30 august 2010

File din isteria comunismului românesc (XIV)


Cum vă spuneam în episodul trecut, succesul lui Stalin n-a fost nici pe departe datorat exclusiv cruzimii sale, ci unei stăpâniri perfecte a artei disimulării şi a tuturor tehnicilor intrigii, învrăjbirii în sistemele ierarhice de putere. A intuit ca nimeni altul şi apoi şi-a perfecţionat din mers arta de a induce o suspiciune generalizată între toţi colaboratorii. Paradoxal, Hruşciov, succesorul, rivalul şi colaboratorul său, n-a fost capabil să-l detroneze decât postum, în celebrul raport al Congresului al XX-lea al PCUS, când a şocat audienţa cu raportul secret în care dezvăluie crimele stalinismului la care, evident, participase din plin. Două congrese mai târziu, Hruşciov îl scotea pe Stalin şi din mausoleul din Piaţa Roşie. Pravda din 31 octombrie ’61 scria negru pe alb în articolul 2: „Se consideră inoportună menţinerea sicriului lui I.V. Stalin în sarcofagul mausoleului, întrucât încălcările grosolane de către Stalin ale învăţăturii leniniste, abuzul de putere, represiunile în masă cărora le-au căzut jertfă oamenii sovietici şi alte acţiuni în perioada cultului personalităţii fac imposibilă rămânerea sicriului cu corpul său în mausoleul V.I. Lenin”. Ca să înţelegeţi totuşi mai adânc chestiunea asta cu comunismul şi leadership-ul lui, trebuie adăugat că după ce Stalin murea în biroul său de la Kremlin, pe 5 martie, după ce făcuse pe 1 martie un atac cerebral şi fusese lăsat fără doctori cu complicitatea întregului Birou Politic al PCUS, încep luptele pentru succesiune la vârful partidului. Hruşciov câştigă pe 7 septembrie, iar pe 23 decembrie, Lavrenti Beria este executat. Hruşciov nu era altceva decât un nou Stalin. Dacă Beria ar fi câştigat puterea, fiţi sigur că ar fi făcut la fel, rescriind istoria pe gustul său. Fiindcă, vorba lui Hruşciov, cine deţine puterea trecutului deţine puterea asupra viitorului şi cine deţine puterea asupra viitorului controlează prezentul. În aceste momente, autocratul deschide supapa admisiei de cadre noi în sistem, promovează o nouă garnitură de lachei, ale căror prospeţime şi apetit pentru putere îi obligă la loialitate necondiţionată. Una dintre cheile exercitării puterii în sistemele de leadership totalitare, strict ierarhizate, este această tehnică de epurare periodică a elitelor din motive de securitate a statutului dictatorului. Ceauşescu îi rotea, Stalin nu se mai complica, îi omora sau îi făcea să se sinucidă. Orice colaborator învechit, chiar dacă a dat dovezi constante şi indubitabile de loialitate, devine suspect pentru simplul motiv că ajunge să fie prea familiar, uneori prea amical, ştie multe şi se obişnuieşte cu gustul puterii. Or, conservarea puterii presupune păstrarea în orice moment a capacităţii de a decide cine participă la ea. Cei mai mari duşmani ai liderilor comunişti au fost apropiaţii lor şi asta pentru că, în sistemele oligarhice ale aparatului de partid, puterea se baza pe un sistem cu circuit închis şi pe o mistică rituală a deciziilor. „Apără-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă păzesc singur!” a fost regula pe care Stalin a păstrat-o cu sfinţenie.

Preluare din „Academia Caţavencu”, nr.17/2009, autor Alin Ionescu.
29 august 2010

Interzis virginalelor şi virgipesedeilor cu corupţia-n gură şi în conturi


Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să întâlniţi, dar există genul de ‘hoţ’ pudic, pentru care moralitatea începe de la sânii dezveliţi şi se termină la primul tun financiar. Îmi trezeşte şi acum amuzamentul reacţia unei cucoane de vârsta a şaptea care se arăta foarte indignată de ţinutele sumare, şi nu numai, ale unor personaje TV. “Dar furtul din banul public, hoţia generalizată, corupţia din România nu vă deranjează?” am întrebat-o. Răspunsul a fost un “NU” clar, ceea ce demonstrează că un Adrian Năstase şi-a permit să fure statul în ultimul hal deoarece, nu-i aşa, virginalele din justiţie şi virgineii din România i-au permis s-o facă. Aşa-zisa lume conservatoare de la noi, formată din gură-cască şi inculţi de primă mână, se arată foarte iritată de nudul expus, dar nu reacţionează în nici un fel la jaful comis chiar de cei de lângă ei sau la nudul din creier. Economia România a fost rasă în ultimii 20 de ani şi pentru că, într-o ţară de manelişti şi gură-cască, atitudinea civică nu există. Dacă Bombonel ‘cumpăra’ ziarişti cu cadouri de 100 de euro, ce aprecieri se pot face asupra moralităţii din România? Pentru frigide şi frigizi, care se excită numai la vederea euroilor, urmează 21 de legi ciudate despre sex, pentru a realiza o comparaţie corectă între România obiceiurilor libere şi alte zone rău famate ale Terrei. Respectivele legi le-am găsit pe blogul http://dan-blog.ro/legi-despre-sex.html.

1. În majoritatea statelor islamice este legal să faci sex cu o oaie, dar nu îi poţi mânca apoi carnea.

2. În Liban, bărbaţii au voie să facă sex cu animalele, dar numai dacă acestea sunt de sex feminin. Pedeapsa pentru sex cu un animal mascul este moartea.

3. În Bahrain, ginecologii pot consulta o pacientă uitându-se la organele ei genitale … printr-o oglindă.

4. Musulmanii nu au voie să se uite la organele genitale ale cadavrelor, iar acestea trebuie acoperite cu o bucată de lemn tot timpul.

5. Pedeapsa pentru masturbare în Indonezia este decapitarea.

6. În Hong Kong, o femeie înşelată are voie să îşi omoare soţul infidel, însă doar cu mâinile goale.

7. În anumite zone din Columbia, mama-soacră trebuie să asiste la prima noapte de amor a fiicei sale/fiului său.

8. În Santa Cruz, Bolivia, bărbaţii nu au voie să facă sex, în acelaşi timp, cu o mamă şi fiica ei.

9. În Maryland, SUA, e interzis să cumperi prezervative de la un automat dacă acesta nu vinde şi băuturi alcoolice.

10. În California, animalele nu au voie să se împerecheze lângă taverne, şcoli sau lăcaşuri de cult.

11. Cuplurile necăsătorite din Florida nu au voie să stea în aceeaşi casă şi să facă sex, însă, dacă cei doi au adrese diferite, totul este permis.

12. Tot în Florida, bărbaţii nu au voie să poarte rochii fără bretele.

13. Legea statului Florida spune că e interzis să faci sex cu un porc spinos. (Vă daţi seama câţi au încercat dacă a fost nevoie să se dea o lege pentru asta?!)

14. E o ofensă publică să faci duş gol/goală în Florida. Tot în Florida, e ilegal să săruţi sânii soţiei tale.

15. În statul american Georgia, jucăriile sexuale sunt interzise.

16. În statul Indiana, un bărbat de peste 18 ani poate fi arestat sub acuzaţia de viol, dacă o pasageră din maşina sa nu poartă pantofi şi şosete.

17. În Massachusetts, SUA, o femeie nu are voie să se afle deasupra partenerului său în timpul actului sexual.

18. În Carolina de Nord nu ai voie să porţi ochelari de soare în timp ce faci sex.

19. În statul American Oregon, nu ai voie să vorbeşti vulgar în timp ce faci sex.

20. Statul Tennessee, SUA, interzice sexul oral (primirea şi prestarea).

21. În New Mexico, SUA, îi este interzis unei femei să apară neepilată în public.

În filmuleţul de mai jos, chiar dacă imaginea este de slabă calitate, vedem ‘raiul femeilor’ din lumea musulmană, bun pentru unii ‘conservatori’ din România.

27 august 2010

Erori au fost, erori sunt încă


Prin Moldova, fostă roşie, atunci când zici ceva de Ilici, imediat eşti taxat ca ‘extremist’. Dacă lauzi dictatura comunistă sau îl faci albie de porci pe Băsescu, actualul preşedinte al României, nu-i nici o problemă, extremismul este departe de tine. Iar această caracterizare n-o face ultimul beţivan analfabet, ci oameni cu pretenţii de intelectuali, (de)formatori de opinii democratice, după cum vom vedea mai la vale. O altă prejudecată întâlnită, mai ales la o (fostă?) colegă de serviciu este următoarea: dacă scrii ceva despre unii din învăţământ, imediat eşti taxat că nu lauzi învăţământul românesc, în care lucrezi. Ca să pun lucrurile la punct, nu identific învăţământul din România cu cei câţiva rătăciţi în cătunele patriei, pentru care verbul ‘a cunoaşte’ se conjugă de Paşti şi de Crăciun. Sunt un produs al învăţământului din România, într-o anumită măsură, iar respectul şi consideraţia mea faţă de unii dintre profesorii mei din liceu şi facultate nu are limite. Adică, am tot respectul faţă de oamenii cu adevărat valoroşi, probabil majoritari, din învăţământ. De data aceasta este vorba de două persoane ce lucrează în învăţământul gimnazial din comuna ‘europeană’ Havîrna, a căror capacitate de a face rău este maximă, iar modul lor de gândire trădează lipsa totală de respect faţă de norme şi reguli. Mai grav este faptul că aceştia pot transmite asemenea tipare greşite de gândire generaţiilor tinere. Voi începe cu directorul şcolii Havîrna, sper că mai are această funcţie, prof. Stan Ioan. Numit pe criterii politice, în toamna anului 2009, Ioan Stan n-a dat niciodată prea mare importanţă legilor. Iată dovada, povestită chiar de el. În urmă cu câţiva ani, cineva îi distrugea porumbul cu nişte gâşte. Paguba era, probabil, semnificativă. Unde se duce un profesor în acest caz? La Poliţie, ar spune unii fraieri. Numai că respectivul nu-i fraier să apeleze la lege. Cum pe aici domneşte legea junglei, păgubitul îi prinde gâştele respectivului, beneficiind de ajutorul unui vecin, apoi îi cere daune. Simplu, nu!? Ce să ne încurcăm cu reclamaţii inutile. Altadată, acelaşi profesor era într-un conflict de interese cu o colegă, ambii vizând acelaşi post. Deşi doamna avea prioritate, iar el nici o şansă, mă roagă să-i spun doamnei profesoare că el oricum obţine postul. „Ce rost are?” îl întreb. “Păi, spune-i aşa, măcar să-i dăm subiect de gândire. Doamna oricum este o fire gânditoare, îşi va face ceva probleme!” mi-a apus. Să exploatezi slăbiciunea unui om, să-l faci să sufere, să nu doarmă noaptea, iată ce poate face un ‘intelectual’ de pe aici. De altfel, stimabilul nu cred c-a apelat vreodată la lege, probleme şi le-a rezolvat simplu prin ‘băieţii de cartier’ pe care-i cunoaşte, cei care pot pune la punct pe oricine. Ca fost primar şi veşnic prezent prin barurile comunei, a păstrat legătura cu ‘lumea bună’, la care poţi apela în caz de nevoie. Oricum, pe aici, poliţiştii sunt în plus, sau în minus. De exemplu, mie mi-a propus funcţia de director al unei şcoli de pe aici, pe care am refuzat-o, funcţia, nu şcoala, iar aceasta arată cam ce putere are personajul şi cât de coruptă este societatea românească. Al doilea personaj se numeşte Săcrieriu Adrian Petrică. Profesor de educaţie fizică, absolvent de Academie în Bucureşti. Nici acesta nu dă doi lei vechi pe legile ţării. Pentru el, a merge la tribunal este ceva ruşinos, dar a gândi în cel mai pur spirit mafiot nu-i nici o ruşine. La un moment dat am fost colegi de serviciu şi mai povesteam. Odată, mama domniei sale l-a înlocuit la nişte cursuri prin Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici). Şuhan Valeriu, un alt profesor, i-a vorbit urât mamei respectivului. Ce face în acest caz un profesor din comuna ‘europeană’ Havîrna? Se gândeşte la următorul scenariu: “Ştii ce pot face?”, îmi spune. “Platesc nişte băieţi să-i spargă geamurile lui Şuhan.” Am înlemnit. Nu se poate să cobori atât de jos, oricât de supărat ai fi. Nu poţi gândi în aceşti termeni, dacă ai o minimă cultură democratică, nu mafiotă. Dar, se pare, capacitatea acestui individ de te săpa pe la spate este evidentă. Altădată îmi spune, legat de un alt colg de serviciu al respectivului, profesor de limba engleză: “Dacă voiam, îl desfiinţam. Cunosc multă lume în Havîrna şi puteam să-i pun să nu discute cu el. Îl izolam total.” Şi de data aceasta am rămas lemn. Răul pe care-l poate produce acest individ, mai ales apelând la slăbiciunile sufleteşti ale oamenilor, m-a îngrozit. Iată, dragii mei, cam ce fel de ‘creştini’ sunt pe aici (respectivii se declară creştini), cam cum se gândeşte în această comună din România profundă. De exemplu, acelaşi Săcrieriu Adrian Petrică a încercat mereu să ajungă director prin trafic de influenţă, adică, dacă tot a făcut reclamă politică nu ştiu cărui partid, de ce nu l-ar pune director. Doar concursurile şi legalitatea sunt pentru fraieri. Într-o societate bolnavă, aceşti indivizi o duc bine. Cei care au în spate ‘gaşca’, gloata ignorantă care nu ştie cu ce se mănâncă o funcţie şi care-i linge tălpile primului ‘valoros’ ajuns într-o funcţie. Să nu ne facem iluzii în privinţa generaţiilor care trec prin mâna unor oameni fără norme, reguli, morală. Vor fi după chipul şi asemănarea lor.

