoriei relativităţii restrânse al lui Einstein reprezintă valoarea limită a vitezei pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul în care se propagă. Valoarea sa, exprimată în unităţi din Sistemul Internaţional, este de 299.792.458 m/s (metri pe secundă).

Pe site-ul Scientia.ro există pe undeva întrebarea Cine a măsurat prima dată viteza luminii?. Iată şi răspunsul.
Iata o lista a masuratorilor celebre care au avut loc de-a lungul ultimelor sute de ani:

In 1667 Galileo Galilei a ajuns la o valoare "de cel putin 10 ori mai mare ca a vitezei sunetului"
In 1675 Ole Roemer a masurat valoarea de aproximativ 200,000 Km/sec
In 1728 James Bradley a calculat valoarea de 301,000 Km/s
In 1849 Hippolyte Louis Fizeau: 313,300 Km/s
In 1862 Leon Foucault 299,796 Km/s
In prezent valoarea acceptata este de: 299792.458 km/s

Deci raspunsul corect cred ca ar fi Ole Roemer, in 1675. Astronomul danez lucra la Observatorul din Paris si studia in detaliu orbtia satelitului lui Jupiter - Io. Satelitul este eclipsat de Jupiter (asa se vede de pe Terra) o data la fiecare orbita (acum se stie ca perioada orbitala este de 1769 de zile terestre). Prin cronometrarea eclipselor de-a lungul mai multor ani, Roemer a observat ca intervalurile de timp scurse intre 2 eclipse succesive se micsoreaza pe masura ce Pamantul se apropie de Jupiter, in miscarea sa prin sistemul solar. La fel, cand Terra se departeaza de Jupiter, intervalele devin mai mari. Aceste diferente se acumuleaza in timp.

Folosind datele acumulate, Roemer a estimat ca atunci cand Terra este cel mai aproape de Jupiter eclipsele lui Io se produc cu 11 minute mai devreme decat timpul estimat. 6 luni jumatate mai tarziu, cand Terra era in cel mai indepartat punct de Jupiter, eclipsele se produc cu 11 minute mai tarziu decat preziceau calculele.
Cu o sclipire de geniu, Roemer a pus diferentele pe seama vitezei finite a luminii (lumina de la Io trebuia sa parcurga distante diferite pana la Terra). Pe baza datelor astronomice de atunci Roemer a calculat viteza luminii la 131000 mile pe secunda. Calculele au fost facute de Christiaan Huygens.

Într-un material aflat pe acelaşi site Scientia.ro, scris de Lup Claudiu şi intitulat Viteza luminii – de la infinit la finit, sunt povestite primele încercări de determinare a vitezei luminii. Mai jos puteţi citi acest material interesant.

În acest articol vom vorbi despre primele încercări de determinare a vitezei luminii. Primii care au încercat să determine viteza de propagare a razelor de lumină au fost filozofii antici. Ce-i drept, ei se întrebau doar dacă viteza lor e infinită sau finită.

Singurul raţionament pe care se bazau era că viteza luminii este mai mare decât viteza sunetului (au dedus acest lucru în timpul fulgerelor; întâi le vedem şi apoi le auzim). Deoarece vedem fulgerul aproape imediat după producerea lui, e logic să afirmăm că viteza luminii e ori infinită, ori extraordinar de mare, un răspuns mulţumitor în timpul Antichităţii.

Rolul lui Galileo Galilei în determinarea vitezei luminii

Primul care a propus un experiment pentru determinarea acestei viteze a fost Galileo Galilei. Experimentul era destul de simplu: doi observatori înarmaţi cu felinare şi obloane vor sta la distanţă unul de altul. Primul trebuia să trimită un semnal spre cel de-al doilea, care i-ar răspunde imediat cu un alt semnal. Astfel, primul ar putea estima valoarea lui c, măsurând timpul scurs între trimiterea si recepţionarea semnalelor. Când i-a venit ideea, prin 1638, Galileo era deja, din păcate, orb şi în arest la domiciliu, prin urmare nu a mai putut efectua experimentul.

În 1667, această idee a fost pusă, într-un final, în practică de către Accademia del Cimento de la Florenţa. Experimentul a început cu o distanţă mică între cei doi observatori, urmând a se mări treptat. Până la urmă, experienţa s-a dovedit a fi inutilă, deoarece timpul măsurat nu era niciodată mai mare de o fracţiune de secundă, fracţiune ce putea fi pusă pe seama timpului de reacţie al observatorului. Dacă timpul măsurat ar fi crescut odată cu mărirea distanţei, atunci rezulta că viteza luminii are o valoare finită. Cu un timp măsurat constant indiferent de distanţă nu se putea ajunge la o concluzie clară. Din nou, c era fie infinită, fie foarte mare.

Experimentul lui Ole Römer şi determinarea finitudinii vitezei luminii

Câţiva ani mai târziu, astronomul danez Ole Römer, bucurându-se de reputaţia de excelent observator al cerului, a fost încurajat să studieze o ciudată anomalie legată de luna lui Jupiter, Io. În mod normal, orice lună ar fi trebuit să se rotească perfect regulat în jurul lui Jupiter (la fel ca Luna noastră), însă nu şi Io, ale cărei perioade erau uşor neregulate: uneori apărea din spatele lui Jupiter cu câteva minute mai devreme decât se prevedea, alteori cu câteva minute mai târziu.

Nimic nu avea sens, până când Römer şi-a dat seama că putea explica acest fenomen dacă viteza luminii era finită: Pământul şi Jupiter se află câteodată de aceeaşi parte a Soarelui, o distanţă relativ mică, însă uneori sunt de-o parte şi de alta a Soarelui, la o distanţă mult mai mare. Când Pământul şi Jupiter se află la distanţa maximă, lumina trebuie să parcurgă 300.000.000 km în plus pentru a ajunge la noi. Logic, dacă viteza luminii ar avea o valoare finită, atunci i-ar lua mai mult timp pentru a străbate această distanţă suplimentară. Pe scurt, Römer a susţinut că aceste neregularităţi nu se datorau lui Io, ci erau o iluzie provocată de valoarea finită a lui c.

În urma a 3 ani de observaţii, Römer a estimat că viteza luminii era de 190.000 km/s. În realitate c=300.000 km/s, însă important era faptul că se demonstrase finitudinea vitezei luminii.

Ca o confirmare a teoriei sale, Ole Römer a prezis că o eclipsă a lui Io din 9 noiembrie 1676 urma să aibă loc cu câteva minute mai târziu. Şi chiar aşa a fost: eclipsa a avut loc cu o întârziere de câteva minute. Anii care au urmat au dus la o mai bună a aproximare a lui c, în final ajungându-se la valoarea de 299.792,458 km/s.

De ce țiganii (nu) sunt discriminați în România

2011-06-22T19:59:00.002+03:00

DEX-ul ne spune că a discrimina înseamnă a separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. De zeci de ani, în România şi nu numai, țiganii se disting prin furturi, violență, poluarea mediului, nemunca, mizerie, lipsa educației etc. Dacă vorbeşti de aceste adevăruri nu înseamnă discriminare. Altfel, putem considera că şi ucigaşii sunt discriminați, atunci când li se pun cătuşele. Ţiganii, prin tot ceea ce fac, sunt o povară pentru orice comunitate. Nu poți locui alături de indivizi fără lege, Dumnezeu, educație, morală. Atunci când autoritățile române discută de această etnie, greşeala majoră pe care o fac este considerarea țiganilor ca o populație asemănătoare armenilor, maghiarilor, evreilor etc. Şi nu este deloc aşa. Ţiganii sunt cei care au făcut praf imaginea României, țiganii sunt cei care nu produc nimic, dar trăiesc din munca românilor plătitori de taxe şi impozite. Câți muncesc din cei aproximativ două milioane de țigani? Foarte puțini, sub 5% probabil. Dar se reproduc în neştire. Cum pot asigura un viitor pentru copii lor nişte indivizi care nu au nici o profesie, nici o locuință, nici un viitor? Toate aceste viitoare generații de țigani vor fi viitorii infractori ai Europei, viitori ucigaşi de bătrâni care, după o viață de muncă, pot fi măcelăriți fără probleme de țigani, într-o țară unde pe autorități le doare-n bască de oameni. Cei bogați oricum au pază şi vile în care se intră greu, aşa încât se poate deduce cam de unde vor fura cei trei milioane de țigani pe care România îi va avea în câțiva ani. Cu toate că avem modelul francez şi italian de limitare a fărădelegilor țiganilor, România țiganizată îşi acceptă soarta de producătoare de țigani infractori, doar IliciKGB are o genă de țigan, la fel ca Bombonel Năstase.

Refuzul Preşedintelui României de a accepta revenirea la numele de ‘țigan’ mi se pare o greşeală. ‘Trebuie să ni-i asumăm pe romi’ spunea acum câteva luni Traian Băsescu. Şi de ce trebuie? De ce românii, domnule Preşedinte, să suporte teroarea țigănească? De ce să nu poți circula în Bucureşti, după a anumită oră, datorită țiganilor? De ce românii să fie etichetați țigani, în timp ce țiganii se numesc romi? Unde este extrema dreaptă din România? În manualele de istorie. Deşteaptă-te române … şi culcă-te la loc. Pentru cei care vor să ştie ce mai fac țiganii din România, atunci când nu stâlcesc limba română cântând manele, am ales un material din ‘Academia Cațavencu’ din care se poate înțelege ce fac țiganii în această țară. Ei sunt un stat în stat, legile aplicându-se numai ‘fraierilor’ de români, care trudesc din greu pentru ca țiganii să aibă ajutoare sociale şi de unde fura.

Penultima zi de vacanță în Glod

Sîmbătă ne-am dus la țară să vedem cum se pregătesc școlile să iasă din vacanță. Cine a pășit vreodată cu grijă prin Glod, Dîmbovița, știe că denumirea localității este ușor nedreaptă. La 30 de kilometri de Sinaia, noroiul a pierdut de mult bătălia cu balega. Printre primele observații pe care le poți face la intrarea în sat este că-ți alunecă picioarele neașteptat de des. Desigur, ai și posibilitatea să alegi. Ești atent să nu te umpli de rahat pe bascheți sau ești curios să vezi cine dă să interacționeze cu tine.

Ocîrmuitorul de cai

Cu noi a avut plăcerea un vizitiu tînăr care-și astîmpăra setea la bufet. Îndată ce ne-a reperat din înaltul unui scaun de pe terasă, a sărit să ne întîmpine. „Bă, ia veniți, bă, încoa’!“ Să ne continuăm drumul? Ar fi fost nepoliticos. Să traversăm spre locul indicat de porunca tînărului mînuitor de cai? Era periculos. Șovăiala ne-a fost spulberată în cîteva secunde. Însuflețit de vederea unor chipuri noi, vizitiul a șerpuit cîțiva pași pînă în mijlocul șoselei, gesticulînd cu berea în dreapta și biciul în stînga. „Ce-ați venit să furați, bă? Ați adus șampoanele? Scoate șampoanele, să văd ce ai în geantă!“ Din fața barului, un alt rom articula înjurături amestecate cu amenințări generoase. Nu înțelegeam nimic. De fapt, nici ei nu dădeau semnele unei mai bune înțelegeri, din moment ce tînărul nostru interlocutor a început să ne schițeze cîteva lovituri cu capul în gură. Prezența biciului continua să ne deruteze. Depărtarea nefirească de caii lui și apropierea de noi cu acel obiect în mînă ne sugera altceva. Niște capete-n gură picau destul de prost, nu aveam nici o replică pentru ele. Ar fi fost încercarea sfioasă, fără să supărăm, de a ne apăra, dar riscam să părem violenți. În acele clipe tînjeam după bici, fiind conștienți că asta ne va declanșa fuga și posibila evadare.

– Noi mergem la școală, mai încolo.
– Ia intrați în bar și luați-mi o bere!

Din experiență, știam că faza cu oferitul berii este etapa superioară bătăii și mai jos de percheziție. Care percheziție, cronologic, vine înaintea confiscării diverselor bunuri. În cazul nostru, două aparate foto și o cameră video, plus gențile în care le adăpostiserăm din precauție. Salvarea noastră a fost un țigănuș care s-a așezat între vizitiu și noi, scuzîndu-l că-i beat.

Glod, după Borat

Așa am intrat în Glod, satul prezentat lumii ca locul de baștină al lui Borat. Americanii le-au spus oamenilor că se face un documentar despre viața lor grea. Faptul că la filmări se pupau babe direct pe gură și se băgau animale în case nu le-a părut suspect sătenilor, de vreme ce primeau cîte o sută cincizeci de mii de căciulă. Nici pînă astăzi nu s-ar fi simțit jigniți dacă nu auzeau de succesul răsunător al filmului. Brusc, banii pentru care s-au maimuțărit cu mîndrie la filmări au devenit prea puțini. S-au deschis și procese împotriva producătorilor. Mișcarea anti-Borat e în plină desfășurare. Astfel, gesturile tînărului vizitiu de la intrarea în sat căpătau un sens. Lumea este hiper-supărată pe oricine le calcă bătătura fără s-aducă bani sau ajutoare.

„Bă, de ce filmați?“

Tentativa noastră de a vedea cum se pregătește Glodul pentru noul an școlar începea prost. Și tot așa a continuat. De la cea mai modernă cîrciumă din sat am primit binecuvîntarea patronului-consilier local să mergem și să intrăm în școală. Pe drum, am zis să riscăm și să facem cîteva poze. Prin această mișcare, am scos într-un timp record din case mai mulți săteni ca la inundații. Pînă în curtea școlii, am aflat că se fură, că se taie fier vechi cu flexul și e zgomot, că nu s-au făcut șanțurile pe marginea drumului, că e haos, că nu e de muncă și nici ajutoarele nu se mai dau la timp. În curtea școlii se putea intra liber. Pe ușa principală se anunța festivitatea de deschidere. Am scos camera și am început să filmăm. Aproape instantaneu, un cor din curtea alăturată s-a năpustit asupra noastră. „Bă, de ce filmați? Ia nu mai filma!“ Țiganii vecini cu școala au sărit la gard să ne certe. Cereau bani. Vecinătatea cu o cameră de filmat îi îndreptățea să primească ceva. Din spate, ne-a învăluit pe nesimțite femeia de serviciu. „Nu se poate intra, e închis. Șeful e în concediu.“ Ne-am resemnat și am plecat din nou prin sat.

"Pe niște copii i-au îmbrăcat în costum de maimuță!"

Din toate părțile apăreau noi cazuri. Fără să întrebăm ceva, lumea sărea pe noi ca pe niște duhovnici ambulanți. Problema noastră cu educația a fost lămurită rapid. La Glod, copiii nu au voie să intre prin curtea din față. Acolo au pus veceul. Unii pretind că se fură iaurtul, alții se plîng că nu curge apa și cornurile sînt depozitate greșit. Cu toate astea, rata de școlarizare este destul de ridicată. În satul lui Borat, o sursă sigură de venit o reprezintă alocațiile. Pe lîngă copii, maturii se bucură din plin de binefacerile medicinei. Cea mai mare parte a celor cu care am vorbit sufereau de diverse boli. Toate se înrudeau prin simptomul interzicerii efortului, deci a muncii. „De ce ne întrebați de rechizite? Ne-ați adus ceva?“ Dintr-o căsoaie cu garaj, ne-a ieșit în cale o doamnă normală. Adică bolnavă. Ne-a arătat gardul ei făcut din schiuri și plăci de snowboard. De pe cealaltă parte a drumului, o țigancă spunea că îi e foame. O alta îl înjura în continuare pe Borat. Copiii adunați în jurul nostru o aprobau. „Pe niște copii i-au îmbrăcat în costum de maimuță!“ Cei din Glod trăiesc încă sub impresia delirului de la filmările lui Borat. Și așteaptă bani de la oricine.

Cum putem avea propriul font în computer

2011-06-21T18:27:00.003+03:00

Dacă vă doriți propriul font în computer, adică propriul scris aşa cum l-am învățat în clasele primare, trebuie să aveți un scanner şi o imprimantă. Intrați pe site-ul www.fontcapture.com şi parcurgeți următorii paşi:
1.Se tipăreşte la imprimantă un document (formular) de pe site (găsiți amănunte acolo).
2.Se completează formularul.
3.Se scanează formularul (şablonul) şi se salvează.
4.Se încarcă (upload) şablonul pe site.
5.Se obține (generează) fontul.
6.Se descarcă fontul.
7.Se instalează fontul în computer.

Pentru Windows (Vista, XP, 2000, Me, 98, 95) se parcurg, la instalare, următoarele etape:
1.Se deschide Control Panel.
2.Dublu-click Fonts.
3.Install New Font.
4.Se caută locația fontului.
5.Se selectează fontul.
6.OK.
Pentru Windows 7, dublu-click pe ‘font file’, apoi click pe butonul Install.
Pentru Mac OS X şi Linux instrucțiunile de instalare sunt pe site.
Dacă reinstalați un font, este recomandabil să dezinstalați fontul vechi şi să reporniți computerul, înainte de a instala noul font.
Din păcate, acest serviciu nu este gratuit. Costă 9.95$ să ai propriul font în computer.

Din (neo)comunism s-au născut politicianul şi electoratul de azi

2011-06-20T19:45:00.005+03:00

De-a lungul şi de-a latul Pământului, cei ieşiți din dictatura comunistă au rămas cu sechele, mai ales în modul de apreciere a realității. Pentru cei care utopia bolşevică reprezintă raiul întruchipat, a vorbi de imensul rău făcut acestei nații de comunişti este un sacrilegiu. Şi totuşi, dacă România arată azi aşa cum o vedem, este meritul celor care, ieşiți din comunism la lustruit bulevardul democrației, au furat şi distrus tot în această țară. Ceea ce refuză să înțeleagă nostalgicii dictaturii comuniste este faptul că în România n-au venit să distrugă americanii, francezii sau germanii, ci urmaşii lui Ceaşcă, unii dintre ei chiar amici ai dictatorului. Despre politicianul neocomunist şi electoratul său fără creier scrie cu mult talent Doru Buşcu, ziarist la “Academia Catavencu” (precizare utilă pentru otevişti şi/sau manelişti). Iată mai jos acest material intitulat ‘Sărbătoarea proştilor’.

Un MiG-spion e doborât și pilotul sovietic cade în mâna americanilor. La interogatoriu, prizonierul nu scoate o vorbă. După ce-l bat un an degeaba, anchetatorii renunță și îi dau drumul. Ivan ajunge la Moscova plin de vânătăi, dar erou. Camarazii sar pe el: „Ei, cum a fost la americani?“. „Mâncarea și cazarea, ocen harașo. Da’ învățați, fraților, tactică militară, că vă rupe inamicu’ cu bătaia.“ Cam așa arată, de-a lungul și de-a latul miilor de bancuri din comunism, autoironia popoarelor din Est.

În spatele Cortinei de Fier, într-o lume decuplată fizic de Occident, la adăpost de rigoare și competiție, a crescut un mediu superficial și autosuficient. Noi, bulgarii, polonezii, cehii, sârbii, rușii – dar parcă noi mai mult ca toți – ne-am complăcut în cultul lenei, al bășcăliei și al jumătăților de măsură. Au rezultat câteva generații de proști care chicotesc. Sunt oameni fără o pregătire decentă, dar cu dorința fierbinte de a stagna. Lor le-a venit rândul să conducă și să fie aleși ca s-o poată face. Sunt proștii cu ștaif ai României, elita ei politică, oamenii care, asemenea nouă, celor care îi votăm, nu și-au făcut niciodată temele.

Ca să ajungi om politic e destul să fii fostul chiulangiu al clasei, fiul fostului colonel de Securitate, fostul pupincurist de la ASC și lista poate continua cu fostul activist de partid până la fostul turnător. Pe scurt, un soi de semi-idiot cu proptele, ferit de examene, protejat de context, pus la adăpost de amenințarea muncii și a unei calificări acceptabile. În medie, oamenii ăștia au dus-o mai mult în fente și învârteli, au țopăit peste reguli, și-au păcălit colegii, au dus de nas sistemul și au conviețuit în pace cu mulțumirea de sine. Sunt un produs al neatenției generale, niște tăntălăi care fac cu ochiul și care și-au frecat mereu mâinile crezându-i pe ceilalți, care au tras în locul lor, fraieri.

Ei au găsit în ultimii douăzeci de ani un nou prilej de a sări peste examene, pentru că în politică nu-ți cere nimeni să te așezi la capătul băncii și să scrii fără fițuici. Nu-ți vorbește nimeni în ceea ce crezi tu că ar fi limba franceză, nu te întreabă nimeni cât a durat războiul de o sută de ani, nici cum se scrie „mămucă, iacătă-mă-s“ și nici cu cât s-a terminat meciul Toulouse-Lautrec. În politică, nu-ți cere nimeni analizele medicale sau judiciare, așa că tot ce trebuie să dai sunt cei doi bani cu care-ți prețuiești semenii.

Ești unul dintre proștii fără profesie căre năvălesc din comunism asupra viitorului românesc? Ești unul dintre farsorii împodobiți cu diplome care n-au găsit o slujbă normală? Ești una dintre loazele pe care le-au târât prin școală epoleții lu’ tăticu’? Bravo, ai nimerit bine. Aici e locul tău și acum e vremea ta. E vremea alegerilor fără de sfârșit. Prezintă-te la un microfon nepăzit, vorbește ce-ți trece ție prin cap și noi o să te votăm, boule. Știi la fel de bine ca noi că n-avem de ales.

USL-ul şi metodele kaghebiste de dezinformare

2011-06-17T15:58:00.005+03:00

România ieşită din bezna dictaturii comuniste a fost ținta atacurilor serviciilor ruseşti de informații, mai ales că foşti kaghebişti erau stăpânii României după 1989. De la kaghebistul Ilici Iliescu şi până la kaghebistul dovedit încă dinainte de 1989, generalul Nicolae Militaru, numit de IliciKGB în funcția de ministru, deşi era autorul moral al masacrului de la Otopeni din decembrie 1989, atunci când au fost trimişi la moarte tineri nevinovați, elita politică a României democratice (hă, hă, hă) lingea tălpile țarilor de la Kremlin. Tradiția kaghebistă este dusă mai departe de USL (Uniunea Sovietico-Liberală), grupare ce aplică metode kaghebiste de dezinformare, prin intermediul tembeliziunilor deținute de securistul Dan Voiculescu (Antena 3, în special) şi a postului Realitatea TV. Pentru a înțelege cum se produce dezinformarea, se recomandă lectura cărții Tratat de dezinformare, scrisă de Vladimir Volkoff, în care acesta povesteşte metodele folosite de KGB pentru dezinformare şi intoxicare. Am găsit postate pe net câteva idei din această carte şi modul lor de aplicare de către USL-ul ce aruncă flegme. Iată, mai jos, cum fac useliştii din România un nou gulag rusesc, deocamdată la nivel de proiect.

O operatiune tipica de dezinformare include in mod obligatoriu mai multe elemente aflate intr-o relatie de interdependenta:
1. Clientul este cel care beneficiaza de pe urma operatiunii de dezinformare si cel care achita nota de plata. El poate fi o persoana particulara, o organizatie, un partid politic sau chiar un guvern.
2. Agentul este cel care, la cererea clientului, concepe, instrumenteaza si raspunde de intreaga campanie de dezinformare. Specialistii considera ca cea mai buna agentie de dezinformare care a existat vreodata a fost Departamentul A din cadrul KGB.
3. Studiul de piata. Inaintea lansarii oricarei campanii de dezinformare, cei care o concep studiaza cu maxima atentie publicul careia urmeaza sa i se adreseze si elaboreaza strategii speciale pentru fiecare categorie ce face obiectul dezinformarii (intelectuali, tarani, populatii din tari subdezvoltate etc.).
4. Suporturile. Acestea sunt definite ca fiind fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate, prin intermediul carora publicul este determinat sa creada un anumit lucru avut in vedere de dezinformatori.
5. Transmitatorii sunt mijloacele pe care le foloseste dezinformatorul pentru a inocula mesajul sau in constiinta publica: cuvantul si imaginea transmise de presa scrisa, vorbita, filmata, televizata sau informatizata. Spre deosebire de propaganda, in cazul dezinformarii sunt indispensabili mai multi transmitatori complici, daca se poate inconstienti, care vor putea deveni tapii ispasitori ai operatiunii, daca aceasta esueaza.
6. Tema are caracter general si trebuie sa fie cat mai simpla posibil.
7. Tratarea temei se face in mai multe moduri: fie nedifuzand o informatie, fie difuzand o informatie incompleta, tendentioasa ori de-a dreptul falsa, fie saturand atentia publicului printr-o suprainformare care sa determine pierderea sensului a tot ceea ce e important, fie prin comentarii subiective.
8. Cutiile de rezonanta sunt acele mijloace de informare care preiau o informatie lansata de un transmitator. Pentru dezinformare, este esential sa existe cat mai multe cutii de rezonanta.
9. Tinta este, prin definitie, opinia publica.
10. Satanizarea consta in a spune cat mai multe lucruri rele despre inamicul potential, utilizand suporturile dezinformarii: informatii false, declaratii trunchiate, fotografii trucate etc.
11. Psihoza desemneaza reusita operatiunii de dezinformare si se manifesta ca o stare irationala a publicului, care il impinge pe acesta sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi, sa devina din dezinformat dezinformator. In acest context, trebuie spus ca dezinformarea profesionista nu se adreseaza decat in aparenta inteligentei publicului, ea tintind de fapt toate nivelurile sensibilitatii, stiut fiind ca pasiunile sunt intotdeauna mai puternice decat convingerile.