Ce nu se vede în filmuleţul de mai jos sunt: gropile din drum, copii de 5 ani pe biciclete pe drumul public, beţivii cu căruţe, cai bătuţi în ultimul hal de tinerii băuţi la anumite sărbători, mizeria de pe marginea drumului, oi care ocupă drumul public, pasările de pe acelaşi drum public, maşini de mâna a şaptea care poluează fonic, gură-cască ce-ţi numără paşii etc. Muzica filmuleţului este din ceea ce se aude pe aici: MANELE.

26 august 2010

Ce se mai întâmplă prin Imperiul Travian


Într-o perioadă foarte agitată a României economice, în care trei milioane de oameni susţin un buget din care trăiesc 22 de milioane, putem avea multe probleme. De aceea, dacă cineva nu are bani, l-a părăsit ‘jumătatea’, este stresat de ţiganii care-i fură banii, de asistenţa medicală îndoielnică şi toate celelalte, în loc să-l injure pe Băsescu, a cărui singură vină este incapacitatea de a fi ‘dictatorul’ pe care-l descriu ‘ziariştii’ lu’ Felix-Securistul, ei bine, în aceste condiţii grele, în loc să-l tutuieşti pe alesul românilor, chiar dacă eşti din gaşca şantajistului ordinar Roşca Stănescu, poţi juca Travian. Este un joc de strategie, online şi multiplayer. Pe site-ul românesc al Travian sunt peste 10.000 de jucători înregistraţi, iar ca variante, poţi alege să fii dac, roman sau barbar. Dacii sunt descrişi astfel: “Iubitori de pace, aprigi apărători, călăreți excelenți și foarte rapizi.” Iubitori de pace nu prea erau ei, altfel nu i-ar fi ‘deranjat’ pe romani cu incursiunile în sudul Dunării, până i-au scos de tot din sandale şi s-au hotărât să le facă o vizită dacilor. Romanii sunt puşi la locul lor istoric bine definit: “Maeștri ai arhitecturii, soldați de elită și cu unități de infanterie legendare.” Iar barabarii se ştiu, uneori se mai şi văd în acţiune, după cum arată de ‘curat’ localităţile româneşti. Jocul îl începi ca şi căpetenie a unui mic sat, apoi poţi înainta în clasament, fără şpăgi, trafic de influenţă şi toate păcatele românilor, de care este vinovat, evident, Traian Băsescu. Travian-ul e o lume dură, în care eşti atacat tot timpul şi din cauza asta trebuie să te aliezi obligatoriu, ba cu unul, ba cu altul. Uneori, jocul seamănă cu o alianţă de state libere, dar agresive, ca în vechea Grecie, unde Miletul, Athena, Rhodosul şi Samosul se aliau ca nu cumva Sparta să le spargă faţa la toţi pe rând. Travian este o joc de care trebuie să te ocupi, dar cel puţin nu faci mizerie în cetate, ca cei care sparg seminţe de sute de ani pe malurile Dîmboviţei.

25 august 2010

Cum instituie baronii pesedişti propria lege în judeţele unde domnesc


PSD-ul (=PCR) a avut intotdeauna o masă de vot amorfă, în care au fost prezenţi, la grămadă, foşti securişti, turnători, nomenclaturişti bolşevici, gură-cască, colhoznici, alcoolici, mafioţi de ocazie şi mafioţi antrenaţi în structurile PCR (pile-cunoştinţe-relaţii). Pentru 99% dintre votanţii PSD, doctrina social-democrată era doar o ‘curvă’ ce trebuie violată din toate poziţiile, pentru a lăsa România aşa cum a lăsat-o Ilici după cele 4 mandate: în fundul (economic) gol. Pe acest fundal au apărut ‘băieţii şmecheri’, fără de care judeţele patriei ar înflori economic, dar n-ar mai avea ei vile de lux şi maşini de top. Unul dintre aceşti mafioţi roşii este Radu Mazăre, primarul Constanţei. Şi dacă gorila lui Ilici, Dan Iosif, ameninţa în presă că-l bate pe Emil Constantinescu, proaspăt pe atunci preşedinte al României (ţara în care oricine poate să-i spună şefului statului ‘Să-mi sugi …’, iar dupa aceea (i)Realitatea te oferă naţiunii ca exemplu, vezi cazul avocatului nu-ştiu-care), Mazăre îşi permite ‘doar’ să-i terorizeze pe ziarişti, să ia pământul fraierilor care mai cred în restituirile corecte din România, pe scurt, să-şi impună propriile legi şi proprii oameni în republica bananieră Constanţa, mai aproape de Transnistria decât de Bruxelles. Iată mai jos un articol din “Academia Caţavencu” (nr.17/2009) pe această temă:

Cum se face Justiţia famigliei lui Mazăre la Constanţa

Greşeala pe care o comite Comisia Uniunii Europene este că tratează România ca pe o ţară membră a UE. România nu este o ţară. Este mai multe. Nivelul corupţiei este diferit de la ţărişoară la ţărişoară. Uite, dacă ar fi să luăm exemplul Constanţei, o încurcăm rău cu Comisia. Constanţa este un stat în stat, iar dezvoltările din ultima perioadă demonstrează că zona de sud-est a României este mai apropiată de modelul Transnistriei decît de cel bruxellez. Controlul clanului al cărui cel mai vizibil erou este domnul Radu Mazăre s-a extins în ultima perioadă de la municipiu la judeţ, apoi la întregul bazin al zonei litorale şi, de cînd famiglia are un ministru, la nivelul ţării. Ca să nu formulăm enunţuri fără acoperire, ne-am hotărît să ilustrăm cu cîteva dintre evenimentele recente diagnosticul de clan mafiot la care facem aluzie mai sus.

Teritoriul marilor tunuri imobiliare

Definiţia de mafie este, în termenii procurorilor, iar nu al romanelor poliţiste, acel nivel de structurare a crimei organizate în care teritoriul este împărţit între famigliile specializate în diferite activităţi ilegale. În evaluarea unor ziarişti de investigaţie, clanul Mazăre este proprietarul unor suprafeţe uriaşe de teren în zona Constanţei. Astfel, oamenii lui Mazăre au ajuns să deţină cele mai multe dintre terenurile pe care va fi construită, de exemplu, viitoarea şosea de coastă, unul dintre proiectele la care primarul Constanţei ţine cel mai mult. Din fericire, în acest caz, Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a făcut treaba şi i-a trimis în judecată pe făptaşi. Potrivit comunicatului DNA din 28 octombrie 2008, Radu Mazăre şi membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 a Primăriei Constanţa „au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobîndirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane de euro, dintre care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 de milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului“.

Constanţa nu e constănţenilor, ci a urmaşilor lui Mazăre

Metoda era simplă: moştenitorii de drept făceau cererile de drept la Primărie; Primăria se făcea că întîrzie cu retrocedarea, se făcea că nu are terenuri disponibile sau pur şi simplu se făcea că plouă; nişte oameni de bine cumpărau de la petenţi drepturile litigioase, pentru ca, ulterior, oamenii de bine (deci nu proprietarii de drept) să fie împroprietăriţi cu suprafeţe de teren mai valoroase decît cele revendicate, dar mult subevaluate. Iată cum se putea face acest lucru. De exemplu, unul dintre criteriile de evaluare a pămîntului era apropierea de utilităţi (reţele de electricitate, gaze, apă curentă, telefonie etc.). Evaluatorul (care a fost şi el trimis în judecată) a pretins într-unul dintre cazuri că utilităţile se află la distanţe de 200-500 de metri de terenul retrocedat, cînd erau de fapt la numai o sută de metri. Astfel, beneficiarul retrocedării, şmecherul care a cumpărat drepturile litigioase, a putut primi un teren mai mare decît cel la care avea dreptul.

Toţi oamenii de bine ai primarului

Prin dispoziţiile de retrocedare 1.344 şi 679 din 2004, au fost împroprietăriţi cu pămînt pe traseul Rivierei Tomis (denumirea dată de Primărie şoselei de coastă) Cristian Borcea (acţionar al clubului de fotbal Dinamo), Maria Măriuţa (bunica lui Dragoş Săvulescu, un alt acţionar de la Dinamo), SC Habitat şi Ambient, Georgică Giurgiucanu şi Mihai Camboianu. Acţionarul lui SC Habitat şi Ambient este Valentin Gheorghe Ionescu, acţionar la firmele care au construit mall-ul din Parcul Tăbăcăriei. După cum vă puteţi aduce aminte din paginile revistei voastre preferate, şi terenul pe care s-a construit mall-ul este unul dintre cele retrocedate penal de Radu Mazăre.

24 august 2010

File din isteria comunismului românesc (XIII)


A venit momentul să aflăm câte ceva despre Stalin, mai ales despre stilul său brutal şi inconfundabil de a-şi teroriza subalternii şi a epura elitele PCUS ca şi cum şi-ar schimba ciorapii. În fond, tot ceea ce merită numele de stalinism are legătură cu persoana sa şi reprezintă un model de leadership politic absolutist. L-au practicat cu destul succes şi alţii, însă Stalin l-a dus la perfecţiune. Înainte de a fi un criminal cinic, a fost maestrul absolut al intrigilor, marele artist al culiselor, posesorul ştiinţei totale a manipulării ierarhiilor umane pentru a se cocoţa în vârful lor. Se poate spune că nu Stalin s-a născut pentru a conduce URSS în cel mai barbar sfert de secol din istoria comunismului sovietic, ci URSS-ul anilor ’30–’50 a fost inventat pentru ca Stalin să intre în el ca într-o mănuşă. Iosif Djugaşvili s-a născut la Gori, oficial în 1879 (real în 1878), un orăşel din estul Georgiei. Taică-său, Visarion, era, fireşte, cizmar, alcoolic şi brută. O căsăpea zilnic pe mămica lui Iosif, care era menajeră şi bucătăreasă în casa unui bogătan local, Egnataşvili, despre care toată lumea în Gori vorbea că e-n spatele sau, mă rog, deasupra apariţiei pe lume a viitorului dictator. Din naştere, Iosif, deţinea şi două degete lipite la un picior, o constituţie firavă, o mână pe jumătate atrofiată, o faţă ciupită de vărsat de vânt şi, dacă adăugăm la toate acestea condiţia de bastard, pot rezulta o mare ambiţie şi o poftă nesfârşită de a-i distruge pe cei suspecţi de a-l putea umili. Maică-sa, iubitoare şi amărâtă, îl îndeamnă să se facă popă şi Iosif intră la seminarul din Tiflis în 1894, pentru ca în 1897 s-o dea pe marxism. Nu mai dă pe la seminar şi e exclus. Se oftică, dar jură să se răzbune. O va face peste vreo 30 de ani, în stilul lui, distrugând sute de biserici, omorând şi deportând sute de mii de popi. Nu crima i-a adus însă succesul, ci stăpânirea la perfecţie a unei tehnici de leadership pe care putem s-o numim „upgradarea loialităţii”. O putem regăsi la mai toţi liderii comunişti. În condiţiile în care ai ajuns în vârful unei ierarhii, imperativul conservării puterii presupune în mod necesar o permanentă stare de suspiciune, un comportament exigent şi autocratic faţă de colaboratorii apropiaţi. Fireşte, stresul de a pierde puterea poate produce momente de paranoia, în care liderul se simte ameninţat de vechea gardă de loiali. Atunci, scurt, îi înlocuieşte, fie prin crimă, fie epurându-i printr-un proces, fie îndepărtându-i sistematic, marginalizându-i şi blocându-le accesul la putere. În plus, Stalin avea grijă mereu să-şi dubleze puterea absolută cu o imagine de o infinită modestie, aşa că, uneori, dădea dovadă de resurse incredibile de umor negru. A cerut personal la corectat Scurtă biografie a lui Stalin şi a adăugat pe şpalt cu mâna lui: „Stalin nu a permis niciodată ca munca lui să fie tulburată nici de cea mai mică umbră de vanitate, înfumurare sau autoadoraţie”.

Preluare din „Academia Caţavencu”, nr.16/2009, autor Alin Ionescu.

Una din realizările ‘eroului’ bolşevicilor ruşi, pe care-i mai vedem şi azi purtând portretele lui Stalin: masacrul de la Katyn.

23 august 2010

Antenele securistului Voiculescu mai împroaşcă o dată cu noroi în memoria victimelor dictaturii comuniste


Pentru a încuraja ‘munca’ onestă şi cinstită, Antena1 are în grilă emisiunea ‘Super Bingo’, prezentată de doi clovni, plătiţi bine, probabil. În 22 august 2010, cei doi au prezentat emisiunea interpretând vechi cântece bolşevice, purtând steagul RSR (Republica Sovietică România) şi, în general, folosind apelativul ‘tovarăşe/tovarăşă’. Am înţeles că prezentarea este o parodie, dar nu înţeleg de ce, în cazul fascismului, asemenea parodii sunt interzise, iar cazul comunismului nu. Atunci când primarul Mazăre şi-a permis să defileze la o paradă în ţinută SS, împreună cu băiatul lui, foarte mulţi au sărit ca arşi, spunând că ponegreşte memoria evreilor ucişi de SS-işti. Dar Ţociu şi Palade nu ponegresc memoria victimelor dictaturii comuniste?! Atunci când unul din băieţii lui Adrian Năstase s-a îmbrăcat în aceeaşi ţinută ca şi Mazăre, tot dintr-o glumă, imediat tăticul său ‘imaculat’ a spus că-l va trimite să studieze istoria Holocaustului. Vor fi trimişi Ţociu şi Palade la studiat istoria crimelor bolşevismului? Evident că nu. Oricum, nu-i prima dată când posturile securistului Felix iau bolşevismul ca model de glume, unele de-a dreptul macabre. De ce nu fac şi glume la adresa naţional-socialismului?! De exemplu, de ce nu apare Ţociu în ţinuta lui Adam, înainte de a pătrunde îm camera de gazare, iar Palade să-i spună: “Vai, ce bine arăţi, herr Romică! Haideţi, stimaţi deţinuţi din România, jucaţi la Super Bingo pentru a fi la fel de sexy precum Ţociu!”. Dacă privim în trecutul apropiat, apare destul de suspectă Ordonanţa urmăritului penal Năstase Adrian de a interzice folosirea simbolurilor fasciste şi doar atât. Păi, noi românii, nu prea am suferit din cauza fascismului, mai mult din cauza bolşevicilor. Dar aşa-i când legile sunt făcute de cei din gaşca lui Nicu Ceauşescu, cum este acest infractor nepedepsit numit Adrian Năstase. România nu s-a despărţit de comunism, iar cea mai bună dovadă este televiziunea lui Voiculescu. Într- ţară în care foştii comunişti fac legea, libertatea, democraţia, prosperitatea n-au nici o şansă să se dezvolte. Aşa cum evreii lui Moise au rătăcit 40 de ani în pustiu, înainte de a intra în ţara promisă, aşa şi noi, românii, probabil va trebui să aşteptăm 40 de ani, până când aceste generaţii de bolşevici blestemaţi (şi atei) vor dispărea, iar în România spaţiul public nu va mai fi ocupat de un Voiculescu, Iliescu, fantomele lui Ceauşescu. Doar atunci, cei care vor ajunge, vor fi liberi de comunism, dacă între timp România nu se ţiganizează complet datorită unor Vanghelie, Becali, Prigoană şi tot neamul lor.


22 august 2010

Mafia Rusă – Uniunea Sovietică a Nelegiuiţilor


Am descoperit recent pe http://www.descopera.ro/ un articol foarte interesant despre mafia rusă. Caracterul barbar al ruşilor, îndreptat spre crime şi masacre, iese la iveală odată cu dispariţia dictaturii comuniste şi înrolarea foştilor criminali bolşevici în structuri de tip mafiot. Cum nu mai pot ucide la umbra secerei şi ciocanului, rusnacii o fac din interiorul mafiei ruse, mult mai de temut decât mafia italiană. Aşa se poate explica de ce, oamenii tătucului Putin, criminalul ce a ordonat uciderea a numeroşi ziarişti în Rusia, consideră că trupele ruse din Transnistria nu sunt trupe de ocupaţie, ci de menţinere a păcii. Peste tot pe unde au trecut, masacrele rusnacilor s-au numit ‘acţiuni de eliberare a popoarelor’, iar acum, mai nou, ‘de menţinere a păcii’. Şi cum menţin rusnacii pacea în Transnistria? Închizând şcoli româneşti, neacceptând alfabetul latin, percheziţionând la sânge ziariştii, cenzurând informaţii etc. Iată mai jos materialul, chiar dacă în titlu lipseşte o literă (apare ‘nelegiuţi’):

Fratia ticalosilor de dupa Cortina de Fier inspira frica si groaza prin simpla definitie. Reputatia ei este cladita pe munti de cadavre torturate. Puterea de care dispune este incredibila. Influenta sa atinge cele mai inalte varfuri din politica mondiala. Nu exista crima sau nelegiuire pe care soldatii sai rosii sa nu o fi dus-o in pragul perfectiunii malefice. Mai vicleana decat Comunismul, mai cruda decat KGB-ul, mai lacoma decat Globalizarea, mafia rusa este astazi mai puternica decat oricand. A supravietuit tuturor oranduirilor sociale manata de setea oarba de putere, dublata de o ferocitate devenita proverbiala in zilele noastre.

Viitor de aur Mafia noastra are!

Gruparile crimei organizade de dincolo de Cortina de Fier au in spate o istorie, traditie si motivatii cumva diferite de celelalte mafii care imparatesc peste Universul infractional international. Termenul in sine este cunoscut de populatia rusa sub denumirile deja consecrate de Russkaya mafiya, Krasnaya mafiya (Mafia Rosie) sau Bratva (Fratia). Crima organizata in Rusia si republicile adiacente fostului colos sovietic au o existenta pierduta prin perioada in care imensul spatiu din Eurasia era populat de tari, nobili, negustori si omniprezentii mujici. In acest taram vast, intre stepe si paduri nesfarsite strabatute de drumuri de tara, in sate saracacioase si risipite in nesfarsitul departarilor, in targuri si orasele animate de setea de viata a spiritului rus, in tot acest ansamblu aparent bucolic aveau sa incolteasca germenii otravitori ai celei mai temute organizatii criminale din lume. O incursiune in istoria si secretele mafiotilor rusi este asemanatoare cu nimic alceva decat cu o coborare in Iad. Un Iad rosu, lacom si salbatic unde raketii si mafiotii se poarta aidoma celor mai inspaimantatori demoni. Mafia rusa se internationalizeaza cu pasi repezi lasand in urma chiar si mult discutata Globalizare. Ceea ce a inceput pe timpul tarilor ca un fenomen infractional local, astazi isi proclama puterea peste lumea interlopa din Statele Unite, Marea Britanie, Israel, Uniunea Europeana, Balcani, Africa de Sud…Ar fi o greseala sa credem ca toti soldatii acestei temute organizatii criminale sunt de etnie rusa, printre membri marcanti din conducerea organizatiilor criminale ruse intalnindu-se multi evrei, baltici, ceceni, georgieni sau armeni. Cat despre domeniul activitatilor in care se implica mafia de dincolo de U.E., ei bine, nu exista activitate sau afacere legala sau nu care sa nu fi fost vizata de cruntii soldati din fratiile ruse. Incepand cu traficul de armament, carne vie sau droguri, domenii unde stapanii racketilor sunt lideri mondiali si continuand cu escrocari, camata, asasinate la comanda, mita, coruperea oficialitatilor, pornografie infantila pe Internet, santaje, fraude pe Internet, furt de identitate, uzurpare de calitati oficiale, rapiri de persoane, trafic ilegal de materiale radioactive, furt de petrol si gaze naturale, spionaj, furturi de masini si bijuterii de lux, prostitutie, intimidarea martorilor, violuri la comanda si culminand chiar cu acte tipice de terorism, nimic nu le-a scapat acestor demoni rosii. Fapt ce l-a facut pana si pe faimosul Alexander Soljenitin sa declare trist intr-una dintre memoriile sale ca "Maica Rusie a inceput sa nasca fii ticalosi"…