Cum se practica dezinformarea

Exista numeroase moduri de a trata o informatie, in asa fel incat ea sa devina apta pentru o actiune de dezinformare:
1. Negarea faptelor (Nu este adevarat ca X i-a furat banii lui Y).
2. Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y ci, dimpotriva, Y i-a furat banii lui X).
3. Amestecul dintre adevar si minciuna (Este adevarat ca X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului ca Y ii datora lui X acei bani, pe care refuza sa-i mai dea inapoi).
4. Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost gasiti la X nu este furtul, ci faptul ca X i-a gasit pe o alee in fata casei lui Y).
5. Estomparea (Se face prea multa galagie pentru o suma atat de mica; altii fura miliarde si nu patesc nimic!).
6. Generalizarea (Toata lumea fura in Romania; cum de l-ati gasit tocmai pe X tap ispasitor?).
7. Utilizarea partilor inegale (In cazul mediatizarii furtului, se va acorda un spatiu restrans faptului in sine, iar evidentierea calitatilor morale si ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spatiu mult mai mare).

Trucuri ale motorului de căutare Google

2011-06-16T17:40:00.003+03:00

Motorul de căutare pe Internet Google este un produs al companiei americane Google Inc., fondată în septembrie 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin. Motorul de căutare oferă o metodă simplă și rapidă de găsire a informațiilor din web, în 124 de limbi, având o bază de date despre mai mult de 8 miliarde de situri web. Statisticile indică faptul că peste 80% din căutările pe Internet sunt efectuate prin motorul de căutare Google. Finanțarea cheltuielilor companiei se face prin publicitate. (Informațiile sunt preluate din Wikipedia.) Pe lângă anumite tehnici de căutare avansată, Google oferă facilități ce merită a fi cunoscute. Acestea funcționează pentru http://www.google.com/.

Puteti verifica starea vremii din multe oraşe din lume, tastând weather numele oraşului şi țara. De exemplu, weather Bucharest, Romania.
Puteți verifica ora curentă din orice oraş al lumii, tastând time in numele orasului. De exemplu, time in Bucharest.
Puteți face calcule, Google are încorporat un calculator. De exemplu, dacă vreți să ştiți care este rezultatul înmulțirii numărului 34 cu 75 tastați 34*75.
Puteți converti o sumă de bani dintr-o monedă naționala în altă monedă națională. De exemplu, dacă vreți să convertiți 300 lire sterline în dolari, tastați 300 GBP in USD.
Puteți folosi Google şi ca dicționar, căutând cuvinte sau expresii, tastând define: cuvânt (expresie). De exemplu, define: entrepreneur.
Cu Google se poate afişa harta unui oraş sau al unei țări. Tastați map oraş (țară). De exemplu, map romania.

De ce este Google atât de popular? Iată un posibil răspuns găsit pe net.
Google este la momentul actual cel mai popular motor de cautare la nivel international. Este atat de popular printre utilizatorii de internet, incat numele sau a devenit verb al limbii engleze, folosit frecvent:
to google = a cauta

Google s-a nascut in 1997, cu mult dupa ce alte motoare de cautare inca populare la momentul de fata se lansasera. Se bazeaza pe o teza scrisa de, acum milionarii, insa pe atunci inca studentii, Serghei Brin si Larry Page, la Stanford University. A fost descris ca fiind revolutionar si foarte scalabil. Aceste afirmatii, facute in 1998, sunt valabile in continuare si azi.

Prin simpla introducere a unui text de cautat, un utilizator poate vedea imediat cateva din calitatile Google: viteza, acuratete, obiectivitate si usurinta in folosire. Aproape imediat dupa introducerea unor termeni de cautat, o lista cu rezultate relevante este returnata utilizatorului. Lista este impartita in pagini, fiecare link are si un mic sumar, termenii cautati fiind ingrosati.

Dar rapidul si marele succes de care s-a bucurat Google se datoreaza manierei originale in care rezultatele sunt sortate. Aceasta metoda se numeste Page Rank si atribuie fiecare pagini o valoare intre 1 si 10, calculata dupa o formula ce aduna toate PR-urile fiecare pagini care pointeaza la respectiva pagina, impartite la numarul de linkuri din ele. Aceasta formula, aparent complicata, se bazeaza pe ideea simpla ca daca o pagina este importanta, atunci si paginile catre care link-uieste ea sunt la fel.

Dar cand i se returneaza lista de rezultate unui utilizator, importanta acesteia la nivel global nu este singura care conteaza. Pentru a il ajuta cat mai mult pe utilizator in cautarea sa, Google sorteaza paginile si dupa relevanta fata de acea cautare specifica. Aceasta se calculeaza adunind de cate ori apare pe pagina respectiva sirul cautat. Dar o simpla adunare nu este de ajuns, in schimb Google efectueaza o analiza complexa, studiind in ce parti ale paginii apar respectivii termeni, si atribuindu-le diferite ponderi (de exemplu prezenta termenilor in titlu are evident o pondere mai mare decat sa zicem undeva la intamplare in pagina). De asemenea, Google studiaza si ce "zic" alte pagini despre pagina respectiva, adica ceea ce este scris in texul link-ului care pointeaza catre pagina web analizata.

Paginile cu aceeasi relevanta sunt sortate dupa importanta, pe criteriul ca o pagina "importanta global" contine informati mai corecte si mai bine scrise. In acest fel Google este sigur ca livreaza utilizatorului o lista de rezultate cat mai apropiate de nevoile acestuia.

Scalabilitatea si viteza motorului Google sunt asigurate de o serie de computere inter-conectate, in loc de folosirea a doar cateva servere puternice.

Toate acestea combinate rezulta intr-unul din cele mai puternice motoare de cautare, cu o popularitate uriasa si in continua crestere.

Cum putem downloada şi vizualiza offline un întreg site

2011-06-13T10:06:00.003+03:00

Internetul are şi părți mai puțin bune, legate de viteza de trafic, prezența viruşilor etc. Dacă vreți să aveți un site la dispoziție independent de conexiunea la internet, există Offline Explorer, o aplicație care descarcă site-ul – sau anumite părți din el – şi îl pune frumos într-un loc pe hard, de unde poate fi accesat oricând, pe furtună, zăpadă, atunci când conexiunea la net este gripată. Pentru a downloada programul urmați link-ul de mai sus. Dimensiunea aplicației este de 7.52 MB, fiind compatibilă cu sistemele de operare Windows XP, Vista, 7. Este extrem de util pentru cei care doresc să studieze anumite tutoriale, acestea putând fi răsfoite offline.

Pentru utilizare, se descarcă aplicația şi se instalează. Se face apoi click pe pictograma fişierului executabil şi Offline Explorer rulează. Se introduce URL-ul site-ului ce urmează a fi descărcat şi se dă un nume ‘proiectului’ (aşa l-au numit cei care au creat programul). Se stabileşte numărul de pagini ce urmează a fi descărcate (primele 10, de exemplu). Dacă doriți să descărcați întreg site-ul se debifează opțiunea ‘Levels limit’. La următorul pas, sunteți întrebat dacă downloadați toate fişierele site-ului sau numai animate fişiere (audio, video, imagini etc.). Specificați apoi locația unde descărcați site-ul, putând, de asemenea, să programați anumite descărcări. Aplicația se poate folosi gratuit 30 de zile, după care trebuie cumpărată licența (49.95 $).

România, țara în care câinii sunt ucişi cu bestialitate

2011-06-12T10:50:00.005+03:00

Atunci când nişte guvernanți iresponsabili dau mâna (şi şpaga) cu partea bezmetică a ‘boborului’ iese de-o dictatură sau de-o democrație bananieră. Cam aceasta a fost guvernarea neocomunistă din România, fie că ea s-a numit PDSR+PUNR+PSM+PRM, PSD+UDMR sau USL. Chiar dacă există o lege care pedepseşte cruzimea la adresa animalelor, mafiotul Adrian Năstase, printr-o Ordonanță de Urgență (marile lovituri la adresa României din perioda 2001-2004 s-au dat prin ordonanțe de urgență), o permis uciderea cu cruzime a câinilor, unii din sistemul ticăloşit făcând bani frumoşi din această afacere. Povestea un pic mai la vale. Am remarcat pe net, în ultima perioadă, dorința unora de a trăi ca-n Germania. Păi, în Germnia animalele nu sunt ucise cu bestialitate, animalele nu sunt abandonate pe oriunde, oamenii de acolo chiar aplică normele europene. Mutați electoratul pesedist în Germania şi veți vedea cum Germania devine, încet dar sigur, o republică bananieră de care-ți vine să plângi sau să râzi. Noi am fi mulțumiți dacă, în următorii 20 de ani, am ajunge măcar la nivelul de trai al polonezilor, cehilor sau ungurilor şi la infrastructura lor. Aşa cum arată ‘boborul’ acum (otevizat şi manelizat) pe nemți n-o să-i ajungem niciodată.

Covrigii din cozile cîinilor vagabonzi fac milioane de euro

Armonizarea legilor nu a adus armonie cîinilor

O primă încercare de rezolvare a problemei cîinilor fără stăpîn a apărut în 2001. Atunci, prin Ordonanța de Urgență 155, s-a dat liber la măcelul tuturor cîinilor fără stăpîn, găsiți pe domeniul public și nerevendicați. Sau, mă rog, la eutanasierea lor, asta cînd timpul și condițiile o permiteau, pentru că banii erau alocați pentru numărul de cîini omorîți și nu pentru număul de doze ori seringi folosite la eutanasiere. În 2004 a apărut legea 205 privind protecția animalelor, modificată în 2008. Atunci, România a fost nevoită să se alinieze normelor UE. Unde, surprinzător pentru unii, cîinii au nu doar datoria să-și apere stăpînul, dar sînt și ei protejați prin lege. Chiar și cei fără stăpîn, care, odată cu armonizarea legii la standardele UE, nu mai pot fi eutanasiați decît în cazul în care, odată colectați de pe străzi și duși în centre special amenajate, se constată că suferă de o boală incurabilă. Altfel, în limita spațiilor din adăposturi, ei trebuie ținuți acolo, în vederea adopției, ori eliberați, nu înainte de a fi identificați, marcați și sterilizați. Astfel pot fi urmărite și cheltuielile pe care autoritățile publice le efectuează cu fiecare patruped în parte.

Autoritățile competente nu au nici o competență

Începînd cu 2007, odată cu intrarea în UE, în fiecare primărie trebuiau înființate o comisie și un serviciu care să se ocupe de activitatea de ecarisaj. Printre altele, serviciul are și obligația de a transmite lunar toate detale, de la număr de cîini fără stăpîn prinși, marcați, îngrijiți, deparazitați, vaccinați sau eutanasiați și pînă la numărul celor eliberați, către Direcțiile Sanitar Veterinare, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Acesta din urmă are obligația de a monitoriza respectarea legii. ANSVSA nu știe, însă, în acest moment mai nimic despre serviciile municipale de ecarisaj. Ne-am prins de faza asta după ce un întreg "serviciu de specialitate" a muncit timp de mai bine de o lună pentru a răspunde la solicitarea noastră prin care am vrut să aflăm: cîte administrații locale au un astfel de serviciu de ecarisaj: cîte au făcut raportări către direcțiile sanitar veterinare; numărul de cîini prinși, marcați, eliberați sau eutanasiați. Iar tot ce a putut ANSVSA să ne răspundă e că de la începutul anului au făcut 21 de controale și au dat o amendă. Și, ca bonus, ne-au mai trimis și niște informații pe care nu le-m cerut și fără vreo relevanță cu întrebările noastre.

Din bucata mea de pîine, m-am făcut c-am prins un cîine

Pentru că, așa cum am arătat mai sus, nimeni nu verifică sau întreabă macar ce și dacă se face, primăriile sparg banul public pe activități de ecarisaj după cum vrea mușchiul lor. Spre exemplu, în ultimii cinci ani, în București s-au cheltuit vreo zece milioane de euroi pentru cîinii vagabonzi. Iar la modul în care s-au înmulțit și populează străzile, se pare că aceștia au fost chiar mulțumiți de modul în care autoritățile s-au ocupat de ei. Într-un alt oraș din țară, la Brăila, autoritățile locale au cheltuit pentru activitatea serviciului de ecarisaj 1.500.000 de lei, rezultatul fiind 15 cîini prinși și ținuți într-un adăpost. Adică 100.000 de lei pentru fiecare cîine, așa, cît un salariu anual de parlamentar. La Brașov, în 2008, au fost prinși 5.760 de cîini din care 5.672 au fost eutanasiați. Cum ar veni, toți cei eutanasiați aveau boli incurabile, altfel eutanasierea lor ar fi ilegală. Totul a costat peste 1,2 milioane lei. Iar exemplele pot continua. Și vor continua, pe site-ul www.catavencu.ro, unde vă vom prezenta săptămînal cazuri în care autoritățile nu doar au spart căruțe de bani, dar în care cîinii care au săcapt de eutanasiere sînt omorîți prin bătaie sau înfometare. (Academia Catavencu, nr.36/2009)

Cum obținem o adresă temporară de e-mail

2011-06-11T14:17:00.004+03:00

Sunt situații în care nu aveți siguranța că, folosind adresa reală de mail, nu veti fi bombardat cu spam-uri sau newsletter-uri, ori, pur şi simplu, nu aveți chef ca cineva să vă ştie adresa reală de mail. Pentru aceasta puteți face rost de o adresă temporară de mail, folosind ceea ce se numeşte disposable e-mail service. Veți obține o adresă temporară, ce va expira după o anumită perioadă, aceasta putând fi, evident, prelungită. Iată mai jos câteva site-uri care oferă acest serviciu.

Cel mai cunoscut este Mailinator, adresa de mail temporară având forma cineva@mailinator.com. MyTrashMail este un alt serviciu de mail temporar ce oferă o ‘cutie poştala’ având adresa de forma cineva@trashymail.com. Acest serviciu păstrează mail-urile până la 3 zile. MailExpire oferă opțiunea de a avea o căsuță temporară, care poate expira într-un timp ce variază de la 12 ore la 3 luni.MailEater oferă o adresă de mail temporară de forma cineva@MailEater.com. Jetable este un serviciu franțuzesc, ce oferă adrese temporare valabile o oră, o zi, o săptămână sau o lună. Permite, de asemenea, trimiterea mesajelor la adresa reală de mail, din cea temporară. SpamBox permite setarea duratei de viața a adresei temporare, iar adresa temporară are forma cineva@spambox.us. GuerillaMail vă permite să generați o adresă temporară de mail care expiră în 60 de minute, oferind şi un serviciu de mail temporar pentru blog/site. 10 Minute Mail face exact ceea ce spune şi numele: oferă adrese de e-mail care expiră în 10 minute. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 10 minute, dacă este nevoie. Are şi interfață în limba română. Tempomail are interfața în limba franceză şi oferă adrese temporare de mail care expiră într-o perioadă ce poate fi setată. TempEmail, SpamFree24, SpamMotel, GreenSloth, Spam.la oferă aproximativ aceleaşi servicii.

Polițiştii, autorii morali ai devastării României

2011-06-09T20:06:00.005+03:00

Timp de două decenii s-a auzit hitul ‘În România se fură’. Se pare că foarte puțini se întreabă cine ar trebui să se ocupe de protecția avuției naționale. S-a furat în România 20 de ani cu acordul polițiştilor. Toate hoțiile, mai mari sau mai mici, s-au produs pe fondul atitudinii pasive a unor polițişti, cei care, din motive care-mi scapă, au acceptat să se fure ca-n codru. Cea mai probabilă explicație este corupția polițiştilor, cei care zeci de ani au fost mai mult decât indiferenți la devastarea țării pe care, prin fişa postului, erau datori s-o apere de vandalii care au distrus şi furat totul, de la clădirile abandonate la fierul furat de oriunde. Pentru o şpagă mai mare sau mai mică, polițistul român uită că țara nu-i un sac fără fund, iar la un anumit moment totul se plăteşte. Din povestea de mai jos se poate înțelege frăția dintre polițişti şi infractori, un cancer pentru statul de drept. Nu poate exista o societate civilizată şi prosperă cu polițişti care se trag de şireturi cu infractorii, cum se întâmplă în România. Iată şi povestea promisă.

În plină zi se vinde la șosea pește prohibit

Pescuitul de sturioni pe Dunăre și în Deltă este interzis pentru o perioadă de 10 ani. Interzis pe hîrtie. În realitate, sturionii se prind ca muștele, la vedere, fără nici o jenă. La fel de nonșalant se și comercializează. Cum treci podul de la Vadu Oii, în localitatea Giurgeni, și pe stînga și pe dreapta drumului sînt localnici care deschid larg brațele și dau muțește din gură, „pește, pește“, de cum văd că se apropie o mașină.

Pînă și copii de 10 ani stau pe marginea drumului la Giurgeni, deschid brațele cît pot ei de mult și te invită să cumperi de la ei pește. Am făcut două ture prin localitate cu mașina și i-am filmat cu camera ascunsă pe brățelarii piscicoli. I-am întrebat în gura mare dacă au sturioni proaspeți, prinși în Dunăre.

Fără teamă, au venit cu sacoșe de sturioni abia pescuiți. Primul tip: „Avem sturioni, depinde ce cantitate vreți“. „Vreau pentru o petrecere, sîntem 7-8 inși.“ „A, vă trebuie cam 5 kilograme.“ „Și cu cît se vinde?“ „Cu trei sute cincizeci.“ „Și de care aveți?“ „Păstrugă și cegă acum. Dar facem rost și de nisetru dacă vreți.“ „Dar e proaspăt?“ „Da, proaspăt-proaspăt, azi-noapte l-am prins. Stai să-ți aduc să-i vezi.“ Se duce în curte și vine cu o sacoșă de păstrugi. Imediat apare și un vecin cu un nisetru la sacoșă, ca să fie oferta completă. „Ia un nisetru. Ți-l dau cu trei sute, ne înțelegem la el. Ia uite, tată, nouă kile are. E proaspăt, îți dăm și gheață ca să nu ți se strice pînă acasă.“ Le spun că mă întorc a doua zi, că n-am bani la mine. Le cer numărul de telefon ca să-i pot suna înainte de a veni, să-mi pregătească sturionii. Mi-l dau. „0732.957.190. Dan mă cheamă.“ Îl întreb dacă găsesc și icre negre la el. „Găsești. Cinci milioane un borcan de juma de kil. Cînd vrei, mă suni.“

Merg mai departe la altă poartă, unde imediat se crucifică în aer, în fața mea, alt vînzător de sturioni. „Am cegă. Păstrugă și cegă. Ți-o dau cu două sute cincizeci de mii.“ Îi spun că nu am bani la mine, dar că revin, să-mi dea numărul că-l sun eu. Mi-l dă: „0732.104.726, Stelică mă cheamă“. Îl întreb dacă riscăm ceva cu Poliția. „Ce polițiști? Nu te întreabă nimeni nimic, stai liniștit. Tu ești cumva polițist? Cam ai față de polițist!“, rîde Stelică.

Merg la altul, ieșit tot la stradă, la ieșirea din Giurgeni. Are sturion la 11 kilograme. Îi zic că e prea mare. Îmi dă numărul de telefon să-l sun peste o zi, că prinde ceva mai mic. „0766.919.921, trece-mă George, George Pește ca să știi cine sînt.“ Îl întreb și de icre negre: „Dar niște icre de sturion ai? Dar vreau unele mai interzise, mai prohibite, că vreau să dau o petrecere și să-i uimesc pe prieteni. Care icre sînt mai interzise?“. Rîde și mă asigură: „Da, mă, găsim. Îmi spui de care vrei, de cegă, de morun, și-ți dau. Toate-s interzise, stai liniștit…“

Brățelarii, crucificații de la Giurgeni, cum vreți să le spuneți, sînt niște braconieri la drumul mare. Nu se jenează să vîndă sturioni și icre prohibite. Pentru ei nu există Poliție în zonă. Sau dacă există, probabil că mănîncă tot sturion interzis de Dunăre. Am dat numerele de telefon ale braconierilor cu care am vorbit ca să poată orice polițist din țara asta să-și procure mai ușor pește și icre prohibite. (Academia Catavencu, nr.36/2009)

Ce este dincolo de ‘marginile’ Universului

2011-06-07T18:43:00.003+03:00

Universul este tot ceea ce se vede plus tot ceea ce mai poate exista, găsim pe Wikipedia. Sunt mai multe ipoteze de formare a Universului, dar cea mai răspândită este Big Bang-ul, modelul cosmogonic ce oferă informațiile cele mai complete şi mai corecte, din punct de vedere ştiințific. Pe Scientia.ro am găsit o întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori: Ce a fost înainte de Big Bang? Am să redau mai jos dialogul pe această temă între persoane care sunt, probabil, destul de informate asupra subiectului originii Universului. Dintre toate argumentele, pentru mine, cel mai plauzibil, legat de ce a fost înainte de formarea Universului, mi se pare următorul: “Nu e nimic dincolo de marginile Universului nostru. Odata ca Universul nu are margini, desi volumul este finit (asa cum suprafata unei sfere are o arie finita, dar nu are nici o margine). A doua oara pentru ca spatiul s-a nascut cu Universul odata si exista numai aici. Cel putin asta de-l stim noi. Ca sa existe ceva din punctul nostru de vedere, intai trebuie sa existe si spatiul care sa-l contina. De asemenea, si timpul s-a nascut tot cu Universul, deci notiunea de "inainte" de Big Bang (sau sa zicem inceput, in caz ca n-am avut parte chiar de Big Bang) nu are sens.” Dar iată şi alte puncte de vedere, mai mult sau mai putin argumentate.

S-a plecat de la întrebarea: Cum arata limita Universului? Ce spun fizicienii despre acest lucru? Gandindu-ma la acest lucru, am mintea pur si simplu blocata. Vidul spatiului cosmic este parte din Univers, deci nimicul de dincolo de Univers trebuie sa aiba alta factura. Ce era inainte de BigBang? Ce este dincolo de marginile Universului nostru?
(R1)Nu ştiam că s-a demonstrat că Universul are limite! :-(
(R2)Cel putin fizica de azi cam asta spune, ca universul are un inceput si ca se afla in expansiune. Rezulta ca ar avea, teoretic, si niste limite.
Ce mai sustine fizica, cel putin in integelerea mea, este ca daca ne-am indrepta cu viteze superluminice catre o limita a universului, am ajunge dupa o vreme in punctul de plecare. Explicatia ar fi aceea ca spatiul este curbat, intr-un mod care nu este posibil sa fie reprezentat de mintea noastra.
(R3)Din ceea ce-ai scris deduc că nu vom fi niciodată capabili să atingem limita fizică a Universului, din moment ce fiecare încercare se va finaliza în punctul iniţial de plecere, asta dacă nu se inventează un tip de călătorie în spaţiu care să se opună aşa-zisei forme curbe a universului.
Dacă universul este într-o continuă expansiune, până unde şi cât - în spaţiu şi timp - se poate întinde (extinde) el?!
(R4)Stiu ca nu sunt in trend, dar eu nu cred in teoria Big Bang-ului. Nu pentru ca as avea eu o teorie alternativa, ci pentru ca este prea ciudata, prea nefinalizata de fizicieni, cu prea multe semne de intrebare pentru a-mi permite luxul sa nu cred asa ceva. Suna fascinat si imposibil de inteles cum tot acest univers enorm sa fi fost la un moment dat un singur punct, cam cat punctul de la acest i. Si mai fascinant este ca fizicienii nu pot spune nimic despre ce a fost inainte, cum arata ce era in jurul acelei singularitati care a explodat one day. Probabil ca un mare fizician va privi cu ochi proaspeti lumea noastra si ne va lua valul de pe ochi, asa cum au facut-o atatia altii, ca Newton ori Einstein. Limita universului? Nu stim nimic.
(R5)Limita universului ? Nu se stie unde este si cat de departe este. Se stie doar despre cele mai indepartate corpuri ceresti pe care noi le putem detecta/observa, ceea ce este considerat de catre noi "limita". Este posibil ca in X ani de zile sa se dezvolte tehnologia astfel incat sa vedem si mai departe... Dar daca teoria big bang este buna .. atunci teoretic trebuie sa fie o limita.
Teoria Big Bang este cea mai plauzibila teorie de pana acum, avand in vedere ca s-au demonstrat 3 mari caracteristici ale teoriei: expansiunea, radiatia cosmica, varsta celor mai indepartate corpuri ceresti.
PS: Lipsa dovezii nu este dovada lipsei...
(R6)Nu e nimic dincolo de marginile Universului nostru. Odata ca Universul nu are margini, desi volumul este finit (asa cum suprafata unei sfere are o arie finita dar nu are nicio margine). A doua oara pentru ca spatiul s-a nascut cu Universul odata si exista numai aici. Cel putin asta de-l stim noi. Ca sa existe ceva din punctul nostru de vedere, intai tre sa existe si spatiul care sa-l contina.
De asemenea si timpul s-a nascut tot cu Universul, deci notiunea de "inainte" de Big Bang (sau sa zicem inceput in caz ca n-am avut parte chiar de Big Bang) nu are sens.
(R7)Now the question that has occurred to all of us at some point is: what would happen if you traveled out to the edge of the universe and, as it were, put your head through the curtains? Where would your head be if it were no longer in the universe? What would you find beyond? The answer, disappointingly, is that you can never get to the edge of the universe. That’s not because it would take too long to get there—though of course it would—but because even if you traveled outward and outward in a straight line, indefinitely and pugnaciously, you would never arrive at an outer boundary. Instead, you would come back to where you began (at which point, presumably, you would rather lose heart in the exercise and give up). The reason for this is that the universe bends, in a way we can’t adequately imagine, in conformance with Einstein’s theory of relativity (which we will get to in due course). For the moment it is enough to know that we are not adrift in some large, ever-expanding bubble. Rather, space curves, in a way that allows it to be boundless but finite.
Byll Briason, A short history of nearly everything
(R8)In 2004, Bryson won the prestigious Aventis Prize for best general science book with A Short History of Nearly Everything. This 500-page popular literature piece explores not only the histories and current statuses of the sciences, but also reveals their humble and often humorous beginnings. Although one "top scientist" is alleged to have jokingly described the book as "annoyingly free of mistakes", Bryson himself makes no such claim, and a list of reported errors in the book is available online...
Nu neg faptul ca se distorsioneaza spatiul-timp datorita gravitatiei, este dovedita chestia. Dar daca ar fi asa cum el zice, ar insemna sa ne uitam in orice directie si sa ne vedem pe noi in oglinda. Ceea ce ar insemna ca am putea sa masuram distanta pana la "noi", ceea ce ar insemna sa stii unde-i limita universului. S-ar forma un fel de "inel" cu lungimea de la noi pana la "noi in oglinda" .. ceea ce ar insemna ca limita universului ai fi la jumatatea distantei sau maximum la distanta pana la "noi"... Corect ?:)

Ce ar mai fi de spus? Asteptam alte descoperiri importante care ne pot apropia de adevar.