21 august 2010

Să ‘emigrăm’ în eRepublik


Poate ştiţi, poate nu, dar există un joc de strategie multiplayer online numit eRepublik. Nu trebuie să descarci sau să instalezi nimic, pentru că se joacă din browser. Îţi trebuie numai un cont (se face simplu, în urma completării unei adrese de e-mail) şi apoi să-ţi alegi o ţară şi o regiune în care vrei să locuieşti. De-acum, cetăteanul care te reprezintă în ‘eRepublica’ trebuie să încerce să avanseze cât mai repede, să câştige puncte de experienţă, forţă şi, nu în ultimul rând, bani. Pentru asta, trebuie mai întâi să te angajezi undeva. Iniţial, salariul va fi foarte mic, cât să-ţi permiţi să mănânci o pâine pe zi. Pe măsură ce capeţi experienţă, poţi să-ţi schimbi locul de muncă şi să te angajezi pe salarii mai mari. Între timp, trebuie să te antrenezi în armată. Ca fapt divers, în 21 august 2010, Polonia avea cei mai mulţi cetăţeni în eRepublik (35.701), urmată de Serbia şi Spania, Bulgaria era pe locul 10, România pe 12 (11.593), Basarabia pe locul 47 (987), dintr-un total de 60 de ţări. Şi tot în acea zi, la un moment dat, erau 375.894 cetăţeni activi în eRepublik, adică peste un sfert de million de oameni. Păi, nu-i aşa că-i atrăgătoare lumea virtuală! Revenind la joc, dacă alegi România ca ţară, ai mai multe regiuni istorice. Dintre acestea, cei mai mulţi cetăţeni erau din Muntenia (3.858), Moldova, de exemplu, având 1.865 de cetăţeni. Şi dacă în lumea reală România este o ţară ‘paşnică’, în care doar se fură şi se dă şpagă la greu, fiind ultimii la multe capitole, în eRepublik România este în fruntea clasamentului. Merită să ‘emigrăm’ în eRepublik! Partea proastă e că jocul nu atât de mult timp liber, cât atenţie zilnică. Ai, n-ai treabă, trebuie să accesezi jocul şi să apeşi butonul de “Work”, “Train”, “Buy Food”. Altfel, omul tău nu câştigă bani, nu are forţă, respectiv moare de foame. Evident, nu trebuie să munceşti tot timpul ca angajat la patron. După ce strângi suficienţi bani, poţi să-ţi deschizi/cumperi propria ta afacere. Sau poţi să mergi pe o carieră militară şi să devii comandant de oşti. Ai variante multiple. Cu alte cuvinte, cum spunea recent un celebru personaj, chiar dacă la început vei avea salariul mai mic decât femeia de serviciu, în timp poţi ajunge departe. Iar avantajul este clar: în eRepublik totul e pe merit, nu sunt ţigani care să-ţi fure din bani, nu sunt oi pe drumurile publice, iar la tembelizor nu apar ciobani analfabeţi care stâlcesc limba română, nici ţigănuşi care confundă poporul român cu poporul rromanesc, cel care ar muri sigur de foame în eRepublik. În (e)România sunt susţinuţi la greu de fraierii care muncesc, doar de la ei ia statul bani pentru ajutorul acordat familiilor numeroase de ţigani care nu fac nimic bun pentru societate, dar beneficiază de serviciile acesteia. Discriminaţi sunt românii care plătesc, fără să fie întrebaţi, pâinea de zi cu zi a două milioane de ţigani, care nu produc nimic în această ţară.


19 august 2010

OSCE, agenţie de turism pentru mafia postsovietică


KGB-ul rusesc, rebotezat FSB, este în acelaşi rol ca în 1940, atunci când tovarăşii bolşevici ruşi ne-au răpit Basarabia, pe care o consideră, în continuare, o gubernie rusească. Altfel cum poate fi explicat gestul rusnacilor de a aresta un diplomat roman, deşi tratatele internaţionale, pe care şi porcii de ruşi le-au semnat, interzic acest lucru. România n-ar trebui să fie izolată în demersul corect de a nu ţine cont de pactul diabolic Rebbentrop-Molotov, pe baza căruia rusnacii îşi revendică influenţa asupra Basarabiei. Lăsând la o parte propriile noastre probleme (un partid neocomunist numit PSD, slugarnic faţă de ruşi, este încă o forţă în România), ne vom opri la organizaţiile europene care trebuie să vegheze la respectarea de către autorităţile naţionale a legilor şi normelor europene. Una dintre aceste organizaţii este Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Ce face această organizaţie în situaţii de criză, aflăm dintr-un material publicat în „Academia Caţavencu” (nr.16/2009, autor Mircea Toma). Iar situaţia de criză a fost în aprilie 2009, atunci când regimul criminal bolşevic din Moldova a torturat şi ucis tineri nevinovaţi, la umbra rusnacilor, ocrotitorii lui Voronin. Spre a nu uita de crimele bolşevicilor din Basarabia şi de indiferenţa unor ‘europeni’, iată materialul:

Abuzurile comuniştilor din Moldova, băgate sub preş de OSCE

O jurnalistă aflată în arest la domiciliu, opt ziarişti ridicaţi din stradă şi ţinuţi captivi ore sau zile, zeci de reporteri loviţi, hărţuiţi, ameninţaţi, aproape 30 de jurnalişti expulzaţi sau cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova, acreditări şi vize inventate. Totul pentru a ţine presa de limbă română cât mai departe de Chişinău. Acestea sunt victimele media, după o săptămână de coşmar în Chişinău, capitala unui stat vecin cu Uniunea Europeană. Se adaugă cererea de azil politic în bloc a jurnaliştilor print, online şi TV de la cea mai aprig afectată redacţie. Internetul blocat, comunicaţiile telefonice bruiate, propagandă la televiziunea publică. Eforturile de blocare a informaţiilor au fost făcute pentru a ascunde trei tineri morţi, sute spre o mie de tineri arestaţi şi bătuţi în beciurile Poliţiei, un preşedinte şi prim-ministru care ameninţă tinerii protestatari cu rafale de mitralieră şi ordonă sechestrarea elevilor şi studenţilor. Totul s-a întâmplat sub privirea blajină şi îngăduitoare a misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova. Instituţia, finanţată cu două milioane de euro anual, a fost ocupată mai degrabă cu sărbătorirea Paştelui catolic.

Săptămâna patimilor jurnalistice (şi, după cum spuneam, catolice)

Patimile jurnaliştilor care au vrut să relateze despre protestele din Chişinău au început marţi, 7 aprilie. Principalii actori în filmul represiunilor violente sunt serviciul secret SIS şi brigăzile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De reţinut – MAI este condus de un anume Gheorghe Papuc. Anul trecut, Papuc a fost implicat ca ministru de interne, însă de partea făptaşilor, într-o investigaţie legată de traficul a 200 de kilograme de heroină. Agenţia Interfax menţionează un scurt arest la domiciliu al ministrului, care ştia de transportul de heroină. După ce valurile scandalului s-au liniştit, Papuc şi-a reluat funcţia, la vârful MAI. Un yesmen perfect.

Protestele au început marţi seara, pe 7 aprilie. Prin sms-uri şi reţele de socializare, a fost organizat un flash mob. Tinerii s-au înţeles să protesteze împotriva alegerilor, pe care le consideră fraudate de comunişti. Şi-au dat întâlnire a doua zi, pe 8 aprilie. Mulţimea a fost mai mare iar protestele au degenerat în violenţe. Fotografii şi filmări din timpul violenţelor arată că manifestaţia a fost infiltrată de provocatori profesionişti: oameni solizi, raşi în cap, geacă neagră şi staţie emisie recepţie la purtător. Poliţia a fost retrasă din dispozitiv, invitând practic orice doritor să dea o tură prin birourile autorităţilor. Sediile Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului au fost vandalizate. Steagul UE a fost arborat pe sediul Parlamentului şi al Preşedinţiei, de către doi tineri de 17 şi 19 ani, însoţiţi de poliţişti în uniformă. Violenţele au fost pretextul operaţiunilor de coşmar care au urmat. Noaptea dintre marţi şi miercuri trupele speciale ale MAI au intrat în forţă în puţinii protestatari care mai stăteau pe străzile Chişinăului. S-au tras focuri de arm`. Arestări s-au operat în zilele următoare în stradă, în licee şi universităţi, în casele tinerilor. MAI spune că a arestat 200. Opoziţia spune că au fost arestaţi între 800 şi 1000. Până acum au ieşit la iveală numele a 3 tineri ucişi. Cauza morţii, în versiunea oficială: intoxicat cu gaze lacrimogene ori spânzuraţi de şireturi. Fotografiile arată însă că tinerii erau acoperiţi de vânătăi şi aveau oase rupte.
După zile de arest au început să iasă tinerii ridicaţi în stradă. Zeci dintre ei prezintă urme vizibile de violenţă. Oficialii MAI susţin că aceştia şi le-au aplicat singuri, cu penelul.

Zonă închisă pentru jurnalişti

De marţi dimineaţa jurnalişti din România s-au îndreptat către Chişinău. Unii dintre ei fotografi pentru agenţiile de presă internaţionale ca Reuters, Agence France Press, EPA, Associated Press. Toţi au fost respinşi la frontieră. Grănicerii moldoveni au invocat tot felul de motive absurde, fără nici o acoperire legală. Alţi ziarişti au luat avionul către Chişinău. Pe aeroport au fost reţinuţi şi fără nici o explicaţie au fost forţaţi să urce în prima cursă către Bucureşti. Colegi de-ai lor care veneau de la Moscova nu au avut nici o problemă să intre. Cu totul, aproape 30 de jurnalişti au fost întorşi din drum. Singura cale de acces în Moldova a rămas Transnistria, deoarece pe graniţa de est a Moldovei nu există grăniceri. Începând cu data de 7, serviciile speciale moldovene au început să fileze toţi jurnaliştii care lucrau în Chişinău. Până luni, 13, au reuşit să-i expulzeze pe cei cu cetăţenia română, trecându-i în tot acest timp prim şicane, ameninţări, glume macabre şi arestări. Autorităţile au urmărit mai discret echipele de jurnalişti străini. Au arestat un tânăr pentru vina de a traduce pentru o echipă de jurnalişti suedezi. Tânărul a ieşit după mai multe zile, cu ochii umflaţi, urme de bocanci pe mâini, pe cap şi pe spinare. Avântul arestărilor de ziarişti a crescut spre sfârşitul săptămânii. Vineri au fost ridicaţi din stradă corespondentul TVR, redactorul şef al Jurnal de Chişinău şi un corespondent al Antenei 3. Ore întregi nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat cu aceştia, până când au fost eliberaţi. Redacţia Jurnal TV şi Jurnal de Chişinău, sătulă de arestări, bocancii încasaţi şi echipamentul video distrus, a cerut în bloc azil politic în SUA.