România, o imensă fabrică de diplome false

2011-06-05T20:54:00.004+03:00

Poate cel mai mare rău făcut acestei țări de grupul kaghebist ajuns la putere în România după decembrie 1989 a fost distrugerea sistemului de învățământ superior din România, prin acceptarea universităților fantomă, a zeci se sereleuri unde se obțineau diplome de studii contra cost. Invățământul a fost alterat masiv de cei care, pentru bani, au acceptat să coboare foarte jos nivelul educațional din România. Libertatea este anulată de corupție, iar foştii comunişti deveniți mai-marii României în ultimul deceniu al secolului trecut au ştiut foarte bine aceasta. Orice eşec al democrației din România nu putea decât să bucure un Vadim, sluga şi poetul lui Ceaşcă, un Iliescu, racolat de KGB, pe când era la studii în Moscova. Aşa cum toate centrele industriale au fost abandonate după ani în care neocomuniştii au refuzat să le privatizeze, educația a fost terenul în care aceiaşi comuniştii au mai câştigat o bătălie umilind această țară. Refuzul unui proiect viabil pentru o altfel de educație în România si menținerea aceluiaşi sistem învechit, folosit în dictatura comunistă, a fost încă o metodă prin care dinozaurii roşii şi-au întărit privilegiile, pe cadavrul unei Românii în agonie. Din păcate, liberalii de ‘dreapta’ (hă, hă, hă) au trecut, începând cu 2008, de partea celor care poarta vina principală pentru faptul că suntem, alături de Bulgaria, cea mai puțin reformată țară din UE. Aceasta şi deoarece, în timp ce ungurii treceau la reforme substanțiale în anii ’90, IliciKGB şi gaşca sa se pupau cu Gorbaciov pe cadavrul Basarabiei. Dar iată, mai jos, şi câteva exemple de politicieni care au beneficiat de fabrica de diplome false din România.

Fabrică secretă de doctorate pe șest la Universitatea „Valahia“ din Tîrgoviște! Printre beneficiari: europarlamentarul PNL Norica Nicolai, deputatul PD-L Gigel Calcan, un spion de la „Doi și-un sfert“ arestat în cazul Popoviciu, Ilie Cornel Șerban pre numele său, primarul PD-L al sectorului 6, Cristian Poteraș, nevasta lui Ducu Bertzi (fostă secretar de stat în guvernul PNL), alți secretari de stat, polițiști și agenți de informații. Îndrumătorul lor de doctorat este chiar șeful patalamalelor secrete din România, adică al ORNISS, Marius Petrescu, un dinozaur care clocește pe post de trei guvernări încoace.

Fabrica de doctoranzi celebri a directorului ORNISS

Cînd nu învîrte pe degete secrete de stat sau informații clasificate de NATO, UE sau orice alt stat cu care România încheie înțelegeri sau tratate ce trebuie protejate, directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, coordonează doctorate la Universitatea „Valahia“ din Tîrgoviște. Dintr-un defect profesional sau nu, Petrescu și-a ținut lista de doctoranzi sub cheie. Acest gest total nejustificat nu a fost văzut cu ochi buni, stîrnind o serie de scandaluri în interiorul universității. Forțat de împrejurări, Petrescu a fost nevoit să posteze pe site-ul instituției prețioasele nume care s-au înscris în cursa pentru un doctorat în management cu domnia sa. Printre aceștia se numără doi foști șefi de la fosta „Doi ș-un sfert“, Ilie Cornel Șerban și Gelu Oltean, Norica Nicolai (europarlamentar), edilul sectorului 6, Cristian Poteraș, Bogdan Licu, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Teodora Bertzi (PNL) sau Valentin Calcan (senator PD-L).

Norica Nicolai, traseistă pe centura Harvard-Tîrgoviște

Despre ambițiile intelectuale ale Noricăi Nicolai ați mai putut citi în paginile Academiei Cațavencu, cu ocazia unei dezvăluri din CV-ul doamnei senator (pe atunci), care ne sugera că avem de a face cu un doctorand care își freacă coatele pe băncile „Harvard University-Kennedy School of Government“. Ei bine, lucrurile nu stăteau chiar așa: programul de studii la care a participat în Statele Unite nu era doctorat, ci, de fapt, o bursă Kokkalis, destinată persoanelor care se pregătesc pentru funcții de decizie în țările din estul Europei. Binefăcătorul Noricăi era Sokrates Kokkalis, acționarul majoritar al Intracom, beneficiarul unor contracte grase cu statul român.

Prima zvîcnire spre titlul de doctor Norica a avut-o încă în 1991, cînd s-a înscris în programul de doctorat cu tema „Sisteme contemporane de executare a pedepsei“. De atunci, adică de 18 ani, tot „doctorand“ în drept e, titlu din care nu pare să iasă prea curînd. Mai ales pentru că în 2007 s-a înscris la încă un doctorat, în paralel.

Norica și Petrescu au vulnerabilizat informațiile secrete ale României

Noua tentativă de a atinge titlul de doctor e supravegheată atent chiar de Marius Petrescu, directorul ORNISS, care îi coordonează lucrarea de doctorat în management la Universitatea „Valahia“. Cei doi au mai lucrat ceva în comun: un amendament la Legea informațiilor clasificate. Senatoarea a venit cu ideea de a înlocui certificatul ORNISS cu o declarație pe proprie răspundere, un soi de angajament de confidențialitate, prin care demnitarii ar putea avea acces nestingheriți la secrete de stat. Amendamentul a fost acceptat la momentul respectiv (adică în 2006), în mod surprinzător, și de directorul ORNISS, Marius Petrescu, care nu a sesizat nici o problemă în asta. Astfel, Parlamentul a desființat certificatele ORNISS și a dat liber președintelui, premierului, miniștrilor și parlamentarilor la secrete de stat. Administrația Prezidențială a formulat o cerere de reexaminare a legii, susținînd că aceasta dă naștere unor vulnerabilități în sistemul protecției informațiilor clasificate și că nu respectă reglementările NATO și UE. Cererea a fost respinsă în Camera Deputaților (în septembrie 2007).

Spionul 0215 arestat în cazul Popoviciu, coleg cu Norica

Relațiile dintre dom’ profesor Marius Petrescu și doctoranzii săi secreți s-au dezvoltat neașteptat de bine. Să-l luăm de exemplu pe Cornel Șerban, fostul șef interimar de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI), fosta „Doi și-un sfert“. Șerbănică e foarte bun prieten cu miliardarul Puiu Popoviciu. În martie, anul acesta, Cornel Șerban a fost reținut 24 de ore pentru că ar fi încercat să intervină în favoarea lui Popoviciu într-o anchetă a DNA. De altfel, în același dosar a fost reținut și Puiu, tot pentru 24 de ore. Dosarul viza chiar afacerile din Băneasa ale miliardarului. Pe scurt: Puiu Popoviciu a luat ilegal de la stat un teren de 226 ha, care valora vreo trei miliarde de euro. Statul, fraier cum îl știm, a tăcut mîlc și Popoviciu și-a putut ridica pe terenul respectiv un cartier de blocuri (în care și-a luat apartament fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu), un mall, un IKEA și alte mizilicuri foarte profitabile. Legătura dintre Marius Petrescu, Cornel Șerban și Popoviciu este Nicolae Călinoiu, acționar la Băneasa Business Technology Park și la Astor & Co. Potrivit site-ului Astor & Co, printre clienții acesteia se număra chiar ORNISS. Societatea produce containere de siguranță, seifuri și case de bani. Deci studentul lui Petrescu, fost șef la DGIPI, este cercetat de DNA pentru relațiile cu asociatul celui care are contracte cu ORNISS, condus de același Petrescu. Păi, vedeți, dom’le, ce mică e lumea?

Fost șef al Cancelariei „Doi și-un sfert“, doctorand la Tîrgoviște

În continuare, rămînem tot pe partea de informații, că doar asta e specialitatea casei. Un alt doctorand ascuns al directorului ORNISS este Gelu Marin Oltean, adică fix colegul de serviciu secret care l-a lucrat pe Cornel Șerban. Ați citit într-un articol apărut pe 6 mai 2009 în Academia Cațavencu: Cornel Șerban a fost înregistrat în biroul său de la Ministerul de Interne, în timp ce discuta cu ofițerul DNA care se ocupa de dosarul lui Puiu Popoviciu, chiar prin intermediul lui Gelu Oltean, șeful Cancelariei DGIPI. După arestarea lui Cornel Șerban, ministrul Nica l-a zburat pe Gelu de la DGIPI, nervos că a produs ditamai scandalul în presă și, implicit, i-a făcut pe colegii de partid să-i dea peste nas că nu e în stare să-și strunească mînjii din subordine.

Vicele CSM, doctorat la mega-universitatea "Valahia"

Printre alte perle doctorande ale emeritului profesor îi mai amintim și pe Dimitrie Bogdan Licu, fost consilier la Cancelaria lui Tăriceanu și actual vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Vă dați seama că ditamai vicele CSM a ales tocmai prestigioasa, renumita și celebra universitate de talie internațională din Tîrgoviște să facă un doctorat la fără frecvență? Și nu în orice domeniu, ci chiar în cel al managementului. Colecția de nume de mare impact este completată și de Cristian Poteraș (doctorand din 2007), primarul pedelist al sectorului 6, care din cînd în cînd își rupe din timpul acordat cetățenilor și aleargă într-un suflet la Tîrgoviște, să mai învețe cîte ceva de la maestrul Petrescu. Nu înțelegem de ce nu s-a înscris la "Spiru Haret", că doar era aici, aproape, și pe același profil. E bine, totuși, că la „Valahia“ se întîlnesc doi colegi de partid: Poteraș și Valentin Gigel Calcan (doctorand din 2008), senator PD-L de Dîmbovița, fost șef al Consiliului Județean Dîmbovița, pe care l-ați întîlnit în "Lista candidaților pătați" publicată de Academia Cațavencu.

Hop și nevasta lu’ Ducu Bertzi folkistu’

Nu putem să-l uităm, din lista doctoranzilor secreți, pe Adrian Franz Kalapis, secretarul general al Ministerului Comunicațiilor, condus de pedelistul Gabriel Sandu, doctorand din 2008. O mai amintim și pe Theodora Bertzi, membru PNL și doctorand din 2007 la fără frecvență. În anul în care s-a înscris la Universitatea „Valahia“, madam Bertzi era secretar de stat la Ministerul Muncii. Anterior, ea a fost șefă la Oficiul Român pentru Adopții. Ca să vezi coincidență, soția lui Marius Petrescu, Gabriela Elena Petrescu, este în prezent secretar general al Oficiului pentru Adopții. Păi, să nu cînți de jale, ca Ducu folkistu’? Păi, da, simt că fără ea, fără "Valahia", nu pot respira, ce intelectualitatea mea!

Șeful ORNISS, securistoid din naștere

Marius Petrescu e la conducerea ORNISS încă dinaintea înființării instituției, în 2002. Asta pentru că el a ocupat inițial și funcția de director al Autorității Naționale de Securitate, cea care a fost înlocuită cu ORNISS în 2002. Conform informațiilor vehiculate în presă, cariera în serviciile de informații a lui Petrescu a început înainte de Revoluție: ar fi fost ofițer SIE sub acoperire, șef al Direcției S din DIE, care a intrat după Revoluție în subordinea SIE. Cu toate astea, ofițerul de Securitate a primit verde de la CNSAS pentru a intra la șefia ORNISS. De asemenea, Petrescu a mai fost directorul Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și a Interzicerii Armelor Chimice (ANCESIAC), ocazie cu care a împărțit un dosar la Secția Parchetelor Militare a Parchetului General împreună cu Shimon Naor, contrabandistul de arme, pentru firmele căruia Petrescu scotea licențe ANCESIAC. Pentru că ORNISS a stat încă de la înființare în subordinea prim-ministrului, Petrescu a fost un apropiat al lui Adrian Năstase, apoi al lui Tăriceanu, iar acum s-a făcut mic și a intrat și sub aripa lui Boc.

"Valahia", scandal cu diplome false

La începutul acestui an, Universitatea „Valahia“ din Tîrgoviște a fost implicată într-un scandal al diplomelor false alături de alte șapte universități din țară. În rețeaua de traficanți de diplome erau implicați profesori universitari, care încasau cîte 3.500 de euro pentru fiecare diplomă falsă. Scandalul a rămas, însă, fără urmări penale, Corpul de Control al Ministerului Educației negăsind dovezi concludente privind eliberarea de diplome false.(Academia Catavencu, nr.36/2009)

Blocarea computerului cu USB Flash Drive

2011-06-04T20:20:00.003+03:00

Dacă vreți să blocați un computer, din diverse motive, există şi metoda folosirii unui stick. Calculatorul va funcționa numai atunci când stickul se află conectat. Aplicația care face posil acest lucru se numeşte Predator şi, după url-ul link-ului, pare un produs francez. Se descarcă aplicația (urmați link-ul anterior), se instalează şi se rulează aplicația (automat după finalizarea instalării). Se introduce apoi stickul, se alege o parolă, se verifică dacă este precizată calea corectă către unitatea USB Flash Drive (dacă nu este cea corectă, se schimbă dintr-o listă derulantă), iar în final se face click pe ‘Create key’ şi apoi OK. Va dura câteva secunde până când programul se inițializează, după care o pictogramă de culoare verde (din bară) va indica funcționarea aplicației.

Calculatorul va rula numai dacă stickul este conectat.

O filă din procesul hazliu al comunismului

2011-06-03T18:49:00.002+03:00

Ca fost student al Universitații “Al. I. Cuza”, din Iaşi, citeam cu plăcere revista studențească “Dialog”, scrisă în anii ’80 ai secolului trecut de studenți talentați, mulți dintre ei încercând să treacă dincolo de barierele cenzurii comuniste. O întâmplare amuzantă, de care auzisem la vremea aceea, am regăsit-o povestită în Academia Cațavencu. Ca să înțelegem dimensiunea răului bolşevic, trebuie precizat că tabloul din imagine nu a fost realizat de Dan Hatmanu având pistolul unui securist în ceafă, ci din dorința, probabil, de parvenire. Cam asta au făcut agenții Moscovei vreme de jumătate de secol: au transformat acest popor într-un neam de turnători, unii dintre ei, precum Dan Hatmanu, devenind chiar pupincurişti celebri. Mulțumim moldoveanului Dan Hatmanu pentru spiritul său civic, pentru modul în care a cinstit memoria părinților săi, cărora bolşevicii le-a luat tot la colectivizare sau naționalizare. Aşa arăta o parte din elita României comuniste, precum acest Hatmanu, care-l făcea pe Ceaşcă egalul celui mai mare domnitor al românilor, Ştefan cel Mare. Iar dacă Ştefan ne-a lăsat o Moldovă mare şi puternică, Ceaşcă a lăsat o Românie inapoiată economic, cu mentalități de Ev Mediu, o Românie de turnători şi securişti, o Românie de care occidentalii discutau la modul: “România, acea țară în care se moare de foame”. Iată mai jos articolul din Cațavencu.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu și nu au prins Revoluția în direct, în ’89, și nici ce a fost înainte, sînt cîteva lucruri care trebuie reamintite. Observație valabilă și pentru cei care poartă tricouri cu Che! Așadar, comunismul românesc a fost o epocă nașpa rău, în sensul foarte rău al cuvîntului nașpa. Libertatea era un cuvînt cu acoperire de partid și de stat. Statul era liber să te urmărească și partidul să te amăgească. Și arta, cîtă era, suferea de tot felul de constrîngeri.

Din cînd în cînd se găsea cîte o „șopîrlă“ care mai înveselea atmosfera. O aluzie, o frază cu două înțelesuri, o metaforă mai curajoasă scăpată de vigilența cenzurii. Luna ianuarie era înscrisă cu roșu-n calendar, pentru că atunci avea aniversarea și Nicolae Ceaușescu, și Elena, academiciana. Era bătaia peștelui pentru pictorii care voiau să fie băgați în seamă, astfel că arta portretului prezidențial a atins cote maxime de înfrumusețare. Aveam doi conducători frumoși, cam ca-n Bălașa.

Un eveniment interesant s-a petrecut cînd revista studențească Dialog, din Iași, o publicație neastîmpărată și subversivă pentru acele vremuri, a publicat tabloul lui Dan Hatmanu, o celebritate locală, dar și națională, pe care-l vedeți în imagine. Revista a circulat ca o publicație clandestină, iar tovarășii de la partid, din Iași, nu știau dacă trebuie să o interzică sau nu. Pentru că una era să apară acel tablou într-o publicație cuminte, alta era să o pună pe prima pagină revista Dialog.

Oricum, în glumă sau în serios, familia Ceaușescu a ciocnit un pahar cu Ștefan cel Mare doar în tabloul lui Hatmanu. Pentru că pe lumea cealaltă nu aveau cum să se întîlnească, deoarece dictatorii merg în iad. Da, și Ștefan cel M. a fost acuzat de dictatură, dar BOR l-a upgradat ca Sfînt, iar locul sfinților e în Rai!

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri

2011-06-02T19:18:00.003+03:00

După cum se ştie, Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi în jurul axei sale. Mişcarea de revoluție, care se produce cu o viteză medie de 29,783 km/s (107.218 km/h), conform Wikipidia, se produce în 365 de zile şi 6 ore. De aceea, o dată la patru ani, adunând cele 6 ore, anul calendaristic are 366 de zile (an bisect). Numărul anului bisect se divide cu 4 (se împarte exact la 4). Odată cu mişcarea în jurul Soarelui, Pământul se roteşte şi în jurul propriei sale axe, de la vest spre est. Axa de rotație a Pământului este o axă imaginară care pătrunde în suprafața terestră prin cei doi poli geografici, Polul Nord şi Polul Sud. Această axă de rotație are o înclinație de 66 grade şi 34 minute față de planul orbitei Pământului (planul este o suprafață infinită fără grosime, iar orbita Pământului, sub forma de elipsă, reprezintă curba descrisă de Pământ atunci când se roteşte în jurul Soarelui). Rotația Pământului în jurul propriei sale axe determină alternanța zi/noapte, adică Pământul are o parte luminată de Soare, unde este zi, şi o parte neluminată, unde este noapte. Rotația Pământului în jurul propriei sale axe are loc în 23 ore, 59 minute şi 4 secunde. Din rațiuni practice, este folosită ziua cu durata de 24 ore. Ce s-ar întâmpla dacă Pământul nu s-ar mai roti în jurul propriei axe?

Pentru viața de pe Pământ ar fi o catastrofă. Iată cum se pot descrie consecințele acestei ipoteze (am păstrat formularea autorului): “Daca Pamantul s-ar opri brusc, avand in vedere ca suprafata se roteste cu aproape 1.700 km/h, am avea imediat dupa oprire vanturi la nivel global cu aceeasi viteza. Astfel de vanturi ar pune la sol orice cladire, padure etc., niveland tot. Si nu doar asta va fi singura problema, ci si caldura imensa degajata, care ar arde tot ce a mai ramas.
Cum perioada de rotatie va fi egala cu cea de revolutie, ziua va avea jumatate de an, si noaptea la fel. Jumatate de pamant va fierbe, in timp ce cealalta va fi destul de inghetata incat apa sa fie tare ca roca. Datorita diferentelor uriase de temperatura se vor forma miscari spectaculoase ale maselor de aer, nascand uragane uriase si rezistente in timp.
Este clar ca in aceste conditii orice era viu la suprafata a fost ucis din primele minute. Orice exista in apa va fi ucis in scurt timp: evaporarea unei catitati uriase de apa pe timpul zilei de 6 luni si o caldura foarte mare in apa ce ramane - ceea ce duce la imposibilitatea dizolvarii oxigenului in apa; strat impresionant de gheata noaptea. Poate singurele forme de viata care ar putea rezista ar fi cele subterane, si in timp chiar ar putea incerca sa iasa la suprafata in zonele subtiri de intalnire a celor doua zone extreme, migrand incet odata cu ele.
Dar ca sa se intample asa ceva, si Terra sa stea in loc, ar fi nevoie de o ciocnire spectaculoasa intr-un anume unghi, ciocnire care ar avea efecte directe mult mai dezastruoase decat scenariul de mai sus... Asa ca oricum noi n-am apuca sa ne bucuram de priveliste.”

Poveste din cartierul pesedisto-peremist

2011-05-29T12:02:00.003+03:00

Dacă vei discuta cu cineva despre nivelul învăţământului de azi din România, acel cineva s-ar putea să-ţi spună ce decăzut este sistemul educaţional şi cât de bun era acesta înainte de 1989 (ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc). Dar cine l-a făcut pe acest sistem atât de jalnic în clasamentele internaţionale şi în ochii multora? Răspunsul la întrebare poate fi vânare de vânt, dar poate fi înţeles şi din faptele următoare, mărunte poate, doar că viaţa este formată din lucruri mărunte. Iar de veţi spune că nu contează asemenea ‘mizilicuri’, înmulţiţi mărunţişul de aici cu miile de cazuri asemănătoare şi veţi înţelege de ce trăim într-o ţară de indivizi needucaţi, care aruncă gunoaie peste tot, cărora nu le pasă de lege, morală, Dumnezeu.