OSCE în vacanţă de Paşte

În faţa valului de teroare a comuniştilor, ziariştii s-au îndreptat către misiunea OSCE pentru sprijin şi protecţie. O mişcare greşită, după cum au aflat pe pielea lor ziarişti ai Antena 3. Echipa formată din Petru Terguţă, Dan Niţescu şi Victor Ciprian Alexandru a fost hărţuită, filată şi ameninţată până Joi, 9 aprilie. O echipă în civil i-a căutat la hotel iar pe telefoane primeau mesaje de ameninţare. Antena 3 a hotărât să-i retragă din ţară şi i-a trimis la sediul OSCE să ceară protecţie. Terguţă, cetăţean moldovean, fusese avertizat că va fi arestat şi nu putea fi protejat de consulatul României. Aura Ţiţirigă, director editorial Antena 3, ne-a relatat că ziariştii au fost invitaţi în sediul OSCE, după care însuşi şeful misiunii, Philip Remler, i-a agresat verbal, devenind din ce în ce mai violent în a-i convinge să părăsească sediul misiunii. Remler a ameninţat că va chema poliţia, care oricum îi căuta pe ziarişti. În cele din urmă, un reprezentant OSCE i-a însoţit pe jurnalişti în oraş şi până la ieşirea din ţară. A doua zi, fratele lui Terguţă, Ion Terguţă, a fost arestat pe stradă împreună cu corespondentul TVR Doru Dendiu.

Sâmbătă, după zile întregi de abuzuri din ce în ce mai evidente asupra ziariştilor, corespondentul Deutsche Welle, Vitalie Călugăreanu a încercat să contacteze misiunea OSCE să afle cum îşi îndeplinesc mandatul în ceea ce priveşte libertatea media. Misiunea OSCE era goală, o singură persoană prelua apeluri, persoană care a spus că nu vorbeşte decât rusă şi că toţi sunt plecaţi în vacanţa de Paşti.

18 august 2010

Cum să pui repede diacritice unui text


Într-un articol ceva mai vechi (Câte ceva despre fonturi), povesteam cum, neexistând România anilor ’90 pentru Occident, Microsoft a apelat la caractere turceşti pentru diacriticele româneşti. De exemplu, ‘ş’ este cu sedilă (chiar şi în Word 2003, nu ştiu cum stau lucrurile în variantele mai noi), sedila fiind preluată din limba turcă, în timp ce Academia Română a stabilit, ca regulă, scrierea lui ‘ş’ cu virgulă. Pe lângă ţiganii care fură, violează şi ucid în Occident, există şi români care, pe bani puţini, îşi ajută concetăţenii, să le fie viaţa mai uşoară, la marginea lumii civilizate. Un astfel de om este Marian Ţarălungă, de profesie programator, absolvent al Facultăţii de Automatică din Bucureşti. Are 30 de ani, lucrează şi locuieşte în Zürich [Elveţia], fiind plecat din ţară de mai bine de şase ani. Acesta a conceput şi dezvoltat un site utilitar numit Diacritice.com. Acest site îţi poate transforma un text fără diacritice într-unul cu diacritice, adică scris corect în limba română. Există o limită de 3.000 de caractere, dar dacă ai nevoie să pui diacritice unui text mai lung, rezolvi problema “pe bucăţi”. Pe lângă ajutorul dat în adăugarea diacriticelor în texte, site-ul mai are o secţiune de traducere în şi din 23 de limbi. La diacritice sunt ambele variante: varianta cu virgulă, cea corectă, şi varianta cu sedilă. Îşi acoperă singur costurile de întreţinere a site-ului, adică găzduirea domeniului şi îmbunătăţirea dicţionarului şi a funcţionalităţii. Veniturile din reclamă abia acoperă costul hostingului, munca de întreţinere este o investiţie care, deocamdată, nu-i aduce nici un profit. Merită respectul şi aprecierea noastră.

16 august 2010

File din isteria comunismului românesc (XII)


Aţi văzut cu toţii Goodfellas al lui Martin Scorsese, cu De Niro, Liotta şi Joe Pesci, şi aţi observat cât de bine sudează o crimă comisă în comun o gaşcă de mafioţi. Cam aşa a stat treaba şi cu uciderea lui Foriş de către banda lui Gheorghiu-Dej, singurele diferenţe fiind că băieţii lui Dej nu erau nişte bieţi mafioţi, ci oameni-cheie în aparatul de partid şi de stat al României anilor ’50. Dar astea sunt cel mult detalii istorice! Care va să zică, în 4 aprilie ’44, Foriş e săltat sub ameninţarea ciocanului de către Bodnăraş. În iunie, i se dă drumul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Descumpănit şi speriat, Foriş înţelege în linii mari care-i mişcarea, dar nu ştie cum să reacţioneze altfel decât îi impunea logica de comunist credincios şi vechi ilegalist. El nu ştie altceva decât să se pună în slujba partidului şi să aibă o încredere prostească că liderii sunt infailibili. Trecea pe la sediul PCR ca un câine credincios care caută să fie acceptat din nou de către haită; haita însă, în frunte cu noul ei mascul alfa, Gheorghiu-Dej, îl alungă, dându-i câte-un oscior de ros: primeşte sarcina să pună mâna să scrie la noul ziar România liberă. La începutul lunii septembrie, auzind de venirea Anei Pauker şi a găştii ei, Dej înţelege că lupta pentru putere se va ascuţi brusc şi că nu-şi poate permite să-i dea o şansă lui Foriş, aşa că îl trimite pe Bodnăraş să-l aresteze din nou. E dus într-o casă conspirativă, împreună cu Victoria Sîrbu, nevastă-sa, şi este anchetat la sânge. Dej îl voia mort, dar nu se putea hotărî asupra momentului. În ianuarie, cei doi sunt eliberaţi din nou. În martie 1945 e din nou arestat şi acuzat de trădare pe baza unui jurnal cu însemnări personale în care nici cel mai dogmatic comunist n-ar fi găsit un cuvinţel contra PCR-ului. Şi totuşi, cine are puterea are şi dreptul suprem la interpretarea dogmei şi la evidenţierea devierilor de la ea. Iar e eliberat, pentru ca, în iunie ’45, Foriş să fie dat dispărut de nevastă în zona Piaţa Universităţii. Avea să dispară pentru totdeauna. Maică-sa, Ana Foriş, se duce să-l caute la Poliţie, apoi la partid. Ajunge şi la morgă, umblă şi pe la spitale, dar Foriş e de negăsit. Era bine-mersi în sediul PCR din Aleea Alexandru, unde este anchetat zile şi nopţi la rând timp de un an. În final, după o discuţie în cadrul Secretariatului Biroului Politic, Dej propune să fie lichidat. Iniţial, Ana Pauker se opune, dar Dej insistă, susţinut de Chişinevski şi Teohari Georgescu, care susţin că Foriş a fost informator al Siguranţei. Sarcina îi revine lui Pantiuşa Bodnarenko, tov. Pintilie de mai târziu, omul lui Dej, care il rezolvă cu o rangă în cap, apoi îl îngroapă într-o magazine, sub câteva straturi de cărămidă măcinată, umezită cu apa de la robinet. Şi încă ceva: Ana Foriş, maică-sa, care tot umbla disperată să afle ce-i cu fiu-său, a fost găsită în Criş, cu un bolovan legat de gât.


Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.15/2009, autor Alin Ionescu.

15 august 2010

Pentru clovnii bolşevicilor principiile-s pentru fraieri, doar banii contează


În campania electorală din 2000, Ilici şi Bombonel erau aduşi la putere şi de multe formaţii de la noi, care le-au cântat în strună, pe bani fur …, ăsta ‘curaţi’. Printre clovnii neocomuniştilor s-au numărat şi băieţii lu’ Mazăre, situaţi mult spre est şi la fel de mult spre sud. 3rei Sud Est, cum apare în Wikipedia, şi-au luat bănuţii, lasând România pe mâna ‘sistemului ticăloşit’. Trecând în Basarabia, comuniştii rusofoni au beneficiat, în camapnia electorală din 2009, cea cu fraudarea alegerilor, de serviciile unor clovni bolşevici pentru care sentimentul românesc nu are nici o valoare, deşi mulţi dintre ei s-au lansat în România. În februarie 2009, au cântat pentru comuniştii lui Voronin, criminalul din aprile 2009, următorii: Zdob şi Zdub, Pavel Stratan, DJ Tiesto. Pentru Zdob şi Zdub ‘bunica bate toba’ de frica ruşilor, probabil. Mai mult, aceşti ‘lautari’ de rock-alternativ (parcă rockerii sunt rebeli, revoluţionari), cum găsim pe Wikipidia, întrebaţi, în aprilie 2009, de un redactor de la ‘Caţavencu’ (nr.15/2009), dacă la Chişinău este revoluţie au spus că ‘nu comentează’. Pavel Stratan, cel care şi-a pus fiica să aducă bani în casă de la 5 ani, desfinţându-i copilăria, nu a comentat evenimentele de la Chişinău, din aprilie 2009, rugat fiind s-a facă. Nici în calitate de om (cu apartament în Bucureşti), nici în calitate de artist care, pentru 2.000-3.000 de euro per concert, a semnat pactul cu Voronin, devenind un soi de artist de casă al Partidului Comunist din Moldova. Pentru Stratan crimele bolşevicilor şi tinerii ucişi sau maltrataţi în aprilie 2009 pălesc în faţa ‘euroilor’. Păi, nu merită să-i cumparăm albumele, dacă tot i-a cântat criminalului Voronin, cel care ataca verbal zilnic România?! S-o fi născând Stratan de ziua lui, numai că era pe stil vechi, după calendarul ruşilor. Şi dacă tot povesteşte despre bunici, ar trebui să se intereseze ‘ce frumos’ dansau bunicii şi străbunicii basarabenilor în drum spre Siberia, acolo unde erau deportaţi de ‘eliberatorii’ ruşi. Sau să-l citească pe Paul Goma, un basarabean care nu şi-a vândut conştiinţa pentru bani, aşa cum a făcut-o Pavel Stratan.