Personajul principal al poveştii este o fată, provenită dintr-o familie cu probleme. Tata – beţivan notoriu, mama – creier semidezvoltat, nu reuşea să deosebească nici măcar banii (să-i numere). Numele personajului principal: Pavăl Elena-Ancuţa. Adresa: satul Tătărăşeni, comuna Havîrna, judeţul Botoşani, România. În clasa a IV-a fură banii învăţătoarei Clicinschi Camelia din poşetă, fără să păţească nimic (nu cunosc alte amănunte). Încă din fragedă pruncie fura de la vecini, rude etc., probabil pentru a uita de imaginea tatălui său, plin de urină pe haine, după multe pahare de alcool. Ajunge în clasa a V-a, fără nici o problemă. Întâmplător am avut ghinionul să fiu diriginte la clasa unde aceasta a fost elevă, începând cu clasa a VI-a. În anumite momente ale anului şcolar, unii copii se plângeau că le dispar din lucruri, toată lumea bănuia cine fură, dar era greu de dovedit. În clasa a VIII-a, Pavăl Ancuţa nu mai vine la şcoală vreo trei luni, fiind preocupată de cu totul altceva. Iar cu parinţii nu aveai ce discuta. Unii copii din clasă erau chiar bucuroşi că nu mai vine, aceasta fiind o sursă permanentă de probleme (nu învăţa nimic, crea probleme la oră). Directoarea şcolii de atunci, Şuhan Georgeta (o comunistă înfocată, privitoare la OTV şi admiratoare de Vadimi nebunatici) mă trimite s-o aduc la şcoală cu orice preţ, doarece ‘iese şcoala prost’. Adică pentru tovarăşa Şuhan n-a contat că respectiva trei luni a absentat, că ceilalţi copii s-au pregătit în acest timp şi merită să promoveze clasa a VIII-a, iar Pavăl Ancuţa nu. Reuşesc s-o aduc la şcoală şi, deşi era semianalfabetă (nu reuşea să scrie toate literele unui cuvânt), o promovez spre, nu-i aşa, binele şcolii în ochii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Abolventă fiind de opt clase, în care nu a deprins minime reguli de comportament social, Pavăl Ancuţa a continuat să încalce legea. Prin 2007 avea amenzi acumulate de aproximativ 1300 lei, din care nu plătise nimic. Pentru cei care nu ştiu, plata amenzilor în România este un sport pentru fraieri, datorită Ordonanţei de Urgenţă 2/2001, emisă de Guvernul Adrian Năstase, actualizată la 27 aprilie 2007 de prietenul lui Bombonel, Tăriceanu. Aceasta prevede la art.8, alin. 4: „Sumele provenite din amenzile aplicate persoaneler fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale”. Doar nu o să vină autoritatea locală, formată din indivizi pe care-i doare-n cot de bugetul local, să-ţi ia ţie, Pavăl Ancuţa, din banii de buzunar. Amenzile le plătesc fraierii în România, de aceea sunt şi salarii mici pentru bugetari. Dar să revenim. După un stagiu în Italia, unde s-a dus probabil l-a produs, nefiind capabilă de o anumită muncă pe perioade lungi de timp (un număr de ore pe zi), Pavăl Ancuţa revine în satul natal, unde se află şi acum. De prin 2007, face trotuarul vreme de aproximativ un an. Între timp rămâne însărcinată, autorităţile nu o întreabă nimic de sănătate pe viitoarea mămică (tatăl incert), numai că sărmanul copil moare, iar Pavăl Ancuţa nu păţeşte nimic, deşi se credea că a murit din vina ei, doar acţiunea se desfăşoară în România. Pe lângă făcut trotuarul, aceasta se mai ocupa şi de furturi, prima ei dragoste. Mamei mele, bătrână şi bolnavă, i-a făcut viată un iad vreme de vreo doi ani, furându-i în repetate rânduri flori din curte, porumb din grădină etc. Reclamând aceste furturi la Postul de poliţie Havîrna, agentul Oistric Ovidiu informa scurt ‘s-a dispus aplicarea măsurilor legale’ sau ‘dosarul s-a înaintat Procuraturii Darabani’ iar situaţia rămânea aceeaşi. În schimb, un fost lucrător al Postului de poliţie Havîrna, responsabil de satul Tătărăşeni în 2007, o lua mereu cu maşina pe numita Pavăl Ancuţa, probabil pentru a o instrui în ‘tainele’ respectării legii. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, prim procurorul Nicu-Paul Ioniţă, în toate dosarele trimise de poliţiştii din Havîrna, a considerat că nu există elemente suficiente pentru începerea urmăririi penale. Acest ‘prieten al infractorilor’ (figură de stil, domnule procuror) stă cam prost cu gramatica limbii române. De exemplu, deşi corect în limba română este sus-numit, omul legii ‘interpretabile în folosul celor care o încalcă’ (metaforă) scrie ‘susnumitul’. Deşi pe documentele de identitate ale celor de pe aici scrie ‘Havîrna’, stimabilul procuror scrie ‘Havârna’, doar ce contează un document de identitate. Îi mai trage şi cu ‘principiul unei justiţii democratice’, doar vedem ce ‘justiţie democratică’ este în România, cu infractori eliberaţi sau neajunşi vreodată după gratii. La o căutare pe net, nu am găsit nimic despre faptul protejării posibililor infractori, în cazul unei ‘justiţii democratice’. Dar aşa o fi, domnu’ procuror, aşa ne trebuie dacă am vrut justiţie liberă de orice responsabilitate, în care binele public înseamnă doar protecţia învinuiţilor. Recent, mi-a căzut privirea pe ştire ce spunea că, în SUA, un individ a fost arestat după ce şi-a bătut câinele în lift. Pe aici, şi datorită prim procurorului Nicu Paul-Ioniţă, poţi să faci orice, de la uciderea cu cruzime a animalelor şi până la prostituţie, furturi, vătămări corporale etc., de păţit nu vei păţi nimic. Dimpotrivă, vor avea mereu probleme cei care mai cred că România este un stat de drept, în care proprietatea este garantată. De procurorul Nicu Paul-Ioniţă (hă, hăă, hăăă…).

Liberali şi securişti/ daţi-i jos pe pedelişti

2011-05-28T09:15:00.003+03:00

Se pare că Eminescu n-a greşit foarte tare atunci când a scris: „Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?” (Scrisoarea III). Dacă te uiţi la tembeliziunile securistului Felix Voiculescu sau la RealitateaTV poţi crede că liberalii sunt imaculaţi, vin la guvernare doar din dorinţa de a face bine şi au fost un model de corectitudine şi inteligenţă. De fapt, lucrurile stau taman pe dos: atunci când n-au furat ca-n codru din banii României, au fost proşti de-a binelea. Mai jos avem un alt exemplu de risipă a bunului public în Guvernarea liberalo-pesedistă, cea care a adus România în pragul colapsului economic în 2009. Au aruncat cu banii într-un asemenea hal liberalii lu’ peşte prăjit, încât, probabil, în orice altă ţară erau judecaţi şi condamnaţi pentru genocid economic şi aducerea României în stare de faliment. Dar cum românaşii (o parte) sunt un popor cu memorie slabă şi putere de a raţiona aşijderea (20% dintre români n-au citit în viaţa lor o carte, arată un recent sondaj), lliberalii roşii speră ca, în 2012, poporul care freacă menta prin ‘întreprindere’ să-i voteze. Ce efecienţă economică, care productivitate a muncii, acestea-s pentru ‘fraierii’ de nemţi. Hai liberali, vă aşteptăm în 2012 să guvernaţi minţind, furând etc.

În ultimul an de mandat la Sănătate, ministrul Eugen Nicolăescu a spart 11,3 milioane de parai americani ca să pună pe picioare un sistem informatic spitalicesc. Scopul acestui sistem era să urmărească banii din Sănătate, dar și pacienții. Cum ar veni, unde se duc paralele și bolnavii cînd se duc? Și pe unde mișună? Ce e drept, doar dacă s-ar fi uitat la știri, Nicolăescu ar fi văzut că banii se pierd sau se fură, iar pacienții sînt plimbați cu ambulanța pînă mor, nu era nevoie de un sistem informatic pentru asta.

Pentru 22 de milioane de fraieri, 22 de milioane de dolari fără licitație

Acum, dacă ați înțeles despre ce e operația pe cordul deschis al bugetului, să vedem și stadiul pre-operator. Deci: în 2007, apare Hotărîrea de Guvern 835, prin care Ministerul Sănătății este autorizat să achiziționeze un sistem informatic de înaltă performanță în valoare de 22 de milioane de dolari americani. Sistemul era achiziționat pentru unitățile sanitare din municipiul București și din 13 județe. Proiectul era unul mai vechi, inițiat în 1996 printr-un proiect-pilot în Spitalul Județean Neamț. Prin 2000, o altă hotărîre de guvern autoriza Ministerul Finanțelor să garanteze un împrumut în valoare de 22 de milioane de dolari americani pentru acest sistem. Doar că linia de creditare nu a fost niciodată accesată, din motive stricte: România nu-și permitea. A fost nevoie ca țara să ajungă în fatidicul an 2007, cînd contabilul Eugen Nicolăescu a făcut niște calcule care i-au ieșit cu plus. Mai exact, cu un plus de 22 de milioane de verzișori, care au fost direcționați către conturile consorțiului format din HP International Trade BV și Siemens AG Austria. Cu alte cuvinte, pentru un mizilic de 22 de milioane de parai, Nicolăescu s-a gîndit că o licitație ar fi complet deplasată. Deci nu a făcut așa ceva.

Sistemul informatic e virtual rău, adică nerealist

Și asta cu lipsa licitației nici măcar nu ar fi cea mai mare problemă. Ci că, „așa cum a fost el proiectat, sistemul nu va putea fi funcțional niciodată și nici util sistemului sanitar“. Și asta nu o spunem noi, ci comisia din Ministerul Sănătății care a făcut auditul contractului. Acum să nu vă închipuiți că vrea cineva să se răzbune pe un fost ministru care nu mai e la putere și care se joacă de-a parlamentarul penelist. Cei ce-au realizat auditul sînt niște oameni care la asta se pricep, adică la sisteme informatice. Dar haideți să vă mai spunem cîteva chestiuni tehnice în ceea ce privește acest sistem. După analiza contractului, nu rezultă posibilitatea de a fi utilizat de beneficiarii finali. Adică el a fost gîndit pe hîrtie într-un mod anapoda și care nu are nici o legătură cu realitatea. De menționat este că cel ce-a fost numit coordonatorul proiectului și care girează că lucrurile sînt în regulă este fostul consilier al contabilului penelist, Victor Mora. Victoraș a fost consilier pe probleme de investiții. O altă problemă majoră a sistemului e că, atunci cînd a fost semnat contractul, licențelor de software nu le-au fost realizate și testate funcționalitățile la Spitalul Clinic Fundeni și Spitalul Județean Tîrgu Mureș (spitale-pilot ale proiectului). Produsul, adică licențele, au fost cumpărate orbește. La fel de frumos, în contract nu se menționează nimic în ceea ce privește situațiile de avarie. Cît despre soluțiile tehnice propuse, sînt total depășite de situație: lipsesc echipamente necesare, iar ceea ce a fost livrat la nivelul de soft nu poate fi adaptat condițiilor concrete de funcționare la nivelul beneficiarului real (conform aceluiași raport de audit invocat mai sus). Real este doar că peste 11 milioane de dolari au plecat în conturile celor două firme și nici că se mai întorc. Evident, noul ministru, Bazac, a stopat plățile. Cum ar veni, Nicolăescu a plecat din minister și v-a lăsat două vești, una bună și aia proastă. Aia proastă e că a cheltuit inutil 11 milioane de dolari, aia bună e că nu a mai apucat să cheltuiască încă 11. (Academia Catavencu, nr.35/2009, autor Alina Moscalu)

Întoarcerea în timp, între ficţiune şi (im)posibilitate

2011-05-26T17:37:00.004+03:00

SF-ul este plin de povesti în care personajele se întorc în timp, după cheful şi insomniile unor scenarişti cu imaginaţie bogată. Chiar am întâlnit acum ceva vreme o ştire potrivit căreia cercetătorii lucrează la un proiect în acest sens. Dincolo de toate speculaţiile, rămâne întrebarea dacă, potrivit principiilor fizicii, este într-adevăr posibilă întoarcerea în timp. Iată mai jos câteva răspunsuri la această întrebare. Am preferat să menţin furmulările autorilor. Răpunsul 1: „Pe varianta cu depasirea vitezei luminii, conform fizicii actuale, nu prea merge, pentru ca atingerea vitezei luminii inseamna atingerea unei mase infinite. Pe de alta parte e de speriat o varianta in care se poate interveni in trecut, pentru ca e posibil sa te omori pe tine insuti, cel din trecut. Si atunci cum ai ajuns in viitor pentru a te putea intoarce in trecut? Apar niste dezacorduri logice. Probabil ca sunt si multe alte argumente anti-calatoria in timp. Nu stiu daca exista si argumente pro.”

Răspunsul 2: „Pentru a putea calatori in timp ar trebui sa depasim viteza luminii. Conform teoriei relativitatii(TR), atunci, masa ar tinde la infinit.Dar fotonul circula cu viteza luminii si masa ramine constanta!!!Teoretic, daca am mari un foton la dimensiunea unei masini, sa zicem, si am avea energia necesara (pastrind raportul masa-energie a fotonului) atunci am calatori cu viteza luminii si am contrazice TR. Aparent. Dar ginditi-va la cantitatea de energie necesara!!! Ar fi uriasa!!!!!!! Imposibil de obtinut in acest secol!!! In ce priveste anumite temeri ca un calator in timp ar putea schimba cursul istoriei asa cum o cunoastem, nici o problema: orice schimbare ar crea o varianta paralela si nu ar afecta lumea noastra. Dar posibil sa se creeze variante in care lumea nu ar fi asa de fericita fara un Avram Iancu, fara un Stefan cel Mare, fara un Basescu...” Răspunsul 3: „Viteza influenteaza dimensiunea temporala. Daca am putea sa ne APROPIEM de viteza luminii timpul ar trece mult mai incet. Totusi cu cat te apropii mai mult de viteza luminii cu atat masa creste mai mult, iar ca sa te poti apropia destul de mult incat timpul sa treaca semnificativ mai incet ai nevoie de o energie care tinde catre infinit, deoarece masa ar tinde spre infinit. (teoria relativitatii). In trecut sunt unele paradoxuri (cum ar fi paradoxul "bunicului") care ne impiedica, totusi trebuie sa tinem cont ca aceste paradoxuri sunt pur filozofice si pot fi usor contrazise de realitate (paradoxul lui Zenon, testoasa si Ahile). Sunt multe de spus. Răspunsul 4: „Am urmărit o emisiune - Physics of the Impossible cu Michio Kaku, pe postul Discovery Science. Era vorba exact despre acest lucru. Acest geniu a găsit o soluţie, dar ar fi foarte mult de muncă la ea (plus că trebuie să te apropii de viteza luminii, ceea ce este aproape imposibil). Construirea unei şine de tren în jurul Pământului şi punerea unui tren în mişcare cu viteza foarte apropiată de cea a luminii, Michio Kaku a demonstrat că timpul se scurge mai încet în tren, decât pe din afara acestuia. Mi se pare că afirmaţia spunea cam aşa: echivalentul unei săptămâni în tren este o lună reală. Practic, prin acest lucru, timpul nu poate fi întors, ci doar încetinit.”
Aşadar, în acest moment, întoarcerea în timp pare imposibilă. La fel de imposibile păreau, la vremea aceea, şi poveştile lui Jules Verne, despre submarine, avioane, călătorii în jurul Pământului. Mai multe informaţii despre acest subiect găsiţi aici.

Relaţiile amoroase în Evul Mediu

2011-05-24T18:28:00.004+03:00

Amatorii de istorie pot descoperi în Evul Mediu o lume pestriţă, cu multe elemente ciudate, cu prejudecăţi de tot soiul, cu o cunoaştere limitată a ceea ce este esenţial în devenirea umanităţii. Pe acelaşi site plin de informaţii interesante, Scientia.ro, am descoperit un material despre relaţiile amoroase în Evul Mediu. Doar aşa, prin înţelegerea trecutului, putem aprecia în mod corect prezentul. Mai jos avem descrisă o perioadă istorică plină de ciudăţenii pentru noi, cei de azi, care cu greu ne putem imagina în ce întuneric profund îşi duceau existenţa umilă majoritatea oamenilor. Poate şi de aceea, eroii civilizaţiei nu sunt criminalii care au ucis milioane de oameni în numele a tot soiul de idei (cei studiaţi la istorie), ci acei oameni de ştiinţă care, prin descoperirile lor, au permis ieşirea din Evul Mediu întunecat, spre lumea de azi, cea în care vorbim inclusiv de drepturile animalelor. Barbaria Evului Mediu a fost înlocuită treptat de o altă lume, bazată pe alte valori, în care oamenii încearcă să diferenţieze mult mai clar valorile reale de himere.

„Te iubesc mai mult decât orice. Numai tu eşti dragostea şi dorinţa mea”. Lumea bărbaţilor şi femeilor din Evul Mediu a fost modelată de pasiuni puternice. În lumea medievală, femeile sunt adorate, dar de asemenea îndeamnă la aversiune şi dezgust.

„Femeia nu este altceva decât momeala lui Satan. Otravă pentru sufletele bărbaţilor.” Este o lume în care preoţii îşi acuză enoriaşii de desfrânare, în care episcopii se îmbogăţesc din prostituţie şi, nu în ultimul rând, o lume în care virginele se căsătoresc cu Hristos. „Stând în faţa crucii am fost cuprinsă de o aşa dorinţă, încât mi-am dat jos hainele de pe mine şi m-am oferit Lui cu totul.” Este o lume în care Dumnezeu ameninţă să distrugă omenirea pentru păcatele trupeşti. Cu toate acestea activităţile sexuale în Evul Mediu erau aproape la fel de răspândite şi de variate precum în zilele noastre.

Cât de variate erau cu adevărat aflăm din întrebările pe care preoţii medievali erau instruiţi să le pună enoriaşilor lor:

„Ai păcătuit cu o călugăriţă?”

„Ai păcătuit cu mama ta naturală, cu mama ta vitregă, cu cumnata ta sau cu logodnica fiului tău?”

„Ţi-ai confecţionat un dispozitiv sau un instrument în forma organului bărbătesc pe care să îl legi de mijlocul tău şi cu care să te desfrânezi cu o altă femeie?”

Uneori preoţii le puneau femeilor din parohia lor întrebări chiar mai indecente:

"Ai făcut ceea ce fac unele femei atunci când acestea se află în faţa unui animal şi îl încurajează prin toate mijloace posibile ca să copuleze cu ele?”

Asemenea întrebări sugerează că lumea medievală nu era nici pe departe atât de puritană precum arăta la suprafaţă. Experienţa naşterii, a vieţii şi a morţii era foarte diferită faţă de zilele noastre. Întrucât oamenii de azi se pot aştepta să depăşească destul de uşor 70 de ani, speranţa medie de viaţă în evul mediu era mai puţin de jumătate din acest număr. Atunci, majoritatea oamenilor şi-au văzut un frate sau o soră murind. Majoritatea părinţilor şi-au pierdut unul sau mai mulţi copii. Într-un sătuc medieval cu 100 de case, putea să aibă loc o înmormântare la fiecare opt zile. Malnutriţia, infecţiile, bolile făceau ca viaţa să fie cu adevărat precară. Este uşor de imaginat viaţa medievală ca fiind urâtă şi scurtă, doar o continuă luptă pentru supravieţuire, lipsită de plăcere, pasiune sau distracţie. Dar chiar aşa să fi fost?

Documentele medievale sugerează o lume a intimităţii şi a senzualităţii, cu un interes deosebit pentru dragoste, sex şi reproducere. Câteva detalii aflăm dintr-un popular manual medical din secolul al XIII-lea, intitulat Secretele femeilor:

„Dacă cineva va dori să ajute o femeie să rămână însărcinată, să ia pântecele şi intestinele unui iepure, să le usuce şi să le mărunţească. Acestea trebuie să fie băute împreună cu un pahar de vin. Apoi, în timpul actului cu soţul ei, trebuie să îşi lege părul unei capre - înmuiat în prealabil în laptele unei măgăriţe - în jurul taliei. Şi va concepe fără probleme.”

Îndrăgostiţii care vroiau sex, dar nu şi un copil, puteau apela la experţi în metodele contraceptive. Cea mai uşoară metodă pentru a evita concepţia era reducerea dorinţei sexuale. Ghidul Secretele femeilor vine cu câteva sfaturi: „Dacă o femeie va mânca salvie care a fost fiartă timp de trei zile, ea nu va putea rămâne însărcinată timp de un an întreg.” Sau şi mai drastic: „Dacă o femeie va înghiţi o albină, nu va mai concepe niciodată!”.

Condiţia femeii

Evident, înţelegerea medievală a sexului era destul de precară. Anatomia nu era foarte avansată şi disecţiile erau rareori practicate. Dar aceste lucruri nu le-a împiedicat pe cele mai „strălucite” minţi ale epocii să încerce să descopere secretele sexualităţii. Concluzia la care au ajuns aceştia, în mare parte bărbaţi şi mulţi dintre ei clerici, a fost că femeile erau problema.

Conform teoriei clasice a celor patru umori, se credea că bărbaţii erau calzi şi uscaţi (ceea ce era un lucru bun), pe când femeile erau reci şi umede (ceea ce era rău). Se credea, de asemenea, că acest lucru le dădea o dorinţă sexuală mult mai mare. Celălalt vinovat era sângele menstrual. „Acest sânge este atât de detestabil, încât prin contactul cu el fructele putrezesc, vinul se transformă în oţet şi câinii turbează.” Dar gândirea medievală mergea chiar mai departe. Se spunea că ochiul primeşte lichid menstrual, prin urmare o femeie aflată în timpul perioadei delicate a lunii putea să provoace boli grave celor care o priveau. Pe scurt, femeia era considerată otrăvitoare.

Gândirea medievală era la fel de logică ca şi a noastră, numai că pornea de la ipoteze diferite. Şi aceste ipoteze se bazau de multe ori pe doctrine religioase sau pe autoritatea antică. Şi ideea de bază care reglementa sexualitatea femină a fost povestea biblică a Grădinii Edenului. În istorisirea păcatului originar, Diavolul alege să o păcălească pe Eva mai degrabă decât pe Adam, deci, după cum interpretau „înţelepţii” acesta a atacat natura umană în punctul ei mai slab. Eva a fost "momeala lui Satana, otravă pentru sufletele oamenilor" scria în secolul al XI-lea cardinalul italian Peter Damian. A fost un act de trădare pe care puţini clerici îl puteau ierta. „Ticăloşia femeilor”, scria un stareţ din secolul al XIII-lea, „este mai mare decât toate relele din lume.” Unul dintre părinţii bisericii timpurii le amintea femeilor: „Nu realizaţi că Eva sunteţi voi? Aţi profanat pomul sacru, nu aţi ascultat de legea lui Dumnezeu, şi l-aţi convins şi pe bărbat, împotriva căruia Diavolul nu putea triumfa prin forţă. Sunteţi vinovate, deci trebuie să purtaţi greutăţile acestei lumi. Voi sunteţi poarta Diavolului!”

Cu femeile atât de puţin stimate şi respectate, nu e de mirare că metodele de curtare medievale erau destul de puţin romantice. Căsătoria nu avea aproape nimic de a face cu dragostea. Aceasta va veni, dar ceva mai târziu. Pe atunci era doar o alianţă între familii şi un acord care implică transferul de proprietate. Şi soţia putea fi văzută ca un bun care putea fi vândut. Şi, ca orice bun, avea nevoie de o inspecţie atentă înainte de a se încheia afacerea. În 1319, Edward al II-lea a trimis un episcop să o inspecteze pe Philippa de Hainault ca o potenţială soţie pentru fiul său. Iată ce notează acesta: „Doamna nu are părul lipsit de graţie, între albastru închis şi maro. Ochii ei sunt de un căprui închis şi profunzi. Nasul ei este neted şi gura destul de largă. Buzele oarecum pline, în special cea inferioară. Gâtul, umerii, picioarele, precum şi restul corpului ei sunt destul de bine proporţionate.” Raportul a fost bun şi acordul a fost încheiat.

În toate mariajele, bunurile femeii treceau în posesia soţului. Oarecum, acolo intra şi femeia însăşi. Legea le permitea de multe ori soţilor să îşi trateze soţiile după cum îi tăia capul. „Este permis ca un soţ să îşi bată soţia când aceasta îi greşeşte, cu condiţia să nu o ucidă sau să o mutileze.”

Condamnată din cauza păcatului originar, temută pentru sexualitatea ei, căsătorită forţat în schimbul bunurilor sau mărfurilor, de multe ori supusă violenţei domestice, o femeie medievală nu avea o viaţă foarte fericită. Dar acest lucru avea să se schimbe în scurt timp.

Trubadurii, rătăcitori poeţi şi muzicieni au ajuns să vorbească despre femei şi dragoste într-un mod cu totul nou. Aceştia, prin poeziile lor recitate cu foc, au urcat femeia pe un piedestal bine-meritat. Era venerată ca un lucru îndepărtat şi foarte greu de obţinut. El era iubitul ei chinuit. Ideea de a te îndrăgosti nebuneşte de cineva tocmai se născuse. Desigur oamenii vorbeau despre dragoste şi înainte, dar aceasta era mai mult una spirituală. O nouă generaţie de scriitori şi poeţi începea să exploreze iubirea curtenească. Apare tema iubirii imposibile, precum este cea dintre Lancelot, unul dintre cavalerii Mesei Rotunde şi Guinevere, soţia respectată a regelui Arthur. Legenda spune că neputându-se opune fiorului dragostei, aceştia au devenind amanţi, urmând calea iubirii adevărate.

Impactul acestui tip de literatură a fost dramatic: iubirea curtenească, iubirea neîmpărtăşită şi iubirea adulteră îşi făceau loc în vieţile oamenilor. Vechile certitudini erau acum puse la îndoială: nu cumva iubirea trebuia să fie liber împărtăşită de ambii parteneri?

Dar această parte atât de intimă şi specială a vieţii avea să fie violată de biserica medievală dornică să intre până în dormitoarele oamenilor...

Ideile pe care le răspândiseră trubadurii au transformat complet cultura noastră. Codurile iubirii create în timpurile medievale încă durează şi în zilele noastre. Dar, în timp ce aceste idei i-au sedus pe aristrocraţi şi pe intelectuali, viaţa „prostimii” era ghidată în continuare de un crez mult mai auster.

Pentru Biserica medievală, nimic nu putea fi mai ofensator decât ideea plăcerii sexuale. Aşa că a devenit din ce în ce mai intruzivă în viaţa sexuală a credincioşilor. Preoţii celibatari lucrau neobosiţi ca să îşi pună în gardă turma împotriva pericolelor plăcerilor carnale. „Acest act păcătos, acest act dezgustător, aceea cuplare neruşinată şi împuţită.” Un scriitor religios din secolul al XII-lea avea câteva sfaturi utile pentru a ţine în frâu dorinţele necontrolate ale bărbaţilor pentru femei: „Încercaţi să vă imaginaţi cum arată femeia pe dinăuntru! Dacă luaţi în considerare ceea ce se află sub piele, ce altceva este mai greu de privit, mai dezgustător la atingere şi cu un miros mai groaznic?” Şi dacă asta nu era de ajuns, autorul mergea mai departe şi îi sfătuia pe bărbaţi să se gândească la... cadavrul ei. Nu o să mai redau acel citat...

Castitatea la femei: miresele lui Hristos

În gândirea medievală, oamenii ocupau o poziţie între animale şi îngeri. În sex, vedeau triumful animalicului. Împotriva acestuia, Biserica promova propria ei alternativă. „Virginitatea este cea mai mare virtute, de o frumuseţe glorioasă, sursa vieţii (?), o melodie fără egal, oglinda purităţii ...” . Virginitatea era o comoară dedicată lui Hristos, mirele ceresc. Exista ceva incontestabil senzual în devoţiunea pasionantă a femeilor către acesta.