13 august 2010

Mitocan de Bucale


Nu mi-a plăcut niciodată oraşul Bucureşti. Dacă ar fi după mine, aş muta capitala României la Timişoara sau la Cluj. În acest oraş, plin de ţigani, mitocani, cerşetori, mizerie şi Vanghelie, apărea în 1990 Academia Caţavencu (AC). O revistă bună, în acea perioadă cenuşie a României. Între timp, AC a devenit parte a trustului patronat de Vîntu, iar aceasta se simte în duhoarea unor afirmaţii care mai ‘scapă’ uneori. Dar să o luăm metodic. Prin 2005, la aproximativ trei luni de la alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României, Cornel Ivanciuc, folosind un pretext minor, îl umple de flegme pe Băsescu. M-am întrebat atunci care să fi fost motivul. Răspunsul a venit în 2006: Cornel Ivanciuc a turnat şi a fost plătit de securitate înainte de 1989. Iar acest individ ne dădea nouă, românilor, lecţii de democraţie. Una din glumele preferate ale ‘caţavencilor’ era (îi citesc de 20 de ani) cât de nespălaţi sunt moldovenii. Aşa o fi, numai că, în Iaşi sau Botoşani, riscul de a ţi se fura portofelul pe stradă, în tramvai sau în autobuz este infinit mai mic decât în Bucale. Dar să vedem cum s-au reflectat evenimentele de la Chişinău, din 2009, în scrisul celor care nu-l ating nici cu o floare pe mogulul Vîntu. ‘În Republica Moldova se montează încă un film de groază’ (Doru Buşcu sau/şi Eugen Istodor) aparea în AC din 2009. Greşit, stimaţi ziarişti de Bucale, filmul de groază a fost ocupaţia sovietică din Basarabia şi cizma KGB-istului Voronin, nu revolta tinerilor de la Chişinău. Pe aceeaşi ziarişti, îi cam doare-n bască de Istoria României, reluând aberaţiile partidului bolşevic din Basarabia, în tot soiul de glume proaste, respectivii fiind preocupaţi de ‘şmecheri de Dorobanţi’, având şi câteva suplimente în acest sens. Ce contează suferinţa sub cizma rusească pentru cetăţeanul ‘european’ din Bucale. Iar securistul Cornel Ivanciuc declară, fiind român (??), pe site-ul ‘Realitatea, evident: ”Nu mă interesează Republica Moldova! În topul ţărilor pe care n-aş vrea să le vizitez, Moldova ocupă prima poziţie. Laos, Etiopia, Bolivia, Ghana sau Bhutan mă interesează de o mie de ori mai mult”. Ei las-o, coane, te-o fi fătat mamă-ta direct în cartierul Ferentari, acolo unde nu contează istoria şi alte 'mofturi'! Ca rezultatul al presiunilor de tot soiul exercitate asupra ziariştilor oneşti de la AC, jumătate din ei vor pleca şi vor înfiinţa Kamikaze. Astfel, fostul redactor-şef de la AC, Marius Borţea, spunea că, în 2009, a fost atins un maxim al presiunilor editoriale. Un alt personaj care-i linge tălpile lui Vîntu este Doru Buşcu, directorul editorial al AC. Despre el, ‘Curentul’ scria: ”(…) un alt material toxic dedicat tot Basarabiei - pe tema „costurilor Unirii“ şi a „primejdiilor“ ce vin dinspre Basarabia, subiect ce l-a preocupat la maximum şi pe Doru Buşcu, actualul şef al lui Ivanciuc. Buşcu, în defunctul „Cotidianul“, comanda, încă din 2006, un material analitic cică intitulat „Câţi bani ne-ar costa unirea cu Basarabia“ în care se descântă logoreic subiectul, inventându-se nişte costuri complet scoase din burtă, - între 30 şi 35 miliarde de euro şi o grămadă de „riscuri“ apocaliptice.
Tot „riscurile“ şi nenorocirile care ar putea veni, vezi Doamne, dinspre Chişinău îl fac să se întrebuinţeze la maximum pe Ivanciuc, care nu a mai prididit să dea copy-paste de pe vechi şi prăfuite „rapoarte“ ale SIS-ului moldovenesc de extracţie kaghebistă.”
În aceste condiţii, logic, pe prima pagină a AC din 2010 sunt ‘ereticii’ mogulului Vîntu: Băsescu şi miniştrii guvernului Boc. Mai ceva ca la Antena3. Pentru mine, 2010 este ultimul an în care sunt abonat la AC, ediţia tipărită. Ziariştii din Bucale au alte priorităţi, cum ar fi, repet, ‘şmecherii’ de Dorobanţi. Până la urmă, pentru ţiganul din Ferentari, e mult mai interesant portofelul lui Andrei Năstase, decât suferinţa basarabenilor aflaţi sub cizma rusească.


11 august 2010

În România nu va fi pace socială şi consens fără eliminarea foştilor securişti din viaţa publică


După 45 de ani de teroare bolşevică, au urmat alţi 20 de ani de furt neocomunist. Cum altfel pot fi interpretate fapte tragice din ţara lui Vanghelie: numeroşi posesori de certificate de revoluţionar sunt foşti ofiţeri de Securitate sau foşti colaboratori ai Securităţii comuniste. Este o culme a cinismului să pretinzi favoruri de la o societate pe care ai negat-o o jumătate de secol. Iar datorită găştii lui Ilici, care n-a făcut nici un fel de verificare a dosarelor în anii ’90, securiştii au ajuns să aibă aceleaşi drepturi ca şi cei mutilaţi sau urmaşii celor ucişi în decembrie 1989 de securiştii cizmarului. Pe lângă acestea, nume importante ale politicii româneşti din ultimii 20 de ani au făcut poliţie politică. Aceasta nu i-a împiedicat să apară la televizor, fără nici o jenă, pentru a ţine predici românilor. În ordinea cronologică a deconspirării avem aşa:
Ionescu-Quintus Mircea, fost preşedinte PNL, actual preşedinte de onoare al PNL, deconspirat la 29.11.2000, aflat pe o listă publicată în Monitorul Oficial al României, adică este o informaţie certă, nu luată de la Radio-şanţ (vezi link-ul).
Alexandru Paleologu , mare politician liberal din anii ’90, aflat pe aceeaşi listă. Iată care au fost liberalii care-i făceau opoziţie lui Ilici.
Dan Amedeo Lăzărescu, fost liberal şi el, tatăl vitreg al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Pentru mai multe informaţii vezi articolul Conducerea PNL are rădăcini în Securitate.
Mona Muscă, caz foarte mediatizat (politician tot liberal).
Constantin Bălaceanu Stolnici, decorat cu ’Crucea Patriarhală’ si alte distincţii.
În final, haideţi să vedem ce făcea tovarăşa Bejinaru Florica, actualul preşedinte al CSM, în anii 1987-1988: dădea note informative la Securitatea bolşevică, pentru bani (vezi link-ul). Şi ne mai mirăm că avem o justiţie de rahat. Toate aceste nume sunt o mică parte din pleiada de foşti securişti sau turnători care au făcut din România ceea ce vedem azi: o societate fără perspective. Ei însă, adică fosta nomenclatură comunistă, cu mici excepţii, o duc bine.


9 august 2010

Va fi ‘mica reformă’ din Justiţie un fiasco?


Şi dacă tot am aflat, sau poate ştiam, că România este o ţară de mâna a doua, ne-am putea întreba daca justiţia de la noi nu-i de mâna a şaptea. Numai cu o asemenea ‘justiţie’ infractorii sunt liberi şi bine-mersi, iar legile sunt pentru fraieri. Şi aici nu este vorba numai de ‘pălmaşii’ din judecătorii şi tribunale, cei pentru care mafioţii locali sunt mai importanţi decât ‘populimea’ care le suportă ilegalităţle, ci şi de cei din minister, primii care ar trebui să respecte legea în România. Numai că lucrurile nu stau defel aşa. În ultima perioadă se face mare tam-tam pe tema ‘micii reforme’ din Justiţie şi despre ce ţară sigură va fi România după aplicarea ei, de-ţi vei lăsa portofelul în sectorul lui Vanghelie şi-l vei găsi intact la cea mai apropiată secţie de poliţie. “Academia Caţavencu” (nr.14/2009) scrie într-un articol despre cum au apărut Codul Civil şi Codul de Procedură civilă în ţara Felix-Voiculescu. Ministerul Justiţiei, condus de cumnatul lui Tăriceanu, parcă, a cerut ca cei din comisiile de lucru, pentru acele coduri, să aibă zece ani experienţă în drept civil, şapte ani de cercetare academică, doctorat şi activitate publicistică. Pentru grupul celor care vor lucra la Codul Penal s-au cerut reprezentanţi de renume ai mediului academic, cu experienţă vastă sau înaltă recunoaştere profesională. Dar, pe drum, toate aceste norme au fost uitate, iar acele coduri le-au croit cei din ‘famiglia PeCeRistă(pile-cunoştinţe-relaţii)”.

Să începem cu zâna codurilor, Katalin Kibedi, procuror, fost consilier şi secretar de stat în Ministerul Justiţiei, care a condus lucrările tuturor comisiilor, deci pentru toate codurile. Un Napoleon în variantă feminină, ce mai! Nu? Păi, să detaliem: conform CV-ului său din 2009, atunci când s-a lucrat la coduri, Kibedi nu are doctorat, iar la lucrări publicate găsim două disertaţii pe la seminarii şi un articol publicat într-o revistă juridică. Deci o somitate în drept.
Continuăm cu judecătorul Iulian Gâlcă, fost preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia şi fost preşedinte al CSM. Acesta nu e nici el doctor în drept, nici civilist şi nici nu a scris ceva remarcabil. Deşi nu îndeplinea condiţiile impuse de MJ, Gâlcă a ajuns în comisiile de lucru la coduri pe mâna CSM, care l-a recomandat. Un alt exemplu este Valentin Mitea , vicepreşedintele Curţii de Apel Cluj. Nici Mitea nu era în 2009 doctor în drept şi nici nu a scris ceva în domeniu.

Specialişti cu adevărat s-au regăsit doar în comisia de lucru la Codul Civil. Numai că aceştia au fost plătiţi regeşte: actualul ministru Cătălin Predoiu, Valeriu Stoica, avocatul Aladar Sebeni au încasat câte 112.000 USD. La facerea Codului de Procedură penală s-a spetit o comisie înfiinţată de ministrul Tudor Chiuariu (cel care ne dă azi lecţii despre justiţie la televizor). Comisia era condusă de aceeaşi omniprezentă şi polivalentă procuror Katalin Kibedi. Nici cu restul comisiei nu ne e ruşine: de o parte din marile somităţi în domeniu n-a auzit nici Google, darămite vreun for academic în drept. Veronica Găină, de exemplu, a promovat, în noiembrie 2005, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti. Ocazie cu care a obţinut la examenul de promovare nota 7,17 tocmai la drept penal, ceea ce o recomandă din plin pentru crearea unui nou cod de procedură penală. Ca să nu vă mai miraţi de nimic, trebuie spus că în comisie au fost şi stagiari în ale consiliatului juridic. Este vorba de Radu Florin Geamănu şi Alina Georgiana Ion, consilieri în MJ. Ca să vă daţi seama de valoarea lor, să dezvăluim ce notă a obţinut Geamănu la definitivat (adică la examenul de numire pe post în minister): 5,75. Şi nota asta e pentru proba de procedură penală. O altă consilieră este Oana-Patricia Mezanote, provenind de la Institutul Naţional de Criminologie, desfiinţat în ianuarie 2007. Aceasta a dat examenul de capacitate în iunie 2007, ocazie cu care, la proba de procedură penală, o obţinut imensa notă de 6,23.

Revenind la Comisia pentru elaborarea Codului de Procedură penală, instituită de Chiuariu în iulie 2007, aceasta s-a format fără nici un fel de criterii, condiţii sau alte mofturi precum vechimea în magistratură, numărul de lucrări scrise sau activităţi didactice. Dintre membrii acesteia, îi amintim pe Marius Iosif, judecător la Tribunalul Braşov, fostul director-dezastru al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cel care dorea să ofere gratuit deţinuţilor seringi de unică folosinţă pentru a se droga în siguranţă, pe Bogdan Găurean, adus de Chiuariu de la PNL Bistriţa (proaspăt ieşit din facultate), pus director adjunct la Registrul Comerţului şi păstrat de Predoiu consilier, pe Ana Lăbuş, alt membru CSM fără nici un fel de titlu, cărţi, articole sau doctorat.

La noul Cod Penal, munca de creare şi redactare s-a desfăşurat fără incidente până la venirea lui Chiuariu în minister. În mandatul Monicăi Macovei, jumătate din muncă fusese deja făcută. Dupa schimbarea ministrului însă, comisia a fost schimbată şi a reunite nume ‘mari’ precum cele amintite mai sus. Ar trebui să-i mulţumim lui Tăriceanu, Orban şi toţi ceilalţi, adică PNL-ului pentru ce au făcut în MJ (2007-2008), anulând tot ce-a făcut bun cel mai bun ministru al Justiţiei din România ultimilor 20 de ani, singurul ministru pentru susţinerea căruia s-a ieşit în stradă în Bucureşti. Se numeşte Monica Macovei, cea care s-a luptat şi pentru o ANI care să-i verifice pe politicieni, chiar dacă în 2010 tovarăşii Prostănacului au trimis-o pe ANI în raportul Comisiei Europene, ca exemplu negativ la adresa României.

Pentru cei interesaţi, Tudor Chiuariu are cont pe Facebook, vizibil doar pentru prieteni. Dacă vă acceptă cererea de prietenie, veţi afla cu cine ardea gazul PeNaLul Chiuariu, în timp ce-n România justiţia mergea (şi merge) spre colaps.


8 august 2010

File din isteria comunismului românesc (XI)


Trecând dincolo de nostalgiile pionereşti ale excursiei iniţiatice la închisoarea Doftana cu autocarul, e musai să facem şi azi o plimbărică pe culoarele celebrei puşcării. Însă pelerinajul prin Doftana, vestita academie a comunismului interbelic, absolvită şi de Ceauşescu, ca de mai toţi acoliţii de mai târziu ai lui Dej, cere o mică abordare sociologică. Fiindcă închisoarea din Telega a fost în anii ’30 “o republică comunistă în miniatură”, aşa cum frumos spune un document al administraţiei, aflat în arhiva fostului CC al PCR. De fapt, Doftana fusese construită spre sfârşitul secolului XIX şi era o puşcărie dotată pentru vremea sa. Inconvenientul ei major era, mai ales pentru comunişti, imposibilitatea de a comunica cu tovarăşii din libertate, dar şi supravegherea strictă a deţinuţilor, care din pricina asta nu prea îşi puteau ţine şedinţele. Peste toate se mai adăuga un şef de puşcărie incoruptibil şi al dracului, Savinescu, zis Balauru. Un celebru, la vremea lui, membru al CC al PCUS, Tomski, zicea în 1922, nu fără umor roşu cu nuanţe negre, că lor, comuniştilor ruşi, li se aduc acuze din vest cum că ar fi instaurat regimul unui singur partid. Ei bine, zicea Tomski, lumea se înşală: “La noi sunt mai multe partide, numai că unul stă la putere şi celelalte în închisoare”. În România de la sfârşitul anilor ’30 însă, când Dej ajunsese şef recunoscut de cei vreo 400 de comunişti împrăştiaţi ca potârnichile de la Văcăreşti la Doftana şi de la Caransebeş la Galaţi, situaţia era fix invers, adică ailalţi la putere şi fanii lui Lenin şi Stalin în pârnaie. Totuşi, în privinţa lui Balauru, comuniştii români vor remedia rapid situaţia după ’44. Fostul şef de la Doftana a fost arestat imediat după 23 august şi, culmea ironiei, a fost ţinut o vreme într-o celulă a puşcăriei împreună cu fostul lider al partidului, Ştefan Foriş. După această supremă umilinţă, Balaurul şi-a primit cuvenitul glonţ în spate fiindcă, vorba vine, încercase să evadeze de sub escortă pe undeva prin zona Clujului, în timp ce era transportat la altă puşcărie. Dar, fie că erau la Doftana sau nu, tovarăşii deţinuţi politici formau în detenţie o lume ermetică, extrem de bine organizată ierarhic şi care, în general, întreţinea cu conducerea penitenciarelor o solidă relaţie de parteneriat strategic. Comuniştii aveau dreptul de a numi deţinuţi în poziţii-cheie. Ei decideau cine sunt cantinierii, brutarii, şefii atelierelor ş.a.m.d. Iar fiindcă erau strict ierarhizaţi, comuniştii erau paşnici şi disciplinaţi, iar comandanţii închisorilor preferau să aibă de-a face mai degrabă cu ei decât cu “japonezii”, aşa cum îi numeau comuniştii pe ceilalţi deţinuţi de drept comun şi criminali, adică pe cei care furau şi ucideau fără motive măreţe. Pe Foriş însă, Dej şi oamenii săi l-au ucis ca nişte mafioţi ordinari, iar sângele lui Foriş i-a unit toată viaţa în nelegiuire. Cum au făcut-o, veţi afla în episodul următor.


Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.14/2009, autor Alin Ionescu.
7 august 2010

Organizaţiile civice cer interzicerea propagandei bolşevice în România


În decembrie 2006, într-un cor de huiduieli ale caracatiţei bolşevice care nu vrea să moară, reprezentată de PRM + PSD, preşedintele României a condamnat, formal, dictatura comunistă şi, în numele statului român, a cerut iertare victimelor dictaturii bolşevice pentru suferinţele provocate. Acest moment trebuia urmat de alte momente, mult mai importante, de despărţire efectivă de trecutul bolşevic al României. Anularea condamnărilor politice din perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989 şi interzicerea propagandei comuniste pe teritoriul României ar fi fost două din posibilele consecinţe ale condamnării oficiale a comunismului de către şeful statului. Într-o Românie dominată parlamentar de ‘frăţia neocomunistă’ PSD + PNL şi cu o justiţie ce are la vârfuri dinozauri din perioada ciumei roşii, nu s-a întâmplat absolut nimic pentru eliminarea comunismului din viaţa publică a României. În aceste condiţii, mai multe organizaţii de revoluţionari, şi nu numai, cer interzicerea propagandei comuniste în România. Chiar dacă, pentru unii, pare o iniţiativă naivă, cred cu sinceritate că, odată şi odată, criminalii bolşevici vor fi aşezaţi acolo unde merită. Pe un blog numit Prioritate de dreapta, într-un articol intitulat ‘Despre tembelism’, autorul afirmă: “Nişte grupuri gălăgioase, despre care încep să am din ce în ce mai multe dubii, au întocmit un comunicat, pe care l-au reluat …”. Iar argumentul stimabilului: “Bey, păcălicilor... aveţi prea multe iluzii despre "anticomunismul" PPE. Ia vedeţi-l pe tovarăşul Barroso, pe vremurile lui de revoluţionar maoist comunist: … (şi se prezintă un filmuleţ cu Barroso, preşedintele Comisiei Europene). Aşa o fi, Barroso are păcatele lui din tinereţe, numai că, în Portugalia, nu a fost dictatură comunistă, nu au fost întemniţaţi, deportaţi şi ucişi oameni care nu credeau în spusele lui Barroso. Una este să ieşi la un miting pe străzile Lisabonei şi cu totul altceva să-i ajuţi pe ruşi să-ţi distrugă elitele şi să-ţi aducă ciuma roşie. Dar, se pare că ‘prioritatea de dreapta’ este, la unii, prost înţeleasă. Iată ‘Apelul din 16 iulie 2010’, reluat în 6 august 2010:

A DOUA REVENIRE la Apelul din 14 Iulie 2010
6 august 2010

Apel către Primul-Ministru Emil Boc pentru adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. __ din __ AUGUST 2010 privind interzicerea comunismului şi a criptocomunismului

Apel iniţiat de Sorin Ilieşiu, semnat de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale.

Apel lansat în 14 Iulie 2010 pe blogul scriitorului Viorel Padina, disident anticomunist http://viorelpadina.wordpress.com/2010/07/14/daca-s-a-interzis-fascizmu-de-ce-nu-s-ar-interzice-si-comunizmu-idea/

Apel publicat de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRESĂ – AGERPRES
Miercuri, 14 Iulie 2010, orele 08:26, la adresa:
http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=4D337EC510BB1379792799F2C27&c=&p=1&s=&q=
Apel republicat de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRESĂ – AGERPRES
Marţi, 03 August 2010, orele 09:35, la adresa:
http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/22778-Comunicat-de-pres-Asociaia-21-Decembrie.html?tmpl=component&print=1
Corcitura dintre simbolul nazist şi cel comunist, in viziunea maestrului Devis Grebu

Domnului Emil Boc – Prim-Ministru, Preşedintele Partidului Democrat-Liberal
Spre informare: Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României
Domnule Prim-Ministru, Preşedinte al PD-L,

La nivel mondial, în numele comunismului au fost ucişi peste 100 de milioane de oameni, iar în numele nazismului au fost ucişi 10 milioane de oameni.
Pe bună dreptate a fost interzis fascismul prin ordonanţa de urgenţă nr.31 din 2002 a guvernului PSD condus de dl Adrian Năstase.
La fel trebuie interzis şi comunismul, respectiv printr-o ordonanţă de urgenţă.
Joachim von Ribbentrop, Hermann Goering, Rudolf Hess, Martin Bormann, Alfred Jodl şi alţi activişti totalitari condamnaţi la moarte sau la închisoare pe viaţă în cadrul procesului de denazificare de la Nuremberg, au fost găsiţi vinovaţi pentru implicarea în holocaustul nazist alături de Adolf Hitler, la fel cum au fost vinovaţi pentru implicarea în genocidul comunist Vladimir Ilici Lenin, Iosif V. Stalin, Mao Zedong, Pol Pot, Ghe. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Ion Ilici Iliescu (în special, pentru genocidul din 22-28 decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990).