Jacques de Vitry descrie în 1220 câteva călugăriţe atât de slăbite de extazul iubirii lui Hristos încât au fost obligate la repaus total din activitate: "S-au topit cu totul în minunata dragoste pentru Dumnezeu, până când au cedat sub povara mistuitoare a dorinţei şi pentru câţiva ani acestea nu şi-au mai părăsit patul.” În acele timpuri distincţia dintre iubire senzuală şi iubire spirituală se dizolvase complet. „Oh nobil vultur, oh flacără arzătoare, îmbrăţişează-mă. Cât timp voi mai rămâne oare stearpă. O oră este prea grea pentru mine şi o zi este ca o mie de ani”. Angela de Foligno a luat ideea de a fi mireasa lui Hristos literalmente: „Stând în faţa crucii am fost cuprinsă de o aşa dorinţă, încât mi-am dat jos hainele de pe mine şi m-am oferit Lui cu totul. I-am promis deşi temătoare, să-mi menţin castitatea pentru totdeauna şi să nu-l ofensez cu nici unul dintre picioarele mele.”

Castitatea la bărbaţi: oamenii bisericii

Pentru Biserică, puritatea sexuală era un ideal, dar un ideal cu care era extrem de dificil de trăit, chiar şi pentru membrii ei. Citim dintr-o carte datată în jurul anul 1200, care ar putea fi calificată în zilele noastre ca pornografică, scrisă și copiată mai departe de călugării unei mănăstiri engleze.

Iată una dintre povestiri: „un om împreună cu soţia sa mergeau într-un pelerinaj în Ţara Sfântă. Pe drum au înnoptat într-o peşteră. Nouă sarazini au poposit şi ei acolo, au aprins un foc şi s-au dezbrăcat de hainele lor. Văzându-i femeia, a devenit atât de excitată încât a insistat ca soţul ei să facă dragoste cu ea. După ce acesta s-a conformat de trei ori, în cele din urmă a adormit. Atunci femeia s-a oferit sarazinilor. Tuturor celor nouă!”

Preoţii trebuiau să fie celibatari, cel puţin în evul mediu târziu, când Biserica a decis că aceştia nu se mai puteau căsători. Uşor de spus, greu de făcut! Unii şi-au luat amante sau au avut aventuri cu soţiile altor oameni, astfel că în scurt timp au ajuns ţinta poemelor satirice. Vorba ceea: fă ce zice, nu ce face popa.

Clerul medieval avea şi alte căi pentru a-şi satisface nevoile naturale. Acesta apela la o instituţie chiar mai veche decât a lor. Înregistrările de la bordelurile din Dijon, Franţa arată ce cel puţin 20% din clientelă era formată din oameni ai bisericii: călugări sau preoţi, tineri sau vârstnici, cu mic, cu mare vizitau regulat prostituatele din zonă. Un bordel medieval putea aduce un venit bun, precum şi servicii gratuite pentru demnitarii bisericii. Episcopul de Winchester, spre exemplu, primea o rentă periodică de la bordelurile din zonă.

Căsătoria, sexul și biserica

Căsătoriile medievale timpurii aveau câteodată prea puţin de-a face cu Biserica, desfăşurându-se într-un cadru mai puţin oficial. Uniunea dintre doi tineri ai unor familii simple de ţărani, notată pentru posteritate de către un martor, arată astfel: John Beke stând aşezat pe o bancă, a chemat-o pe Marjory la el şi, cu glasul tremurând, i-a spus: „Marjory, vrei să fii soţia mea?”. Şi ea a replicat: “Vreau, dacă asta îţi este dorinţa!” Luându-i mâna dreaptă într-a lui, John spuse: “Marjory, aici şi acum, te iau pe tine de soţie, la bine şi la rău, până când moartea ne va despărţi.” Această abordare romantică şi în acelaşi timp destul de comună a îngrozit însă autorităţile bisericii.

Acestea au decis că mariajele trebuie să fie sărbătorite “cu reverenţă şi cu onoare , nu cu râsete şi glume, în taverne, la sărbători publice sau cu ocazia altor petreceri. Nimeni nu ar trebui să pună pe mâna prietenei sale un inel din papură sau din alte material, ieftin sau preţios, doar pentru distracţie şi pentru a putea păcătui cu ea mai uşor.”

Căsătoria, argumenta Biserica, nu mai este doar un acord, ci şi un eveniment religios. Cu timpul, ea a devenit un sacrament, la fel ca şi botezul sau confesiunea. În ceea ce priveşte sexul, căsătoria nu scuza amorul nerestricţionat. O vorbă a Sfântului Augustin a devenit proverbială: “Un bărbat care face dragoste pasională cu soţia lui se face vinovat de adulter.” Singura cauză legitimă pentru a întreţine relaţii sexuale în cadrul mariajului era pentru reproducere, care reprezenta o datorie serioasă.

Imposibilitatea consumării actului sexual reprezenta un motiv serios pentru anularea căsătoriei, lucru pe care doar Biserica avea autoritatea de a-l aproba. În instanţele religioase, Biserica spunea ce este şi ce nu este permis în pat. John, un bărbat din York (să sperăm că nu cel care tocmai s-a căsătorit cu Marjory), a fost acuzat de soţia acestuia de impotenţă. Au fost depuse toate eforturile pentru a-l „aduce pe linia de plutire” şi procedura a rămas înregistrată în dosarele instanţei: „Martora şi-a expus sânii goi şi cu mâinile încălzite la vâlvătaia flăcărilor, a mângâiat penisul şi testiculele lui John, îmbrăţişându-l şi sărutându-l frecvent. În tot acest timp, acesta abia ajungea la trei cm lungime, fără a mai creşte ulterior în dimensiune.” Deznodământul nu a fost prea fericit pentru bietul John...

Biserica de asemenea reglementa când, unde şi cu cine putea avea loc actul sexual. Aceia care încălcau aceste reguli, fie şi numai cu gândul, trebuiau să fie pedepsiţi. În Roma anului 1215, Papa Inocenţiu al III-lea a intervenit dramatic în chestiunile intime ale oamenilor. Fiecare creştin trebuia să îşi spună păcatele cel puţin o dată pe an. A fost o mişcare concepută pentru a ajuta clerul să dezrădăcineze depravarea. Pentru a-i ajuta pe preoţi în alegerea întrebărilor potrivite, ghidurile de confesiune erau destul de răspândite. De departe cel mai mare capitol era dedicat păcatului desfrâului. Conform acestor manuale, sexul trebuia să aibă loc doar în cadrul căsătoriei. Orice altă formă de activitate sexuală era considerată păcat. Dar chiar şi după cununia religioasă, lucrurile nu deveneau prea roz, deoarece biserica avea o listă pe care soţul trebuia să şi-o însuşească mai întâi.

Este soţia ta la menstruaţie?

Este soţia ta însărcinată?

Alăptează soţia ta un copil?

Este Postul Paştelui?

Este Postul Crăciunului?

Este duminică?

Este săptămâna Rusaliilor?

Este săptămâna Paştilor?

Este miercuri?

Este vineri?

Este orice altă zi de post?

Este sâmbătă?

Este zi de sărbătoare?

Este încă zi afară?

Eşti dezbrăcat?

Eşti în biserică?

Dacă ai răspuns cu nu la toate aceste întrebări, atunci sexul era permis. Dar doar o dată şi doar în poziţia numită în zilele noastre a misionarului. Punând totul în balanţă reiese că biserica permitea cuplurilor căsătorite să întreţină relaţii sexuale, în medie, doar o dată pe săptămână.

Pedepse pentru ispăşirea păcatelor

Penitenţa implica un sistem complex de post cu abstinenţă. Ai comis adulter o dată, ai doi ani de penitenţă, de două ori, cinci ani, iar pentru sex cu un animal, şapte ani. Existau întrebări speciale pentru femei: au consumat cumva sămânţa soţului lor? Şapte ani. Sau au pus sânge menstrual în mâncarea acestuia pentru a-i stârni dorinţa? Cinci ani.

Apoi Biserica avea un cu totul alt tip de pedepse, în cadrul instanţelor publice. Crearea acestor instanţe reprezenta o extensie extraordinară a controlului Bisericii asupra comportamentului oamenilor. Acolo păcatele credincioşilor puteau fi condamnate public. Şi din nou, sexul era cel care le preocupa cel mai mult pe autorităţi. Pedepsele aplicate aici puteau cuprinde excomunicarea, amenzi şi un tip de penitenţă extrem de publică.

„Luni, 16 noiembrie 1338. Instanţa de judecată a discutat următoarele cazuri:

John (din nou???) Warren, acuzat de desfrâu cu Ellen Lanser. Amândoi au mărturisit păcatul şi au jurat să nu mai calce strâmb. Au primit o amendă de 40 de galbeni şi au fost biciuiţi de trei ori în jurul bisericii.

Preotul Thomas Thornton este bănuit că a avut o relaţie cu Alice, fiica lui Robert Master. Se ordonă ca aceasta să fie biciuită de 12 ori în piaţa centrală şi încă de 12 ori în jurul bisericii, dezbrăcată, doar cu o cămaşă pe ea. Despre pedeapsa preotului nu se spune nimic.

Beatrice, fiica lui William Duty, a rămas însărcinată. Nu se ştie cu cine. A mărturisit singură păcatul şi a jurat că nu se va mai repeta... S-a ordonat să fie biciuită de şase ori, în jurul bisericii desigur, duminicile şi în zilele de post, în faţa întregii procesiuni.”

Sodomia

Aşadar am văzut că Biserica medievală pedepsea aspru majoritatea activităţilor sexuale. Dar exista o practică specială pentru care rezervase cele mai sălbatice pedepse: păcatul sodomiei. Homosexualitatea masculină era ceva despre care clericii aveau cunoştinţă. Erau perioade în care mii de bărbaţi erau siliţi de împrejurări să trăiască izolaţi în comunităţi în care abia punea piciorul vreo femeie. Acestea sunt cuvintele unui abate scrise către cu tânăr călugăr: „Ochii mei tânjesc să te vadă, iubitul meu. Braţele mele se întind să te îmbrăţişeze. Buzelor mele le lipsesc săruturile tale... ” şamd. Aţi prins ideea, bănuiesc. Cu toate acestea, un astfel de limbaj nu era ceva neobişnuit printre bărbaţi la momentul respectiv.

Sancţiunile în societatea medievală sunt menite, într-un fel, a reflecta pedeapsa impusă de divinitate Sodomei şi Gomorei. Temându-se de pedeapsa divină, societatea medievală pedepsea drastic orice comportament considerat „nenatural”: castrarea era aplicată în Portugalia şi Castilia, spânzurarea de membrul viril în Siena sau arderea de viu în Bologna.

Ciuma Neagră care a exterminat aproape jumătate din populaţia Europei, a făcut ca relaţiile să se destrame. Durerile îngrozitoare, transpiraţia şi frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Totuşi mai era ceva care îi deosebea pe cei care sufereau de ciumă de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gât şi eventual în zona inghinală apăreau nişte umflături pline cu puroi, numite "buboane"; la început erau de culoare roz, apoi purpurii,iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice. Pentru unii reprezentanţi ai Bisericii, boala nu era altceva decât pedeapsa Domnului pentru păcatele, sexuale desigur, ale contemporanilor...

Viaţa în timpurile medievale a fost într-adevăr cu mult mai precară decât în zilele noastre. Am făcut cunoştinţă cu o lume complexă, plină de pasiune şi romantism, misoginism şi cruzime, moarte prematură şi iubire veşnică, pioşenie şi poezie. Virgine căsătorite cu Hristos şi preoţi „căsătoriţi” cu plăcerile trupului. O viaţă care a fost urâtă pentru unii şi foarte scurtă pentru alţii. Dar în nici un caz nu a fost o viaţă lipsită de dragoste şi sex.

Articolul reprezintă adaptarea documentarului BBC: Inside Medieval Mind: Sex
Bibliografie suplimentară:
Dragostea în evul mediu, Jean Verdon (ed Humanitas)
Istoria celibatului, Elizabeth Abbott (ed Orizonturi)

Îl puteţi contacta pe autorul articolului, intrând pe blogul acestuia: Gândeşte raţional.

Curvele României

2011-05-21T17:35:00.003+03:00

Dar nu despre fetele care-si oferă serviciile sexuale este vorba. Cele care fac sex pe bani sunt mult mai onorabile decât cei care-şi vând sufletul pe bani. Cel puţin fetele de pe centură îşi acceptă statutul, nu vor recunoaştere publică, nu vor reclamă sau aplauze. Din păcate, România de la tembelizor este populată cu specimene care în orice ţară ar fi paria, dacă ar comite asemenea ‘delicte morale’. Nu-i cazul ţării în care un securist notoriu, Dan Voiculescu, are televiziuni care fac fără nici o jenă apologia dictaturii comuniste. La (i)RealitateaTV, Corina Drăgotescu este ‘aparătoarea drepturilor cetăţenilor’, cei care au toate motivele să facă şi să dreagă. Numai că, aceeaşi Drăgotescu, scria în ‘Adevărul’ din 13 iunie 1990: “Piata Universitatii continua sa fie pentru multi oameni un motiv de ingrijorare, datorita aparitiei actelor de violenta din partea unora dintre manifestanti. Ca exista subterane politice, ca undeva un creier diabolic elaboreaza o tactica a demonstratiei, ca sunt in Piata oameni de buna credinta, care continua sa aiba impresia ca ceea ce fac ei acolo este rodul unei spontanietati revolutionare, astea sunt lucruri pe care deja le stim cu totii.(…) Cat despre Piata Universitatii, politia declara ca nu intervine fiindca ii este teama. Da, avem o politie care sta si se uita neputincioasa atunci cand este batuta, huiduita si improscata cu noroi. Totusi, pe ici, pe colo, atunci cand mitingistii savarsesc infractiuni de genul furturi de buzunare sau de masini, politia intervine, evitand insa un impact cu demonstrantii.” Îndemnul la măcel al acestei ‘ziariste’ (???) a fost întocmai executat de minerii aduşi de Ilici, dacă tot poliţiştii nu aveau curajul să intervină.

Trecând pe un alt plan, găsim alte curve. În Basarabia de după Independenţă am găsit un articol foarte interesant despre ce mai fac stalinistii români sau de alte naţii. Dacă nu ştiaţi, în 1994, Fundatia Soros si Grupul pentru Dialog Social legitimau “academic”, pentru prima oara in Romania, “limba moldoveneasca” si “poporul moldovenesc”. Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stan semnau impreuna un “studiu” despre legalitatea “moldovenismului” publicat in revista de propaganda a GDS, “22”. Intitulat “Relatiile Romaniei cu Republica Moldova”, studiul a fost preluat imediat de presa guvernamentala de la Chisinau, “Nezavisimaia Moldova”, “Moldova Suverana” si “Comunistul”, organul Partidului Comunistilor din Republica Moldova. O critica a lui a fost publicata de Civic Media. Dupa ani, acelasi principal vector antiromanesc recidiveaza printr-un asa-zis nou “studiu”, semnat de “impartialii” Cristian Ghinea, István Horváth, Liliana Popescu, Victoria Stoiciu, cu totii cadre ale scolii trotkiste deghizate sub diverse falduri. Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Director al Centrului European pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane demonteaza “studiul” mincinos, raspandit de mass media de aceeasi sorginte ca si Fundatia Soros, de la Bucuresti si Chisinau. Studiul Fundatiei Soros despre ”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” este doar un produs ideologic inexact. Despre liberala Renate Weber găsiţi mai multe aici. Iar pe Valentin Stan îl puteţi vedea la tembelizor, omul cu laptopul de la AntenaSecuristică3. Fundaţie Soros ia-ţi minciunile tale şi te cară. La pesedişti, deoarece ei te-au adus în România anilor ’90.

Cum au făcut pesediştii, din România, raiul infractorilor

2011-05-20T18:29:00.007+03:00

Beneficiind de sprijinul unui segment de populaţie formată majoritar din indivizi fără o minimă cultură civică, din indivizi care-şi imaginează că banii de care beneficiază cad din Cer, adică tu, votant pesedist, nu vei plăti un leu la bugetul public, dar vei pretinde ajutoare de la stat, ei bine, pesediştii au transformat, în anii când au guvernat România, această ţară într-un stat bananier, acolo unde şpăgile, contrabanda, traficul de influenţă etc. fac legea. Ani de zile, în România pesedistă, s-a menţinut PCR-ul (pile-cunoştinţe-relaţii) în toate domeniile, s-a încurajat corupţia, s-a distrus şi s-a furat domeniul public mai ceva ca-n perioada 1944-1964, atunci când ruşii au cotropit România. Firmele româneşti, care mai aveau în 1990 o şansă să funcţioneze, prin privatizare, au fost distruse de camarila pesedistă, fiind vândute ulterior pe nimic foştilor comunişti deveniţi, peste noapte, mari democraţi. Mai jos este un alt exemplu în care finii lui MitreaPSD fură fără nici o jenă din banii publici, cei destinaţi sectorului bugetar, dar, în România lui Bombonel şi cu o justiţie de cacao, nu păţesc mare lucru. Mulţumim pesediştilor pentru democraţia originală din România, o ţară unde a fi infractor nu este nici o ruşine, o ţară unde poţi muri în orice moment, sub privirile unei Poliţii corupte, căreia i se rupe de binele public, altfel nu ar fi mână în mână cu contrabandiştii, infractorii în general, cei datorită cărora orice salariu de bugetar este mai mic, infractorii fiind nişte paraziţi care acum 1000 de ani erau executaţi în doi timpi şi trei mişcări, dar azi sunt cheltuite sume imense de bani (salarii de poliţişti, procurori, judecători, angajaţi ai puşcăriilor, hrană etc.) pentru nişte gunoaie umane. Aceste lepre au drepturi, dar bătrânii ucişi, cei furaţi, cei cu destinele mutilate nu au drepturi? Şi mai sunt făcuţi şi vedete TV de tembeliziunile din România, create din banii ‘moşteniţi’ de la Ceaşcă, din banii păgubiţilor FNI, din banii furaţi într-un fel sau altul.

Asociaţii finului lui Mitrea, urmăriţi de Interpol, protejaţi de judecători români

Căutat de Interpol de patru ani, un sirian cîștigă, ilegal, procese în Capitală. Adică în România. Unde, dacă ar fi prins, ar trebui să execute trei ani de închisoare. Dar nu e prins, pentru că judecătorii de la Curtea de Apel București nu știu sau se fac că nu știu legea.

Țeparul 1: sirianul Ousama

Ousama Chikh Al Sagha împreună cu alți trei cetățeni sirieni a fost condamnat la închisoare în 2005 pentru contrabandă și evaziune fiscală. Ei reușiseră să fraudeze statul român cu 33,5 miliarde de lei vechi prin operațiuni comerciale, adică import de carne de porc și pește, și cu încă alte zece miliarde de lei vechi din importul a 2.000 de tone de zahăr. Totul prin întocmirea de facturi false și neplata taxelor vamale. Ca efect, Ousama a primit trei ani de închisoare cu executare, pedeapsă de la care s-a sustras politicos și a șters-o din țară. De atunci, sirianul este dat în urmărire generală prin Interpol, fără ca cineva să-i fi venit de hac.
În multele afaceri pe care le-a derulat în România, Ousama și-a încrucișat de mai multe ori interesele cu cele ale lui Florian Bușcă. Ca să recunoașteți personajul, trebuie să-l prezentăm puțin altfel, căci Bușcă s-a metamorfozat în Walter. Adică nimeni altul decît finanțatorul Universității Cluj, fost acționar la Dinamo și, nu în ultimul rînd, finul lui Miron Mitrea.

Sirianul condamnat la pușcărie, partener cu finul lui Mitrea

În dosarul condamnării lui Ousama, printre facturile întocmite în fals de contabilii sirienilor, anchetatorii au găsit și 12 bucăți emise pe numele societății Viva România, care ar fi livrat către aceștia diferite cantități de carne de pasăre și pește. Acționar majoritar la Viva România era chiar Florian Bușcă.

Sirienii s-au folosit de societatea amicului Bușcă chiar în perioada în care acestuia nu prea îi mai păsa ce se întîmplă cu societatea sa: omul tocmai reușise să țepuiască Banca Populară Română cu un credit nereturnat în valoare de 20 de miliarde de lei vechi.

O altă legătură dintre Bușcă și Ousama Chikh Al Sagha s-a înfiripat prin intermediul Mihaelei Bădilă (fostă Enescu). Este vorba de fosta șefă a Vămii Băneasa, care a fost arestată și cercetată în dosarul de contrabandă cu țigări „Porțelanul“. Conform presei de la acea vreme, Bădilă a fost salvată de dosar penal de guvernarea PSD, iar la scurt timp după a devenit asociata lui Bușcă. Adică a cumpărat acțiuni de la acesta cu 200.000 de dolari. Bădilă făcuse rost de ditamai bănetul, bani cash, de la nimeni altul decît Ousama Chikh Al Sagha. Coincidență, desigur.

Cine e Bușcă-Walter, finul lui Mitrea

După ce și-a schimbat numele pentru a scăpa de ștampila dosarelor penale în care a fost cercetat pentru înșelăciune și cămătărie, controversatul om de afaceri Florian Walter a pozat în om serios și s-a făcut patron la Universitatea Cluj și președinte al Consiliului de Administrație al Romprest. N-a reușit să se păstreze imaculat pentru mult timp, în prezent fiind în centrul unui nou scandal iscat în jurul unui contract de 450 de milioane de euro semnat între Romprest și Primăria sectorului 1, considerat nul și demn de desființat în instanță.

Walter e obișnuit să storcă banii statului încă de pe vremea cînd îl chema Bușcă și se răsfăța cu contracte de la Ministerul Transporturilor, condus atunci de nașul său, Miron Mitrea. A prins salubrizările de aeroporturi, contracte cu Metrorex, contracte cu SNCFR luate cu dedicație de la Mihai Necolaiciuc, a reușit să scoată SRI-ul de pe aeroporturi pentru a presta el serviciile de securitate, spre bucuria contrabandiștilor de droguri, arme și țigări. Și, nu în ultimul rînd, a reușit performanța de a aproviziona RATB-ul cu motorină de la o firmă de construcții.

Țeparul 2: austriacul Ingerl Siegfried

Un alt coleg de țeapă și șpagă al sirianului este omul de afaceri austriac Ingerl Siegfried. Cei doi au regizat împreună o afacere prin care au pus mîna pe un teren de 7.300 mp în Otopeni. Înainte să intrăm în ițele acestui dosar, să vedem ce hram poartă austriacul. Siegfried este, la rîndul lui, căutat prin Interpol. A avut o serie de afaceri foarte profitabile cu statul român, după ce a cumpărat pe sume derizorii mai multe societăți scoase la privatizare (Romcamion Deva, ITA Oradea, ITIA București, Intertrans Craiova), pe care le-a umplut de datorii și le-a transformat în afaceri imobiliare. Ba chiar a fost și ajutat de stat. Spre exemplu, cînd a cumpărat ITA SA Iași, a avut norocul ca, la privatizare, FPS să „uite“ de terenurile de sub clădirile pe care le vindea. Pe de altă parte, Fiscul nu a reacționat la ingineriile financiare pe care austriacul le făcuse decît după ce omu’ și-a luat tălpășița din țară, în 2005. Forțat fiind de niște procese în care era acuzat că a țepuit Romcamion Deva cu 280.000 RON, că a înșelat mai mulți parteneri de afaceri cu 15,7 milioane de lei noi și multe altele.

Cum acționează frumoasa prietenie austriaco-siriană

Bon, și acum, dacă știm cu cine dansăm, să dăm drumul la muzică. Tema: terenul de 7.300 mp din Otopeni. Pămîntul i-a fost vîndut în decembrie 2000, de către Ingerl Siegfried, societății Holland Trucks România, reprezentată de Mihai Millio, contra sumei de 277.000 USD. S-au plătit banii, s-a făcut o chitanță și s-a semnat un contract sub semnătură privată, prin care Siegfried se obliga să autentifice la notar contractul de vînzare-cumpărare în termen de 30 de zile. În ianuarie 2001, cînd era programată vizita la notar, austriacul s-a evaporat și a refuzat să mai facă actele. Atunci s-a prins și Millio că și-a procurat o țeapă și a cerut (și obținut) în instanță o hotărîre judecătorească care instituia interdicția de vînzare a terenului. Acest mic detaliu, însă, nu l-a împiedicat pe Siegfried ca, în mai 2001, să-i vîndă terenul lui Ousama Chikh Al Sagha. De această dată, cu drum la notar inclus. Pentru asta, Siegfried a declarat pe proprie răspundere că terenul vîndut e liber de sarcini și toată lumea l-a crezut pe cuvînt.

Judecătorii de la Curtea de Apel au legalizat șmenul imobiliar

Țepuitul de Millio de la Holland Trucks s-a mai dus o dată în instanță și a cerut anularea contractului de vînzare-cumpărare dintre Siegfried și Ousama. Acțiunea, însă, a fost suspendată un an și jumătate, pentru că Siegfried a susținut că semnătura lui de pe chitanța tăiată de Holland Trucks ar fi falsă. Scenariul, însă, a fost demontat de expertiza grafologică făcută de Poliție. Odată repus pe rol dosarul, Ousama și Siegfried au obținut, culmea, soluții favorabile și pe fond și în apel, păstrîndu-și dreptul de proprietate asupra terenului. Curtea de Apel București (CAB) a apreciat că relația contractuală dintre cei doi este una legală și a făcut abstracție de interdiciția de înstrăinare a terenului, notată în cartea funciară și de faptul că sirianul a vîndut de două ori același teren, încasînd bani tot de atîtea ori.

Înalta Curte cere rejudecarea, Curtea de Apel face iar blat

Faptul că Curtea de Apel București a încălcat legea cînd a decis că șmenurile imobiliare ale cuplului de aur austriaco-sirian sînt în regulă nu o spunem noi, ci Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Care a judecat în recurs acest dosar. În iunie 2008, ÎCCJ a casat soluția Curții de Apel București și a trimis cazul spre rejudecare la aceeași instanță, cerînd anularea contractului de vînzare cumpărare încheiat între Siegfried și Ousama și pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de act de proprietate ÎN FAVOAREA (normal) lui Mihai Millio. În textul deciziei, ÎCCJ face referiri la prestația lipsită de profesionalism a Curții de Apel, considerînd că aceasta a ignorat fondul problemei, adică contractul ilicit încheiat între sirian și austriac. Concluzia ar fi că instanța a cam judecat pe lîngă, prin bălării, de a ajuns la concluzia că acel contract ar fi legal.

Cu toate că ÎCCJ a dat toate aceste indicații prețioase, odată întors în grădina Curții de Apel, dosarul a luat-o din nou razna. Iar arabii au ieșit cu dreptul de proprietate neșifonat, grație soluției date de această instanță în iunie 2009. Practic, ÎCCJ și-a răcit gura degeaba, iar cei de la CAB au decis să ignore complet soluția dată de instanța superioară.

Sirienii nu știe carte

Pentru că puțin i-a păsat sirianului de legile din România, în iunie 2003 a decis să pună cireașa pe tort și, în timpul procesului, a vîndut și el terenul, încă o dată. Unui alt arab, Kassas Mohmad Nidal, contra sumei de 540.000 RON. Nu a contat faptul că terenul era în litigiu, iar litigiul era și el notat în cartea funciară, lîngă mult uitata interdicție de vînzare a terenului. Contractul a fost descoperit, însă, de partea adversă, adică de Holland Trucks. Care a și făcut acțiune în instanță. Pentru că gluma se îngroșase prea tare, în iunie 2006 Ousama s-a gîndit să o dreagă cumva. S-a dus frumos în instanță și a cerut să se constate nulitatea contractului de vînzare-cumpărare încheiat între el și Kassas Nidal, prin hotărîre judecătorească. Acesta a susținut în acțiune că ei sînt cetățeni de origine arabă și nu cunosc legile române (să muriți dumneavoastră??), motiv pentru care au declarat în fața notarului o vînzare de teren, nu una de drepturi litigioase. Asta da glumă!

Ousama, urmărit de Interpol, semnează liber procuri la notar

Trebuie să recunoaștem că Ousama are un simț al umorului foarte dezvoltat, mai ales cînd vine vorba să rîdă în nasul autorităților române. Chiar dacă este luat în colimatorul Interpolului și chiar dacă este dat în urmărire internațională, sirianul n-a avut nici o jenă în a face o vizită în România. Nu o spunem noi, ci a transmis-o chiar el instanței. La ultimul termen la Curtea de Apel, noua avocată a lui Ousama Chikh Al Sagha s-a prezentat în fața judecătorilor cu procură semnată de sirian. Din procura cu pricina rezultă că Ousama s-a prezentat în fața unui notar în România, fentînd vigilența autorităților, și a semnat acest act prin care își împuternicește avocata să-l reprezinte în instanță. Și, da, poate ne repetăm pe undeva: în timpul ăsta era (și mai este) urmărit de Interpol.

Preluat din "Academia Catavencu" (nr.35/2009)

Din nou despre playere video

2011-05-19T16:00:00.003+03:00

Florin Iaru, scriitor şi jurnalist, este un tip care se pricepe la calculatoare. Avea o rubrică în “Academia Caţavencu” în care prezenta, pentru muritorii de rând, diverse soft-uri open source. Într-un articol scrie despre playerele video. Sunt păreri interesante, de care, poate, ar trebui să ţinem cont atunci când alegem să folosim un anumit player video. Iată, mai jos, ceea ce pare mai important, pentru cei mai puţin avizaţi, din materialul scris de domnul Florin Iaru. A recomandat de multe ori VLC-ul, cu acesta putând vedea: avi, divx, mkv, mp4, MOD,wmv, flv, filme online şi DVD-uri, indiferent dacă-s legale sau piratate.

Sistemul de operare Mac OS X are, de la mama lui, QuickTime şi DVDPlayer, numai că ultimul refuză să citească o anumită categorie de filme sau tuşeşte la câteva fişiere. VLC-ului i se poate reproşa redarea cu probleme a filmelor în format mkv şi, în cazul unei subtitrări decalate, comenzile sunt în milisecunde şi îţi dau ceva bătăi de cap. Un player cu o intefaţă simplă, comenzi la discreţie este MPlayer Extended. Are şi acesta câteva probleme: se încarcă greu filmul, sunt probleme cu subtitrările, nu rulează filme HD, mănâncă procesor pe pâine. Tot pentru Mac OS X este Movist, un produs italian la care proiectarea filmelor HD merge ca unsă, iar subtitlurile se pot dresa perfect. Are şi acesta o problemă: nu rulează DVD-uri. Şi ar mai fi Perian cu următoarele trăsături:
File formats: AVI, DIVX, FLV, MKV, GVI, VP6, and VFW
Video types: MS-MPEG4 v1 & v2, DivX, 3ivx, H.264, Sorenson H.263, FLV/Sorenson Spark, FSV1, VP6, H263i, VP3, HuffYUV, FFVHuff, MPEG1 & MPEG2 Video, Fraps, Snow, NuppelVideo, Techsmith Screen Capture, DosBox Capture
Audio types: Windows Media Audio v1 & v2, Flash ADPCM, Xiph Vorbis (in Matroska), and MPEG Layer I & II Audio, True Audio, DTS Coherent Acoustics, Nellymoser ASAO
AVI support for AAC, AC3 Audio, H.264, MPEG4, VBR MP3 and more
Subtitle support for SSA/ASS, SRT, SAMI
Nimic despre problemele sale. Oare are aşa ceva?

Învăţământul românesc văzut prin comparaţie

2011-05-17T16:20:00.004+03:00

Se pare că la educaţie şi la fotbal se pricepe toată lumea. De aici şi o sumedenie de viziuni privitoare la educaţie. Şi cum în acest domeniu nu prea funcţionează maxima ‘Dacă mă analizez mă detest, dar dacă mă compar mă admir’, putem încerca să aflăm cum arată sistemul educaţional în alte ţări, pentru o raportare corectă la plusurile şi minusurile sistemului educaţional de la noi. În Curentul am găsit, descrise de un român, referiri la sistemul educaţional din Finlanda. Materialul se numeşte ‘Miracolul finlandez versus Haosul românesc’ şi este prezentat mai jos. Pentru cine nu va ajunge la finalul articolului, un amănunt important: pe la 1600, în Finlanda, s-a legiferat că cine nu ştie să scrie şi să citească nu are voie să facă copii (am preferat să menţin formularea autorului). Autorul comentariului se autointitulează ‘cetăţean UE’. Privind la România, unde ţiganii analfabeţi (şi nu numai) procreează într-o veselie, furnizând materia primă pentru viitoarele plutoane de infractori din România şi, mai nou, din Europa, înţelegi de ce orice efort de a face din România o ţară de oameni educaţi, fără infracţionalitate, cu un spirit civic dezvoltat este sortit eşecului.

INFO pentru toata lumea pentru a ne compara cu cine trebuie !
De luat aminte...
Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia : la inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."
Da, dar secretul este altul : pe la anul 1600, s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca, nu are voie sa faca copii...!
Scris de cetatean U.E.

Câteva softuri pentru compresie video

2011-05-14T19:28:00.003+03:00

Uneori avem nevoie de scăderea dimensiunilor unor fişiere video, fie pentru a le trimite prin e-mail, fie pentru a le încărca pe anumite site-uri. Pe http://www.zoso.ro/ se povesteşte, într-un material, despre două posibile alegeri în domeniul softurilor pentru compresie video. Un prim soft ar fi Xilisoft Video Converter, despre care domnul Zoso afirmă: “…e un tool pe care încă îl recomand, îşi face treaba foarte bine, are interfaţă simplă şi ştie batch processing. Printre problemele versiunii de acum un an se numărau pixeli migratori, imposibilitatea de a seta width si height la clip in afara celor prestabilite şi nerecunoaşterea unor formate.” Un alt soft, mult mai bun, ar fi AVS Video Converter, despre care acelaşi Zoso afirmă: “E mai simplu, dar mai eficient în convertire. Ştie de priorităţi la procesor, de dimensiuni, recunoaşte toate formatele video pe care i le pun în faţă. Nu ştie batch processing, dacă îi arunc două fişiere în interfaţă îmi face unul singur.” Dar nu sunt singurele posibilităţi.

Pentru cei care folosesc sistemul de operare Windows, mai există şi alte variante. Un alt posibil soft pentru compresie este Squeeze 7. Compatibil cu sistemele de operare Windows şi Macintosh, nu este gratuit, iar pentru a-l folosi sunt câteva condiţii; de exemplu, minim 1 GB de memorie RAM. Recunoaşte foarte multe formate de fişiere video, este uşor de utilizat, compresie de înaltă calitate. 3D – DCT Video Compression Software este un alt soft pentru compresie video. Foloseşte o tehnologie ingenioasă numită 3D-DCT, imaginea obţinută fiind considerată 3D. Total Video Converter este unul din instrumentele pentru conversie video. Are funcţii de conversie a clipurilor video la formatul dorit, poate converti videoclipuri pentru mobil, poate crea clipuri video HD, fiind considerat unul din cele mai bune compresoare video. S-ar putea să fie gratuit, dar nu am studiat atent acest amănunt. Blaze Media Pro este un soft ce comprimă fişiere video AVI, MPG, WMV, MOV, Flash, putându-se utiliza în iPod, PSP, dispozitive 3G. Este relativ simplu de utilizat, se poate folosi gratuit 15 zile după care trebuie cumpărată licenţa.

Cum se denumeşte un fişier în Windows

2011-05-13T20:07:00.002+03:00

Prin fişier înţelegem o colecţie organizată de date aflate în memoria externă. Toată informaţia în calculator se păstrează sub formă de fişiere. Cum informaţia poate fi de mai multe tipuri, de exemplu: text, imagine, muzică, film etc., şi fişierele sunt de mai multe tipuri. Fişierele în Windows sunt identificate printr-un nume (file name) şi extensie. Notaţia corespunzătoare este nume.extensia, unde ‘nume’ este un şir de maxim 256 (2⁸) caractere, punctul separă cele două elemente, numele şi extensia, iar ‘extensia’ este un şir de maxim 3 caractere şi precizează apartenenţa fişierului la o clasă de fişiere. Numele şi extensia fişierului pot conţine spaţii, dar nu pot (nu trebuie să conţină) conţine caracterele: /,\,:,.,*,?,”,<,>,|. În funcţie de felul extensiei, calculatorul înţelege ce tip de informaţie cuprinde fişierul. De exemplu, putem avea extensiile: txt – text, doc – document creat cu ajutorul programului Word, bmp, jpg, gif – imagine, mp3 – muzică, avi – film. Fiecare program creează tipul său de fişiere atribuind automat extensia corespunzătoare fişierului.

Din punct de vedere al informaţiilor pe care le conţin, fişierele pot fi: (1) fişiere executabile, care conţin programe, aplicaţii; datele, în acest caz, sunt alcătuite din codul masină al instrucţiunilor; (2) fişiere neexecutabile, care conţin date ce au fost create de un program şi care pot fi prelucrate cu ajutorul acelui program sau a altor programe ce recunosc fişierul. Fişierele neexecutabile pot conţine date numerice, texte, imagini, sunete etc. Windows-ul afişează fişierele cu ajutorul unor icon-uri specifice tipului de date pe care îl conţin, fapt arătat şi de extensie. De exemplu, Setup.exe este un fişier executabil.

Câte ceva despre caracteristicile TV

2011-05-10T16:43:00.003+03:00

În timp ce noi, românii, primeam vizita minerilor aduşi de IliciKGB, în anii ’90, iar azi ascultăm aberaţiile unor măscărici precum Ponta sau Crin (cel cretin) Antonescu, progresul tehnologic, în domeniul receptoarelor TV, aduce procesul de alegere a unui televizor nou la stadiul de problemă relativ complicată. Pe site-ul Scientia.ro există precizări interesante despre caracteristicele televizoarelor. De exemplu, v-aţi întrebat vreodată ce înseamnă HD, HD Ready, Full HD etc? Ei bine, abrevierile de mai sus reprezinta niste standarde din domeniul video, care definesc imaginea afisata de televizor. Standarul PAL (folosit in Romania) are o rezolutia este de 720 x 576 pixeli ( sau 576i ). HD ( High Definition - Inalta definitie ) reprezinta un set de standarde de inalta rezolutie care au aparut la inceputul anilor 2000. La momentul actual exista trei standarde HD:
- 720p, rezolutie de 1280x720 pixeli si scanare progresiva
- 1080i, rezolutie de 1920x1080 pixeli si scanare intretesuta
- 1080p, rezolutie de 1920x1080 pixeli cu scanare progresiva.
Televizoarele HD Ready au o rezoluţie minimă de 720 de linii pentru afişarea conţinutului High Definition. Acestea pot accepta formate video HD în 720p şi 1080i, dar nu poate afişa rezoluţia completă de la surse 1080p. Imaginile pot fi uşor distorsionate.
Televizoarele Full HD furnizează cea mai bună imagine HD posibilă prin adăugarea a 1.920 x 1080 de pixeli. Afişează conţinut 1080i şi 1080p fără distorsiuni. Detaliile mai fine înseamnă că puteţi sta mai aproape de ecranul televizorului fără a vedea pixelii individuali.
Televizoarele HD 1080p sunt cele mai performante.

Cum funcţionează televizoarele cu plasmă? Iată o altă posibilă întrebare.
Televizoarele cu tub se bazeaza pe cele trei culori de baza (rosu, albastru si verde), culori pe care plasma le creeaza in fiecare pixel, reducandu-se astfel spatiul. Electrozii incarcati interactioneaza cu moleculele de gaz rar, trecand in starea de plasma. Procesul declanseaza raze ultraviolete care interactioneaza cu pixelii de fosfor, producand astfel lumina. Spre deosebire de sistemele clasice, unde imagin ea era "scanata" de-a latul ecranului, in cazul plasmei pixelii sunt luminati instantaneu. Cum nu exista luminare din spate sau vreo polarizare a luminii, imaginea este mult mai clara si mai stralucitoare. Plasma sau LCD? In termeni de afisaj, diferentele dintre cele doua tipuri de tehnologie tind sa se estompeze. Ecranele bazate pe plasma ofera un timp de raspuns mai bun decat cel al ecranelor LCD. De cealalta parte insa, sistemul care asigura ventilatia in cazul ecranelor cu plasma produce mai mult zgomot decat in cazul LCD-urilor. Inca un dezavantaj in cazul televizoarelor cu plasma este consumul de energie. Un alt dezavantaj al plasmei il reprezinta longevitatea. Bazandu-se pe gaze rare (precum argon, xenon, neon), durata lor de viata este de 25.000-30.000 ore de functionare. LCD-urile au o durata de viata aproape dubla si, in plus, suporta reparatii, ceea ce in cazul display-urilor cu plasma nu e posibil. In schimb, la capitolul "unghi de vizualizare", plasma iese invingatoare, unghiul de 160 de grade fiind greu de atins de LCD.

Cele mai accesate site-uri pe Terra

2011-05-07T22:20:00.003+03:00

Fondată în aprilie 1996, Alexa – The Web Information Company cuprinde topul celor mai accesate site-uri pe Terra, folosind o bază de date cuprinzătoare. Cred în corectitudinea clasamentelor prezentate, fiind o firmă specializată în topuri dintre cele mai diverse, plus alte opţiuni. Una dintre aceste opţiuni ar fi, pentru cei care deţin un site, prezentarea de informaţii despre cele mai căutate ‘etichete’ ale site-ului, precum şi locul site-ului în topul site-urilor pe Terra, precum şi în ţara de origine. Cum arată primele trei site-uri pe Terra? Iată ordinea: (1) google.com (locul 1 şi în SUA); (2) facebook.com (locul 2 şi în SUA); (3) youtube.com (locul 4 în SUA); pentru restul clasamentului click pe link-ul de la început. Iată şi primele trei site-uri din România: (1) google.ro (locul 285 pe Terra); (2) facebook.com (locul 2 şi pe Terra); (3) google.com (locul 1 pe Terra). Sunt şi clasamente pe categorii de site-uri şi chiar pe subcategorii.

Suplimente (add-ons) pentru Mozilla Firefox 4

2011-05-05T14:46:00.004+03:00

Celui mai bun browser, după părerea specialiştilor, i se pot adăuga anumite suplimente (add-ons) care permit anumite facilităţi. Iată mai jos câteva dintre acestea.
Categorize (Clasificaţi) permite organizarea semnelor de carte (bookmarking). Acestea pot fi aşezate în dosare şi, în felul acesta, pot fi localizate foarte repede.
Read It Later (Citeşte mai târziu) este un supliment cu ajutorul căruia putem citi anumite pagini ale unor site-uri mai târziu, dacă nu avem timp suficient. Mai mult, aceste pagini le putem lectura şi fără a fi conectaţi la internet.
Apture Highlights se foloseşte pentru a afla mai multe despre un anume cuvânt. Evidenţiem cuvântul de care suntem interesaţi, facem click pe balonul ‘search’, iar add-on-ul va deschide o nouă fereastră în care apar informaţii despre acel cuvânt, din tot felul de surse precum Wikipedia, Google, YouTube etc. Dacă se evidenţiază o adresă, localizarea acesteia va aparea chiar şi pe Google Maps.

Adblock Plus poate fi folosit pentru a opri pop-up-urile, destul de enervante uneori, mai ales cele cu reclame.
Web of Trust permite utilizatorilor să scaneze un site, pentru verificarea nivelului de siguranţă, înainte de a intra pe acel site.

O opţiune interesantă pentru unitatea DVD/CD

2011-05-03T18:51:00.005+03:00

Dacă aveţi o unitate DVD/CD şi doriţi să închideţi sertarul unităţii optice cu ajutorul mouse-ului (fără să vă aplecaţi), există un mic utilitar care face posibilă acţiunea. Se numeşte Close Tray şi adaugă în meniul click-dreapta al unităţii DVD/CD opţiunea de închidere a sertarului. Pentru a-l instala se parcurg următorii paşi:
(1) Se descarcă nircmd.zip, se dezarhivează şi se copiază nircmd.exe în folderul C:/System.
(2) Se descarcă Closetray.zip, se dezarhivează, se face dublu-click pe closetray.
(3) Click pe Yes în fereastra de avertizare.
La sfârşit, daţi click-dreapta pe unitatea optică (DVD/CD) şi verificaţi dacă a apărut opţiunea Close Tray în meniu. S-ar putea să fie nevoie să restartaţi sistemul.

În România, continuă producţia ‘Capitalism aplicat de către (foşti) comunişti’

2011-05-01T09:51:00.004+03:00

Reprimându-mi o senzaţie de vomă profundă, voi încerca să prezint răul imens făcut României de unul din politrucii (foşti) comunişti, pe care democraţia adusă de IliciKGB l-a propulsat în elita decizională a acestei ţări. Personajul se numeşte Sergiu Andon, iar în perioada 1972-1989 (17 ani) a fost publicist comentator la ziarul ‘Scînteia’, organul de presă al Partidului Comunist Român (conform Curriculum Vitae de pe site-ul Camerei Deputaţilor). După 1989 ajunge în partidul securistului Dan ‘Felix’ Voiculescu şi în Parlamentul României democratice. După 17 ani de dat limbi bolşevicilor, la ‘Scînteia’, tovarăşul Andon, cu faţa buhăită de idei marxiste, începe săpatul la temelia statului de drept. Astfel, în 2008, juristul bolşevic Sergiu Andon reuşeşte, cu ajutorul altor dinozauri roşii din justiţie, desfiinţarea CNSAS-ului (Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), pentru a ascunde ‘prostimii’ din România rolul de securist jucat de Dan Voiculescu, marele ‘făcător’ de Antene paralele cu realitatea de azi. Cum spunea cineva în 2008, ‘Un fost securist şi un fost şef de secţie la Scînteia au omorât CNSAS. Servitorii lui Ceauşescu sunt tari.’

Dar iată ce scria în 1990, legat de Mineriada ce a coborât România în bezna KGB-ismului cu faţă umană, actualul deputat în Parlamentul României democratice, Sergiu Andon: ‘Esecul lor, esecul acestei incercari a lor, nu trebuie sa permita alte forme si metode dictatoriale, sub alte lozinci inselatoare. Revolutia s-a infaptuit, sangele a fost varsat pentru libertate si democratie. Incercarile de puci, inclusiv, cea maxima, de miercuri, au esuat si datorita fortei si datorita virtutilor climatului democratic, dragostei de liniste si ordine abia infiripate. Sa le pretuim, sa le cultivam, sa le sporim, cu absoluta convingere ca de existenta si solidaritatea lor depinde marea sansa a timpului pe care-l traim ca natiune.’ (Acum sansa nationala cere calm, ‘Adevarul’, 16 mai 1990). Acelaşi politruc bolşevic mai scria, legat de acelaşi eveniment: ‘S-a facut mult caz de rolul studentilor. Doar sapte studenti se afla in cercetare, inclusiv faimosul Munteanu Marian arestat. Aproximativ aceeasi este ponderea intelectualitatii titrate: 6 persoane plus 2 subingineri. Alti arestati de marca sunt Dinca Dumitru si deputatul ratat Nica Leon. Daca Munteanu inca este, la 28 de ani, student, Dinca inca este, la 40 de ani, fara ocupatie. Si fara domiciliu stabil in Bucuresti. Batalionul celor cu unic domiciliu bucurestean in Golania insumeaza 142 de peregrini, dintre care 70 fara ocupatie, deci fara nici un capatai. Cititorii au cerut confirmarea stirilor deja difuzate despre gasirea unor arme de foc si a unor substante presupus halucinogene la sediul unor formatiuni politice. Despre presupusele droguri inca nu avem confirmari. In schimb, s-a intamplat sa asist la momentul in care Procuratura lua in primire un revolver din cele folosite de armata celui de-al III-lea Reich, in perfecta stare de functionare, descoperit de mineri la una din descinderile lor mult disputate acum. (…) Ce se facea cu cartusele? Celor trei morti prin impuscare li se adauga cativa raniti din timpul evenimentelor tot prin arme de foc. Armata si fortele de ordine n-au avut la dispozitie decat cartuse de manevra. Asa ca…’(Reversul faptic al obsesiilor rimate, 'Adevarul', 20 iunie 1990). Citatele de mai sus le-ma gasit în materialul intitulat Presa şi manipularea opiniei publice. Ce explicaţie găseşte un român atitudinii antiromâneşti a numitului Anton Sergiu: ‘In spiritul veracitatii si probitatii acestei initiative laudabile de deconspirarea putregaiului moral din societatea romaneasca va declar urmatoarele : Dl. Andon este dovedit ca un pasionat practicant de perversiuni sexuale extreme. O doamna matroana de bordel, acum in varsta de 60 de ani, mi-a relatat ca dl. Andon este ultima ei bucurie sexuala din aceasta viata. Dl. Andon se lasa cu placere dominat de babatia imbracata in straie sumare de piele, sodomizat cu codirisca unei biciusti, calcat in picioare si face cu placere cunilingus fiind indemnat de baba in cauza cu urale si lozinci mobilizatoare gen "fa-ti limba aspirator, sclavule si curata-mi paienjenii din pestera ca e nevizitata de muuult". Sau "executa-te de un lins pe buric. pe dinauntru, sclavule". La care dl. Andon baga limbutza si se executa. Urmand exercitii de scat, fart on the face, golden shower. La urma - sexul cu babaciunea.
Sursa mea imi indica ca dl. Andon este atat de nelinistit ca vreun incident de sanatate i-ar putea priva viata de placerile cu doamna incat a solicitat expres sponsorizari de la stapanul lui masculin Felix za cat pentru a trata cazatura la un sanatoriu din St. Petersburg. Se pare ca au fost mobilizate resurse medicale speciale, inclusiv terapeuti bioenergeticieni. Desi doamna a negat vehement, alte surse spun ca Dl. Andon investigheaza posibilitatea ca dansa sa urmeze interventii speciale pentru a putea dona ADN, care urmeaza sa fie implantat unei sclave tinere din bordel si, dl. Andon donand cativa miscoraci, sa devina fericitul tatic al unui copilas produs la batranete de venerabila matroana, spre perpetuarea in persoana a amintirii dulcilor sale momente de ratacire. V-a placut ? Substituiti "matroana de bordel" cu "maicutza Rusie si doctrina comunista" si o sa intelegeti perfect substratul pamfletului ca si simpatia mea fata de conditia umana decazuta a d-lui palavramentar. Cu toate avantajele din lume, sa lingi in pasarica asa ceva e din punctul meu de vedere mai rau decat sa mori de cancer dupa ce ti-au murit nevasta si copiii de SIDA.’(L-am găsit aici.)