6 august 2010

Cum este murdărită memoria victimelor dictaturii comuniste de către tribunaticii peremişti


În orice ţară civilizată, un dezaxat ca Vadim avea, cel mult, rol de vedetă de cafenea, în cartierul bolşevicilor fără cămăşi de forţă. Într-o ţară ca România, ieşită dintr-un sistem barbaro-stalinist, cel mai absurd din Europa sfârşitului de veac XX, lucrurile stau un pic altfel. Creaţia neocomuniştilor din FSN=PDSR=PSD, PRM-ul securiştilor care nu au reuşit să fure, precum Felix-Voiculescu, şi-a depăşit, în multe situaţii, menirea. Scăpat de sub controlul medicilor, Vadim a ‘născut’ bolşevici noi, pentru care dictatura comunistă a fost raiul pe pământ, prin comparaţie cu ‘ăştia’ de azi, care n-au făcut nimic. Numai că ăştia de azi sunt rezultatul coşmarului bolşevic de 45 de ani, un coşmar prelungit de un Ilici-KGB sau un Vadim care-şi ţinea electoratul câte o noapte cu ochii beliţi la OTV-ul ţiganizat sau la B1TV-ul fraţilor infractori Păunescu. Această lungă introducere e prilejuită de un articol apărut pe blogul unui peremist fruntaş, o doamnă ce s-a dorit în Parlamentul unei societăţi care i-a produs pe ‘ăştai de azi’, care n-au făcut nimic. Articolul se numeşte Pentru domnul DUMITRU CĂRUNTU!, iar autoarea se numeşte Ruxandra Lungu. După părerea adeptei sectei “Vadim şi securiştii ‘buni’”, România a fost ‘condusă 19 ani de către o gaşcă de impostori cu minte puţină şi rea-credinţă’ (vedeţi profilul stimabilei). Se pare, însă, că doamna patron de firmă a uitat că tribunaticul a susţinut în Parlament guvernul PDSR+PRM+PSM Vacăroiu, iar acelaşi Vadim şi-a îndemnat de fiecare dată, înainte de 2000, electoratul să-l voteze pe Ilici. Dar, nu-i aşa, peremiştii n-au nici o vină cum a fost guvernată România. Mult mai grave sunt elucubraţiile stimabilei în cuprinsul articolului. Se face o adevărată apologie dictaturii comuniste, Iadului roşu ateu, în care n-am vrea să mai intrăm niciodată. Pentru tovarăşa Lungu, crimele comunismului, foametea, întunericul, frigul, teroarea continuă, cenzura, spălarea creierelor, toate acestea şi multe altele nu reprezintă nimic. Urmează un citat (un pic mai jos) care m-a îngrozit. “Crimele cominismului nu mai interesează pe nimeni.” Chiar aşa, stimată doamnă?! Chiar sutele de mii de basarabeni ucişi de sovietici nu contează? Exterminarea elitei politice şi militare a României după 1945 nu contează? Faptul c-am plătit ruşilor imense pagube de război nu contează? Faptul ca eram ţinuţi ca nişte animale, oferindu-ni-se hrană cu raţia, curent electric cu raţia, apa cu raţia nu contează? Bunicii noştri ucişi de bolşevici deoarece n-au vrut să-şi înstrăineze pământul nu contează? Demolarea bisericilor, unele obiecte de patrimoniu, nu contează? Şi întrebările ar putea continua. Cum să-i spui acestei tovarăşe, cu mintea împuţinată de Vadim, că n-au nici o vină cei ucişi în temniţele comuniste sau cei ucişi în decembrie 1989 pentru proasta guvernare a României de către comunişti din eşalonul doi, votaţi de o naţiune abrutizată intelectual vreme de jumătate de secol. Şi iată citatul (mai jos), scris de un român care se vrea cetăţean al lumii libere. Liber e doar cel care preţuieşte libertatea şi şi-ar da bucuros viaţa pentru ca şi opazantul său să fie liber. Să fie liber să-i aleagă pe ‘ăştia’ de azi. Tovarăşa Lungu este doar o sclavă a ciumei roşii, care a distrus moral această naţie. În ce-l priveşte pe Vadim, idolul său, care scria osanale Cizmarului şi Analfabetei, a-l compara cu ‘utecistul Boc’ mi se pare deja o mare, mare aberaţie. Nu sunt membru PDL şi nu am nici o obligaţie faţă de acest partid, dar comparaţiile de acest gen jignesc inteligenţa oricărui om nevadimizat. Poate Racolarea de minore pentru mentorul său Eugen Barbu îl face atât de demn pe Vadim în ochii stimabilei. Restul e tăcere.

“Pentru anticomunistii convinsi am servit acum cateva zile o mostra din perioada in care utecistul Boc ii ridica osanale scrise lui Ceausescu. Ceea ce nu l-a impiedicat, dimpotriva, sa fie prim-ministru, pus in dregatorie de un alt privilegiat al regimului, despre care n-am auzit sa fi facut vreun act de dizidenta.
3. Cat despre "dictator", pardon. Ar fi foarte multe de spus, ma gandesc sa scriu un editorial pe aceasta tema. A facut greseli imense, ne-a sacrificat pe toti, dar mai rasarea pe langa noi: un Sidex, o Cernavoda, un Centru Civic, ici o fabrica sau o uzina, colo un combinat, un sistem de irigatii, locuinte vazand cu ochii etc. Acum, insa CE-AU FACUT CU BANII anticomunistii, antiiliescienii, antimineriadele, antimogulii? Unde sunt? I-au praduit, ca si predecesorii lor, pentru ca au avut profesori taaaare buni. Iar copiii si nepotii nostri vor plati. Nu pentru obiective industriale, agricole sau turistice. Nu pentru inzestrarea armatei. Pentru vilele, masinile, vacantele si amantele lor. Pentru conturile lor secrete.
A aduce acum discutia despre Ceausescu, in termenii acestia, e profund deplasat. Nu mai intereseaza pe nimeni.”


5 august 2010

Cât de mare este Internetul?


Cu toții știm că internetul e mare. Cât de mare însă este greu de apreciat, pentru că nimeni, niciodata, nu a reușit să facă o măsurătoare clară. Informațiile sunt practic nelimitate, așa că e de înțeles de ce 70% dintre internauți consideră că datele pe care le au la dispoziție sunt de-a dreptul copleșitoare. Deși este puțin probabil ca în viitorul apropiat cineva să poată determina "granițele" între care se întinde internetul, oamenii de ștință au reușit să stabilească unele repere.

Ar fi nevoie de un milion de creiere ca să îl stocheze

Potrivit specialiștilor Google, internetul ar cuprinde cinci milioane de terabytes de date, adică cinci trilioane de megabytes. Google, cel mai mare motor de căutare din lume, a reușit să indexeze până acuma doar 200 de terabytes de informații.

Creierul uman poate inmagazina doar intre 1 și 10 terabytes de date. În medie, ar fi nevoie de un milion de persoane pentru a "depozita" toate informațiile existente pe internet. De notat că un terabtes încape pe 212 DVD-uri, deci informațiile din tot spațiul virtual ar încăpea pe un miliard de DVD-uri.

Îl folosesc 26,6% din locuitorii planetei.

În ceea ce îi privește pe utilizatorii de internet, aceștia alcătuiesc 26,6% din populația planetei (peste 1,8 miliarde). La "întrecerea continentelor" se dovedește că cei mai mulți dintre ei, respectiv 76,2%, trăiesc în Statele Unite ale Americii, iar cei mai puțini, respectiv 8,7%, în Africa. Dintre europeni, doar 50,3% au acces la spațiul virtual.

Obsedați de e-mail-uri.

Potrivit estimărilor, în fiecare zi trimitem în medie 247 de miliarde de e-mail-uri, dintre care 81%, adică aproximativ 200 de miliarde, sunt spam-uri.

Ce facem pe internet

Cam două ore pe săptămână navigăm pe YouTube sau stăm pe chat. 3,5 ore stăm de vorbă cu prietenii și rudele.
Săptămânal 1,5 ore studiind site-urile de planning familial, o oră o dedicăm operațiilor estetice și 35 de minute dietelor și metodelor de slăbit.
În medie, adolescenții petrec 31 de ore online. Prin comparație, aceștia acordă doar patru ore rezolvării temelor primite de la profesori.
Nu trebuie uitate nici site-urile pentru adulți, internauții dedicându-le cam două ore săptămânal. În plus, mai trebuie precizat și că la fiecare secundă 28.258 de internauți deschid un site "deocheat".


4 august 2010

Un apel pentru descoperirea adevărului

Există pe blog un material în mai multe părţi numit ‘Analiza dictaturii comuniste’. Acest material l-am găsit cu totul întâmplător, fiind legat de concluziile Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Legat de respectivul material am primit următorul mesaj la adresa asapteadimensiune@gmail.com.

Buna ziua.

Ma numesc Florescu Mariana , locuiesc in Sibiu si cautand mai multa informatii despre tatal meu care a fost comandor de aviatie si condamnat pentru diverse delicte politice in doua procese in anii 1949 si 1950, am gasit in dosarul CNSAS intr-un raport al securitatii o afirmatie ca tata a disparut de la domiciliu in mai 1947 cand a fost inclus in ordinul 50.000 .
In serialul dumneavoastra ,, Analiza dictaturii comuniste " ati afirmat ca ,, Anul 1947 a cunoscut cinci mari campanii de arestări pe motive politice. Primele două, din martie şi mai au vizat persoanele „vinovate” de eşecul comunist în alegeri, în special simpatizanţi şi membrii locali ai PNŢ şi PNL. Arestările şi internările în penitenciare nu s-au făcut în baza unor procese, ci în urma emiterii a două ordine secrete ale MAI, nr. 18 000, respectiv 50 000, din martie şi mai 1947. "
Tata a fost arestat in 1946 pentru incercarea de a ocupa sediile institutiilor de stat din Medias la alegerile din 20 noiembrie 1946 dar din lipsa de probe a fost eliberat ; in 1947 a aparut legea nr.72.care a amnistiat incidentele de la acele alegeri dar in 1949 , dupa ce a fost prins , a fost condamnat pentru acele fapte .
Va rog sa-mi spunet unde pot gasi cele doua ordine secrete care m-ar putea lamuri asupra evenimentelor din acea perioada despre care stiu din familie foarte putine lucruri ( tata a murit in decembrie 1987 ):
In mai 1947 a disparut de la domiciliu , dar din spusele lui era cautat pentru a fi judecat de ,,Tribunalul Poporului" din Cluj pentru ca era trecut pe listele criminalilor de razboi intocmite de sovietici (cu toare ca a participat alaturi de ei pana la Berlin in calitate de comandant al Grupului 2 observatie si recunoastere , a primit si decoratii sovietice); o referire la ordinul 50.000 am mai gasit-o si in studiile referitoare la procesele ,,criminalilor de razboi''
Din alte surse am inteles ca in colectia Monitorului Oficial din 1947 ar fi publicate aceste liste ale celor acuzati de crime de razboi , dar nu am reusit sa le gasesc .
Va multumesc foarte mult pentru ajutorul dumneavoastra.
Cu stima ,
Mariana Florescu .

Poate există printre cititori oameni care o pot ajuta pe doamna Florescu Mariana. Din păcate, alte informaţii nu posed, în afara materialului pe care, repet, l-am luat de pe net. Adresa de mail a doamnei Florescu este sanda.florescu@gmail.com.