Cum inscripţionăm pozele online

2011-04-29T18:52:00.004+03:00

Dintre multele posibilităţi prin care putem ‘prelucra’ pozele online, se distinge, prin simplitate, WaterMark. Nu este nevoie să te înregistrezi pentru a da personalitate pozelor tale. Se intră pe site (click pe link), se încarcă poza (sunt acceptate formatele jpg, jpeg, png, gif, bmp, iar dimensiunea unei poze trebuie să fie mai mică de 500 kB), se alege textul cu care inscripţionăm poza (sau imaginea), se alege forma şi dimensiunea fontului, culoarea fontului, poziţia textului (‘gradul’ de înclinare al textului), opacitatea textului. La sfârşit se descarcă poza inscripţionată. Dacă se doresc mai multe unelte pentru prelucrarea pozelor, se upgrade-ează WaterMark, dar aceasta se face plătind 29.95$.

Cum putem urmări filmuleţele de pe YouTube fără browser

2011-04-26T13:42:00.003+03:00

Pentru a viziona clipurile video de pe YouTube este, de obicei, nevoie de un browser, pentru a le căuta. Se poate şi fără browser, direct de pe suprafaţa de lucru. Pentru aceasta se caută şi se instalează programul desktube. Este o aplicaţie gratuită, ce poate găsi, vizualiza, gestiona şi partaja fişiere video de pe YouTube, folosind desktop-ul sau un dispozitiv mobil, fără să fie nevoie de browser. Este compatibil cu sistemele de operare Windows, Mac, Linux, MeeGo, Android, IOS (pentru ultimele două se vor introduce în curând).

Cum optimizăm performanţele calculatorului

2011-04-25T11:00:00.003+03:00

Dintre variantele posibile se detaşează o aplicaţie produsă de o firmă din Germania, aplicaţie numită ToneUp Utilities. Este un program de întreţinere, gestionare şi optimizare pentru Windows, care oferă posibilitatea optimizării performanţelor calculatorului. Aplicaţiile sunt grupate pe categorii, iar după o scurtă scanare a sistemului de operare, vi se oferă şi un set de sfaturi prin care să se optimizeze utilizarea resurselor calculatorului. Deocamdată aplicaţia este oferită gratuit, fiind la promoţie. Pentru a beneficia de această facilitate, mergeţi la pagina promoţiei, introduceţi adresa de e-mail şi completaţi codul de verificare. Daţi apoi click pe link-ul de validare pe care-l primiţi în căsuţa de e-mail şi veţi obţine codul de activare produsului. Descărcaţi programul, introducând înainte încă o dată adresa de e-mail. Apoi instalaţi programul şi înregistraţi-vă folosind codul de activare. Aplicaţia are aproximativ 20 MB şi nu are interfaţă în limba română (are în schimb în poloneză, doar nu suntem noi vecini cu nemţii).

Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie

2011-04-24T14:07:00.003+03:00

Uneori avem nevoie de un anumit program la serviciu sau în alte locuri. Dacă acest program l-am putea avea pe un stick USB, de exemplu, ar fi foarte bine. Acest lucru este posibil, adică putem face din orice aplicaţie o aplicaţie portabilă. Pentru aceasta se descarcă şi se instalează programul numit Cameyo. Este un soft gratuit, cu dimensiunea de aproximativ 5MB. Înainte să instalezi un alt program, porneşti Cameyo. După instalarea programului în calculator, Cameyo reţine ce s-a instalat şi face un fişier .exe, pe care-l poţi folosi oriunde şi care este aplicaţia portabilă dorită. Bineînţeles mai există şi alte metode, iar acestea pot fi căutate.

Cum se reprezintă datele alfanumerice

2011-04-22T11:12:00.006+03:00

Prin ‘caractere alfanumerice’ înţelegem: literele mari şi mici ale alfabetului (latin), cifrele de la 0 la 9 (arabe), semnele de punctuaţie, operatorii aritmetici şi de relaţie (+ , >, …), alte caractere speciale ($, #, …). În general, prin ‘caractere alfanumerice’ se înţeleg toate caracterele care pot fi introduse de la tastatura unui calculator. Un calculator înţelege, memorează şi prelucrează şiruri de cifre binare, care reprezintă comenzi, informaţii, date. Cifrele binare sunt 0 şi 1, cifre folosite la scrierea numerelor în baza 2. Cu o cifră binară se pot scrie numerele binare diferite 0 şi 1, adică două cifre binare(2¹). Cu două cifre binare se pot scrie numerele binare diferite 00, 01, 10, 11, adică patru numere binare(2²). Cu trei cifre binare se pot scrie numerele binare diferite 000, 001, 010, 011, 100, 101, 110, 111, adică opt numere binare(2³). Şi aşa mai departe. Rezultă că pentru n cifre binare se pot scrie 2ⁿ numere binare diferite. Astfel, reprezentarea datelor alfanumerice se poate face, de exemplu, prin cuvinte (şiruri) de cod de 8 cifre binare, care permit construirea a 256(2⁸) cuvinte de cod diferite, care acoperă necesarul de caractere.

Din marea familie a codurilor alfanumerice le exemplificăm pe cele mai cunoscute:
Codul EBCDIC (Extended Binary Coded decimal Interchange Code) este un cod alfa-numeric pe 8 biţi, proiectat pentru codificarea informaţiilor, la calcu-latoarele din seria IBM 360. Codul a fost utilizat până prin anii ’70.
Codul ASCII (American Standard Code for Information Interchange) reprezintă un standard actual de codificare alfa-numerică pe 7 biţi. Este un cod alfa-numeric, cu recomandare ISO (International Standard Organization) şi este utilizat de multe tipuri de calculatoare şi de majoritatea echipamentelor periferice care lucrează cu aceste calculatoare.
Codul UNICODE. Este un cod alfa-numeric pe 16 biţi care îşi propune să definească un cod stan-dard pentru simbolurile alfa-numerice utilizate în toate ţările lumii: litere, semne de punctuaţie, semne monetare specifice tuturor limbilor de pe planetă.
Fiecare carcater (literă, cifră, caracter special) este codificat printr-o secvenţă de lungime fixă, 8 cifre binare, de exemplu. Dacă este nevoie, în stânga, se adaugă zerouri nesemnficative. De exemplu, 9 = 1001₍₂₎, iar carcterul 9 se reprezintă prin secvenţa 00001001 (8 biţi, adică 8 cifre binare). Numerele întregi, pozitive sau negative, sunt codificate ca numere binare de lungime fixă. Lungimile standard sunt: 8, 16, 32, 64 poziţii binare. Prima poziţie este ocupată de semnul reprezentării: 0, dacă numărul este pozitiv, 1, dacă numărul este negativ. De exemplu, pe o lungime standard de 8 biţi se pot reprezenta numere întregi cuprinse între 11111111=-1111111₍₂₎=-123 şi 01111111=+1111111₍₂₎=+123 (destul de puţin, de aceea sunt folosite alte lungimi standard). Numerele reale sunt formate din semn, partea întreagă şi partea fracţionară. Acestea pot fi reprezentate în două moduri: în virgulă fixă sau în virgulă mobilă. La reprezentarea în virgulă fixă, partea întreagă este despărţită de partea fracţionară printr-o virgulă imaginară care se află într-o poziţie fixă. În acest caz, sunt fixe atât numărul de poziţii ale părţii întregi, cât şi numărul de poziţii ale părţii fracţionare. Acest mod de reprezentare a numerelor reale este dezavantajos, deoarece permite reprezentarea unei game restrânse de numere reale. În virgulă mobilă, numerele reale sunt reprezentate prin exponent şi mantisă, în aşa numita notaţie ştiinţifică. Orice număr cu virgulă poate fi scris explicitând diferite puteri ale lui 10. În acest fel poate fi controlată poziţia virgulei zecimale, care îşi schimbă poziţia în funcţie de valoarea exponentului. De exemplu, 43,8 =438*10^-1=438E-1, unde 438 este mantisa, iar -1 este exponentul. Reprezentarea în virgulă mobilă permite memorarea numerelor reale de diferite dimensiuni cu o precizie foarte mare. În funcţie de numărul de biţi folosiţi pentru reprezentarea numărului, există reprezentarea în simplă precizie pe 32 de biţi şi reprezentarea în dublă precizie pe 64 de biţi.

Infractorul Vîntu şi legile României

2011-04-21T09:14:00.011+03:00

Dacă în perioada dictaturii comuniste spaţiul public era ocupat de cizmarul ateu şi ‘savanta de renume mondial’, dar meteoric mai apăreau şi oameni ce meritau promovaţi (elevi olimpici, sportivi medaliaţi etc.), azi spaţiul public din România este ocupat de servitorii mogulilor infractori şi/sau securişti, cei care (de)formează generaţiile de mâine ale României. Ei trebuie închişi, dacă au încălcat legea, deoarece legea nu-i doar pentru ‘fraierii’ care fac audienţă, nu-i doar pentru cei care nu au reuşit să fure banii din conturile lui Ceaşcă, precum fostul securist dovedit Dan Voiculescu. Mai jos este înregistrarea convorbirii infractorului Sorin Ovidiu Vîntu, din care reiese modul infracţional de a gândi al acestui individ, fără norme morale sau legale. Probabil, în România, va ieşi repede din puşcărie, ştiut fiind faptul că avem o justiţie pe care binele public o lasă rece, respectiva instituţie fiind, poate, cea mai vinovată pentru degradarea continuă a spaţiului public din România. Un Vîntu după gratii un număr cât mai mare de ani ar fi un început de normalitate, în drumul României spre adevăratele standarde europene.

Legat oarecum de acest subiect, o ştire recentă, preluată din revista Kamikaze, afirmă că Victor Ciutacu locuieşte într-un apartament social atribuit de Primărie. Şi aceasta în condiţiile în care, Ciutacu lu’ Voiculescu, cel care minte poporul cu tembelizorul, posedă un BMW, seria 3, care se află într-un top al celor mai scumpe maşini. Legea prevede că beneficiază de locuinţe sociale săracii, persoanele cu handicap sau martirii. Vicor Ciutacu o fi handicapat, deoarece sărac sau martir oricum nu este. Iar pentru locuinţa socială, situată într-un imobil construit în anul 2000, imobil nou, cu geamuri termopan, (de)formatorul de audienţe plăteşte ‘imensa’ chirie de 30 de euro. Pentru alte amănunte click pe link-ul de mai sus.

Listen!
Cum manipulează opinia publică Antena3 şi RealitateaTV se vede şi în acest caz: tembeliziunile mogulilor prezintă doar EXTRASE (???) din convorbirea lui SOV. Doar aşa procedau şi bolşevicii: cenzurau prezentând doar ‘extrasele’ potrivite.

Cum a aruncat PNL-ul 24 de milioane de euro, din banii României, pe apa Sâmbetei

2011-04-19T13:06:00.003+03:00

Era anul 2008, an în care căpşunarii, zidarii şi menajerele plecate la muncă în Occident făceau economia lui Tăriceanu să duduie. Chiar dacă în România nu se producea mare lucru, mult mai puţin decât azi, liberalii lu’ Peşte prăjit aveau bani. Dar nu de pus deoparte pentru vremuri de criză, ci de aruncat cu banii ţării oriunde şi oricum. Mai jos este povestea pierderii a 24 de miliane de euro din banii publici de către cei care, în 2008, ştiau cum să lase după ei potopul. Poate şi de aceea, azi, Crin (cel cretin) îşi permite limbajul de cartier Ferentari la adresa celor care guvernează România. Şi dacă tot este chiulangiul Parlamentului, poate îl invită la o cafea pe Tăriceanu, iar acesta îi face un rezumat al articolului apărut în „Academia Catavencu”, nr.33/2009, locul unde se povesteşte cum banii României erau irosiţi aiurea-n tramvai de liberalii roşii şi în dungi.

În 2008, pe final de mandat PNL, Ministerul Sănătății a aruncat 25 de milioane de euro pe vaccinuri împotriva cancerului de col uterin. Durata de viață a vaccinurilor este de 18 luni. Între timp, au trecut nouă luni (adică 50%) din durata de viață a vaccinurilor, dar au fost folosite numai 2% din vaccinuri. Practic, în același ritm de utilizare, peste încă nouă luni și alte două procente folosite, vaccinurile vor deveni gunoi. Iar 96% din bani, adică 24 de milioane de euro, se vor fi pierdut iremediabil.

2% vaccinuri folosite în prima jumătate de viață a vaccinului

În noiembrie 2008, penelistul Eugen Nicolăescu, fost ministru la Sănătate, lua 24.855.579 de euro din bugetul ministerului. Pentru ce? Pentru că, brusc, contabilul Nicolăescu începuse să aibă coșmaruri din pricina fetițelor din România cu vîrsta între nouă și unsprezece ani care nu erau vaccinate împotriva cancerului de col uterin. Astfel, au fost cumpărate 330.000 de doze de vaccin de la două companii, prin atribuire directă (fără licitație, pentru că respectivele companii erau unici distribuitori ai vaccinurilor la noi în țară). Cîștigătoarele lozului cel mare (în doze aproape egale, letale pentru buget): SC GlaxoSmithKline (GSK) SRL, respectiv Merck Sharp & Dohme (MSD) B.V. din Olanda. Campania de vaccinare a început imediat, adică tot în noiembrie 2008. Pînă în acest moment, au fost vaccinate 2.615 fetițe, adică 2 (două) procente din totalul de 110.000 de fetițe vizate. În ianuarie, acest an, noul ministru al Sănătății, pesedistul Ion Bazac, stopa vaccinarea din cauza eșecului. Urma să propună o campanie prin care să facă cunoscute caracteristicile vaccinului, iar vîrsta copilelor care urmează să fie vaccinate să fie între 12 și 14 ani.

Achiziții perverse, efecte adverse

Cele două vaccinuri care se dorește a fi administrate elevelor de gimnaziu din România sînt niște mici cenușărese în țările în care populația este informată. Și asta deoarece există sisteme sanitare care, culmea, chiar se ocupă de sănătatea oamenilor, nu cu aruncat banii în contul firmelor. Atît Gardasil, cît și Cervarix (așa se numesc vaccinurile cumpărate) sînt niște prospături pe piața combaterii infecției cu virusul HPV. Adică virusul ăla care poate cauza îmbolnăvirea de cancer de col uterin. Eficiența celor două vaccinuri este testată doar pentru șase ani de la administrare. Așa că, din moment ce se administrează la copii, nu există probe ale efectelor la maturitate. Efectele adverse în țările în care au fost administrate sînt variate: 21 de fete au murit în Statele Unite, alte două în Germania și Austria. Tot în State au fost semnalate 10.000 de cazuri de comportament aberant la vaccin. Noi am plătit toate astea cu 25 de milioane de euro.

2% vaccinuri folosite, 100% vaccinuri plătite

Contractele prin care Ministerul Sănătății Publice (MSP) cumpăra vaccinurile pentru prevenirea cancerului de col uterin au fost semnate în data de 11, respectiv 12 noiembrie 2008. Termenii din cele două contracte semnate cu SC GSK SRL și Merck Sharp & Dohme B.V. sînt chirurgical de simpli și preciși. Prima tranșă de vaccin a fost livrată în data de 14 noiembrie 2008. Astfel, 110.000 de doze în valoare de peste 8 (opt) milioane de euro au fost livrate către autoritățile de sănătate publică române. La 15 zile de la data livrării, MSP a făcut plata în conturile celor două companii. Restul de 220.000 de doze au fost livrate către CN (Compania Națională) Unifarm în data de 1 martie 2009, iar plata celor peste 16 milioane de euro s-a făcut la 4 (patru) luni de la livrare, conform contractului. Nu contează că produsele au fost cumpărate fără un studiu de piață, fără o campanie de promovare ori de prezentare a vaccinului. Erau niște bani care se sufocau în bugetul Sănătății și care trebuia să intre în conturile celor două societăți. Indiferent de termenul de garanție de pe ambalaj.

Vaccinezi, nu vaccinezi, factura tot se plătește

Conform contractelor semnate de MSP cu cele două companii farmaceutice, durata de viață a unui vaccin este de 18 luni. Asta înseamnă că, atunci cînd a semnat cheltuirea a 25 de milioane de euro pentru cumpărarea a 330.000 de doze, ministrul Nicolăescu știa sigur că acele doze o să și fie utilizate. De fapt, nu știa nimic. Dovadă e ce scriam și mai sus: pînă acum, adică în nouă luni, doar două procente din vaccinuri au fost folosite. Stați, o să spuneți, poate e vreo clauză în contract care spune că se plătește numai ce se folosește. Nu? Doar Nicolăescu e om de afaceri, știe cum e cu ăștia care-ți vînd pielea ursului din pădure și remediul colului din medicamente. Da’ de unde: în contract nu se stipulează NIMIC pentru cazul în care dozele nu vor fi folosite. Nici măcar nu se prevede opțiunea să i se trimită lui Nicolăescu prin colet poștal niște doze de vaccin ca să citească prospectul.

Penalități la plată pentru vaccinuri nefolosite

Culmea cinismului de care au dat dovadă atît ministrul Nicolăescu, cît și companiile farmaceutice este articolul 12, punctul 2 din contract. Unde se menționează: „În cazul în care achizitorul (Ministerul Sănătății – n.r.) nu își onorează obligațiile în termenele stabilite (cele cu privire la plată – n. r.), atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată. Cota procentuală pentru fiecare zi de întîrziere, pînă la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, este de 0,02%“. Deci așa a făcut contabilul Nicolăescu: nu l-a interesat cîte vaccinuri se vor folosi, l-a durut în pixul lui de ministru de plata doar pentru medicamentele utilizate, dar nu a uitat să treacă în contract o clauză de neplată. Ceea ce nouă ne sună cam a clauză de șpagă, că tot erau alegeri cînd se semnau contractele alea două. Iar un comision de niște milioane e bun și la putere (unde PNL o să mai ajungă cînd s-or folosi toate cele 330.000 de doze de vaccin expirat), și în opoziție.

Medicii de familie, transformați în misionari ai cultului HPV

După eșecul campaniei de vaccinare din toamna trecută, Ministerul Sănătății și-a dat seama că este băgat în ditamai coprocultura. Așa că a fost înființat Centrul Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin. A fost înființat pe hîrtie, are un site și chiar un telefon verde. Și cam atît. Și, bineînțeles, niște oameni care sînt plătiți din bugetul Sănătății. Campania Națională de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin este una desfășurată în forță, în care sînt implicați oameni devotați, demni de a fi înregimentați în armata celor 300 de iepurași nebuni care nu mai știu cum să dea din gură ca să convingă fetițele inocente să se lase vaccinate. Astfel, un număr de 11.000 de medici vor trebui să hipnotizeze părinții a 110.000 de fete să le vaccineze rapid. Timpul trece, dozele expiră! Doctorilor li se plătesc deplasările care vor avea loc în scopul susținerii unor conferințe savante în urma cărora să rezulte convingerea părinților să își lase odraslele a fi vaccinate. Valoarea ordinelor de deplasare care vor fi decontate în acest sens este de maximum 50 RON. Partea comercială din afacerea cu ordinele de deplasare e că, pentru a fi plătite, trebuie să fie trimise către o căsuță poștală care, culmea, aparține unei societăți comerciale. Societatea se numește, într-un mod romantic, Momentum EMC și îl are ca acționar (20 de procente) și pe Bogdan Enoiu. Care Bogdan Enoiu este al doilea soț al Danei Războiu. Care Dana a fost căsătorită cu fostul ministru al Sănătății, Ovidiu Brînzan. Ptiu, că pătrată mai e și lumea asta meschină!

Fundația nevastei lui Geoană, consultantă la cheltuit banii pe vaccin

Pe site-ul Centrului Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin (dar și pe pliantele distribuite medicilor de familie) apare, la vedere, logo-ul Fundației Renașterea. De care se ocupă nimeni alta decît soția lui Mircea Geoană, Mihaela. Cum ar veni, nevasta lui Geoană învață poporul să se vaccineze cu medicamentele alea luate cu 25 de milioane de euro, din care 24 de milioane vor fi aruncate pe fereastră. Care fundație a nevestei lui Geoană este sponsorizată, de ani buni, de GSK, una din companiile care au furnizat vaccinul împotriva HPV. Evident, aici nu e nici un conflict de interese, puteți să-l întrebați și pe Prostănac, doar e la putere și știe.

Chiar mai simpatic decît faptul că în campanie e implicat ONG-ul Mihaelei Geoană e că partener în această campanie e Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI). Care încă nu știe cît de profund implicat este în campania de convingere a populației. Sau, după cum ne-a spus MECI, „în cadrul Campaniei Naționale de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin prin Vaccinarea Anti-HPV derulate de Ministerul Sănătății, rolul Ministerului Educației este strict consultativ, în sensul că la solicitarea MSP, MECI a desemnat un reprezentant in Comitetul de coordonare al acestei campanii“. Și cam atît.

În schimb, medicii de familie au primit ca sarcină de serviciu să stabilească un calendar al ședințelor cu părinții la care vor participa. Împreună cu diriginții, evident. Deocamdată, se trimit pliante în teritoriu, se fac tabele, iar ceasul ticăie. În mai 2010 expiră prima tranșă de 110.000 de doze în valoare de peste 8 (opt) milioane de euro. Tranșa a doua, în valoare de peste 16 milioane, expiră în august 2010. Tic-tac!

Geo Bogza, unul din autorii rusificării României

2011-04-17T09:25:00.004+03:00

Geo Bogza a fost, şi poate mai este, în programele şcolare de Limba şi literatura română. Prin scrierile sale, şi ale altora asemenea, Partidul Comunist Român a spălat creiere în România, adică a (de)format acei cetăţeni care, după 1989, vor devasta România, distrugând şi furând totul, mai ceva ca hunii sau vandalii. Dacă spaţiul public din România este populat astăzi de specimene de secol XIX, acest fapt este urmarea a 50 de ani de rusificare a României. Iar aceasta s-a produs şi datorită ‘marelui’ Geo Bogza. Dar iată ce scrie Ştefan Agopian, în ‘Academia Caţavencu’, nr.32/2009, despre Geo Bogza.

Printre cei care publicau săptămînal în revistă (România literară-n.m.), Geo Bogza era considerat un fel de „monstru sacru“. Publicul cititor, ajutat de Europa Liberă, găsea în tabletele lui, strecurate abil, tot felul de „șopîrle“ la adresa regimului și, nu de puține ori, chiar și Ceaușescu și soția lui odioasă beneficiau de asemenea „șopîrle“.

Aceste palide acte de curaj îi creaseră un prestigiu imens, toată lumea uitînd rolul nefast pe care îl jucase Bogza în nefericiții ani ’50. Intrase în noua Academie comunistă în 1948 și în discursul de recepție adusese un scîrbos omagiu lui Stalin și ideilor acestuia privind împădurirea deșerturilor sovietice. Apoi a publicat un reportaj triumfalist despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, locul unde mii de români, mulți dintre ei mai antifasciști decît Bogza, au murit fără să aibă altă vină decît aceea că priveau critic noul regim instaurat de sovietici.

Din oportunism, Bogza îi iubea sau se prefăcea că îi iubește pe cei care, conduși de consilierii ruși, împingeau țara spre dezastru. Îl descrie foarte bine Eugen Negrici în Iluziile literaturii române: „Înainte de război, versificase închipuiri aberante, insanități și enormități sexuale de liceist, sub impulsul juvenil de epatare «în negativ»; scrisese, mai apoi, atroce, negre reportaje sociale care, împreună cu micile fițe iconoclaste și cu gesturi de frondă antiburgheză, l-au împins în grupul avangardiștilor. Prin ei s-a legitimat ca antifascist, spre a putea fi mai lesne asimilat de noua putere. Nu s-a lăsat, precum mulți alții, doar înregimentat. A vrut să se știe așezat confortabil în noua ierarhie oficială a literaturii de partid și pentru asta nu a pregetat să acționeze ca un stalinist militant și un propagandist al politicii de sovietizare a României: convingător, talentat, influent“.

Și uite-așa, Geo Bogza, care n-a fost niciodată membru al Partidului Comunist, și-a schimbat convingerile atunci cînd realismul socialist nu mai avea nici o valoare pentru autoritățile socialismului multilateral dezvoltat. După tezele din iulie 1971, multă lume, dar în special scriitorii, a văzut în el salvatorul libertăților, cîte or fi fost, cîștigate cu greu după 1964. I-a plăcut acest rol și l-a mimat cît s-a priceput de bine, așa cum, cu ceva ani înainte, jucase rolul stalinistului pur și dur.

Unde este cenzurat accesul la Internet

2011-04-16T15:26:00.002+03:00

Recent am găsit o ştire care afirmă că, în 15 ţari ale Terrei, accesul la internet este ori limitat, ori interzis. Lista alcătuită de Reporteri fără frontiere cuprinde următoarele ţări: Maldive, Tunisia, Belarus, Libia, Siria, Vietnam, Uzbekistan, Nepal, Arabia Saudita, Iran, China, Mianmar/Burma, Cuba, Turkmenistan, Coreea de Nord. Legat de maica Rusie, ‘Reporteri fără frontiere’ afirmă că ‘Rusia nu a introdus încă filtrarea sistematică a site-urilor, precum face China, dar a utilizat metode mai subtile de control, cum ar fi modificarea ulterioară a conţinutului unui site sau presiuni asupra furnizorilor de servicii Internet. Cum criminalul Putin este numărul unu în Rusia, măsurile de intimidare a opoziţiei din Rusia s-au desfăşurat şi în lumea Internetului, site-ul opoziţiei fiind închis din motive de ‘promovare de sentimente antiguvernamentale’. Tot în Rusia, anumiţi bloggeri sunt judecaţi sau condamnaţi din motive inventate, după ce au criticat puterea de la Moscova. După ce toţi ziariştii incomozi din Rusia au fost asasinaţi din ordinul lui Putin, s-a trecut, cu represaliile, în lumea internetului.

Dinel Staicu, un infractor bolşevic din Republica Securistică România

2011-04-14T18:12:00.003+03:00

Nu ştiu alţii cum sunt, dar atunci când îmi amintesc de anii ’90, perioadă în care foştii comunişti făceau legea şi legile în România, comunismul era la mare trecere printre colhoznicii şi ‘intelectualii’ patriei, cei pentru care nu au existat crimele comunismului, nu a existat cedarea de teritorii româneşti ruşilor, nu a existat minciuna, corupţia, întunericul, spălarea creierelor, foamea, frigul şi toate celelalte. Şi poate aş avea o brumă de respect faţă de nostalgicii bolşevismului, înţelegându-le frustrările şi nudul din creier, dar acest respect este anulat de furtul continuu din avutul public practicat de ‘martorii lui Ceaşcă’. De la pietrişul de pe drumul public, furat fără nici o reţinere pe aici, de cei care îl proslăvesc pe cizmarul ateu, şi până la furtul de milioane de euro practicat de Dinel Staicu, cel care făcea furori pe la tembelizor, în anii ’90, cu ‘muzeul epocii de piatră, pardon de aur’. Pentru populaţia de gură-cască plantată în faţa tembelizorului, n-a contat nici un moment că la temelia acelei epoci stau milioanele de români deportaţi şi ucişi în numele lui Marx, Lenin, Stalin şi, ultimul pe listă, datorită gloanţelor lui Ilici, Ceauşescu. Cu secera şi ciocanul drept emblemă, Dinel Staicu nu s-a gândit o clipă că acei bani furaţi din banii publici sunt, poate, pentru bătrânii României, cei care nu au azi medicamente, dar şefii Poliţiei Române au vile de milioane de euro, sunt poate pentru alocaţia copiilor României, cei care trăiesc la limita subzistenţei, dar Adrian Năstase are zeci de case, sunt pentru medicii şi profesorii României, cu salarii de mizerie, dar liderii de sindicat din România au averi imense, la fel parlamentarii, şefii clanurilor interlope, capii justiţiei de rahat etc. Acest Dinel Staicu, bolşevicul cu suflet de infractor, ‘a utilizat integral sumele de bani împrumutate de la bancă fără a achita ratele scadente creanţelor cesionate, a dispus reorganizarea prin absorbţie a societăţilor cesionare şi apoi le-a declarat falimentare. Ulterior, el a înstrăinat imobilele asupra cărora se constituiseră garanţii, astfel că executarea garanţiilor nu s-a mai putut realiza, notau procurorii’.

Iar în România, unde legea este o poveste pentru fraieri, în afara câtorva ‘rătăciţi’ care realizează unde s-au dus banii românilor, populaţia ‘educată’ a României va ‘admira’ în continuare buricul Zăvorancei la zeroTV, îl va înjura pe Băsescu, la Secu1 şi Secu3, plus VîntuTV, sau va discuta despre micile bârfe de cartier, în cel mai bun caz se va glumi pe tema ‘Dinel Staicu’. Muzeul epocii de piatră, promovat de un hoţ din banii României, este cea mia bună dovadă a capacităţii foştilor bolşevici de fura România bucată cu bucată, vorba aceea: nu ne vindem ţara, o furăm noi, adică ei, zilnic. Dacă înainte de 1989 ne erau cenzurate şi visurile, fiind sclavii unui partid creat la Moscova, cel care ne-a ucis istoria, tradiţiile şi ne-a pervertit sufletul, azi foştii comunişti văd la orice pas neputinţa unui sistem, bun în Germania, dar ‘rău’ în România. Ceea ce nu spun ei ‘prostimii’ este tocmai adevărul absolut al ultimilor 20 de ani: democraţia din România a fost fondată de foştii comunişti, după chipul şi asemănarea lor, adică fără nici o legătură cu legalitatea, dreptatea socială, eficienţa, morala publică, adevărul istoric, morala creştină. Tot ce au făcut neocomuniştii care au guvernat România în anii ’90 a fost să distrugă avuţia publică, să menţină privilegiile nomenclaturii comuniste, să menţină România în sfera de influenţă rusească. Cam aceasta au făcut membrii tribului KGB-ist care au furat visul copiilor României din 1989, cei care au preferat să moară decât să trăiască în continuare în întunericul dictaturii. Până la următorul ‘Vom muri şi vom fi liberi’, vom trăi în Republica Securistică România. Pe când, tovarăşul Ponta şi herr Crin (cel cretin) o lege a lustraţiei şi în România?

Tutoriale întru ştiinţa noastră

2011-04-13T19:28:00.002+03:00

Pentru cei care doresc informaţii despre PC-uri şi nu numai, există PC-Config (Totul despre PC şi mai mult de atât!), un site cu informaţii interesante, utile şi diverse. De la softuri gratuite ce pot fi downloadate şi până la clienţi de torrent, site-ul cuprinde descrieri şi tutoriale utile pentru cei ce doresc să-şi rezolve singuri problemele PC-ului. Spre exemplificare, am ales tutorialul ‘Cum să transformi Windows XP în Windows 7’. Pentru mai multe informaţii, click pe unul din link-urile de mai sus.

Cum aflăm informaţii despre componentele calculatorului

2011-04-11T19:36:00.005+03:00

Se poate întâmpla să ai nevoie de anumite informaţii despre componentele calculatorului, atât hardware cât şi software. Există o varietate de metode pentru a afla, de la păstrarea facturii de la achiziţionare şi până la click dreapta pe ‘My Computer’-->’Properties’-->’Hardware’-->’Device Manager’. O aplicaţie capabilă să identifice fiecare comonentă a calculatorului am descoperit-o pe http://www.forwindows.net/. Aplicaţia se numeşte System Spec, este gratuită, nu necesită instalare, fiind compatibilă cu orice sistem de operare Windows.
Cu acest program avem acces la date despre sistemul de operare, nume computer, numele utilizatorului, adresa IP a PC-ului, versiunea Windows şi pachetul service pack, număr de serie windows, versiunea browser-ului Internet Explorer, memorie RAM, tipul şi viteza procesorului, tipul plăcii de sunet, informaţii despre placa video, rezoluţia monitorului, informaţii despre conexiuni, informaţii despre imprimante, porturi USB, BIOS, informaţii despre Hard Disk, detalii despre placa de bază, detalii despre dispozitivele conectate prin USB etc.

Pe lângă aplicaţia amintită mai sus, puteţi încerca un alt program gratuit HWINFO. Iar dacă vă prisosesc 24.95$ puteţi încerca Speccy de la Piriform, cei care produc şi CCleaner.

C.T. Popescu, numele eşecului presei româneşti

2011-04-10T10:35:00.003+03:00

Nu ştiu dacă s-au schimbat în bine, după 1989, toate elementele societăţii româneşti, dar libertatea presei ar fi trebuit să aducă ‘binele public’, de care aveam atâta nevoie. N-a fost să fie şi deoarece, în presă, au existat şi există oameni proveniţi din fosta securitate comunistă (Dan Voiculescu), din mediul infracţional (Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat înainte de 1989 pentru delapidare, adică furt din banii publici, infracţiune repetată după 1989, atunci când a furat banii Fondului Naţional de Investiţii, scăpând până acum datorită unei justiţii de cacao, cea care nu reuşeşte să vadă ceea ce ştie o ţară întreagă), plus alţii asemenea. Un caz special îl reprezintă Cristian Tudor Popescu (CTP), ‘justiţiarul’ de carton al presei româneşti. Dacă PNŢ-ul este la marginea politicii româneşti, chiar dacă l-a avut pe martirul anticomunist Corneliu Coposu şi este urmaşul Partidului Naţional Român, unul din autorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este şi deoarece această lichea de doi bani numită CTP a atacat mereu, timp de patru ani, 1997-2001, PNŢ-ul, punându-i în cârcă toate relele societăţii româneşti. Rezultatul a fost ajungerea în turul doi al alegerilor din 2000 a două fosile comuniste, IliciKGB şi VC Tudor, pupincuristul lui Ceaşcă.

Doar cu actualul preşedinte al României nu prea i-a mers CTP-ului, o dovadă că româniii s-au mai deşteptat şi nu mai pun botu’ la toate aberaţiile presei infracţionale. Dar anii 1997-2000 nu erau primii în care CTP-ul împroşca cinic România cu flegmele sale securisto-infracţionale. De exemplu, cu prilejul Mineriadei din 14-15 iunie 1990, atunci când forţele întunecate ale securităţii comuniste, simţind că pierd teren, ucideau şi torturau oameni nevinovaţi, CTP-ul scria în ‘Adevărul’: “Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei, odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Presedintele si Guvernul. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic.” (19 iunie 1990, în editorialul ‘Spirala Violenţei’). O lună mai devreme, în 18 mai 1990, tot în ‘Adevărul’, în editorialul ‘Proştii şi deştepţii’, CTP-ul îşi manifesta plenar dispreţul faţă de manifestanţii din Piaţa Universităţii: “In discutiile de prin restaurante sic, o parte din intelighentia romana insulta cu o virulenta pe care n-as fi indraznit sa mi-o imaginez, pe toti cei care nu fac parte din lumea buna. Lumea doimaistilor, a clientilor restaurantului Chinezesc si ai Poienii Brasov. A celor care se screm sa-si exhibe extazul vizavi de un Tarkovski, sau Wajda, un Antonioni, pe culoarul de panta al iesirii din Cinemateca. Cu o nonsalanta buimacitoare, cei ce se pretind intelectuali calca regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Noi suntem posesorii adevarului suprem, toti ceilalti sunt niste minti confuze care ar face bine sa ne urmeze, altminteri va fi rau de ei. Tot ce se spune (se urla) in Piata Universitatii e bun si frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: Iliescu du-te acasa, Ai nevasta canceroasa.” Cele două exemple le-am găsit intr-un material intitulat ‘Presa şi manipularea opiniei publice’, din http://dan-blog.ro/presa-si-manipularea-opiniei-publice.html. Tot acolo găsiţi rezultatele unui sondaj interesant. La întrebarea ‘Aveţi încredere în ceea ce spun jurnaliştii?’, 85% din cei care au votat spun NU.

Legile în România, poveşti pentru fraieri

2011-04-09T16:18:00.003+03:00

O parte a micii reforme din justiţie o constituie şi actualizarea Codului Penal al României, prin Legea 202/2010. Ca orice Republică bananieră respectabilă, comunitatea românaşilor care nu ştiu decât să fure ignoră total legile României, situaţie vizibilă din avion, doar aşa suntem ultimii ciumeţi ai lumii libere, chiar dacă tembeliziunile securisto-infracţionale dau la maxim refrenul ‘ce popor muncitor şi cu respect faţă de legi suntem noi, dar ce prost suntem guvernaţi”. Iată mai jos câteva articole din noul Cod Penal, nişte glumiţe nevinovate pentru Ferentariul României şi nu numai.
Art.326: Fapta persoanei care, avand capacitatea de a munci, apeleaza in mod repetat la mila publicului, cerand ajutor material, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 ani. Păi, la câţi cerşesc în România, să nu mori de râs.

Art.317: Instigarea la ura pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Şi când se face apologia comunismului la tembelizor, nu se instigă la ură pe criterii sociale?
Art.300: Punerea in circulatie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fara drept a obiectului unei inventii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Pe cei care vând mărfuri chinezeşti contrafăcute oricum îi doare-n cot.
Art.299: Contrafacerea sau folosirea, fara drept, a obiectului unei inventii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Să mai amintim de sistemele de operare folosite fără nici o licenţă, plus sute sau mii de cazuri de folosire fără nici un drept şi contrafacere a unor produse?
Art.301: Fabricarea ori punerea in circulatie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de inventii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizatiilor de comert ori industriale, in scopul de a induce in eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Şi cu importul din China cum rămâne?
Art271: Impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti, prin amenintare fata de organul de executare, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar daca fapta a fost savarsita prin acte de violenta, pedeapsa este de la unu la 5 ani. Pe cât punem pariu că VC Tudor nu va face puşcărie? Altfel cine ar mai apărea la (i)RealitateaTV pentru a explica ‘prostimii’ ce e cu legea în România.
Art260: Fapta martorului care intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Nu am auzit, în ultimii 20 de ani, ca măcar un martor mincinos să ajungă după gratii.
Art254: Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
Fapta prevazuta in alin. 1, daca a fost savarsita de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani. Hă, hă, hă … , ia întrebaţi-i pe un Adrian Năstase sau Viorel Hrebenciuc cum n-au mai putut ei de luarea de mită.
Art.255: Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art. 254, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevazuta in alineatul precedent nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.
Dispozitiile art. 254 alin. 3 se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazurile aratate in alin. 2 si 3. Nu am cunoştinţă ca cineva care a dat mită să ajungă după gratii.
Art256: Primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani. Hă, hă, hă …
Art257: Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani. Hă, hă, hă …
Art.236: Orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Manifestarea prin care se exprima dispret pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda. Câţi poliţişti care şi-au aruncat insemnele au ajuns după gratii?
Art248: Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Oricum pe foarte mulţi funcţionari ai României bananiere îi doare-n funcţie de interesul public.
Art.263: Fapta functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala, potrivit legii de procedura penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.
Daca fapta este savarsita de catre un functionar public cu atributii de conducere sau de control, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 7 ani. Hă, hă, hă …
Art264: Ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuia sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani. În România nu sunt pedepsiţi infractorii, darămite complicii.

Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România

2011-04-05T16:58:00.003+03:00

De câte ori îi văd la tembelizor pe neocomuniştii din PSD, îmi vine în minte un banc. Un tip se întâlneşte cu o tipă şi îi propune să facă sex cu el pentru, să zicem, o mie de euro. Tipa, gândindu-se că 1.000 de euro înseamnă ceva, acceptă. ‘Dar pentru 10 euro ai face-o?’ mai întreabă tipul. ‘Dar ce, se răsteşte tipa, mă crezi curvă?’ ‘Asta am stabilit deja, acum negociem preţul’ adaugă tipul. Stimaţi tovarăşi pesedişti, orice român care gândeşte a stabilit deja: sunteţi o adunătură de hoţi, nu mai este cazul să vă răstiţi pe la tembelizor şi să promiteţi ceea ce niciodată n-o să puteţi oferi României. Pentru cine mai are îndoieli în ceea ce priveşte PSD-ul lăsat moştenire de Ilici-KGB, este mai jos un material preluat din http://www.catavencu.ro/, din care se poate înţelege încă o dată cum ar guverna mafioţii pesedişti România, dacă electoratul asistat social, cel care practic a distrus România după 1989, menţinând la putere eşalonul al II-lea al Partidului Comunist Român, ar vota masiv cu neocomuniştii, în speranţa iluzorie a unei bunăstări care nu se obţine decât eliminând ceea ce pesediştii n-o vor face nicidată: corupţia masivă din România. Articolul a apărut în 2009 şi are titlul ‘Atenţie, PSD transformă Eximbank într-un nou Bancorex!’.

Vă mai amintiți de Bancorex, banca de stat care între 1994 și 1999 a servit cu credite năucitoare clientela politică, bancă ce a săpat în bugetul României un găuroi de peste două miliarde de dolari? Ei bine, stați liniștiți, prezentul vă ajută să revedeți Bancorex-ul, din nou, la treabă. Sub alt nume. Se numește Eximbank și este ca o clonă perfectă a Bancorex. În mare, scopul băncii de stat Eximbank, așa cum scrie în cartea ei de vizită, este să susțină proiectele de importanță națională, să bla-bla-bla economia românească, să tri-lu-li-lu-la întreprinderile mici și mijlocii, să tra-la-la-la exportul românesc și să hop-așa-și-așa România întreagă. Numai lucruri de bine. În spatele acestei afișate intenții de joc și voie bună națională se află însă o discretă mașinărie, bine unsă, de tocat banii țării. N-o mai lungesc, hai să vedem mai bine cum lucrează mașinăria.

În primul rînd, să facem cunoștință cu eroii noștri de azi

Șef peste butoanele Eximbank este cumnatul lui Mircea Geoană, pe care-l cheamă tot Mircea, dar și Ionuț Costea. Cumnățelul Mirciulică a fost uns președinte la Eximbank după ce partidul Mirciulacului a ajuns în Guvern. A fost o mișcare post pe post, ca să nu spunem post pe prost. În aceeași linie de numiri ale PSD-ului ajuns la putere, au fost numiți doi vicepreședinți, ca subalterni ai lui Costea, Paul Ichim și Luminița Manolache. Paul Ichim a fost consilier al ministrului de Finanțe Mihai Tănăsescu și secretar de stat în același minister. Deci și el, clar, un om de nădejde al PSD. Cei trei, Costea, Ichim și Manolache, se regăsesc în Comitetul de Direcție, dar și în Consiliul de Administrație al Eximbank.

Acum, o scurtă introducere în metodologie

Ca să înțelegeți cum lucrează triada pesedistă Costea, Ichim, Manolache la servirea de credite, trebuie să vă descriem circuitul aprobărilor în Eximbank. O societate comercială face o solicitare de credit. Eximbank pune atent lupa pe societate, să vadă dacă aceasta face afaceri bune, care aduc profit și care, deci, își va putea achita creditul căpătat de la bancă. Se face un raport contabilicesc amănunțit, pe baza căruia se naște decizia dacă societatea poate să se califice sau nu la obținerea unui credit dat de banca aceasta de stat. Concluziile trase pe baza raportului le stabilește un Comitet de Credit, format din cinci directori ai băncii. Din punct de vedere ierarhic, deasupra acestui Comitet de Credit este Comitetul de Direcție și apoi Consiliul de Administrație. Comitetul de Credit, prin votul celor cinci membri, spune „Da“ sau „Nu“ cererii de credit făcute de societatea comercială. Comitetul de Direcție, dacă are vreo obiecție la ce a zis Comitetul de Credit, poate să o discute în Consiliul de Administrație, care e forul suprem. Pînă la numirea cumnatului lui Geoană ca președinte Eximbank, Comitetul de Credit își făcea temele, vota fiecare membru la secret și înainta Comitetului de Direcție concluzia: „Da“ sau „Ba“ pentru cutare credit. De cînd e Costea șef, membrii Comitetului de Credit sînt puși să delibereze în fața Comitetului de Direcție. Nu știu dacă ați prins hora obligatorie în care se învîrt deciziile de acordare a creditelor, de aceea o să dau și nume.

E ca la un examen oral la Eximbank, cînd se discută acordarea unui credit. Surse din serviciile de informații românești ne-au povestit că Mircea Costea, Paul Ichim și Luminița Manolache stau la o masă, ca mari șefi din Comitetul de Direcție ce sînt. În fața lor vin cei cinci directori subalterni din Comitetul de Credit, unul lîngă altul. Pe rînd, e întrebat fiecare din cei cinci ce crede despre cutare cerere. E riscant ca Eximbank să-i acorde societății X un purcoi de euro? Cînd unul din membri spune că el nu-i de acord, începe prelucrarea: „Dar de ce, tovarășe? De ce vă opuneți liniei de partid și bunului mers al societății noastre multilateral dezvoltate, de ce, tovarășe, aveți aceste manifestări reacționare? Tovarășe, vă vom propune discuției în forurile superioare ale partidului nostru“.

Discuția nu se poartă, bineînțeles, în termenii aceștia comuniști, am făcut uz de ei numai pentru a reda stilul presiunilor, amenințările voalate în maniera ședințelor de partid comunist, la care sînt supuși membrii Comitetului de Credit al Eximbank. Cine nu vrea să înțeleagă că în fața lui Costea-Ichim-Manolache trebuie să spună DA unei cereri de credit care în realitate se califică pentru un binemeritat NU riscă să fie discutat în forurile superioare, adică în Consiliul de Administrație, din care fac parte tot Costea-Ichim-Manolache.

Statul poate pierde 8 milioane de euro la un singur credit acordat de banca unde-i șef cumnatul lui Geoană. Societatea Suinprod din Bumbești-Jiu a solicitat de la Eximbank un credit de 29.701.000 ron pe o perioadă de 12 luni, ca să-și cumpere purceluși pentru îngrășat, furaje și medicamente. În raportul de credit făcut de bancă se spune negru pe alb: „Valoarea adăugată, indicator ce permite măsurarea puterii economice a societății, a înregistrat o evoluție nefavorabilă în ultimii doi ani, a înregistrat valori negative. Acest lucru semnifică faptul că societatea nu a creat valoare din activitatea de comerț și producție, lucru ce poate afecta posibilitatea de a plăti costul creditului ce urmează a fi angajat la Eximbank“. Raportul atrage foarte clar atenția că societatea are în cîrcă plata a 124 de bilete la ordin. Ceea ce este enorm, orice contabil de butic o poate spune. Ca urmare a acestui raport, Comitetul de Credit al Eximbank a dat în prima fază următoarea concluzie nefavorabilă creditării Suinprod Bumbești-Jiu: „Istoricul societății indică multe dificultăți în funcționare; problemele nu o ocolesc, astfel încît în perioada 03.06.2008 – 03.06.2009 societatea figurează cu 124 de incidente majore la plăți prin bilete la ordin; societatea figurează cu credite restante la CRB și restanțe la bugetul statului conform raportului SMB; dinamica societății privită prin prisma cifrei de afaceri este deosebit de ridicată în ultimii doi ani. Această creștere se realizează printr-o îndatorare ce prezintă o evoluție mult mai rapidă comparativ cu cea a cifrei de afaceri, ajungîndu-se ca datoriile pe termen scurt să reprezinte circa 79% din cifra de afaceri; garanțiile (excepție cele ale fondurilor de garantare) prezintă un risc ridicat, fiind vorba de ferme a căror evaluare de piață la această dată este dificil a fi exprimată dacă se ia în calcul o posibilă executare a lor“.

Ca o paranteză, garanțiile creditului sînt șmechere, în sensul că statul dă banii, prin Eximbank, dar tot statul garantează că el, statul, îi va și vedea înapoi, tot din banii statului. Un credit precum cel cerut de Suinprod poate obține garanții atît de la FGCR – Fondul de Garantare a Creditului Rural –, cît și de la FNGCIMM – Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. FGCR și FNGCIMM sînt două instrumente de stat care garantează creditări. În cazul în care o societate nu-și poate plăti creditul obținut de la o bancă, garantat de unul din cele două fonduri, FGCR sau FNGCIMM, după caz, vin și achită datoria, din banii statului. În cazul societății Suinprod au garantat ambele fonduri, FGCR pentru 14.350.000 ron, iar FNGCIMM pentru 7.380.000 ron. S-a mai pus ca garanție ferma, pentru suma de 10.771.547 ron, dar cu specificația că „Solicitarea clientului este cu derogare de la Normele interne de finanțare ale Eximbank“, întrucît ferma nu era în mod normal garanție acceptată.

Iată în final cum arată creditul marca Mircea Costea: o societate cu probleme, cu datorii, cu risc de plată, acestea fiind semnalate de raportul de analiză și Comitetul de Credit (în prima fază, căci ulterior, la imboldurile triadei, concluziile s-au îndulcit nițel). Cu o garanție anapoda pusă. Unei asemenea societăți, Ionuț Mircea Costea, secondat de Paul Ichim și Luminița Manolache, i-a acordat fără probleme creditul cerut, de aproape 8 milioane de euro, la începutul lunii iulie. La aproape o săptămînă de la tragerea banilor, Suinprod a intrat în CIP – Centrala Incidentelor de Plăți –, figurînd cu o datorie de vreo două milioane de euro, după cum ne-au spus sursele noastre discrete. Tradus, o societate care figurează în CIP nu poate să-și achite creditul la care s-a angajat și atunci plătește cine l-a garantat. În cazul nostru, statul a dat creditul prin Eximbank, statul îi va recupera de la fondurile de stat. Ce stat prostănac! O manevră care pică excelent în criză, nu-i așa? Mircea Geoană ar putea s-o preia de la cumnatul Mircea Costea și s-o propună ca strategie națională. Dar cînd? A început campania electorală, care înghite timp și finanțare. Nu prea au vreme să se vadă în familie și să discute despre cum se pot face bani pe banii statului. Măcar să-și facă timp Mirciulacul să citească la noi în revistă despre isprăvile lu’ cumnat-su Mirciulică sau să întrebe la DNA, cînd va fi chemat.

Apropo, Eximbank este o bancă de importanță națională, cum singură se autodefinește. Automat, este în colimatorul SRI și nu numai. Dacă SRI are habar de ce se întîmplă acolo, de ce nu reacționează justițiarul Traian Băsescu, șeful CSAȚ? Poate că și la acestă întrebare să răspundă tot DNA?

Cum putem trimite SMS-uri gratuite oriunde în lume

2011-04-04T20:41:00.005+03:00

Un mod gratuit, rapid şi fără condiţionări de a trimite SMS-uri oriunde în lume este http://sms.bdrulez.com/. Nu este necesară înscrierea pe site sau alte condiţionări. Se intră pe site (click pe link-ul anterior), se introduce numărul de mobil, în format internaţional (codul ţării + numărul de mobil), se tastează mesajul de maximum 160 de caractere şi se apasă butonul ‘Send Free SMS’. Mesajul este, de obicei, primit în termen de un minut la nivel mondial. Doar în cazul în care sunt probleme cu acoperirea la nivelul destinatarului ar putea dura ceva mai mult. Este, probabil, una dintre cele mai rapide metode de a trimite SMS-uri cu ajutorul PC-ului.